Eroii de sub crucile albe...

Ion Longin Popescu
Am trăit 24 de ani cu Ceaușescu, dar s-a în­tâmplat să trăim tot 24 de ani cu... Iliescu.

Unii dintre noi au rămas nostalgici după vremurile acelea, alții s-au acomodat cu cele două decenii și jumătate de democrație originală. "Frac­tu­rarea" din decembrie 1989 ne-a pus în fața unor mari provocări. Am ales libertatea, cum se spu­nea pe atunci, întrucât am fost țara cu cea mai puțină libertate. Am ales ceea ce ne lipsea cel mai mult. O mie și câteva sute de copii și tineri au făcut sacrificiul suprem pe acest altar al li­bertății. Întrebarea este: am știut noi, cei no­rocoși că încă suntem în viață, să punem în va­loare legământul lor tragic? Greu de spus. Mai degrabă aș fi tentat să răspund cu un NU tre­murat... Avem oare curajul să recapitulăm ceea ce ni s-a întâmplat în ultimii 24 de ani? Măcar așa, pe sărite? Iată: * Duminica Orbului, alege­rea neocomuniștilor în fruntea țării, va crea cea mai dramatică pagină din istoria recentă a Ro­mâniei, cu consecințe negative pe termen neli­mi­tat. Regimul Iliescu va rămâne autorul distru­gerii industriei, a agriculturii, a școlii și a sănă­tății naționale. Va rămâne regimul lucrurilor făcute pe jumătate, al bălmăjelii și bodogănelii politice fără egal în Estul Europei, oaia neagră a democrațiilor nou apărute. Ion Iliescu însuși, ca "prelat" al îmbogățirii accelerate, "la ordin" ("îm-bo-gă-țiii-rea!"), a securiștilor și comu­niștilor din eșalonul doi și trei, are pe conștiință ratarea startului tranziției românești. De toate acestea sunt vinovați și cei 80% dintre românii care au votat, în transă, FSN și PDSR. * Vine și vre­mea "răzbunării": câștigarea alegerilor de către Convenția Democrată, în frunte cu Emil Cons­tantinescu - primul "patriarh" al societății civile, născut din "coapsa" speranței în schim­bare. Din figura lui marțială am crezut că se va șlefui "cheia" viitorului luminos, șansa normali­zării economice și sociale, epoca senină a bu­năstării. Nimic din toate acestea! Domnul Con­stantinescu s-a lăsat "învins" de sistem, de secu­ritatea omnipotentă, de propriile slăbiciuni ma­nageriale. Să nu uităm că, deși de profesie geo­log, d-l Constantinescu a acceptat fără crâcnire intrarea pe ușa din dos, în Apuseni, a așa-zișilor investitori de la Roșia Montană. Dacă Ion Ili­escu obișnuia, cu ipocrizie, să-i mai certe părin­tește, "la o bere", pe năvalnicii răpitori ai averii naționale, Emil Constantinescu nu-mi amintesc să-i fi pus vreo întrebare lui Radu Berceanu, să zicem, care era ministrul Industriilor, în legătură cu transferarea gratuită a Licenței de exploatare către Gold Corporation, un moment analizat azi de DNA, ca fiind o mare lovitură dată intere­se­lor statului român. * În fine, menținându-ne în sfera politică, am asistat la marele jaf dat indus­triilor de vârf ale țării, de guvernul Năstase. Atunci a dispărut Petrom, a fost vândut petrolul din subsol, odată cu pompele și cu birourile. A­tunci a fost semnat contractul Bechtel, privând țara de o autostradă atât de necesară. Tot atunci, compania Gold Corporation a luat avânt, cum­părând ilegal proprietățile din Roșia Montană și destrămând pentru totdeauna o comunitate înfloritoare. * A venit și era Băsescu, era ade­rării la UE și era crizei economice și financiare; era guvernului Boc, care a plătit cu capul stră­dania de a ține corabia pe valuri, dar și era gu­ver­nului MRU, cel mai mercantil executiv, care reușise performanța vânzării cuprului ro­mâ­nesc, pe un pumn de creițari, unei cutii poș­tale din Canada. În fine, istoria recentă ne-a "dă­ruit" și guvernul Ponta, un guvern al marilor aștep­tări și promisiuni, dar care a devenit foarte re­pe­de guvernul celor mai mari răsturnări și de­za­măgiri, al celor mai ticăloase răzgândiri, al celor mai nepatriotice decizii și legiferări, dar și al marilor ridicări populare la protest. Se cu­nosc toate carambolurile acestei etape politi­ce nebu­nești. Fapt e că eroii Revoluției, de sub cru­cile lor tăcute și albe, ne-ar putea întreba: ce ați fă­cut cu țara noastră? Pentru ce ați trăit liberi 24 de ani? Cine să le răspundă? Eu nu mă simt în stare...