Două partide cu ideologii opuse și programe clar diferite nu puteau continua mult timp împreună. Apa cu focul nu pot fi combinate. Asemenea alianță se realizează doar în împrejurări deosebite, de cumpănă pentru destinul comunității pe care vor să o reprezinte. PSD și PNL și-au făurit "uniunea" pe opoziția (transformată în ură înverșunată) împotriva președintelui Traian Băsescu. Ceea ce, trebuie recunoscut, este un pretext subțire în bătălia care angajează viitorul țării. Evoluția în timp a guvernării USL a arătat că, de fapt, ținta adevărată a solidarizării lor transpartinice era, și este, Justiția independentă. PSD-ul se sprijină pe profitorii revoltei anticomuniste din 1989, transformați în baroni locali, adevărați stăpâni feudali ai zonelor administrative ale țării; PNL-ul are "sponsori" bogați, proveniți din afaceriștii care s-au "afirmat" după '89, sursa principală a averii lor fiind contractele cu statul. PNL-ul afirmă, desigur, că "baza" sa o constituie clasa mijlocie, nenumărații români care au înființat IMM-uri, dar - la vârf - este influențat de marii întreprinzători, capabili să-l susțină permanent cu fonduri.
Coaliția PSD-PNL urmărea, așadar, supunerea Justiției, a cărei independență - marcantă în ultimii ani - începea să stânjenească stăpânirea netulburată a bunurilor dobândite pe căi mai mult sau mai puțin oneste. Ponderea în contestarea Justiției o au, evident, baronii PSD-iști, ale căror averi, în genere imobiliare, s-au făcut pe baza privatizărilor frauduloase ale patrimoniului comun, moștenit de la comuniști. Justiția are posibilitatea de a descoperi modul în care și-au făurit "domeniile" și, în plus, poate bloca "dezvoltarea" lor întrerupând contractele frauduloase cu statul. Această posibilitate este contestată și de marii afaceriști liberali, care ar adopta încă un "capitalism sălbatic" pentru a-și rotunji averile. Baronii PSD-iști ar fi preferat, cu certitudine, o Justiție politizată, ca în vremea comuniștilor, sau supusă, ca în Rusia actuală, unde "colegii" lor - proveniți din aceleași structuri politice și polițienești - domină totul. Din păcate pentru ei, România a fost admisă, din motive cunoscute, în NATO și UE, aderarea presupunând aplicarea regulilor moderne ale democrației, în administrație și justiție. "Afacerile cu statul", sursa acumulărilor de averi, sunt - din această perspectivă, mult mai dificile decât într-o "oligarhie independentă". USL-ul s-a născut tocmai din coincidența momentană a intereselor "feudalilor" PSD-iști cu cele ale afaceriștilor PNL-iști în "jupuirea" statului, înainte ca UE să impună un control strict (printr-o legislație ce asigură predictibilitate) al evoluției economiei țării. În România, care a pierdut startul reformelor sociale produse în toate fostele țări socialiste, respectivul control a contrariat "clasa politică", adică vârful icebergului alcătuit din oligarhii generați de căderea comunismului. Se explică astfel de ce, în încercările de răsturnare a președintelui Băsescu, perceput drept promotorul separării Justiției de structurile politice, s-au făcut auzite, în rândurile PSD-ului, dar și ale PNL-ului, nenumărate imprecații antioccidentale, naționalist-independentiste, ba chiar antidemocratice. Incapabili să asigure decolarea economiei, baronii PSD-iști au nostalgia "controlului" exercitat de colegii lor ruși și chinezi, într-o societate dominată autoritar. "Deschiderile" guvernării Ponta spre vecinii (apropiați sau îndepărtați) din Est au fost nu numai un mijloc de presiune împotriva "amestecului în treburile interne" din partea UE și NATO, ci și pregătirea unei "punți politice" spre asocierea cu respectivii vecini. Evenimentele din Ucraina au arătat însă că "modelul social" al acestora nu este atât de sigur. Urgența PSD-ului (și a asociaților lui) a devenit, în contextul eșuării "loviturii de stat" prin schimbarea arbitrară a legilor, salvarea baronilor săi, direct amenințați de tenacitatea acțiunilor unei Justiții eliberate de imixtiunea politicului. Noul cod penal și Legea amnistiei au vizat, de la început, "albirea" civică a reprezentanților săi amendați (sau pe cale să fie) de Justiție. "Sponsorii" liberalilor s-au declarat, desigur, entuziaști de acțiune, mai ales pentru că mulți dintre ei s-au asociat, între timp, în diverse afaceri (evident, cu Statul!) cu baronii PSD-iști.
PSD-ul, care domină "feudal" o masă de alegători dependenți de stat, prost informați și coruptibili, nu este însă un partid care să împartă multă vreme puterea cu alții. Alianța cu PNL-ul, care "dădea bine" în exterior și i-a asigurat un bazin de 70% din voturile cetățenilor, era necesară pentru "marele proiect" al capturării totale a Statului, al amendării pretențiilor independentiste ale Justiției. PSD-ul corupe tot ce atinge și, în consecință, "tovarășii de drum" liberali trebuiau ori corupți, ori eliminați. Baronii, care îl conduc pe V. Ponta, au îngăduit miniștrilor liberali (Fenechiu, Chițoiu, Stroe, Câmpeanu) să-și facă mendrele (economice) cu condiția susținerii totale a proiectelor vizate de ei. "Cel mai cinstit dintre guverne", cum își anunța Ponta, la instalare, cabinetul, s-a făcut de râs prin nenumărate exemple de corupție, apărate până la capăt de liderul său. Cazul ministrului Mariana Câmpeanu este revoltător. PSD-ul și-a demonstrat "natura dublă" și în "cazul ASF", unde l-a lăsat pe liberalul D.R. Rușanu să împartă "salarii nerușinate" rudelor diverșilor demnitari, scopul fiind fidelizarea acestuia - ca și a miniștrilor corupți - într-o eventuală fracturare internă a PNL-ului, dacă acesta "va mișca în front". Propunerea lui Klaus Johannis ca vicepremier și ministru de interne, în locul unui liberal "întors de PSD", a fost pretextul pentru despărțirea de "tovarășii de drum", PSD-ul asigurându-și la timp o altă majoritate parlamentară. "Maurul (Antonescu) și-a făcut datoria, maurul poate să plece!". PSD-ul nu va renunța niciodată la ideea partidului-stat, prin care să controleze totul.