Adio, dar rămân cu tine...

Toma Roman
Scandalul Roșia Montană a părut că declanșează divorțul dintre PSD și PNL, cuplul Ponta-Anto­nescu, liderii formațiunilor implicate, acționând separat - pentru prima dată - în chestiuni esențiale pentru stabi­litatea politică a țării.

Autorii "loviturii parlamentare de stat" din 2012 nu s-au mai sincronizat în răspunsurile date manifestanților din întreaga țară împotriva exploatării cu cianuri a aurului de la Roșia Montană. O ignorare, în contextul unei ierni care se anunță dură și a unui decont electoral apropiat (2014 fiind anul europarlamentarelor și al prezidențialelor), ar fi putut să se dovedească extrem de costisitoare electoral. Premierul a hotărât, în conse­cință, să paseze responsabilitatea acceptării exploatării aurului pe seama Parlamentului, în timp ce șeful libe­ralilor (cu miniștri în guvernul care a aprobat proiectul) a decis ca toți parlamentarii săi să voteze împotrivă. Atitu­dinea duplicitară a celor doi lideri ai USL - concomitent pentru și împotriva proiectului Roșia Montană - a fost subliniată de presă. Cuplul Ponta-Antonescu și-a mai schimbat, de când este la guvernare, planurile, în diverse împrejurări. Cei doi își împărțeau - în situațiile date - în mod strategic rolurile. Desincronizarea actuală este evidentă, și nu pare a fi rodul unui scenariu pus la cale de "păpușarii USL", pentru manipularea electoratului. Întrebările legate de cauzele prezumatului divorț sunt, deci, firești.
Unii analiști au sugerat că fisura în cuplul atât de unit în "lovitura din 2012" s-ar datora mărimii comisioanelor încasate de la RMGC (compania canadiană care organi­zează exploatarea). Se știe că, în anii de după lan­sarea pro­iectului, compania a făcut investiții serioase... în bu­zunarele politicienilor, pentru a grăbi concretizarea lui. Ex­ploatarea cu cianuri este însă extrem de riscantă, pu­tând avea efecte devastatoare pentru viitorul întregii zone. Distrugerea mediului și a moștenirii istorice (gale­riile mi­niere romane de la RM) este un preț mic pe lângă aceste efecte. Pe fondul reacției conștiente a unei mari părți a elec­toratului, nici un politician nu vrea să își asume per­sonal decizia începerii exploatării, preferând să lase res­ponsabilitatea pe seama Parlamentului, organism co­lectiv, greu de învinuit. RMGC a plătit destui parla­men­tari pen­tru ca, în anonimat, aceștia să voteze susți­nerea proiec­tului. RMGC a finanțat, se pare, și greva mi­nerilor din Roșia Montană (în imaginile care-i înfățișează semănau mai degrabă cu niște activiști de partid prosperi) în favoa­rea proiectului, prilejuindu-i premierului o tele­genică vizită în zonă, după anunțarea formării unei co­misii parla­mentare speciale, care să propună o soluție sau alta în problemă. Transferarea unei decizii strict guver­na­mentale (fiind vorba, la urma urmei, de o afacere eco­nomică) în curtea Parlamentului și apoi delegarea ei către o comisie "de specialitate" țin de obișnuitele (deja) tergiversări ale politicienilor români, în probleme ce le implică direct responsabilitatea. Ponta nu a vrut să-și piardă impactul electoral personal ignorând manifesta­țiile cu coloratură mai mult decât ecologistă; Antonescu a vrut să-și măreas­că un asemenea impact, confiscându-le. Faptul că nu s-au anunțat între ei de poziționările di­ferite nu constituie, totuși, un motiv de divorț între premierul și preziden­ția­bilul USL.
Pentru cei mai mulți comentatori ai fenomenului po­litic românesc, prezumatul divorț al "cuplului Ponta-An­tonescu" are, însă, cauze mult mai terestre. Atât PSD-ul, cât și PNL-ul (ca să nu mai vorbim de PC sau UNPR, contopite în alianța social-liberală) au în spate o "masă cli­entelară" ce trebuie satisfăcută. În contextul unei inde­pendențe tot mai evidente a Justiției și pe fondul unui control extrem de eficient (al finanțelor) asupra aspirării fon­durilor europene de dezvoltare, prăduirea resurselor in­terne nu mai este la fel de "mănoasă" ca pe vremea administrațiilor FSN-iste, FDSN-iste, PDSR-iste. Redu­cerea "plăcintei" a generat o luptă surdă între "clienți", pentru controlul ei. Baronii PSD-ului, cel mai mare partid al țării, consideră că "porția" liberalilor este prea mare în raport cu "aportul" lor la cauza comună. Chiar dacă pre­mierul Ponta a avut grijă să reducă masiv, în guvern, ca­pa­citatea administratorilor liberali de a decide destinația fondurilor bănești - și prezidențiabilul Antonescu a fost, până acum, total de acord -, situația nu-i satisface. Ba­ronii liberali sunt, și ei, nemulțumiți. Or, apropierea ale­ge­rilor din 2014 și dificultățile economice ale elec­to­ratului pun obiectivele USL - dobândirea în cuplu a pre­ședinției și guvernării - la o grea încercare. "Căde­rea", sub pre­siunea problemei câinilor comunitari, a preziden­țiabilului Sorin Oprescu, apropiat de PSD, îi lasă cale liberă lui C. Antonescu să reprezinte stânga, deși stă tot mai prost în sondaje. C. Antonescu s-a avântat, deci, în chestiunea Ro­șia Montană, tocmai pentru a-și reduce impactul și a-și recâștiga influența în fața electoratului liberal, dezamăgit de PSD-izarea lui tot mai clară. Un președinte liberal, după alegerile din 2014, poate fi - datorită menținerii actualei Constituții - generator de surprize. "Populația PSD"-istă detestă însă așa ceva, chiar dacă aspirația lui C. Antonescu, controlul Justiției, s-ar realiza.
Conflictul intern a dat însă în clocot prea devreme. Protagoniștii au realizat că, vorba lui Vasile Blaga, liderul opoziției PDL-iste, cearta i-ar îndepărta (pe unii) de ciolan. Până la alegeri, USL nu se va rupe.