Unii dintre noi au rămas nostalgici după vremurile acelea, alţii s-au acomodat cu cele două decenii şi jumătate de democraţie originală. "Fracturarea" din decembrie 1989 ne-a pus în faţa unor mari provocări. Am ales libertatea, cum se spunea pe atunci, întrucât am fost ţara cu cea mai puţină libertate. Am ales ceea ce ne lipsea cel mai mult. O mie şi câteva sute de copii şi tineri au făcut sacrificiul suprem pe acest altar al libertăţii. Întrebarea este: am ştiut noi, cei norocoşi că încă suntem în viaţă, să punem în valoare legământul lor tragic? Greu de spus. Mai degrabă aş fi tentat să răspund cu un NU tremurat... Avem oare curajul să recapitulăm ceea ce ni s-a întâmplat în ultimii 24 de ani? Măcar aşa, pe sărite? Iată: * Duminica Orbului, alegerea neocomuniştilor în fruntea ţării, va crea cea mai dramatică pagină din istoria recentă a României, cu consecinţe negative pe termen nelimitat. Regimul Iliescu va rămâne autorul distrugerii industriei, a agriculturii, a şcolii şi a sănătăţii naţionale. Va rămâne regimul lucrurilor făcute pe jumătate, al bălmăjelii şi bodogănelii politice fără egal în Estul Europei, oaia neagră a democraţiilor nou apărute. Ion Iliescu însuşi, ca "prelat" al îmbogăţirii accelerate, "la ordin" ("îm-bo-gă-ţiii-rea!"), a securiştilor şi comuniştilor din eşalonul doi şi trei, are pe conştiinţă ratarea startului tranziţiei româneşti. De toate acestea sunt vinovaţi şi cei 80% dintre românii care au votat, în transă, FSN şi PDSR. * Vine şi vremea "răzbunării": câştigarea alegerilor de către Convenţia Democrată, în frunte cu Emil Constantinescu - primul "patriarh" al societăţii civile, născut din "coapsa" speranţei în schimbare. Din figura lui marţială am crezut că se va şlefui "cheia" viitorului luminos, şansa normalizării economice şi sociale, epoca senină a bunăstării. Nimic din toate acestea! Domnul Constantinescu s-a lăsat "învins" de sistem, de securitatea omnipotentă, de propriile slăbiciuni manageriale. Să nu uităm că, deşi de profesie geolog, d-l Constantinescu a acceptat fără crâcnire intrarea pe uşa din dos, în Apuseni, a aşa-zişilor investitori de la Roşia Montană. Dacă Ion Iliescu obişnuia, cu ipocrizie, să-i mai certe părinteşte, "la o bere", pe năvalnicii răpitori ai averii naţionale, Emil Constantinescu nu-mi amintesc să-i fi pus vreo întrebare lui Radu Berceanu, să zicem, care era ministrul Industriilor, în legătură cu transferarea gratuită a Licenţei de exploatare către Gold Corporation, un moment analizat azi de DNA, ca fiind o mare lovitură dată intereselor statului român. * În fine, menţinându-ne în sfera politică, am asistat la marele jaf dat industriilor de vârf ale ţării, de guvernul Năstase. Atunci a dispărut Petrom, a fost vândut petrolul din subsol, odată cu pompele şi cu birourile. Atunci a fost semnat contractul Bechtel, privând ţara de o autostradă atât de necesară. Tot atunci, compania Gold Corporation a luat avânt, cumpărând ilegal proprietăţile din Roşia Montană şi destrămând pentru totdeauna o comunitate înfloritoare. * A venit şi era Băsescu, era aderării la UE şi era crizei economice şi financiare; era guvernului Boc, care a plătit cu capul strădania de a ţine corabia pe valuri, dar şi era guvernului MRU, cel mai mercantil executiv, care reuşise performanţa vânzării cuprului românesc, pe un pumn de creiţari, unei cutii poştale din Canada. În fine, istoria recentă ne-a "dăruit" şi guvernul Ponta, un guvern al marilor aşteptări şi promisiuni, dar care a devenit foarte repede guvernul celor mai mari răsturnări şi dezamăgiri, al celor mai ticăloase răzgândiri, al celor mai nepatriotice decizii şi legiferări, dar şi al marilor ridicări populare la protest. Se cunosc toate carambolurile acestei etape politice nebuneşti. Fapt e că eroii Revoluţiei, de sub crucile lor tăcute şi albe, ne-ar putea întreba: ce aţi făcut cu ţara noastră? Pentru ce aţi trăit liberi 24 de ani? Cine să le răspundă? Eu nu mă simt în stare...
Eroii de sub crucile albe...
Am trăit 24 de ani cu Ceauşescu, dar s-a întâmplat să trăim tot 24 de ani cu... Iliescu.
