Ca în fiecare an, când se apropie iarna, fie ea bogată sau nu în zăpezi, aşteptăm cu toţii, oameni mari şi copii, marea sărbătoare a Crăciunului. Anotimpul sufletului e altul decât cel care ne trimite la fereastră ninsori. E ascuns undeva, în adânc, amestecat printre amintiri. De acolo răsare bucuria Crăciunului şi aşteptarea febrilă a celebrării lui. Vrem să fim altfel decât în cursul anului, mai buni, mai frumoşi şi mai veseli. Câteodată, ne reuşeşte. Alteori, bucuria se transformă în lăcomie şi lăcomia în boală. În cazul în care veţi cădea şi dvs. în această capcană, textul care urmează vă oferă un prim ajutor.
Probleme ale aparatului digestiv şi hepato-biliar
- Excesele culinare ale sărbătorilor iernii sunt cunoscute de toată lumea. Cu toate astea, sunt asumate cu seninătate, de parcă nimic nu s-ar întâmpla. De ce avem a ne teme, exagerând cu mâncarea şi băutura, şi la ce soluţii imediate putem apela?
- Tentaţia de a exagera cu delicatesele specifice Crăciunului, bogate în afumături, grăsimi şi alcool, duce în principal la indigestii, balonări, crampe, constipaţie, diaree sau vomă, în cazul unei bile "leneşe". În medicina naturistă, ideale pentru diminuarea acestor simptome sunt două plante, Roiniţa şi Menta, din care se prepară un ceai, folosind procedeul de infuzare.
Reţetă: o lingură roiniţă şi o lingură de mentă, măcinate groscior, se opăresc cu o cană de 250 ml de apă fiartă, se lasă la infuzat 30 de minute, după care se filtrează. Se consumă înainte de fiecare masă.
- În farmacia Faltis există preparate specifice?
- O formulă mai dezvoltată, având în compoziţie apă de melisă şi mentă, se găseşte în siropul antispastic, preparat în farmacia Faltis. El se recomandă şi în cazul motilităţii crescute la nivelul intestinelor (borborisme). În cazul balonărilor cu acumulări de gaze (aşa-numitul meteorism gastric), de un real ajutor sunt preparatele pe bază de caolin, un fel de argilă purificată, la care se adaugă câteva picături de ulei de roiniţă sau mentă. Dacă balonarea este însoţită de diaree, este bine să se folosească, alături de caolin, carbonatul de calciu. Dacă predomină constipaţia, se adaugă magnesia usta, care apoi se amestecă cu un ceai obţinut clasic, din volbură. Dozările exacte pentru aceste preparate se pot face în laboratorul farmaciei Faltis şi sunt denumite generic Prafuri colonice.
- Pe lângă indigestii, sărbătorile lasă în noi şi urme grele de mahmureală, dublate de o stare de disconfort. Ce facem?
- În acest caz, se recomandă să se folosească cel puţin câteva zile, pe lângă clasica ceaşcă de cafea, şi un ceai obţinut din frunze de ginkgo biloba, folosind metoda infuzării: 2 linguri de frunze de ginkgo biloba măcinate groscior se opăresc cu o ceaşcă de 250 ml de apă fiartă, se lasă să stea 30 de minute, apoi se filtrează. Clienţilor farmaciei Faltis le oferim frunzele de ginkgo biloba întregi, ca să-şi păstreze mai bine aroma. Obţinute din grădina casei (cultură proprie), ele au garantată puritatea şi prospeţimea. În general, păstrarea plantelor medicinale după uscare, în stare întreagă, asigură o mai bună protecţie pentru principiile active din planta respectivă, decât atunci când e mărunţită. Dacă starea de apatie continuă, se recomandă folosirea picăturilor trofice, ce au în compoziţie saschiu, ginseng şi rozmarin.
- Şi mahmureala?
