Stimate D-le Prim-ministru,
Cu mult timp în urmă, mă gândisem să vă scriu pentru a-mi exprima bucuria înscăunării dvs. în înalta funcţie şi a-mi mărturisi unele idei legate de mersul unor evenimente din ţara noastră (sugestiile din popor nu sunt de înlăturat). Indecizia mea s-a datorat lipsei de speranţe că mesajul unuia din "gloată" va ajunge la primul ministru al României. Totuşi, în prezent, precipitarea fără precedent a evenimentelor privitoare la Roşia Montană m-au determinat "să-mi iau inima'n dinţi", adresându-vă o scrisoare deschisă.
Deocamdată, stimate d-le Prim-ministru, dvs. şi Guvernul ce cu onoare îl conduceţi, vă mai luptaţi cu unele aspecte ale unui "ocultism" politic, care se zbate în disperare, sperăm, finală. Răbdarea, tenacitatea, corectitudinea şi neangajarea în mod public în dispute verbale agresive, neacademice, cu adversarii, vă vor oferi apreciere şi câştig de cauză. Eu şi românii, în marea lor majoritate, ne-am bucurat că, în sfârşit, s-a ivit o personalitate "să ia taurul de coarne" în România, pentru a repune pe făgaşul normalităţii gândirea şi faptele politice, cultura etc., dar şi sportul - jenant de părăsit, exceptând fotbalul, dar lăsat şi el în neştire, incapacităţilor spre manevrare şi înavuţire. Acum, pe scurt, problema-problemelor, Roşia Montană, care m-a decis să vă scriu.
"Roşia Montană, cel mai puternic argument «viu» şi indestructibil, dăltuit în piatră, al originii daco-romane a poporului român"
Roşia Montană, prin trecutul său istoric mai îndelungat decât bimilenar, cu lucrări miniere dacice şi romane, certe, argumentate ştiinţific (prin analiza cu C 14 a lemnului de mină utilizat de antici), constituie cel mai puternic argument "viu" şi indestructibil, dăltuit în piatră, al originii daco-romane a poporului român. Roşia Montană este, geo-arheologic, Panteonul neamului românesc, al latinităţii şi perenităţii noastre istorice - contestate de unii! - şi nu este permis în niciun chip distrugerea ei, indiferent de arginţii pe care străinii îi oferă în schimbul profitului lor. Roşia Montană este arheositul sfânt al istoriei noastre, inadmisibil să fie ştirbit, necum nimicit într-un mod barbar. Promisiunile privitoare la refacerea mediului în sensul conservării siturilor geo-arheologice amintite sunt simple iluzii, deoarece cele două masive de roci vulcanice, Cârnic şi Cetate, împreunate în adâncime, care constituie miezul zăcământului auro-argentifer, sunt ele însele traversate de galerii dacice şi romane, or, aceste masive vor dispărea sub fălcile buldozerelor, din cauza inconştienţei celor care vor legifera megaexploatarea preconizată.
S-a ajuns la tragica situaţie ca urmare a incompetenţei celor care ne-au condus destinele ţării şi a altora implicaţi în problema mineritului, permiţând cu neglijenţă acest demers, şi a negociatorilor din partea statului român, lipsiţi cel puţin de "profesionalism". Curios. De ce aleşii ţării nu poartă răspunderea deciziilor lor în chestiuni ce privesc interesul naţional? Parafează provocând pagube naţionale, distrug şi pleacă, iar poporul şi ţara suportă!
