Asul de inima

Cu Moş Crăciun în culisele teatrului

- Moş Crăciun a fugit din poveste şi s-a mutat în reclame. Dar oare spiritul Crăciunului mai trăieşte? Îl mai simţiţi? Şi, dacă da, cum îl celebraţi? -

"Maria şi luminiţele"

Eu, acum, trăiesc o bucurie imensă, pentru că mare parte a vieţii mi-o petrec alături de nepoţica mea, Maria, care are doi ani. De la venirea ei pe lume, am descoperit cu uimire - mărturisesc - cât de minunat este să fii bunică! E o stare de iubire ridicată la o intensitate pe care nu am mai cunoscut-o niciodată şi care mi-a schimbat radical perspectiva asupra vieţii. Mi-am dat seama că pot să trăiesc foarte bine în absenţa majorităţii lucrurilor care, până deunăzi, mi se păreau indispensabile. Şi aici mă refer inclusiv la faptul că nu mai simt nevoia să tot apar în filme sau să urc în fiecare seară pe scena teatrului. Maria îmi dă, prin simpla ei existenţă, un preaplin emoţional şi psihologic care e de-a dreptul magic - şi nu folosesc cuvinte mari "ca să dea bine". Iar acum, de când am intrat în luna decembrie şi o tot aud cântând prin casă "Moş Crăciun cu plete dalbe/ A sosit de prin nămeţi/ Şi aduce daruri multe/ La fetiţe şi băieţi..." nu pot să trăiesc decât în spiritul Crăciunului. În plus, am început deja să ne pregătim pentru sosirea Moşului, învăţând două poezii: "Somnoroase păsărele" şi "Căţeluş cu părul creţ". "Somnoroase păsărele" aproape c-am dat-o gata, deci facem progrese rapide. Maria are o ambiţie extraordinară, dar nu în sens egoist. De pildă, am întrebat-o ce vrea să-i aducă Moşul şi mi-a răspuns că ghete şi o păpuşică moale, cu care să doarmă noaptea. Dar nu s-a oprit aici, ci mi-a explicat şi care ar fi cadourile cele mai potrivite, în viziunea ei, şi pentru ceilalţi membri ai familiei. Oricum, şi în restul timpului, se gândeşte la cei dragi şi apropiaţi ei: pune mâna pe un borcan cu zacuscă sau pe cine ştie ce alt obiect care i se pare ei frumos sau gustos şi zice, în limbajul ei încă rudimentar, "A mămica". Deci, are un suflet foarte bun, iar eu am întinerit alături de ea şi-mi fuge gândul la tot felul de lucruri copilăreşti. De pildă, acum, abia aştept să mi-o aducă fiul meu, tăticul ei, ca s-o iau la plimbare la

"susuleanu", cum spune ea, adică suită pe umerii mei, şi să-i arăt luminiţele cu care a fost decorat oraşul. Şi, de asemenea, am început deja să mă gândesc cum să împodobesc mai special bradul, pentru că e primul an când Maria poate să înţeleagă exact ce se petrece în casă. O să fiu ajutată şi de fetiţa mea cea mică, Oana-Maria, care mi-a mai promis şi că va juca rolul lui Moş Crăciun - un Moş Crăciun bine deghizat, ca să nu-şi deconspire identitatea. (râde) Aşa că - vedeţi - familia noastră chiar trăieşte Crăciunul, în spiritul lui autentic, care implică - după cum se şi cuvine - şi nişte rugăciuni, şi respectarea postului... Am fost deja şi la Sfânta Împărtăşanie... Încercăm să simţim şi să cinstim sărbătoarea Naşterii Domnului Nostru Iisus Hristos, începând dinăuntru şi doar apoi ajungând şi în afară, iar în ceea ce ţine de "în afară", încercăm să păstrăm tradiţia: cu colinde, bucate "bătrâneşti", familie reunită în jurul bradului... Să ne dea Dumnezeu tuturor un Crăciun liniştit, despovărat de griji şi împodobit cu gânduri frumoase!
MARIA PLOAE