- Mahmureala este o stare post-consum de băuturi ce conţin alcool, precum: ţuică, vin, coniac, votcă, whisky etc. Se manifestă prin dureri de cap, ameţeli, tulburări vizuale (fotofobie), tulburări nervoase şi auditive. Faţă de nicotina care se metabolizează foarte greu, fiind total nocivă pentru organism, alcoolul din băuturile slab alcoolice, în special vinul, se metabolizează în ficat, ca orice alt aliment sau medicament. Trebuie să arătăm şi latura pozitivă a ingerării unui pahar cu vin, care completează nevoile organismului cu antioxidanţi, gen resveratrol, atât de necesari neutralizării radicalilor liberi, răspunzători de boli şi îmbătrânire, precum şi cu micro şi oligoelementele conţinute în vin, care au un aport energetic şi sunt esenţiale pentru organism. De altfel, un pahar de vin la masa de seară, pentru persoanele sănătoase, este acceptat de majoritatea medicilor dieteticieni.
Alcoolul este sursa cea mai rapidă de energie în organism. În trecut, pe timp de război, în farmacia medicilor de pe front, nu lipsea flaconul cu coniac - acesta fiind dat soldaţilor, când erau nevoiţi să facă deplasări mari, în condiţii vitrege.
Mare atenţie însă la cantitatea consumată, pentru că între "doza uzuală şi cea toxică nu-i decât un pas". De asemenea, există persoane care au deficit de alcooldehidrogenază şi atunci nu suportă o băutură alcoolică, nici măcar în cantităţi foarte mici.
Problema care se pune este de ce unele sortimente de băuturi alcoolice dau reacţii mai frecvente de "tip mahmureală" decât altele, având în vedere că, din punct de vedere farmacologic, alcoolul etilic pur, în cantităţi mici sau moderate, are efecte energizante şi creează individului o bună dispoziţie, plăcut euforizantă. Explicaţia este următoarea: din fermentaţia alcoolică a mustului bogat în zaharuri rezultă, în condiţii prielnice, alcoolul etilic, care se metabolizează foarte uşor în organism, având o formulă chimică simplă, efortul de metabolizare la nivelul ficatului fiind chiar mai uşor decât al unui medicament de sinteză, cu o formulă chimică foarte complexă. Dar când fermentaţia alcoolică este deficitară, rezultă din fermentaţie şi produşi secundari, ca aldehide şi cetone, aceşti compuşi ducând sau accetuând simptomele dezagreabile de tip mahmureală. Cu alte cuvinte, băuturile nu sunt bune.
În cazul consumului necontrolat de alcool, în special al băuturilor spirtoase de proastă calitate, cele mai frecvente şi temute boli sunt pancreatita şi steatoza hepatică, popular numită "ficat gras". Pancreatita poate avea drept cauză consumul exagerat de alcool, timp îndelungat, şi se manifestă în principal prin dureri severe, sfâşietoare, la nivelul abdominal, însoţite de greaţă şi vărsături, transpiraţii. Un factor favorizant în apariţia pancreatitei îl reprezintă şi afecţiunile hepatobiliare. Ea este o urgenţă medicală şi trebuie tratată în unităţi spitaliceşti.
- Cum se combate starea de mahmureală?
- Starea de mahmureală se poate atenua prin băutul tradiţionalei ceşti de cafea, efectul datorându-se conţinutului în fitocomplexul format din cafeină şi acid clorogenic. Un alt remediu constă în consumul de produse bogate în acid ascorbic natural, cum sunt citricele: lămâi, portocale, grapefruit, pomelo.
* Un ceai din măceşe (conţine vitamina C naturală) şi frunze de ginkgo biloba (un trofic cerebral de excepţie) este foarte indicat în tratarea mahmurelii. Se prepară astfel: peste 2 linguri de fructe de măceşe şi frunze de ginkgo biloba mărunţite se toarnă 250 ml (o cană) de apă dată în clocot, după care se lasă la infuzat aproximativ 30 minute. Se bea îndulcit cu miere, după preferinţă. Trei căni pe zi din acest elixir e o doză suficientă pentru a ieşi din starea de mahmureală.
