De regulă, primul an al unui nou ciclu electoral e unul liniştit. Cu atât mai mult ar fi trebuit să fie astfel pentru o putere care avea asigurate nu doar o majoritate absolută în Parlament, nu doar controlul instituţiilor-cheie, conduse pe criteriul numirii politice, nu doar o veritabilă uzină propagandistică, ci şi o opoziţie demotivată şi suspect de necombativă. Practic, nimic nu-i putea sta în cale cuplului Ponta - Antonescu în a-şi impune legea, la propriu şi la figurat.
Numai că, în vreme ce economia gâfâia într-o periculoasă inerţie, iar măsurile de stimulare a investiţiilor erau formulate mereu la viitorul improbabil, PSD şi PNL şi-au devoalat destul de timpuriu o agendă pe care nici cei mai sceptici dintre opozanţii lor nu şi-o puteau imagina. Au început prin a-şi încălca programatic principiile pe care le fluturau acum două ierni prin Piaţa Universităţii şi prin studiourile televiziunilor de serviciu. Teme care, exploatate intensiv în scop electoral, au dus la căderea guvernelor Boc şi, mai ales, Ungureanu, au fost date peste cap şi luate de bune, fără prealabile mustrări de conştiinţă. A fost, mai întâi, cazul Roşia Montană. Blocarea exploatării cu cianuri în Munţii Apuseni era pe lista scurtă a promisiunilor pe care liderul social-democrat Victor Ponta le făcuse înainte de alegeri. Nu doar că noua guvernare nu a pus frână lobby-ului agresiv al celor de la Roşia Montană Gold Corporation, dar, sfidând opinia publică, a pus la cale o lege cu dedicaţie pentru RMGC, un procedeu nemaivăzut din anii sălbatici ai democraţiei noastre post-decembriste! A fost momentul în care - surpriză pentru o coaliţie care ştia cu cât efort financiar şi propagandistic scosese în stradă câteva sute de oameni la protestele anti-Boc! - românii, mai cu seamă tânăra generaţie - iarăşi o surpriză! - au hotărât că e momentul să umple bulevardele şi pieţele marilor oraşe. Şi Bucureştiul, şi Clujul au scos peste 10.000 de oameni în primele săptămâni de protest, cifre-record în ultimele două decenii!
A urmat apoi, din partea guvernanţilor, "verdele" acordat companiilor implicate în exploatarea gazelor de şist. O metodă de extracţie care dă fiori întregii Europe a fost avizată la noi în doi timpi şi trei mişcări, iar americanii de la Chevron, mizând pe "spatele" Guvernului Ponta, au şi trecut la treabă! Din nou, însă, opinia publică şi-a dovedit forţa, în ciuda agresiunilor şi a atitudinii duşmănoase a Jandarmeriei. Oamenilor din Pungeşti li s-a alăturat o ţară întreagă, căci toată lumea, din Dobrogea până în Crişana, se aşteaptă să fie expropriată, de azi pe mâine, doar pentru că aşa vrea te miri ce investitor "strategic". În fine, un an al aberaţiilor legislative nu se putea încheia altfel decât a început această guvernare: cu un atac nocturn la adresa statului de drept. După ce şi-au îndesat buzunarele cu şpăgi şi după ce şi-au îndestulat familiile prin trafic de influenţă şi prin conflicte de interese strigătoare la cer, aleşii aveau musai nevoie de super-imunitate. Din nou, opinia publică şi ambasadele occidentale au acţionat energic şi, la cum stau lucrurile prin coaliţia USL, după Anul Victoriei şi Anul Revoltei, s-ar putea să urmeze Anul Schimbării. În bine, să sperăm... La Mulţi Ani!