Ca în orice fel de căsătorie, au existat momente plăcute și mai puțin plăcute, iar în ultimii 4 ani, chiar o perioadă tristă. De ce? Pentru că pe tatăl meu pusese stăpânire patima beției. O patimă grea și nemiloasă, atât pentru cel care o are, cât și pentru cei din jurul lui.
Până să cer ajutorul Maicii Domnului, m-am documentat mult cu privire la această boală, în special, despre metodele de vindecare. Bineînțeles că ajutorul medical venea doar odată cu intenția de colaborare a celui care suferă de alcoolism, o colaborare pe care, în mod cert, o persoană dependentă de alcool nu o va accepta. Un om care are acest viciu nu crede niciodată că ar avea nevoie de ajutor, considerând că el nu este un "alcoolic", ci doar o persoană care "mai bea câteva pahare". Așa era și în cazul tatălui meu. Nu a realizat că un pahar azi, altul mâine, apoi mai multe pahare pe zi deja deveniseră obișnuință pentru el. După ce a ieșit la pensie, își făcuse chiar un program zilnic: dimineața se trezea cu gândul la pahar, apoi pleca înainte de prânz sub pretextul de a-și vizita câțiva prieteni (prieteni dependenți de alcool, ca și el) să joace șah, "așa cum fac pensionarii", spunea, apoi se întorcea acasă, seara, sub influența alcoolului.
Ca orice persoană alcoolică, și tata începuse să ne provoace suferință. Nu era agresiv, dar ne certam des cu el, îi reproșam că bea, ne întristam din cauza stării în care se afla. Mama nu a mai rezistat și s-a îmbolnăvit de inimă, din cauza supărărilor pe care i le făcea. Supărat de atitudinea noastră, de faptul că nu înțelegeam că trebuie să-și "îmblânzească" anii de pensie, care i se păreau foarte grei, s-a decis într-o zi să se mute definitiv la căsuța pe care o are la țară. A anunțat că acolo va rămâne definitiv, afundându-se și mai mult în alcool, uitând de familie și, în special, de mama.
Nu mai încăpea amânare. Venise momentul să facem ceva, să îl ajutăm. Fără să își dea seama, căzuse, pur și simplu, în acest mare păcat al alcoolului și nu mai putea scăpa de el. Singura cale de ieșire era credința în Dumnezeu și în Maica Domnului, mijlocitoarea rugăciunilor.
Am căutat pe internet cazuri de oameni care trecuseră, și ei, prin patima alcoolului. Unii pomeneau de ceaiuri din frunze de pătrunjel, băute de dimineață pe stomacul gol. Dar cum puteam să îl fac pe tata să bea un astfel de ceai? Nu ar fi voit niciodată. În plus, chiar eu eram sceptică, nu prea îmi venea să cred că niște simple ceaiuri îl vor putea scăpa de patima lui. Așa că am continuat să caut și, în cele din urmă, am găsit ceva: era povestea unei femei care și-a scăpat fratele de dependența de alcool citind, la sfătuirea duhovnicului, Paraclisul Maicii Domnului, timp de 40 de zile. Atunci am zis în sine mea: "Doar Maica Domnului îl mai poate ajuta!", deși 40 de zile mi s-au părut mult, în situația în care trebuia făcut ceva urgent. Și atunci mi-am propus să citesc Paraclisul într-o zi. Se poate. În 10 ore se poate citi de 40 de ori, dar având și alte treburi, l-am citit cu mare evlavie în trei zile, și cât am putut, am citit și din Psaltire (ajută mult). În aceste 3 zile am ținut post și m-am rugat cu mare încredere Maicii Domnului, citindu-i Paraclisul cu o candelă aprinsă în fața Sfintei sale Icoane. Și minunea a venit. După scurgerea zilelor de citit, într-o marți dimineață, tata a sunat-o pe mama la telefon: "Să știi că nu mai beau, mă întorc acasă! Ai grijă de tine și de inima ta".
Și astăzi, îmi vine greu să cred că am trăit această minune și că tata s-a vindecat. Îi mulțumesc Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu că mi-a ascultat rugăciunile! Slavă Ție, Dumnezeul Nostru!
"Cât poate Dumnezeu cu puterea, tot atât poate Maica Domnului cu rugăciunea!".
ADRI - Hunedoara