Unii dintre noi au rămas nostalgici după vremurile acelea, alţii s-au acomodat cu cele două decenii şi jumătate de democraţie originală. "Fracturarea" din decembrie 1989 ne-a pus în faţa unor mari provocări. Am ales libertatea, cum se spunea pe atunci, întrucât am fost ţara cu cea mai puţină libertate. Am ales ceea ce ne lipsea cel mai mult. O mie şi câteva sute de copii şi tineri au făcut sacrificiul suprem pe acest altar al libertăţii. Întrebarea este: am ştiut noi, cei norocoşi că încă suntem în viaţă, să punem în valoare legământul lor tragic? Greu de spus. Mai degrabă aş fi tentat să răspund cu un NU tremurat... Avem oare curajul să recapitulăm ceea ce ni s-a întâmplat în ultimii 24 de ani? Măcar aşa, pe sărite? Iată: * Duminica Orbului, alegerea neocomuniştilor în fruntea ţării, va crea cea mai dramatică pagină din istoria recentă a României, cu consecinţe negative pe termen nelimitat. Regimul Iliescu va rămâne autorul distrugerii industriei, a agriculturii, a şcolii şi a sănătăţii naţionale. Va rămâne regimul lucrurilor făcute pe jumătate, al bălmăjelii şi bodogănelii politice fără egal în Estul Europei, oaia neagră a democraţiilor nou apărute. Ion Iliescu însuşi, ca "prelat" al îmbogăţirii accelerate, "la ordin" ("îm-bo-gă-ţiii-rea!"), a securiştilor şi comuniştilor din eşalonul doi şi trei, are pe conştiinţă ratarea startului tranziţiei româneşti. De toate acestea sunt vinovaţi şi cei 80% dintre românii care au votat, în transă, FSN şi PDSR. * Vine şi vremea "răzbunării": câştigarea alegerilor de către Convenţia Democrată, în frunte cu Emil Constantinescu - primul "patriarh" al societăţii civile, născut din "coapsa" speranţei în schimbare. Din figura lui marţială am crezut că se va şlefui "cheia" viitorului luminos, şansa normalizării economice şi sociale, epoca senină a bunăstării. Nimic din toate acestea! Domnul Constantinescu s-a lăsat "învins" de sistem, de securitatea omnipotentă, de propriile slăbiciuni manageriale. Să nu uităm că, deşi de profesie geolog, d-l Constantinescu a acceptat fără crâcnire intrarea pe uşa din dos, în Apuseni, a aşa-zişilor investitori de la Roşia Montană. Dacă Ion Iliescu obişnuia, cu ipocrizie, să-i mai certe părinteşte, "la o bere", pe năvalnicii răpitori ai averii naţionale, Emil Constantinescu nu-mi amintesc să-i fi pus vreo întrebare lui Radu Berceanu, să zicem, care era ministrul Industriilor, în legătură cu transferarea gratuită a Licenţei de exploatare către Gold Corporation, un moment analizat azi de DNA, ca fiind o mare lovitură dată intereselor statului român. * În fine, menţinându-ne în sfera politică, am asistat la marele jaf dat industriilor de vârf ale ţării, de guvernul Năstase. Atunci a dispărut Petrom, a fost vândut petrolul din subsol, odată cu pompele şi cu birourile. Atunci a fost semnat contractul Bechtel, privând ţara de o autostradă atât de necesară. Tot atunci, compania Gold Corporation a luat avânt, cumpărând ilegal proprietăţile din Roşia Montană şi destrămând pentru totdeauna o comunitate înfloritoare. * A venit şi era Băsescu, era aderării la UE şi era crizei economice şi financiare; era guvernului Boc, care a plătit cu capul strădania de a ţine corabia pe valuri, dar şi era guvernului MRU, cel mai mercantil executiv, care reuşise performanţa vânzării cuprului românesc, pe un pumn de creiţari, unei cutii poştale din Canada. În fine, istoria recentă ne-a "dăruit" şi guvernul Ponta, un guvern al marilor aşteptări şi promisiuni, dar care a devenit foarte repede guvernul celor mai mari răsturnări şi dezamăgiri, al celor mai ticăloase răzgândiri, al celor mai nepatriotice decizii şi legiferări, dar şi al marilor ridicări populare la protest. Se cunosc toate carambolurile acestei etape politice nebuneşti. Fapt e că eroii Revoluţiei, de sub crucile lor tăcute şi albe, ne-ar putea întreba: ce aţi făcut cu ţara noastră? Pentru ce aţi trăit liberi 24 de ani? Cine să le răspundă? Eu nu mă simt în stare...
