Aproximativ jumătate din cetățenii României se declară, în sondajele de opinie, împotriva "tiranului", "dictatorului", omului care "a distrus țara". La întrebări de justificare a atitudinii, problema se complică. Repondenții nu prea pot susține rațional poziția, majoritatea reacțiilor fiind, pur și simplu, emotive. Pe ce se fundamentează încrâncenarea împotriva unui om care, practic, mai are foarte puține pârghii de putere și foarte puțin timp până la încheierea mandatului prezidențial? Despre "regimul Băsescu" s-ar fi putut vorbi în anii în care la guvernare se afla partidul său de origine, PDL-ul. Președintele-jucător intervenea, după cum se știe, în deciziile "guvernului său", funcția prezidențială fiind deseori asimilată (în mintea oponenților politici) cu cea de prim-ministru. Băsescu a avut, în multe situații, reacții temperamentale care nu i-au slujit. Sub valul crizei economice mondiale, a avut însă bărbăția de a anunța măsurile dure care se impuneau (tăierile de salarii și pensii, în primul rând), asumându-și, astfel, funcția de paratrăsnet pentru mânia bugetarilor și pensionarilor excedați de costurile vieții. Deciziile guvernului Boc, oricât de contestabile ar fi, au salvat - totuși - România de la incapacitatea de plată și au făcut posibilă relansarea economică de care beneficiază, încă, actualii guvernanți. Doar cei orbiți emoțional, incapabili să vadă mai departe de propria umbră, ar putea să-l suspecteze pe Băsescu de o opțiune administrativă anume, cu urmările dureroase pe care le știm cu toții. După căderea guvernului Boc și a celui condus de Mihai Răzvan Ungureanu, și-apoi după alegerile parlamentare, care au adus o majoritate covârșitoare USL-ului, Traian Băsescu a fost - practic - izolat la Cotroceni, amestecul său în treburile administrației limitându-se la sfaturi și observații de pe margine. Drastica limitare a câmpului său de acțiune n-a fost însă îndeajuns pentru noii deținători ai puterii, care au continuat să acuze "regimul Băsescu" de toate (numeroasele) disfuncționalități ale actului administrativ pe care îl exercită. Încălcând orice reguli, inventând legi în funcție de cerințele momentului, susținuți de propaganda năucitoare a Antenei 3, a lui Dan Voiculescu (urmată, desigur, și de mediile oficiale ale Administrației), cuplul Ponta-Antonescu - responsabil cu strategia USL-ului la guvernare - a încercat suspendarea și, apoi, demiterea rapidă a "tiranului", încheindu-i astfel "detestatul regim". Cititorii își amintesc, desigur, maniera intempestivă, evident elaborată, în care complotiștii, conduși de cei doi, au decapitat și scurtcircuitat instituțiile susceptibile de reacții normale la graba lor de a dobândi puterea. În ciuda tuturor mijloacelor la care au apelat, referendumul nu a întrunit cvorumul, iar dintre cei șase milioane și ceva de votanți, aproape un sfert au fost împotriva demiterii. Operațiunea nereușită și poziționările critice ale cancelariilor occidentale au obligat la continuarea coabitării, ba chiar la realizarea unui "pact" Băsescu-Ponta, de păstrare a unui echilibru decent între competențele lor. Atitudinea independentă a instituțiilor juridice a jucat un rol major în reașezarea firească a centrilor de putere. E drept, "regimul Băsescu" a făcut totul pentru ca Justiția să nu mai poată fi subordonată legal Politicului.
Campania împotriva președintelui a continuat însă. În furibundele demonstrații orchestrate de Antena 3, au devenit ținte, alături de "dictator", și reprezentanții Justiției și câțiva jurnaliști din presa neaservită puterii administrative. Recentul "linșaj mediatic", declanșat de pastorul baptist Gâdea și echipa lui de zgomote, împotriva unor jurnaliști și oengiști cu păreri diferite de cele induse de "anteniști", a depășit orice limită a decenței și deontologiei profesionale. Blocarea de către Justiție a încercărilor de "salvare" a politicienilor penali - precipitate în "marțea neagră" a Parlamentului - dar și atenționările Occidentului (inclusiv MCV-ul pus în funcțiune de UE), au dat un caracter paroxistic atacurilor la adresa "regimului Băsescu" și a "instrumentelor" lui. Prin Antena 3 și România TV, USL-ul îl acuză pe Traian Băsescu de agresiune juridică dirijată împotriva demnitarilor și parlamentarilor săi. Comportându-se ca și cum ar fi în Opoziție, deși dețin de doi ani administrația țării, liderii săi încearcă să demonstreze că "dictatorul" le oprimă bunele intenții cu ajutorul Justiției dependente de el, niciunul dintre baronii săi (de la argeșeanul Nicolescu, la dobrogeanul Constantinescu) nemaiavând siguranța "micilor" lor afaceri. Ponta și Antonescu uită deliberat că Justiția i-a "oprimat" și pe liderii PDL, cât timp s-au aflat la putere, numărul mai mare al USL-iștilor datorându-se tocmai faptului că acum ei sunt cei care fac jocurile și profită, evident, de situație.
Traian Băsescu mai are câteva luni până la încheierea ultimului său mandat. Toate cercetările au validat constatarea că nu s-a implicat în mersul Justiției. Președintele poate doar să-și regizeze ieșirile critice la adresa Administrației, care poate să le accepte sau să le ignore. "Regimul", așadar, nu există. De ce, totuși, propagandiștii USL-ului, în frunte cu însuși premierul Victor Ponta - în toate, desele, apariții televizate, fie ele și ședințe de guvern - își continuă atacurile împotriva "tiranului"? În ședința BNP al PSD din 6 ianuarie 2014, liderul Ponta fixa ca program al partidului pentru anul în curs "dărâmarea, cărămidă cu cărămidă, a ce a rămas din regimul politic Traian Băsescu". Demolarea "cărămizilor" Justiției independente este unul din obiective. Dar, încăpățânarea împotriva unor reglementări ale "regimului Băsescu" arată și altceva: cabinetul Ponta e incapabil să-și atingă - după, deja, doi ani de guvernare - țintele economice vizate în Programul care i-a asigurat victoria în alegeri, iar efectele benefice ale austerității guvernului Boc sunt pe sfârșite. O diversiune uriașă, cu "tiranul" care, evident, nu ne lasă să ne vedem de treabă, dă bine la alegerile ce vin. După ele, vor fi inventați alți "dușmani".