SCRISORI DE LA CITITORI - Proba rupturii (F. AS nr. 1100)

- După zece ani de căsătorie, o femeie este supusă unei încercări dureroase şi umilitoare: soţul ei întreţine o relaţie adulteră cu o "prietenă" care locuieşte sub acelaşi acoperiş -

"Nu trebuia să-i aduci în casă ispita"

Dragă Lavinia,
Am decoperit în tine un om bun. Prin­tre cuvintele destăinuirii tale se re­varsă un şuvoi de energie pozitivă, chiar dacă relatezi un episod dureros al vieţii tale. După zece ani de căsătorie, te văd o femeie matură, cu experienţă de viaţă, un om realizat profesional şi material. Ambientul familiei a fost unul liniştit, soţul tău Valentin s-a do­vedit a fi un bărbat deschis la minte, cu care puteai discuta orice, chiar şi despre "înfiorări la o nouă atingere străină". Eşti gene­roa­să, blândă, pre­ţuieşti oamenii, îţi res­pecţi prietenii şi le sari în ajutor. N-ai fi meritat să tră­ieşti ceea ce s-a întâmplat! Pare de-a dreptul neverosimil cum de ai fost atât de neprevăzătoare, atât de im­pru­dentă, atât de încrezătoare, încât să inviţi, să primeşti, să găzduieşti, să ac­cepţi în casa ta o ispită (Marieta), un fel de cal troian modern pentru fa­milia voas­tră. Cred că ştii ce este o ispită. Un îndemn spre rău, spre ade­menire. Nu te-ai gân­dit la consecinţe şi l-ai supus pe soţul tău unei grele şi ne­meritate expe­rienţe; i-ai testat iubi­rea, răbdarea, cre­din­ţa, l-ai împins spre păcat. Este foarte greu să rezişti ispitelor, tentaţiilor mai ales, dacă le ai în preajmă, aduse pe ta­vă, la îndemână. Rari sunt bărbaţii şi chiar femeile care sunt tari şi rezistă. Fi­rea omului este alunecoasă, pofticioasă, pă­cătoasă şi greu se găseşte omul în sta­re să pună frâu simţurilor, să se lase do­minat de raţiune! Ai crezut că Va­len­tin, soţul tău, face parte din această rarisimă categorie de bărbaţi?
Desigur, Valentin ar fi putut s-o în­tâl­nească pe Marieta în alte circums­tanţe şi să se îndrăgostească. E cu totul alt­ceva. Aici ar trebui să ai în vedere că tu însăţi i-ai creat ispita: ţi-ai adus prietena din copilărie în casa voastră. Ai îndurat apoi con­se­cinţele. În ge­ne­ral, soţiile sunt pre­venitoare, se stră­duiesc să-şi ferească partenerii pentru a nu-i vedea căzuţi în ispită. Tu, La­vinia, cum de nu te-ai gân­dit o clipă la ce s-ar putea în­tâm­pla? Oa­re ai avut prea mare încredere în capaci­ta­tea ta de seducţie asupra soţului tău, nu l-ai crezut în stare să se îndră­gos­tească de o altă per­soană, să se mani­feste fără nicio jenă, să se con­sidere chiar şi în prezenţa ta liber, deşi nu era? Îmi face impresia că tu nu ai ştiut să te fereşti de rele. Ai crezut că oa­me­nii din jurul tău sunt toţi ca tine: generoşi, cinstiţi, corecţi, că nu atentează la ce nu li se cuvine.
