Unii dintre noi au rămas nostalgici după vremurile acelea, alții s-au acomodat cu cele două decenii și jumătate de democrație originală. "Fracturarea" din decembrie 1989 ne-a pus în fața unor mari provocări. Am ales libertatea, cum se spunea pe atunci, întrucât am fost țara cu cea mai puțină libertate. Am ales ceea ce ne lipsea cel mai mult. O mie și câteva sute de copii și tineri au făcut sacrificiul suprem pe acest altar al libertății. Întrebarea este: am știut noi, cei norocoși că încă suntem în viață, să punem în valoare legământul lor tragic? Greu de spus. Mai degrabă aș fi tentat să răspund cu un NU tremurat... Avem oare curajul să recapitulăm ceea ce ni s-a întâmplat în ultimii 24 de ani? Măcar așa, pe sărite? Iată: * Duminica Orbului, alegerea neocomuniștilor în fruntea țării, va crea cea mai dramatică pagină din istoria recentă a României, cu consecințe negative pe termen nelimitat. Regimul Iliescu va rămâne autorul distrugerii industriei, a agriculturii, a școlii și a sănătății naționale. Va rămâne regimul lucrurilor făcute pe jumătate, al bălmăjelii și bodogănelii politice fără egal în Estul Europei, oaia neagră a democrațiilor nou apărute. Ion Iliescu însuși, ca "prelat" al îmbogățirii accelerate, "la ordin" ("îm-bo-gă-țiii-rea!"), a securiștilor și comuniștilor din eșalonul doi și trei, are pe conștiință ratarea startului tranziției românești. De toate acestea sunt vinovați și cei 80% dintre românii care au votat, în transă, FSN și PDSR. * Vine și vremea "răzbunării": câștigarea alegerilor de către Convenția Democrată, în frunte cu Emil Constantinescu - primul "patriarh" al societății civile, născut din "coapsa" speranței în schimbare. Din figura lui marțială am crezut că se va șlefui "cheia" viitorului luminos, șansa normalizării economice și sociale, epoca senină a bunăstării. Nimic din toate acestea! Domnul Constantinescu s-a lăsat "învins" de sistem, de securitatea omnipotentă, de propriile slăbiciuni manageriale. Să nu uităm că, deși de profesie geolog, d-l Constantinescu a acceptat fără crâcnire intrarea pe ușa din dos, în Apuseni, a așa-zișilor investitori de la Roșia Montană. Dacă Ion Iliescu obișnuia, cu ipocrizie, să-i mai certe părintește, "la o bere", pe năvalnicii răpitori ai averii naționale, Emil Constantinescu nu-mi amintesc să-i fi pus vreo întrebare lui Radu Berceanu, să zicem, care era ministrul Industriilor, în legătură cu transferarea gratuită a Licenței de exploatare către Gold Corporation, un moment analizat azi de DNA, ca fiind o mare lovitură dată intereselor statului român. * În fine, menținându-ne în sfera politică, am asistat la marele jaf dat industriilor de vârf ale țării, de guvernul Năstase. Atunci a dispărut Petrom, a fost vândut petrolul din subsol, odată cu pompele și cu birourile. Atunci a fost semnat contractul Bechtel, privând țara de o autostradă atât de necesară. Tot atunci, compania Gold Corporation a luat avânt, cumpărând ilegal proprietățile din Roșia Montană și destrămând pentru totdeauna o comunitate înfloritoare. * A venit și era Băsescu, era aderării la UE și era crizei economice și financiare; era guvernului Boc, care a plătit cu capul strădania de a ține corabia pe valuri, dar și era guvernului MRU, cel mai mercantil executiv, care reușise performanța vânzării cuprului românesc, pe un pumn de creițari, unei cutii poștale din Canada. În fine, istoria recentă ne-a "dăruit" și guvernul Ponta, un guvern al marilor așteptări și promisiuni, dar care a devenit foarte repede guvernul celor mai mari răsturnări și dezamăgiri, al celor mai ticăloase răzgândiri, al celor mai nepatriotice decizii și legiferări, dar și al marilor ridicări populare la protest. Se cunosc toate carambolurile acestei etape politice nebunești. Fapt e că eroii Revoluției, de sub crucile lor tăcute și albe, ne-ar putea întreba: ce ați făcut cu țara noastră? Pentru ce ați trăit liberi 24 de ani? Cine să le răspundă? Eu nu mă simt în stare...