Aproximativ jumătate din cetăţenii României se declară, în sondajele de opinie, împotriva "tiranului", "dictatorului", omului care "a distrus ţara". La întrebări de justificare a atitudinii, problema se complică. Repondenţii nu prea pot susţine raţional poziţia, majoritatea reacţiilor fiind, pur şi simplu, emotive. Pe ce se fundamentează încrâncenarea împotriva unui om care, practic, mai are foarte puţine pârghii de putere şi foarte puţin timp până la încheierea mandatului prezidenţial? Despre "regimul Băsescu" s-ar fi putut vorbi în anii în care la guvernare se afla partidul său de origine, PDL-ul. Preşedintele-jucător intervenea, după cum se ştie, în deciziile "guvernului său", funcţia prezidenţială fiind deseori asimilată (în mintea oponenţilor politici) cu cea de prim-ministru. Băsescu a avut, în multe situaţii, reacţii temperamentale care nu i-au slujit. Sub valul crizei economice mondiale, a avut însă bărbăţia de a anunţa măsurile dure care se impuneau (tăierile de salarii şi pensii, în primul rând), asumându-şi, astfel, funcţia de paratrăsnet pentru mânia bugetarilor şi pensionarilor excedaţi de costurile vieţii. Deciziile guvernului Boc, oricât de contestabile ar fi, au salvat - totuşi - România de la incapacitatea de plată şi au făcut posibilă relansarea economică de care beneficiază, încă, actualii guvernanţi. Doar cei orbiţi emoţional, incapabili să vadă mai departe de propria umbră, ar putea să-l suspecteze pe Băsescu de o opţiune administrativă anume, cu urmările dureroase pe care le ştim cu toţii. După căderea guvernului Boc şi a celui condus de Mihai Răzvan Ungureanu, şi-apoi după alegerile parlamentare, care au adus o majoritate covârşitoare USL-ului, Traian Băsescu a fost - practic - izolat la Cotroceni, amestecul său în treburile administraţiei limitându-se la sfaturi şi observaţii de pe margine. Drastica limitare a câmpului său de acţiune n-a fost însă îndeajuns pentru noii deţinători ai puterii, care au continuat să acuze "regimul Băsescu" de toate (numeroasele) disfuncţionalităţi ale actului administrativ pe care îl exercită. Încălcând orice reguli, inventând legi în funcţie de cerinţele momentului, susţinuţi de propaganda năucitoare a Antenei 3, a lui Dan Voiculescu (urmată, desigur, şi de mediile oficiale ale Administraţiei), cuplul Ponta-Antonescu - responsabil cu strategia USL-ului la guvernare - a încercat suspendarea şi, apoi, demiterea rapidă a "tiranului", încheindu-i astfel "detestatul regim". Cititorii îşi amintesc, desigur, maniera intempestivă, evident elaborată, în care complotiştii, conduşi de cei doi, au decapitat şi scurtcircuitat instituţiile susceptibile de reacţii normale la graba lor de a dobândi puterea. În ciuda tuturor mijloacelor la care au apelat, referendumul nu a întrunit cvorumul, iar dintre cei şase milioane şi ceva de votanţi, aproape un sfert au fost împotriva demiterii. Operaţiunea nereuşită şi poziţionările critice ale cancelariilor occidentale au obligat la continuarea coabitării, ba chiar la realizarea unui "pact" Băsescu-Ponta, de păstrare a unui echilibru decent între competenţele lor. Atitudinea independentă a instituţiilor juridice a jucat un rol major în reaşezarea firească a centrilor de putere. E drept, "regimul Băsescu" a făcut totul pentru ca Justiţia să nu mai poată fi subordonată legal Politicului.
Campania împotriva preşedintelui a continuat însă. În furibundele demonstraţii orchestrate de Antena 3, au devenit ţinte, alături de "dictator", şi reprezentanţii Justiţiei şi câţiva jurnalişti din presa neaservită puterii administrative. Recentul "linşaj mediatic", declanşat de pastorul baptist Gâdea şi echipa lui de zgomote, împotriva unor jurnalişti şi oengişti cu păreri diferite de cele induse de "antenişti", a depăşit orice limită a decenţei şi deontologiei profesionale. Blocarea de către Justiţie a încercărilor de "salvare" a politicienilor penali - precipitate în "marţea neagră" a Parlamentului - dar şi atenţionările Occidentului (inclusiv MCV-ul pus în funcţiune de UE), au dat un caracter paroxistic atacurilor la adresa "regimului Băsescu" şi a "instrumentelor" lui. Prin Antena 3 şi România TV, USL-ul îl acuză pe Traian Băsescu de agresiune juridică dirijată împotriva demnitarilor şi parlamentarilor săi. Comportându-se ca şi cum ar fi în Opoziţie, deşi deţin de doi ani administraţia ţării, liderii săi încearcă să demonstreze că "dictatorul" le oprimă bunele intenţii cu ajutorul Justiţiei dependente de el, niciunul dintre baronii săi (de la argeşeanul Nicolescu, la dobrogeanul Constantinescu) nemaiavând siguranţa "micilor" lor afaceri. Ponta şi Antonescu uită deliberat că Justiţia i-a "oprimat" şi pe liderii PDL, cât timp s-au aflat la putere, numărul mai mare al USL-iştilor datorându-se tocmai faptului că acum ei sunt cei care fac jocurile şi profită, evident, de situaţie.
Traian Băsescu mai are câteva luni până la încheierea ultimului său mandat. Toate cercetările au validat constatarea că nu s-a implicat în mersul Justiţiei. Preşedintele poate doar să-şi regizeze ieşirile critice la adresa Administraţiei, care poate să le accepte sau să le ignore. "Regimul", aşadar, nu există. De ce, totuşi, propagandiştii USL-ului, în frunte cu însuşi premierul Victor Ponta - în toate, desele, apariţii televizate, fie ele şi şedinţe de guvern - îşi continuă atacurile împotriva "tiranului"? În şedinţa BNP al PSD din 6 ianuarie 2014, liderul Ponta fixa ca program al partidului pentru anul în curs "dărâmarea, cărămidă cu cărămidă, a ce a rămas din regimul politic Traian Băsescu". Demolarea "cărămizilor" Justiţiei independente este unul din obiective. Dar, încăpăţânarea împotriva unor reglementări ale "regimului Băsescu" arată şi altceva: cabinetul Ponta e incapabil să-şi atingă - după, deja, doi ani de guvernare - ţintele economice vizate în Programul care i-a asigurat victoria în alegeri, iar efectele benefice ale austerităţii guvernului Boc sunt pe sfârşite. O diversiune uriaşă, cu "tiranul" care, evident, nu ne lasă să ne vedem de treabă, dă bine la alegerile ce vin. După ele, vor fi inventaţi alţi "duşmani".