"În fiecare an mă simt copil"

După părerea mea, Moş Crăciun s-a refugiat în lumea care l-a consacrat. Pentru că şi reclamele în care apare au, fiecare, câte o poveste. Eu cred că Moş Crăciun va fi întotdeauna în lumea poveştilor. Şi cea mai frumoasă poveste care păstrează bucuria sărbătorilor de iarnă este aceea a Naşterii Pruncului, chiar în ograda Moşului Crăciun - o poveste a noastră, a românilor, care mă face, în fiecare an, să mă simt copil. Luna decembrie este luna pruncilor, este sărbătoarea minunii naşterii copilaşului Iisus.

Spiritul Crăciunului trăieşte în fiecare din noi, iar emoţia sărbătorii creşte la auzul clinchetului de zurgălăi din colindele ce ne învăluie nu doar în această perioadă, ci şi viaţa noastră de zi cu zi, de peste restul anului. Poate că, în această iarnă, Moş Crăciun va fi puţin mai trist în colindarea lui prin căminele tuturor, aşa cum şi eu voi fi puţin mai trist în colindarea mea prin căminul din Braşov, de unde lipsesc mama şi fratele meu. Ceea ce mă consolează este că, sigur, Moşul se va însenina intrând în casele şi-n sufletele noastre primitoare, ca apoi să se odihnească la căldura sărbătorilor. Consider că nu există copil care să nu creadă în Moş Crăciun, aşa cum nu există părinţi care să nu creadă în Dumnezeu. Cel care nu crede înseamnă că şi-a pierdut speranţa. De aceea, vă urez tuturor sărbători cu speranţă dătătoare de fericire şi un an nou mai bun decât toţi anii care au trecut.
MARIAN RÂLEA

"Cred în Moş Crăciun din tot sufletul"

Pentru mine, Crăciunul este o sărbătoare relativ nouă. În Basarabia mea natală, numai bătrânii mai ţineau minte povestea Crăciunului şi o sărbătoreau. Pe rit vechi, fireşte. Părinţii şi noi, copiii, nu ştiam însă nimic despre Crăciun. De-altfel, nici nu aveam voie să intrăm în biserică. Eu am descoperit această sărbătoare şi simbolul ei abia când am venit în România. Dar am îmbrăţişat-o numaidecât, fiindcă mi s-a părut splendidă. Pe de o parte, e povestea Naşterii Domnului, pe de altă parte, e această minunată tradiţie a reunirii familiei în jurul bradului împodobit, a venirii acestui moş bun şi blând şi înţelept, care ne dăruieşte nu atât obiecte, cât iubirea lui. Eu cred acum în Moş Crăciun cu tot

sufletul, iar credinţa aceasta le-am insuflat-o şi copiilor mei. Şi Moşul ne vizitează în fiecare an, fără greş. E atâta bucurie în această aşteptare inocentă, e atâta bucurie în pregătirile pe care le facem cu toţii...! Eu şi ai mei îi sărbătorim pe Moşul şi pe Iisus cu emoţie în suflete, cu bucate bune-bune pe masă, cu colinde cântate în jurul bradului şi cu cadouri aşezate tiptil sub crengile lui parfumate! De obicei, asta se întâmplă la noi acasă, în Bucureşti, dar, uneori, mai "jucăm şi în deplasare", adică mergem la naşii noştri de cununie, soţii Mărgineanu, sau la prietena mea de suflet, Maria Buză, deci tot în familie suntem. (râde) Iar anul acesta, pentru că ne-am mărit familia, cununând un cuplu de tineri absolut minunaţi, o să-l aşteptăm pe Moşul la Verona, în Italia, acolo unde locuiesc proaspeţii noştri fini. Însă şi acolo o să păstrăm spiritul tradiţional al Crăciunului. Sper doar să reuşesc să găsesc şi pe cineva care să joace rolul Moşului pentru copii. (râde)
TANIA POPA

"Am păstrat viu în mine spiritul Crăciunului credinţei"

