Mi se pare un fapt de toată lauda că la editura Meronia, condusă de istoricul Horia C. Matei, se publică şi volume consacrate femeilor din România care s-au remarcat în variate domenii. În această serie au apărut "Dicţionarul personalităţilor feminine din România" (2009), care acoperea istoria naţională din Evul Mediu până azi, şi "Enciclopedia personalităţilor feminine din România", ambele elaborate de George Marcu şi Rodica Ilinca. Primul e specialist în istoria medievală şi cea a Europei de Sud-Est, cea de a doua, în istorie modernă şi contemporană, şi ambii au acribia de a selecta, documenta şi concentra informaţii definitorii. Acum, prof. George Marcu a alcătuit de unul singur un dicţionar biografic cu personalităţi feminine în viaţă. Termenul de personalitate e o valiză cuprinzătoare şi cred că d-l Marcu l-a luat iniţial în sensul de "persoană cu aptitudini deosebite şi cu alese însuşiri intelectuale şi morale, care are o contribuţie valoroasă într-un anumit domeniu de activitate", adăugându-l şi pe acela de "persoană care deţine o funcţie importantă în viaţa politică, socială, culturală". Fiindcă numirile în funcţii importante se fac la noi după alte criterii decât competenţa (ca să nu mai vorbim de însuşirile morale), selecţia a pus probleme şi a operat uneori discutabil. Autorul a fost tentat să ţină seama şi de popularitatea anumitor nume, deşi valoarea contribuţiei lor e îndoielnică. De pildă, de ce să figureze ca personalitate în jurnalism Simona Gherghe, realizatoare de emisiuni triviale, dar să lipsească jurnaliste şi scriitoare de valoare, precum Tia Şerbănescu sau Rodica Palade? Dicţionarul conţine 600 de nume de femei aflate în activitate în literatură, arte, sport, ştiinţe, politică, afaceri, mass-media etc. Fiecare articol respectă o anumită structură: data naşterii, studii, realizări profesionale, funcţii, distincţii primite (presupun că unele informaţii au fost luate direct de la subiecte şi puse în pagină ca atare, mirosind a laudă de sine).
Lectura dicţionarului e însă extrem de interesantă, în special în privinţa numelor feminine de vârf din ştiinţe, mai puţin cunoscute în afara cercurilor de specialişti. Avem azi numeroase femei-savanţi de reputaţie internaţională (ştiu că sintagma asta nu se mai poate folosi după impostura ceauşistă, dar, în cazul lor acoperă un adevăr obţinut cu muncă dedicată şi inteligenţă ieşită din comun). Ar fi bine ca, în loc de mediatizarea deşănţată a unor femei de moravuri uşoare, lipsite de educaţie şi cu minte de găină, să fie popularizat şi exemplul unor doamne cu strălucite cariere ştiinţifice şi artistice. Printre acestea am găsit-o în paginile dicţionarului şi pe Tatiana Vassu-Dimov, fiica excepţionalului poet Leonid Dimov, devenită profesor universitar de biologie genetică la Universitatea Bucureşti, director al Centrului de Cercetare în Microbiologie, Genetică şi Biotehnologie, autoare de tratate şi deţinătoare a numeroase brevete de invenţie. (Cred că ar fi interesant de făcut cu dânsa o carte de convorbiri, nu numai despre tatăl ei, care ne-a părăsit în 1997 şi e azi o figură mitizată de tinerii poeţi, ci şi despre propriul parcurs ca om de ştiinţă într-un domeniu fascinant). Răsfoind noul dicţionar al lui George Marcu ne dăm seama că în secolul XXI nu mai există domenii profesionale rezervate exclusiv bărbaţilor. Doar că, la noi, mentalitatea se schimbă mai greu. Altfel cum s-ar explica faptul că, de exemplu, în Academia Română, din 157 de membri titulari şi corespondenţi, plus 131 de membri de onoare din ţară şi străinătate, doar 12 sunt femei? Prejudecăţile cu privire la rolul femeii în societate sunt mai persistente decât evidenţa capacităţii lor. O demonstrează chiar acad. Eugen Simion, în prefaţa la această carte, încheiată cu o întrebare: "Cine va lua locul în familie femeii eminente când aceasta va merge la o întrunire politică sau la sediul unei firme care are 500 de salariaţi? Cine va prelua rolul esenţial până acum în procesul educaţiei şi în celelalte care ţin de complexităţile familiei postmoderne?".
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