* Şi, ca un paradox, în combaterea mahmurelii se recomandă şi folosirea tescovinei uscate, care, prin conţinutul în resveratrol, favorizează mai rapid eliminarea alcoolului din organism. Spun că e un paradox, având în vedere că tescovina, la fel ca şi vinul, au aceeaşi provenienţă: strugurii, numai că, în timp ce vinul poate provoaca mahmureala, tescovina o anihilează. Se foloseşte pulberea de tescovină ca atare, 2 linguriţe, de 3 ori pe zi.
- Să adoptăm, la final, un registru mai optimist: din sărbătorile iernii face parte şi frumuseţea. Ce le oferă farmacia Faltis doamnelor care aspiră la statutul de "Miss Moş Crăciun"?
- Într-adevăr, pentru a ne simţi bine cu adevărat, e recomandat să arătăm bine şi din punct de vedere fizic. Se mai păstrează şi astăzi tradiţia ca, pe lângă confortul culinar şi psihoemoţional, oamenii, de sărbători, să se îngrijească mai mult şi de aspectul lor fizic, în special al feţei, care trebuie îngrijită cu atenţie. Statisticile arată că, în preajma sărbătorilor, creşte exponenţial cererea de cosmetice, atât pentru a fi oferite cadou, cât şi pentru uzul propriu. Industria cosmetică vine pe piaţă cu diverse loţiuni şi creme în întâmpinarea celor care doresc să-şi întreţină faţa. Nu sunt noutăţi revoluţionare, producătorii de cosmetice reuşesc, în principal, să-şi atragă potenţialii clienţi nu prin compoziţia deosebită a preparatelor, ci prin parfum şi ambalaj, unde fantezia joacă un rol important. De exemplu, se mizează foarte mult pe folosirea de uleiuri vegetale exotice, precum avocado, jojoba, argan, susan, care, în principal, au aceeaşi structură chimică, şi a căror proporţie conţinută în cosmetice nu reprezintă un factor determinant în calitatea terapeutică a unei creme. Mai importantă este concentraţia lor în compoziţia bazei de unguent necesară obţinerii unei creme cosmetice. De asemenea, parfumul este un factor atrăgător pentru a "cuceri" clientul, dar nici acesta nu îmbunătăţeşte, din punct de vedere dermatologic, un preparat cosmetic. În rest, cremele cosmetice şi dermatocosmetice se folosesc atât iarna, cât şi vara, influenţa factorilor atmosferici (frig, căldură, vânt, umezeală, diverse noxe) punându-şi amprenta asupra pielii feţei, aceasta fiind printre puţinele zone ale corpului expuse permanent la aceşti agenţi atmosferici. Şi la capitolul frumuseţe, Farmacia Faltis încearcă să vină în ajutorul doamnelor şi domnişoarelor, cu creme de înfrumuseţare "de pe vremea bunicii", cum ar fi crema de faţă antiîmbătrânire, crema antirid, crema antiacneică, crema de faţă U (pentru ten uscat), crema de faţă N (pentru ten normal), crema de faţă M (pentru ten mixt), crema de faţă G (pentru ten gras), crema de faţă A (pentru ten pătat) şi diferite loţiuni de faţă
- apa cosmetică, apa de faţă ten pătat, Aqua D'Alibouri. (Aceste creme au fost prezentate pe larg în revista "Formula AS" nr. 1008/2012 şi 1096/2013.)
Farmacistul Ion Bobaru poate fi găsit la Farmacia Faltis din Brăila, Calea Galaţi nr. 29, tel. 0239/61.59.31, email: farmaciafaltis@yahoo.com pentru informaţii despre procesarea plantelor medicinale sau alte preparate produse în laboratorul propriu. Gama de preparate poate fi vizualizată pe site-ul farmaciei www.farmaciafaltis.ro.
Farmacia sa deţine "Certificat de bună practică farmaceutică pentru prepararea medicamentelor", acordat de Colegiul Farmaciştilor din România.