De aproape o lună de zile, protestele zecilor de mii de români din ţară şi din diaspora împotriva proiectului Roşia Montană a lăsat guvernanţii în afara "terenului de joc", în zona autistă a relaţiilor cu publicul revoltat. În timp ce 20-25.000 de bucureşteni şi 10-15.000 de clujeni iau în stăpânire bulevardele, aproape în fiecare zi, purtând cele mai inteligente şi mai inspirate sloganuri din ultimii 24 de ani, primul ministru, parlamentarii, miniştrii şi alţi demnitari, inclusiv preşedintele ţării, fac ureche surdă la cerinţele străzii, prefăcându-se, vorba ceea, că muncesc. Ajunşi la putere pe valul generat de mitingurile din Piaţa Universităţii din geroasa iarnă a anului trecut, politicienii din conducerea USL au ajuns să ignore tocmai semnalele venite din aceeaşi celebră agora, fiind în postura de a-şi linge semnăturile de pe "contractul" cu propriii lor alegători. Sunt atât de posedaţi de demonul satanic al aurului, au o atât de adâncă fisură în caracterul lor dâmboviţean, încât sfârşesc prin a fi dirijaţi, ca nişte păpuşi de cârpă, de mâna lungă şi darnică a unei corporaţii de pripas. Tinerii, adulţii, copiii din stradă nu se lasă însă impresionaţi. Pentru prima dată după 1989, mii şi zeci de mii de oameni frumoşi, bine îmbrăcaţi, civilizaţi şi demni, ies în stradă - nu pentru mărirea salariilor, nu pentru reducerea taxelor, nu pentru scopuri sindicale, ci pentru o cauză naţională, patriotică. Roşia Montană a provocat revoluţia de catifea a poporului român, atunci când politicienii credeau că sunt stăpânii absoluţi ai acestei ţări. Ne confirmă acest lucru cunoscutul medic psihiatru din Bucureşti, prof. univ. dr. Florin Tudose, care face un "portret" convingător al etapei actuale de luptă pentru salvarea Roşiei Montane, pentru deşteptarea demnităţii româneşti.
"Prezenţa în stradă a intelectualilor este poate şi penitenţa pe care trebuie să o facă pentru păcatul indiferenţei de până acum"
- Sunteţi de acord cu afirmaţia că marile demonstraţii împotriva proiectului Roşia Montană sunt un punct de graniţă între două "lumi"?
- Demonstraţiile împotriva proiectului Roşia Montană sunt, fără îndoială, un moment de retrezire a societăţii civile, care descoperă că are multe de spus, că ar trebui să fie mai responsabilă de propria-i stare şi că activismul este o trebuinţă naturală şi nu vreo reţetă pe care cineva ar trebui să o impună pentru ca societatea să funcţioneze mai bine. Din nefericire, nu este vorba de vreun punct de graniţă, iar "lumile" pe care cei care se responsabilizează ar trebui să le despartă sunt doar lumea noastră cea de toate zilele, cufundată în contradicţie, dezorientare, lipsă de progres şi, din păcate, şi multă sărăcie materială, alături de cea spirituală. De ce a eşuat societatea civilă în fragila democraţie din România? Pentru că unii dintre membrii ei marcanţi au devenit politicieni-giruetă în vântul puterii, iar alţii au devenit chiar academicieni de democraţie, pe care o predau ici-colo, aiurea, prin lume.
- Cum comentaţi prezenţa masivă a tinerilor intelectuali, care nu vor creşterea salariilor, ci cu totul altceva: închiderea unui proiect industrial care ameninţă patrimoniul şi mediul?
- Prezenţa intelectualilor tineri este un fenomen care poate fi apreciat ca pozitiv, dar lucrul acesta nu trebuie nici absolutizat, nici clamat cu îmbătătoare formulări de tipul "clasei mijlocii", care ar fi în acest moment în stradă. Este bine că oamenii tineri optează să devină participanţi la decizii colective, să îşi spună părerea în legătură cu lucruri care pot să le afecteze viitorul, să încerce să fie mai mult decât simpli consumatori. Cred că la asta a contribuit şi un sentiment de vinovăţie care i-a încercat pe mulţi români după surprinzătorul episod electoral din toamna trecută. Majoritatea obeză obţinută de o singură grupare politică a dezechilibrat complet harta politică a României şi, cu siguranţă, voturile nu au fost date de toţi cei care acum se află în stradă. Este poate şi penitenţa pe care trebuie să o facă pentru păcatul indiferenţei de până acum.