Unii dintre noi au rămas nostalgici după vremurile acelea, alţii s-au acomodat cu cele două decenii şi jumătate de democraţie originală. "Fracturarea" din decembrie 1989 ne-a pus în faţa unor mari provocări. Am ales libertatea, cum se spunea pe atunci, întrucât am fost ţara cu cea mai puţină libertate. Am ales ceea ce ne lipsea cel mai mult. O mie şi câteva sute de copii şi tineri au făcut sacrificiul suprem pe acest altar al libertăţii. Întrebarea este: am ştiut noi, cei norocoşi că încă suntem în viaţă, să punem în valoare legământul lor tragic? Greu de spus. Mai degrabă aş fi tentat să răspund cu un NU tremurat... Avem oare curajul să recapitulăm ceea ce ni s-a întâmplat în ultimii 24 de ani? Măcar aşa, pe sărite? Iată: * Duminica Orbului, alegerea neocomuniştilor în fruntea ţării, va crea cea mai dramatică pagină din istoria recentă a României, cu consecinţe negative pe termen nelimitat. Regimul Iliescu va rămâne autorul distrugerii industriei, a agriculturii, a şcolii şi a sănătăţii naţionale. Va rămâne regimul lucrurilor făcute pe jumătate, al bălmăjelii şi bodogănelii politice fără egal în Estul Europei, oaia neagră a democraţiilor nou apărute. Ion Iliescu însuşi, ca "prelat" al îmbogăţirii accelerate, "la ordin" ("îm-bo-gă-ţiii-rea!"), a securiştilor şi comuniştilor din eşalonul doi şi trei, are pe conştiinţă ratarea startului tranziţiei româneşti. De toate acestea sunt vinovaţi şi cei 80% dintre românii care au votat, în transă, FSN şi PDSR. * Vine şi vremea "răzbunării": câştigarea alegerilor de către Convenţia Democrată, în frunte cu Emil Constantinescu - primul "patriarh" al societăţii civile, născut din "coapsa" speranţei în schimbare. Din figura lui marţială am crezut că se va şlefui "cheia" viitorului luminos, şansa normalizării economice şi sociale, epoca senină a bunăstării. Nimic din toate acestea! Domnul Constantinescu s-a lăsat "învins" de sistem, de securitatea omnipotentă, de propriile slăbiciuni manageriale. Să nu uităm că, deşi de profesie geolog, d-l Constantinescu a acceptat fără crâcnire intrarea pe uşa din dos, în Apuseni, a aşa-zişilor investitori de la Roşia Montană. Dacă Ion Iliescu obişnuia, cu ipocrizie, să-i mai certe părinteşte, "la o bere", pe năvalnicii răpitori ai averii naţionale, Emil Constantinescu nu-mi amintesc să-i fi pus vreo întrebare lui Radu Berceanu, să zicem, care era ministrul Industriilor, în legătură cu transferarea gratuită a Licenţei de exploatare către Gold Corporation, un moment analizat azi de DNA, ca fiind o mare lovitură dată intereselor statului român. * În fine, menţinându-ne în sfera politică, am asistat la marele jaf dat industriilor de vârf ale ţării, de guvernul Năstase. Atunci a dispărut Petrom, a fost vândut petrolul din subsol, odată cu pompele şi cu birourile. Atunci a fost semnat contractul Bechtel, privând ţara de o autostradă atât de necesară. Tot atunci, compania Gold Corporation a luat avânt, cumpărând ilegal proprietăţile din Roşia Montană şi destrămând pentru totdeauna o comunitate înfloritoare. * A venit şi era Băsescu, era aderării la UE şi era crizei economice şi financiare; era guvernului Boc, care a plătit cu capul strădania de a ţine corabia pe valuri, dar şi era guvernului MRU, cel mai mercantil executiv, care reuşise performanţa vânzării cuprului românesc, pe un pumn de creiţari, unei cutii poştale din Canada. În fine, istoria recentă ne-a "dăruit" şi guvernul Ponta, un guvern al marilor aşteptări şi promisiuni, dar care a devenit foarte repede guvernul celor mai mari răsturnări şi dezamăgiri, al celor mai ticăloase răzgândiri, al celor mai nepatriotice decizii şi legiferări, dar şi al marilor ridicări populare la protest. Se cunosc toate carambolurile acestei etape politice nebuneşti. Fapt e că eroii Revoluţiei, de sub crucile lor tăcute şi albe, ne-ar putea întreba: ce aţi făcut cu ţara noastră? Pentru ce aţi trăit liberi 24 de ani? Cine să le răspundă? Eu nu mă simt în stare...
Alte articole din acest numar
- 2013: Anul Revoltei
- ALINA MUNGIU-PIPPIDI - "Anul 2013 se încheie extrem de prost. După ce a început cu o coabitare rezonabilă, sfârşeşte cu un scandal general"
- Răspuns pentru IOAN D. - Bacău, F. AS 1097: "De un an am ticuri faciale supărătoare"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
