Prof. Univ. Dr. FLORIN TUDOSE - "Demonstrațiile împotriva proiectului Roșia Montană sunt un moment de retrezire a societății civile, care descoperă că are multe de spus"

Ion Longin Popescu
Cu Roșia Montană la doctor

De aproape o lună de zile, protestele zecilor de mii de români din țară și din diaspora împotriva proiectului Roșia Montană a lăsat guvernanții în afara "terenului de joc", în zona autistă a relațiilor cu publicul revoltat. În timp ce 20-25.000 de bucureșteni și 10-15.000 de clujeni iau în stăpânire bu­levardele, aproape în fiecare zi, purtând cele mai in­te­ligente și mai inspirate sloganuri din ultimii 24 de ani, primul ministru, parlamentarii, miniștrii și alți dem­ni­tari, inclusiv președintele țării, fac ureche surdă la ce­rințele străzii, prefăcându-se, vorba ceea, că muncesc. Ajunși la putere pe valul generat de mitingurile din Piața Universității din geroasa iarnă a anului trecut, politicienii din conducerea USL au ajuns să ignore toc­mai semnalele venite din aceeași celebră agora, fiind în postura de a-și linge semnăturile de pe "con­tractul" cu propriii lor alegători. Sunt atât de posedați de demonul sa­tanic al aurului, au o atât de adâncă fisură în carac­terul lor dâmbovițean, încât sfârșesc prin a fi dirijați, ca niște păpuși de cârpă, de mâna lungă și darnică a unei corporații de pripas. Tinerii, adulții, copiii din stradă nu se lasă însă impresionați. Pentru prima dată după 1989, mii și zeci de mii de oameni frumoși, bine îm­brăcați, civilizați și demni, ies în stradă - nu pentru mă­rirea salariilor, nu pentru reducerea taxelor, nu pentru scopuri sindicale, ci pentru o cauză națională, patrio­tică. Roșia Montană a provocat revoluția de catifea a poporului român, atunci când politicienii credeau că sunt stăpânii absoluți ai acestei țări. Ne confirmă acest lucru cunoscutul medic psihiatru din București, prof. univ. dr. Florin Tudose, care face un "portret" con­vin­gător al etapei actuale de luptă pentru salvarea Roșiei Montane, pentru deșteptarea demnității românești.

"Prezența în stradă a intelectualilor este poate și penitența pe care trebuie să o facă pentru păcatul indiferenței de până acum"

- Sunteți de acord cu afirmația că marile de­monstrații împotriva proiectului Roșia Montană sunt un punct de graniță între două "lumi"?

- Demonstrațiile împotriva proiectului Roșia Mon­tană sunt, fără îndoială, un moment de retrezire a so­cietății civile, care descoperă că are multe de spus, că ar trebui să fie mai responsabilă de propria-i stare și că activismul este o trebuință naturală și nu vreo rețetă pe care cineva ar trebui să o impună pentru ca societatea să funcționeze mai bine. Din nefericire, nu este vorba de vreun punct de graniță, iar "lumile" pe care cei care se responsabilizează ar trebui să le despartă sunt doar lu­mea noastră cea de toate zilele, cufundată în contra­dicție, dezorientare, lipsă de progres și, din păcate, și multă sărăcie materială, alături de cea spirituală. De ce a eșuat societatea civilă în fragila democrație din România? Pentru că unii dintre membrii ei marcanți au devenit politicieni-giruetă în vântul puterii, iar alții au devenit chiar academicieni de democrație, pe care o predau ici-colo, aiurea, prin lume.

- Cum comentați prezența masivă a tinerilor in­telectuali, care nu vor creșterea salariilor, ci cu totul altceva: închiderea unui proiect industrial care amenință patrimoniul și mediul?

- Prezența intelectualilor tineri este un fenomen care poate fi apreciat ca pozitiv, dar lucrul acesta nu trebuie nici absolutizat, nici clamat cu îmbătătoare formulări de tipul "clasei mijlocii", care ar fi în acest moment în stradă. Este bine că oamenii tineri optează să devină participanți la decizii colective, să își spună părerea în legătură cu lucruri care pot să le afecteze viitorul, să încerce să fie mai mult decât simpli con­su­matori. Cred că la asta a contribuit și un sentiment de vino­văție care i-a încercat pe mulți români după surprinzătorul episod electoral din toamna trecută. Ma­joritatea obeză obținută de o singură grupare politică a dezechilibrat complet harta politică a României și, cu siguranță, voturile nu au fost date de toți cei care acum se află în stradă. Este poate și penitența pe care trebuie să o facă pentru păcatul indiferenței de până acum.