- Sunt prezenţi mulţi adolescenţi, sunt şi mulţi vârstnici, mulţi pensionari. Nu există însă lideri, ci doar conştiinţă, cum a spus cineva. Ce interpretare daţi?
- O astfel de manifestaţie, fără un organizator precis, fără un program bătut în cuie, atrage o populaţie care se solidarizează mai mult sau mai puţin spontan cu cei care manifestă precis pentru un scop, în cazul nostru - Roşia Montană. Mulţimile atrag mulţime. Nu este o noutate că idealiştii încep revoluţiile, interesaţii le continuă şi le deturnează, iar escrocii devin marii beneficiari. Sunt încă sub impresia jocului fără precedent, care a avut loc în ianuarie - februarie 2012, în acelaşi spaţiu, şi care a condus la apariţia figurilor care au avut acces nelimitat la nou constituita putere. Fără îndoială că Piaţa Universităţii 2013 demonstrează, într-un fel, şi împotriva... rezultatelor demonstraţiei din acelaşi spaţiu, din 2012. Este marele paradox al acestui moment. În plus, aceste demonstraţii în familie (cu copii, cărucioare şi bunici) au un aer de epocă, vintage, care îmi aminteşte de deceniul şapte al secolului trecut, când eram fascinaţi de hipioţii deveniţi acum bunici.
"Presa scrisă şi televiziunile au devenit asasini de conştiinţe, niciodată cercetate şi sancţionate pentru genocidul intelectual
pe care-l practică"
- Care sunt deosebirile dintre Piaţa Universităţii 1990 şi cea de astăzi?
- Cum comentaţi tăcerea unei părţi din mass media, cumpărarea televiziunilor şi ziarelor cu publicitate?
- Respect mult poziţia "Formulei AS", deşi nu o împărtăşesc total, şi cred că ea şi-a găsit mulţi adepţi şi că în Piaţă se află mulţi dintre cei care şi-au cristalizat propria atitudine în raport cu ceea ce au citit în Formula AS. Cât despre tăcerea televiziunilor şi a altor instrumente de media, cred că este legată, pe de o parte, de patronatul politic, iar pe de altă parte, de interesele comerciale. Îmi amintesc de un mare ziarist, conducător, dacă nu mă înşel, al unei publicaţii de mare tiraj, care nu şi-a pus niciodată cenuşă pe chelie, după ce a publicat sute de pagini de reclamă care ne îndemnau să dormim liniştiţi, deoarece FNI veghează. Mass-media, şi în special televiziunile, au devenit asasini de conştiinţe, niciodată cercetaţi şi, cu atât mai puţin, sancţionaţi pentru genocidul intelectual pe care-l practică. Dacă democraţia în România este în regres, foarte mulţi oameni de presă ar trebui să se culpabilizeze şi să recunoască măcar că, vorba lui Postelnicu, "am fost un dobitoc", dacă nu şi un pehlivan.
- Cât sunt de vinovaţi politicienii de azi şi de ieri de această nervozitate de masă, ce a cuprins România în ultima perioadă?
- Nervozitatea de masă, cea pe fundalul căreia se desfăşoară actualele manifestări, este clar rodul stupizeniei şi cupidităţii politicienilor. Probabil că analişti politici dotaţi cu instrumente de cercetare excepţionale ar putea da măsura exactă a vinei unuia sau altuia, că el este Băsescu, Ponta, Antonescu, Boc, Berceanu, Tăriceanu sau mai ştiu eu cine. Nu dispun de astfel de instrumente, dar ce pot să spun este că toţi cei care nu au încercat să corecteze situaţia sunt vinovaţi. Aici nu merge cu greaua moştenire, pentru că nimeni, dar absolut nimeni nu poate să spună: "Eu continui să greşesc, pentru că cei dinainte au greşit". Aşa că domnul Ponta nu poate să mai facă piruete şi volte. Ori ia taurul de coarne, ori pleacă la vestiar. Nici n-ar fi mare pagubă! Desigur că şi ceilalţi vor plăti. Lucrurile ar fi foarte simple dacă ar fi numai Roşia Montană, dar cred că în România sunt zeci şi sute de situaţii de acest fel.