După mine, există două spirite ale Crăciunului: acela în care cred mai ales copiii, întruchipat de Moş Crăciun, cu tot arsenalul lui - brad, masă îmbelşugată şi cadouri - şi acela în care cred cei cu credinţă în Dumnezeu, acela care vorbeşte despre povestea biblică a Crăciunului, acela care ne spune că, în urmă cu doi mii de ani, prin naşterea lui Iisus, pentru umanitatea creştină a început o eră. Eu am cunoscut spiritul lui Moş Crăciun în copilărie, în vremea basmelor curate, când, din pricina epocii vitrege - erau anii de după război - îmi confecţionam singur podoabele pentru brad: decupam steluţe din carton, apoi spărgeam nişte becuri vechi, iar cioburile acestora le lipeam pe steluţe ca să strălucească, iar Moşul să fie mândru de mine şi să mă laude c-am fost atât de harnic. Apoi am cunoscut spiritul lui Moş Crăciun în copilăria pruncilor mei, când mă bucuram din tot sufletul văzându-i cu câtă însufleţire îşi desfăceau cadourile mult aşteptate. Acum, eu am o vârstă, copiii mei au crescut, aşa că - sincer - m-am îndepărtat de acest Crăciun folcloric, al datinilor legate de gesturi, dar am păstrat viu în mine acel spirit al Crăciunului credinţei. Pentru mine, celebrarea Crăciunului înseamnă azi un brad frumos decorat, darurile pe care le pregătesc pentru copiii mei - ar fi imposibil să abdic de la acest obicei - şi măcar câteva clipe, în seara de Ajun, când privesc cu ochii minţii dincolo de pereţii încăperii, să rostesc o rugăciune mută, să revăd Naşterea Mântuitorului şi, plin de emoţie, să trăiesc şi eu acea minune a creştinătăţii.
ALEXANDRU REPAN

"Inocenţa din suflet este un dat de la Dumnezeu, la care nu trebuie să renunţăm niciodată!"

Trăim, într-adevăr, într-o epocă a publicităţii, a Moşilor din reclame mai mult sau mai puţin inspirate şi a crăciuniţelor cu fuste scurte şi decolteuri provocatoare, dar mie îmi place să cred că majoritatea oamenilor izbutesc să deceleze, să înţeleagă că una e publicitatea şi alta e spiritul adevărat al Crăciunului. Eu, cel puţin, nu mă las contaminat de comerţul acesta cu imagini din ce în ce mai puţin tradiţionale, ci mi-am păstrat în suflet acea bucurie duioasă pe care mi-o năştea şi în copilărie gândul la Moş Crăciun. Iar anul acesta, apropierea Crăciunului mi-e şi mai emoţionantă, deoarece este primul an în care îl voi celebra alături de fetiţa mea,

Maia, care abia ce va împlini şase luni. Cu toate că e încă tare micuţă, abia aştept să-i văd reacţia la vederea bradului, garnisit cu globuleţe, beteală şi luminiţe, şi a cadourilor pe care i le va aduce Moşul. Nu că aş aştepta mai puţin reacţia celorlalţi membri ai familiei. La noi, tradiţia se păstrează: ne strângem cu toţii de Crăciun, mâncăm împreună, ne aşezăm apoi în jurul bradului şi... descoperim cât de bine ne-a citit Moşul dorinţele - dacă ne-a adus cadourile la care am visat. Mie mi-e tare drag să fac cadouri: mă gândesc din vreme ce să cumpăr pentru fiecare dintre ai mei, apoi pornesc "la vânătoare", după care, ascuns prin câte-un ungher al casei, împachetez darurile cu mare dichis, astfel încât să aibă un aer şi mai sărbătoresc. De fapt, acum, vorbind cu dvs., îmi dau seama cât de mult îmi place să joc rolul de Moş! (râde) Sper să pot să fiu un Moş cât mai longeviv, mai ales pentru fetiţa mea, să-i păstrez vie această poveste inocentă cât mai mulţi ani. Cred că inocenţa din suflet este unul din daturile de la Dumnezeu la care nu trebuie să renunţăm niciodată!
ANDI VASLUIANU