- Sunt prezenți mulți adolescenți, sunt și mulți vârstnici, mulți pensionari. Nu există însă lideri, ci doar conștiință, cum a spus cineva. Ce interpretare dați?

- O astfel de manifestație, fără un organizator precis, fără un program bătut în cuie, atrage o populație care se solidarizează mai mult sau mai puțin spontan cu cei care manifestă precis pentru un scop, în cazul nostru - Roșia Montană. Mulțimile atrag mulțime. Nu este o noutate că idealiștii încep revoluțiile, interesații le continuă și le deturnează, iar escrocii devin marii beneficiari. Sunt încă sub impresia jocului fără pre­cedent, care a avut loc în ianuarie - februarie 2012, în același spațiu, și care a condus la apariția figurilor care au avut acces nelimitat la nou constituita putere. Fără îndoială că Piața Universității 2013 demons­trea­ză, într-un fel, și împotriva... rezultatelor demonstrației din același spațiu, din 2012. Este marele paradox al acestui moment. În plus, aceste demonstrații în familie (cu copii, cărucioare și bunici) au un aer de epocă, vintage, care îmi amintește de deceniul șapte al seco­lului trecut, când eram fascinați de hipioții deveniți acum bunici.

"Presa scrisă și televiziunile au devenit asasini de conștiințe, niciodată cercetate și sancționate pentru genocidul intelectual
pe care-l practică"


- Care sunt deosebirile dintre Piața Universității 1990 și cea de astăzi?

- Marea deosebire este existența acelui program minimal pe care Piața Universității 1990 îl avea, a cu­rajului și speranței enorme pe care cei de acolo le in­vesteau. Exista punctul opt de la Timișoara - un obiectiv precis și coerent, niciodată atins. Cine își mai amintește că Piața a pornit de la cererea de a avea un post de televiziune independent - celebrul SOTI? Și atunci, ca și acum, Puterea era tot de stânga și tot de sorginte comunistă. Ea controla și atunci, și acum, în pro­porție covârșitoare, mass-media, și, evident, și atunci, ca și acum, în special televiziunea - televi­ziunile. Diferența până în momentul de față este că în 1990, Pieței îi fusese deja repartizat un lider: Marian Munteanu, despre care am aflat adevărul mai târziu, când a devenit candidatul la președinție al domnului Virgil Măgureanu. Nu știm cine va deveni liderul ac­tualei mișcări, deoarece ecologistul Remus Cernea a fost revendicat deja de USL.

- Cum comentați tăcerea unei părți din mass me­dia, cumpărarea televiziunilor și ziarelor cu pu­blicitate?

- Respect mult poziția "Formulei AS", deși nu o împărtășesc total, și cred că ea și-a găsit mulți adepți și că în Piață se află mulți dintre cei care și-au cristalizat propria atitudine în raport cu ceea ce au citit în Formula AS. Cât despre tăcerea televiziunilor și a altor instrumente de media, cred că este legată, pe de o parte, de patronatul politic, iar pe de altă parte, de interesele comerciale. Îmi amintesc de un mare ziarist, conducător, dacă nu mă înșel, al unei publicații de mare tiraj, care nu și-a pus niciodată cenușă pe chelie, după ce a publicat sute de pagini de reclamă care ne îndemnau să dormim liniștiți, deoarece FNI veghează. Mass-media, și în special televiziunile, au devenit asasini de conștiințe, niciodată cercetați și, cu atât mai puțin, sancționați pentru genocidul intelectual pe care-l practică. Dacă democrația în România este în regres, foarte mulți oameni de presă ar trebui să se cul­pabilizeze și să recunoască măcar că, vorba lui Postel­nicu, "am fost un dobitoc", dacă nu și un pehlivan.

- Cât sunt de vinovați politicienii de azi și de ieri de această nervozitate de masă, ce a cuprins Ro­mâ­nia în ultima perioadă?

- Nervozitatea de masă, cea pe fundalul căreia se desfășoară actualele manifestări, este clar rodul stupizeniei și cupidității politicienilor. Probabil că analiști politici dotați cu instrumente de cercetare excepționale ar putea da măsura exactă a vinei unuia sau altuia, că el este Băsescu, Ponta, Antonescu, Boc, Berceanu, Tăriceanu sau mai știu eu cine. Nu dispun de astfel de instrumente, dar ce pot să spun este că toți cei care nu au încercat să corecteze situația sunt vinovați. Aici nu merge cu greaua moștenire, pentru că nimeni, dar absolut nimeni nu poate să spună: "Eu continui să greșesc, pentru că cei dinainte au greșit". Așa că domnul Ponta nu poate să mai facă piruete și volte. Ori ia taurul de coarne, ori pleacă la vestiar. Nici n-ar fi mare pagubă! Desigur că și ceilalți vor plăti. Lucrurile ar fi foarte simple dacă ar fi numai Roșia Montană, dar cred că în România sunt zeci și sute de situații de acest fel.