Mă gândesc că, probabil, a­tunci când erai mică, nu ţi s-au citit bas­me, că mai târziu nu te-au atras, pen­tru că altfel ai fi reţinut că ispitele de orice fel au un rol de­ci­siv în destinul unui personaj. Dacă ci­neva a căzut în mrejele vre­unei is­pite, are mult de îndurat până scapă de ea şi ajun­ge la liman. Mai cred că ţi-a lip­­sit ceva. N-ai avut pe a­proa­pe o Sfântă Du­mi­nică sau o Sfântă Vi­neri, care să te aibă în pa­ză, să fie alături de ti­ne, să vă sfătuiţi, să staţi la gura so­­bei, să-ţi deslu­şeas­că vederea spre lu­me, spre latura ei prac­tică şi be­nefică?
Colega ta preferată de la birou a intuit că se în­tâm­plă ceva rău cu tine şi a intervenit cu un îndemn, însă era prea târziu, tu tră­in­du-ţi ultimul act al dra­mei în care ai intrat.
Maniera ta de a relata suferinţele prin care ai trecut, modul tău de ex­pri­mare m-au convins că eşti o per­soană ins­truită. Pe parcursul anilor de şcoală nu se poate să nu-l fi întâlnit pe Ulise, unul dintre eroii vestiţi ai războiului troian, soţul devotatei Pe­ne­lopa. Ştii cum a scă­pat Ulise de vra­ja sire­ne­lor? A poruncit însoţito­ri­lor să-şi pună ceară în urechi, iar pe el să-l lege de catarg. Ci­ne erau sire­ne­le? Cele mai primej­dioa­se ispite. În mi­tologia grea­că, erau făp­turi fantas­tice, repre­zentate ca nişte femei foarte fru­moase, cu picioare şi aripi de pasă­re, mai târziu cu coadă de peşte. Aces­te is­pite atră­geau corăbierii prin cânte­cul lor fer­mecat la ţăr­mul stâncos al insulei lor, unde coră­bii­le se zdrobeau, iar naufra­gia­ţii erau de­voraţi de ele. Lupta împo­tri­va ispi­telor este foarte grea. Sper că te-am convins! De aceea nu-i bine să le avem pe aproape. Iar să le avem în casă este o tra­gedie!
Dragă Lavinia, mai presus de orice prietenie se află familia, o citatelă. Orice ingerinţă în această construcţie o fi­surează şi, întocmai picăturii chine­zeşti, o prăbuşeşte. Te-ai convins sin­gură şi, prin scrisoarea ta publicată în mi­nunata revistă "Formula AS", ai deşteptat mulţi cititori. Sunt convinsă! A trecut un an şi tu cu Valentin for­maţi iarăşi un cuplu "normal". Bravo! Mă bucur. În sufletul tău generos s-a cui­­bărit iertarea. Fă-i cât mai larg lo­cul. Dar ai nevoie şi de uitare. Stră­du­ieşte-te să risipeşti amintirile ne­plă­cute şi dure­roa­se. Gândeşte-te bine! În cli­pe de ră­gaz, roagă-te lui Dumnezeu să nu vă du­că în ispită. Rugaţi-vă amân­doi, veţi fi mai convingători. Uită, iar­tă, mergeţi înainte, nu mai priviţi îna­poi. Dumnezeu să vă vegheze căsni­cia!
MARIA GHEBOREAN - Luduş, jud. Mureş

"Ia-o de la început!"

Nu mă pricep să scriu frumos, cu cu­vinte frumoase, dar pentru Lavinia cred că cea mai bună soluţie este să o ia de la început, aşa cum a scris chiar ea: poate să trăiască fără Valentin. Dacă a desco­perit asta nu este întâm­plător. Ve­chiul foc aproape "stins", chiar reaprins, nu mai este acelaşi lucru. Poate într-o zi va afla o altă relaţie, pe un alt nivel, cu o persoană cu care sufletul ei s-ar ar­mo­ni­za şi pe care ar iubi-o tot aşa, dar mai sus. Mai sus, mai mult, mai puternic! Şi mai adevărat! Semnalul vine tot din su­fletul ei: acum se găseşte într-un "ră­gaz"! Şi atunci, unde este iubirea? Dum­ne­zeu s-o ajute în tot ce are de făcut!
CAMELIA