Rezultă, din cele spuse, greşeala enormă, în prezent, a acelora din conducerea ţării, care admit drept argument decisiv, judecata rentabilităţii economice şi a problemei de mediu (analizată cu un ochi închis), în vederea aprobării exploatării zăcământului. Atenţie! - "Roşia Montană" nu este un zăcământ oarecare, supus cântăririi după standarde economico-miniere obişnuite (rentabilitatea-mediu, după cum spuneam), ci este port-drapelul originii şi latinităţii noastre, un sit geo-arheologic sfânt ce se impune a fi conservat! Sunt şi alte zăcăminte aurifere de talie mare în Patrulaterul aurifer din Apuseni, care nu ridică cu acuitate problema importanţei istorice prin prisma siturilor arheologice şi geo-arheologice, ci doar a rentabilităţii şi mediului. Se mai aruncă cu praf în ochii mulţimii din partea "Gold-iştilor", chiar a unor înalţi politicieni şi reprezentanţi din mass-media, din funcţii administrative de stat - aflaţi într-o poziţie de "convinşi" -, care amintesc necesitatea locurilor de muncă. Este logic, nu-i permis nimănui să distrugă valorile naţionale inestimabile, pentru a crea locuri de muncă; pe urmă, de locurile de muncă din agricultura românească (cu certitudine, peste 1 milion) nu vorbeşte nimeni, n-a preocupat în mod consistent, radical, niciun ministru al Agriculturii sau Mediului în epoca neodemocraţiei româneşti. De ce? Un susţinător al exploatării cianurifere mai vorbea la tv despre formarea unui peisaj atractiv excursioniştilor, după exploatare. Adică, distrugem valorile naţionale inestimabile, unice în Europa, şi formăm lacuri cu lebede în locul acestora, pentru încurajarea turismului în regiune?
Distinse d-le Prim-ministru, nu uitaţi agricultura ţării, lăsată în paragină de toate guvernele post-decembriste de până acum, a căror preocupare majoră, parcă, a fost menţinerea la putere ! Şi, în plus, în România, numirea specialiştilor la portofolii naţionale de mare răspundere pentru ţară se face după culoarea carnetului politic (moştenire roşie), nu după capacitatea persoanelor. Oare până când? Înlăturarea crizei şi a multor neajunsuri cunoscute de populaţia ţării noastre trec prin AGRICULTURĂ, prin refacerea INDUSTRIEI, a unor întreprinderi mici şi mijlocii care trebuie încurajate de stat (nu sugrumate), şi nicidecum prin Roşia Montană. Într-adevăr, mineritul autohton trebuie repus pe picioare; specialişti avem, şi bine cotaţi, dispunem inclusiv de o largă gamă de substanţe minerale în subsolul ţării, de variate tipuri genetice, din păcate, nu cu conţinuturi de tip "bonanza" (cele metalifere). Reînviaţi activitatea şi utilizaţi capacitatea profesională a Institutului Geologic al României, a geologilor de la universităţi (Bucureşti, Iaşi, Cluj, Baia Mare) şi a altor specialişti din ţară. Experţii geologi, precum medicii etc., şi-au cătat pâinea în străinătate, părăsindu-şi ţara, mulţi dintre ei.
Regiunea Roşia Montană poate deveni un unicat european cu un neobişnuit potenţial turistic
Un scenariu - aparent romantic, dar cu certitudine îmbrăţişat de localnici -, o soluţie originală şi pertinentă în cazul Roşiei Montane şi posibil al "Ţării Buciumelor" din apropiere ar putea fi, în opinia noastră (în mod cu totul excepţional), revenirea la exploatarea aurului roşian şi buciuman practicată înainte de naţionalizare, adică de micii întreprinzători locali şi posibil din alte zone, prin angajarea productivă a unor sectoare miniere, spre exploatare, condiţionat contractual de returnarea către Stat a unui procent din aurul extras, sau a unui cuantum valoric. Prelucrarea să se facă, de asemenea, în stilul clasic, practicat la Roşia Montană, cu şteampuri şi amalgamare cu mercur, aşa cum era odinioară de-a lungul Văii Roşia. Evident, exploatarea impune metode mai moderne, mai rentabile, nerămânând la daltă şi ciocan, sau la scoaterea minereului din subteran cu coşuri în spate. S-ar realiza un Eldorado punctiform în Munţii Apuseni, unic în Europa, implicat cert, la scară europeană, într-un turism activ. Ar fi şi un prilej de-a organiza concursuri naţionale, europene şi posibil mondiale, după un calendar bine stabilit, pentru extragerea aurului din aluviunile Văii Arieşului şi a afluenţilor săi. De altfel, aurăritul particular din aluviuni trebuie reactivat, mai ales în Apuseni, unde era tradiţional. Toate acestea şi alte aspecte legate de aurărit şi mediul geografic montan ar realiza din regiunea Roşia Montană, din Valea Arieşului şi Ţara Moţilor un unicat european, cu un nebănuit potenţial turistic la nivelul continentului nostru. Cuplarea, în circuitul turistic internaţional, a Roşiei Montane (redevenită "oază" şi perlă a mineritului medieval, ecologic) cu Gheţarul de la Scărişoara şi alte numeroase obiective turistice din regiune: geologice, speologice, geografice, istorice, etnografice, cultural-religioase - ar constitui un itinerar de excepţie. Proiectul şi realizarea acestui deziderat, absolut ecologic şi unic pe bătrânul continent, în prezent, ar putea atrage, cu certitudine, importante fonduri europene. Deci, bani se pot face, bunăstare se poate obţine, nu distrugând valori, ci păstrându-le şi valorificându-le inteligent, eficient, pe cele existente.