- Credeți că tinerii din stradă par a fi înțeles că spațiul public le asigură satisfacție personală, în ega­lă măsură cu spațiul privat?

- Nu poți să stai în spațiul privat, în turnul tău de fildeș, și să îți măsori fericirea cu metrul sau cu cântarul. O recentă cercetare a arătat că lipsa de contact public real din cauza internetului este mai periculoasă pentru sănătatea fizică și mintală decât multe droguri și alimente. Renunțarea la singurătatea din rețeaua de socializare ("Nu mai stați pe Facebook", "Dacă vă pasă, ieșiți din casă") și reluarea contactului direct cu comunitatea este o cale spre mulțumire sau fericire personală. Cred că un rol deosebit în declanșarea ac­tualelor demonstrații l-a avut și extraordinarul concert THE WALL, în care Roger Waters a adunat nu mai puțin de cincizeci și cinci de mii de bucureșteni, mo­bi­lizându-i pentru a-și învinge frica. Dacă măcar un sfert din aceștia se află în stradă, în fiecare weekend, atunci lucrurile capătă un înțeles. De altfel, o serie de lozinci își au sorgintea în minunatul spectacol.

"Tinerii din stradă ar putea să le impună politicienilor accesul unei noi generații"

- Ar fi posibil ca o nouă clasă politică să fie impusă în aceste zile? Sunt tinerii din stradă capabili să dea tonul unei noi generații de politicieni?

- Tinerii din stradă ar putea să le impună poli­ticienilor accesul unei noi generații. În momentul de față, pe nicio cale, un tânăr politician sau un om nou în politică, nu poate accede, dacă nu vine cu un sac de bani cash sau în acțiuni - afaceri. De ce ne prefacem că nu știm acest lucru? De ce acceptăm traseismul politic deșănțat și cum e posibil ca un vagabond politic mi­grator să fie pus din nou în capul listei, să se împăuneze cu titluri de președinte sau vicepreședinte de partid, în timp ce tineri care chiar au speranțe și idei să rămână mereu în afara listelor? Ne mirăm mereu că nu apar personalități noi, ignorăm deseori că liderii de opinie sunt alții decât liderii politici, că tinerii nu își găsesc loc în vârful puterii sau, dacă acest lucru se întâmplă, sunt copilașii sau ginericii puternicilor zilei, mai bă­trâni și mai prăfuiți decât păpușarii care îi împing de la spate. Nu poate funcționa în acest fel o societate să­nătoasă.

- Comentați, vă rog, încercarea de rezolvare a problemei Roșia Montană de către guvernul Ponta și USL.

- După votul gen "Duminica Orbului", Ponta gu­vernează pe sistemul "nu dau socoteală nimănui", și nu o să se împiedice de-un ciot de felul "Roșia Montană". Mai mult, USL își ține strâns electoratul prins în capcană, evident și cu ajutorul incapabilei opoziții. Mi s-a părut pertinent scenariul lansat de un sociolog care arăta că, prin diversiunea scandalului Ponta - Crin Antonescu, electoratului i se oferă alternativa "alba-neagra", în care cei doi oferă variante de sumă zero, fiind, cum bine zicea președintele liberal, "și cei mai tari de la putere, și cei mai tari în opoziție". Încercarea de rezolvare a problemei Roșia Montană nu este nicio încercare și nicio rezolvare.

- Este inspirată politizarea manifestațiilor, ți­nând seama că tinerii strigă acum "Jos Guvernul Pon­ta"?

- Nu cred că cererea de demisie a guvernului este o cerere politică, atâta timp cât ea este generată de o uriașă incompetență, de incapacitatea de a discuta, negocia sau rezolva problemele comunității. Nu cred că această lipsă de abilități are conotație politică, că-i de stânga sau de dreapta sau de centru. Desigur, ne putem întreba ce mai înseamnă în lumea contemporană politica, dar despre acest lucru ar trebui să discutăm mult. Până atunci, exploatarea aurului Roșiei Montane rămâne un nod gordian, pentru care se vede că nu s-a născut soluția inteligentă care să-l poată desface.