Mi se pare un fapt de toată lauda că la editura Meronia, condusă de istoricul Horia C. Matei, se publică și volume consacrate femeilor din România care s-au remarcat în variate domenii. În această serie au apărut "Dicționarul personalităților feminine din România" (2009), care acoperea istoria națională din Evul Mediu până azi, și "Enciclopedia personalităților feminine din România", ambele elaborate de George Marcu și Rodica Ilinca. Primul e specialist în istoria medievală și cea a Europei de Sud-Est, cea de a doua, în istorie modernă și contemporană, și ambii au acribia de a selecta, documenta și concentra informații definitorii. Acum, prof. George Marcu a alcătuit de unul singur un dicționar biografic cu personalități feminine în viață. Termenul de personalitate e o valiză cuprinzătoare și cred că d-l Marcu l-a luat inițial în sensul de "persoană cu aptitudini deosebite și cu alese însușiri intelectuale și morale, care are o contribuție valoroasă într-un anumit domeniu de activitate", adăugându-l și pe acela de "persoană care deține o funcție importantă în viața politică, socială, culturală". Fiindcă numirile în funcții importante se fac la noi după alte criterii decât competența (ca să nu mai vorbim de însușirile morale), selecția a pus probleme și a operat uneori discutabil. Autorul a fost tentat să țină seama și de popularitatea anumitor nume, deși valoarea contribuției lor e îndoielnică. De pildă, de ce să figureze ca personalitate în jurnalism Simona Gherghe, realizatoare de emisiuni triviale, dar să lipsească jurnaliste și scriitoare de valoare, precum Tia Șerbănescu sau Rodica Palade? Dicționarul conține 600 de nume de femei aflate în activitate în literatură, arte, sport, științe, politică, afaceri, mass-media etc. Fiecare articol respectă o anumită structură: data nașterii, studii, realizări profesionale, funcții, distincții primite (presupun că unele informații au fost luate direct de la subiecte și puse în pagină ca atare, mirosind a laudă de sine).
Lectura dicționarului e însă extrem de interesantă, în special în privința numelor feminine de vârf din științe, mai puțin cunoscute în afara cercurilor de specialiști. Avem azi numeroase femei-savanți de reputație internațională (știu că sintagma asta nu se mai poate folosi după impostura ceaușistă, dar, în cazul lor acoperă un adevăr obținut cu muncă dedicată și inteligență ieșită din comun). Ar fi bine ca, în loc de mediatizarea deșănțată a unor femei de moravuri ușoare, lipsite de educație și cu minte de găină, să fie popularizat și exemplul unor doamne cu strălucite cariere științifice și artistice. Printre acestea am găsit-o în paginile dicționarului și pe Tatiana Vassu-Dimov, fiica excepționalului poet Leonid Dimov, devenită profesor universitar de biologie genetică la Universitatea București, director al Centrului de Cercetare în Microbiologie, Genetică și Biotehnologie, autoare de tratate și deținătoare a numeroase brevete de invenție. (Cred că ar fi interesant de făcut cu dânsa o carte de convorbiri, nu numai despre tatăl ei, care ne-a părăsit în 1997 și e azi o figură mitizată de tinerii poeți, ci și despre propriul parcurs ca om de știință într-un domeniu fascinant). Răsfoind noul dicționar al lui George Marcu ne dăm seama că în secolul XXI nu mai există domenii profesionale rezervate exclusiv bărbaților. Doar că, la noi, mentalitatea se schimbă mai greu. Altfel cum s-ar explica faptul că, de exemplu, în Academia Română, din 157 de membri titulari și corespondenți, plus 131 de membri de onoare din țară și străinătate, doar 12 sunt femei? Prejudecățile cu privire la rolul femeii în societate sunt mai persistente decât evidența capacității lor. O demonstrează chiar acad. Eugen Simion, în prefața la această carte, încheiată cu o întrebare: "Cine va lua locul în familie femeii eminente când aceasta va merge la o întrunire politică sau la sediul unei firme care are 500 de salariați? Cine va prelua rolul esențial până acum în procesul educației și în celelalte care țin de complexitățile familiei postmoderne?".