În faţă, la câteva sute de metri de noi, rula o maşină de poliţie, fix în spatele nostru, o alta. Mergeam, chiar înainte de căderea zăpezilor, prin Moldova, spre Iaşi, şi, efectiv, ne simţeam precum nişte spărgători de bancă, daţi în urmărire generală! Nu fusese comună de pe la Urziceni încolo, în care un echipaj de poliţie să nu-şi facă simţită prezenţa, înnebunind detectorul radar, cu semnalele trimise spre maşinile din sensul nostru de mers. Că tot aveam să trecem pe lângă drumul spre Mânăstirea Tanacu, "După dealuri", celebra producţie de cinema semnată de Cristi Mungiu, putea fi, la fel de bine, nu reconstituirea unei drame, ci o tragi-comedie cu poliţişti aşteptând la japcă, camuflaţi în cele mai ticăloase poziţii, numai şi numai să prindă câte un muşteriu care apasă mai adânc pedala după zeci de kilometri de mers bară la bară, în spatele câte unui cârd de TIR-uri!
Peste 20 de radare şi încă pe atâtea maşini de poliţie, în patrulare, pe un drum de 400 de kilometri, e prea mult! Nu mai vorbim de marcaje rutiere făcute "la comandă", nu mai vorbim de indicatoarele de restricţionare a vitezei, puse în cascadă. Intri în localitate şi ai voie cu 70, în 15 metri trebuie să mergi sub 50, în încă 20 de metri ai limitare de 30 de kilometri pe oră. Muşti din volan dacă frânezi, cum te pun băieţii de la Rutieră, care au în cătarea radarului zona dintre indicatoarele de 50 şi 30. Asta nu mai e prevenţie, e un complot împotriva cetăţeanului, pus la cale de poliţişti, care disperaţi să facă planul de amenzi, care chitiţi să prindă câte o şpagă. Câţi dintre cei care aveţi o maşină bună aţi rulat recent, măcar câţiva kilometri, cu 50 de kilometri la oră? Simţi, efectiv, că stai pe loc. Cu un şofer fricos, cu punctele la limită, Dimitrie Cantemir ar fi putut rescrie din mers "Descriptio Moldaviae", în ianuarie 2014!
Sigur că limitările de viteză îşi au logica lor, nu despre asta vorbim. Vorbim despre nesimţirea crasă a unui stat care, după ce că e incapabil să rezolve, în 25 de ani, modernizarea infrastructurii, vine şi îşi rezolvă o altă incapacitate cronică, aceea de a colecta taxele şi de a-şi cumpăni bugetul, făcând o virtute din vânarea celor mai mici greşeli ale contribuabilului. România nu se va dezvolta niciodată cu maşini mergând cu 50 la oră! Cu 50 la oră mergi în vacanţă, ca să prinzi poze din mers, cu 50 la oră mergi cu decapotabila şi îţi fluturi pletele în vânt în luna de miere, în timp ce-ţi atârni picioarele peste portieră, cu 50 la oră îţi duci, ca pensionarul, nepoţeii în prima lor vacanţă la cabana de la ţară. Dar marile afaceri nu se fac bătând drumuri ca Bucureşti - Iaşi sau Bucureşti - Cluj-Napoca, cu o medie orară de 50 de kilometri, cu frica în sân, să nu iei vreo amendă. Marile afaceri nu se fac când trenul Cluj - Bucureşti face 11 ore, când orice cădere de zăpadă paralizează România. E foarte simplu: România va prinde viteză când afaceriştii, când oamenii care chiar mişcă ţara asta din loc, când distribuitorii de produse şi prestatorii de servicii, când marele business vor ieşi, în fine, din zona de restricţie de 50 la oră. Pentru asta trebuie autostrăzi şi linii ferate de mare viteză. Dar unde să se grăbească diriguitorii României? Pentru urgenţe există girofar şi elicopter. Cât despre plecatul de la guvernare, aici chiar nu e nicio grabă. De dragul puterii, ar fi în stare să blocheze Palatul Victoria sub un munte de zăpadă, măcar încă vreo 10 ani...