Autorii "loviturii parlamentare de stat" din 2012 nu s-au mai sincronizat în răspunsurile date manifestanţilor din întreaga ţară împotriva exploatării cu cianuri a aurului de la Roşia Montană. O ignorare, în contextul unei ierni care se anunţă dură şi a unui decont electoral apropiat (2014 fiind anul europarlamentarelor şi al prezidenţialelor), ar fi putut să se dovedească extrem de costisitoare electoral. Premierul a hotărât, în consecinţă, să paseze responsabilitatea acceptării exploatării aurului pe seama Parlamentului, în timp ce şeful liberalilor (cu miniştri în guvernul care a aprobat proiectul) a decis ca toţi parlamentarii săi să voteze împotrivă. Atitudinea duplicitară a celor doi lideri ai USL - concomitent pentru şi împotriva proiectului Roşia Montană - a fost subliniată de presă. Cuplul Ponta-Antonescu şi-a mai schimbat, de când este la guvernare, planurile, în diverse împrejurări. Cei doi îşi împărţeau - în situaţiile date - în mod strategic rolurile. Desincronizarea actuală este evidentă, şi nu pare a fi rodul unui scenariu pus la cale de "păpuşarii USL", pentru manipularea electoratului. Întrebările legate de cauzele prezumatului divorţ sunt, deci, fireşti.
Unii analişti au sugerat că fisura în cuplul atât de unit în "lovitura din 2012" s-ar datora mărimii comisioanelor încasate de la RMGC (compania canadiană care organizează exploatarea). Se ştie că, în anii de după lansarea proiectului, compania a făcut investiţii serioase... în buzunarele politicienilor, pentru a grăbi concretizarea lui. Exploatarea cu cianuri este însă extrem de riscantă, putând avea efecte devastatoare pentru viitorul întregii zone. Distrugerea mediului şi a moştenirii istorice (galeriile miniere romane de la RM) este un preţ mic pe lângă aceste efecte. Pe fondul reacţiei conştiente a unei mari părţi a electoratului, nici un politician nu vrea să îşi asume personal decizia începerii exploatării, preferând să lase responsabilitatea pe seama Parlamentului, organism colectiv, greu de învinuit. RMGC a plătit destui parlamentari pentru ca, în anonimat, aceştia să voteze susţinerea proiectului. RMGC a finanţat, se pare, şi greva minerilor din Roşia Montană (în imaginile care-i înfăţişează semănau mai degrabă cu nişte activişti de partid prosperi) în favoarea proiectului, prilejuindu-i premierului o telegenică vizită în zonă, după anunţarea formării unei comisii parlamentare speciale, care să propună o soluţie sau alta în problemă. Transferarea unei decizii strict guvernamentale (fiind vorba, la urma urmei, de o afacere economică) în curtea Parlamentului şi apoi delegarea ei către o comisie "de specialitate" ţin de obişnuitele (deja) tergiversări ale politicienilor români, în probleme ce le implică direct responsabilitatea. Ponta nu a vrut să-şi piardă impactul electoral personal ignorând manifestaţiile cu coloratură mai mult decât ecologistă; Antonescu a vrut să-şi mărească un asemenea impact, confiscându-le. Faptul că nu s-au anunţat între ei de poziţionările diferite nu constituie, totuşi, un motiv de divorţ între premierul şi prezidenţiabilul USL.
Pentru cei mai mulţi comentatori ai fenomenului politic românesc, prezumatul divorţ al "cuplului Ponta-Antonescu" are, însă, cauze mult mai terestre. Atât PSD-ul, cât şi PNL-ul (ca să nu mai vorbim de PC sau UNPR, contopite în alianţa social-liberală) au în spate o "masă clientelară" ce trebuie satisfăcută. În contextul unei independenţe tot mai evidente a Justiţiei şi pe fondul unui control extrem de eficient (al finanţelor) asupra aspirării fondurilor europene de dezvoltare, prăduirea resurselor interne nu mai este la fel de "mănoasă" ca pe vremea administraţiilor FSN-iste, FDSN-iste, PDSR-iste. Reducerea "plăcintei" a generat o luptă surdă între "clienţi", pentru controlul ei. Baronii PSD-ului, cel mai mare partid al ţării, consideră că "porţia" liberalilor este prea mare în raport cu "aportul" lor la cauza comună. Chiar dacă premierul Ponta a avut grijă să reducă masiv, în guvern, capacitatea administratorilor liberali de a decide destinaţia fondurilor băneşti - şi prezidenţiabilul Antonescu a fost, până acum, total de acord -, situaţia nu-i satisface. Baronii liberali sunt, şi ei, nemulţumiţi. Or, apropierea alegerilor din 2014 şi dificultăţile economice ale electoratului pun obiectivele USL - dobândirea în cuplu a preşedinţiei şi guvernării - la o grea încercare. "Căderea", sub presiunea problemei câinilor comunitari, a prezidenţiabilului Sorin Oprescu, apropiat de PSD, îi lasă cale liberă lui C. Antonescu să reprezinte stânga, deşi stă tot mai prost în sondaje. C. Antonescu s-a avântat, deci, în chestiunea Roşia Montană, tocmai pentru a-şi reduce impactul şi a-şi recâştiga influenţa în faţa electoratului liberal, dezamăgit de PSD-izarea lui tot mai clară. Un preşedinte liberal, după alegerile din 2014, poate fi - datorită menţinerii actualei Constituţii - generator de surprize. "Populaţia PSD"-istă detestă însă aşa ceva, chiar dacă aspiraţia lui C. Antonescu, controlul Justiţiei, s-ar realiza.
Conflictul intern a dat însă în clocot prea devreme. Protagoniştii au realizat că, vorba lui Vasile Blaga, liderul opoziţiei PDL-iste, cearta i-ar îndepărta (pe unii) de ciolan. Până la alegeri, USL nu se va rupe.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
