Autorii "loviturii parlamentare de stat" din 2012 nu s-au mai sincronizat în răspunsurile date manifestanților din întreaga țară împotriva exploatării cu cianuri a aurului de la Roșia Montană. O ignorare, în contextul unei ierni care se anunță dură și a unui decont electoral apropiat (2014 fiind anul europarlamentarelor și al prezidențialelor), ar fi putut să se dovedească extrem de costisitoare electoral. Premierul a hotărât, în consecință, să paseze responsabilitatea acceptării exploatării aurului pe seama Parlamentului, în timp ce șeful liberalilor (cu miniștri în guvernul care a aprobat proiectul) a decis ca toți parlamentarii săi să voteze împotrivă. Atitudinea duplicitară a celor doi lideri ai USL - concomitent pentru și împotriva proiectului Roșia Montană - a fost subliniată de presă. Cuplul Ponta-Antonescu și-a mai schimbat, de când este la guvernare, planurile, în diverse împrejurări. Cei doi își împărțeau - în situațiile date - în mod strategic rolurile. Desincronizarea actuală este evidentă, și nu pare a fi rodul unui scenariu pus la cale de "păpușarii USL", pentru manipularea electoratului. Întrebările legate de cauzele prezumatului divorț sunt, deci, firești.
Unii analiști au sugerat că fisura în cuplul atât de unit în "lovitura din 2012" s-ar datora mărimii comisioanelor încasate de la RMGC (compania canadiană care organizează exploatarea). Se știe că, în anii de după lansarea proiectului, compania a făcut investiții serioase... în buzunarele politicienilor, pentru a grăbi concretizarea lui. Exploatarea cu cianuri este însă extrem de riscantă, putând avea efecte devastatoare pentru viitorul întregii zone. Distrugerea mediului și a moștenirii istorice (galeriile miniere romane de la RM) este un preț mic pe lângă aceste efecte. Pe fondul reacției conștiente a unei mari părți a electoratului, nici un politician nu vrea să își asume personal decizia începerii exploatării, preferând să lase responsabilitatea pe seama Parlamentului, organism colectiv, greu de învinuit. RMGC a plătit destui parlamentari pentru ca, în anonimat, aceștia să voteze susținerea proiectului. RMGC a finanțat, se pare, și greva minerilor din Roșia Montană (în imaginile care-i înfățișează semănau mai degrabă cu niște activiști de partid prosperi) în favoarea proiectului, prilejuindu-i premierului o telegenică vizită în zonă, după anunțarea formării unei comisii parlamentare speciale, care să propună o soluție sau alta în problemă. Transferarea unei decizii strict guvernamentale (fiind vorba, la urma urmei, de o afacere economică) în curtea Parlamentului și apoi delegarea ei către o comisie "de specialitate" țin de obișnuitele (deja) tergiversări ale politicienilor români, în probleme ce le implică direct responsabilitatea. Ponta nu a vrut să-și piardă impactul electoral personal ignorând manifestațiile cu coloratură mai mult decât ecologistă; Antonescu a vrut să-și mărească un asemenea impact, confiscându-le. Faptul că nu s-au anunțat între ei de poziționările diferite nu constituie, totuși, un motiv de divorț între premierul și prezidențiabilul USL.
Pentru cei mai mulți comentatori ai fenomenului politic românesc, prezumatul divorț al "cuplului Ponta-Antonescu" are, însă, cauze mult mai terestre. Atât PSD-ul, cât și PNL-ul (ca să nu mai vorbim de PC sau UNPR, contopite în alianța social-liberală) au în spate o "masă clientelară" ce trebuie satisfăcută. În contextul unei independențe tot mai evidente a Justiției și pe fondul unui control extrem de eficient (al finanțelor) asupra aspirării fondurilor europene de dezvoltare, prăduirea resurselor interne nu mai este la fel de "mănoasă" ca pe vremea administrațiilor FSN-iste, FDSN-iste, PDSR-iste. Reducerea "plăcintei" a generat o luptă surdă între "clienți", pentru controlul ei. Baronii PSD-ului, cel mai mare partid al țării, consideră că "porția" liberalilor este prea mare în raport cu "aportul" lor la cauza comună. Chiar dacă premierul Ponta a avut grijă să reducă masiv, în guvern, capacitatea administratorilor liberali de a decide destinația fondurilor bănești - și prezidențiabilul Antonescu a fost, până acum, total de acord -, situația nu-i satisface. Baronii liberali sunt, și ei, nemulțumiți. Or, apropierea alegerilor din 2014 și dificultățile economice ale electoratului pun obiectivele USL - dobândirea în cuplu a președinției și guvernării - la o grea încercare. "Căderea", sub presiunea problemei câinilor comunitari, a prezidențiabilului Sorin Oprescu, apropiat de PSD, îi lasă cale liberă lui C. Antonescu să reprezinte stânga, deși stă tot mai prost în sondaje. C. Antonescu s-a avântat, deci, în chestiunea Roșia Montană, tocmai pentru a-și reduce impactul și a-și recâștiga influența în fața electoratului liberal, dezamăgit de PSD-izarea lui tot mai clară. Un președinte liberal, după alegerile din 2014, poate fi - datorită menținerii actualei Constituții - generator de surprize. "Populația PSD"-istă detestă însă așa ceva, chiar dacă aspirația lui C. Antonescu, controlul Justiției, s-ar realiza.
Conflictul intern a dat însă în clocot prea devreme. Protagoniștii au realizat că, vorba lui Vasile Blaga, liderul opoziției PDL-iste, cearta i-ar îndepărta (pe unii) de ciolan. Până la alegeri, USL nu se va rupe.