- Credeţi că tinerii din stradă par a fi înţeles că spaţiul public le asigură satisfacţie personală, în egală măsură cu spaţiul privat?
- Nu poţi să stai în spaţiul privat, în turnul tău de fildeş, şi să îţi măsori fericirea cu metrul sau cu cântarul. O recentă cercetare a arătat că lipsa de contact public real din cauza internetului este mai periculoasă pentru sănătatea fizică şi mintală decât multe droguri şi alimente. Renunţarea la singurătatea din reţeaua de socializare ("Nu mai staţi pe Facebook", "Dacă vă pasă, ieşiţi din casă") şi reluarea contactului direct cu comunitatea este o cale spre mulţumire sau fericire personală. Cred că un rol deosebit în declanşarea actualelor demonstraţii l-a avut şi extraordinarul concert THE WALL, în care Roger Waters a adunat nu mai puţin de cincizeci şi cinci de mii de bucureşteni, mobilizându-i pentru a-şi învinge frica. Dacă măcar un sfert din aceştia se află în stradă, în fiecare weekend, atunci lucrurile capătă un înţeles. De altfel, o serie de lozinci îşi au sorgintea în minunatul spectacol.
"Tinerii din stradă ar putea să le impună politicienilor accesul unei noi generaţii"
- Ar fi posibil ca o nouă clasă politică să fie impusă în aceste zile? Sunt tinerii din stradă capabili să dea tonul unei noi generaţii de politicieni?
- Tinerii din stradă ar putea să le impună politicienilor accesul unei noi generaţii. În momentul de faţă, pe nicio cale, un tânăr politician sau un om nou în politică, nu poate accede, dacă nu vine cu un sac de bani cash sau în acţiuni - afaceri. De ce ne prefacem că nu ştim acest lucru? De ce acceptăm traseismul politic deşănţat şi cum e posibil ca un vagabond politic migrator să fie pus din nou în capul listei, să se împăuneze cu titluri de preşedinte sau vicepreşedinte de partid, în timp ce tineri care chiar au speranţe şi idei să rămână mereu în afara listelor? Ne mirăm mereu că nu apar personalităţi noi, ignorăm deseori că liderii de opinie sunt alţii decât liderii politici, că tinerii nu îşi găsesc loc în vârful puterii sau, dacă acest lucru se întâmplă, sunt copilaşii sau ginericii puternicilor zilei, mai bătrâni şi mai prăfuiţi decât păpuşarii care îi împing de la spate. Nu poate funcţiona în acest fel o societate sănătoasă.
- Comentaţi, vă rog, încercarea de rezolvare a problemei Roşia Montană de către guvernul Ponta şi USL.
- După votul gen "Duminica Orbului", Ponta guvernează pe sistemul "nu dau socoteală nimănui", şi nu o să se împiedice de-un ciot de felul "Roşia Montană". Mai mult, USL îşi ţine strâns electoratul prins în capcană, evident şi cu ajutorul incapabilei opoziţii. Mi s-a părut pertinent scenariul lansat de un sociolog care arăta că, prin diversiunea scandalului Ponta - Crin Antonescu, electoratului i se oferă alternativa "alba-neagra", în care cei doi oferă variante de sumă zero, fiind, cum bine zicea preşedintele liberal, "şi cei mai tari de la putere, şi cei mai tari în opoziţie". Încercarea de rezolvare a problemei Roşia Montană nu este nicio încercare şi nicio rezolvare.
- Este inspirată politizarea manifestaţiilor, ţinând seama că tinerii strigă acum "Jos Guvernul Ponta"?
- Nu cred că cererea de demisie a guvernului este o cerere politică, atâta timp cât ea este generată de o uriaşă incompetenţă, de incapacitatea de a discuta, negocia sau rezolva problemele comunităţii. Nu cred că această lipsă de abilităţi are conotaţie politică, că-i de stânga sau de dreapta sau de centru. Desigur, ne putem întreba ce mai înseamnă în lumea contemporană politica, dar despre acest lucru ar trebui să discutăm mult. Până atunci, exploatarea aurului Roşiei Montane rămâne un nod gordian, pentru care se vede că nu s-a născut soluţia inteligentă care să-l poată desface.