Vom mai reţine că în cazul unor viitoare exploatări "Gold-iste", preconizate la Roşia Montană, ţara nu ar ajunge sensibil mai departe decât este. "Vâlvătaia" s-ar stinge repede, important ar fi ceea ce a rămas acolo, or, românii de bună credinţă, care umplu străzile oraşelor ţării manifestând, cei care v-au întâmpinat recent, d-le Prim-ministru, în America, şi mulţi alţii, adunaţi spontan, vor: "Montană Roşia, NU Gropană" (este textul scris cu negru pe mini-lozinci confecţionate din hârtie roşie, purtate la Cluj de manifestanţii anti-Goldişti). Multe mii de tone de aur s-au extras de-a lungul istoriei bimilenare din Munţii Apuseni; cu toate acestea, regiunea, locuitorii tot în lipsuri trăiesc! Va fi acuma altfel, d-le Prim-ministru Ponta? Vă asigur că nu! Nici în alte ţări "aurifere" (Mexic, Peru, Chile etc.), aurul - metalul blestemat -, nu a adus fericirea populaţiei locale, după cum confirmă istoria şi realitatea zilelor noastre, ci dimpotrivă. În plus, bomba cu cianură, în stare permanent amorsată (uriaşele iazuri de decantare a sterilului rezultat la prepararea chimică a minereului) ar fi sabia lui Damocles asupra României, cu o evoluţie comportamentală imprevizibilă; în situaţia unui posibil accident dezastruos şi a proliferării cianurii prin pânza freatică şi reţeaua hidrografică în primul rând (agenţii cei mai activi şi periculoşi), dar şi prin curenţii de aer, probabil, nu i-ar ajunge României banii obţinuţi de la străini, în schimbul exploatării preconizate, pentru repararea daunelor provocate mediului şi locuitorilor săi intern, dar şi extern. Astfel, megaexploatarea auro-argentiferă de la Roşia Montană poate deveni o gaură neagră a României pe parcursul secolului în care am intrat.
Conducerea ţării nu poate ignora voinţa românilor majoritari şi îndeosebi a populaţiei din Ţara Moţilor, din bazinul Arieşului; cei din urmă îşi văd periclitată dezvoltarea economică a micilor întreprinderi înfiripate, şi chiar condiţia de viaţă. În acest sens, Fundaţia Pro Munţii Apuseni şi-a spus răspicat şi convingător opinia, respingând megaexploatarea şi cianurarea minereului aurifer, care învăluie într-o sumbră şi morbidă mantie tot ceea ce ei produc şi prezintă pieţii interne sau externe. Cu răbdarea moţului nu-i de jucat, ne aminteşte istoria! Roşia Montană este cea mai grea încercare pusă pe umerii actualei conduceri politice a României de cei care au renunţat premeditat la referendum naţional.
Dar, înainte de a ne gândi la ce este mai rău, ne aşteptăm îndreptăţiţi la o judecată înţeleaptă şi românească din partea parlamentarilor ţării - cu speranţa că ne vor oferi oportunitatea să-i mai alegem -, de asemenea, a Guvernului României şi a primului ministru, dr.Victor Ponta.
Prof. univ. emerit, dr. Ioan Mârza,
Departamentul de Geologie,
Univ. "Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca