O cură de lună plină

Cinefili din toată ţara, vă aducem veşti bune: filmele care vă plac vin pe-nserate la voi în oraş!

Caravana TIFF a pornit către 13 destinaţii din ţară: Buzău, Timişoara, Oradea, Bistriţa, Su­ceava, Fălticeni, Iaşi, Roman, Bacău, Galaţi, Focşani, Braşov şi Deva. Aveţi o vară întreagă să o în­tâlniţi, pentru că drumul ei se opreşte abia în sep­tem­brie, când pe cer apar stelele echinocţiului de toamnă. Veţi avea parte de o selecţie de filme prezen­tate la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, printre care "Prince Avalanche" (regia David Gordon Green), dis­tins cu Ursul de Argint pentru Cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Berlin 2013, "Blan­ca­nieves/ Albă ca Zăpada" (regia Pablo Berger), câş­ti­gător a zece premii Goya, şi propunerea oficială a Spa­niei la Oscarul pentru Cel mai bun film străin, sau An Episode in the Life of an Iron Picker/ Un episod din viaţa unui culegător de fier vechi (r. Danis Tano­vic), o dramă emoţionantă, premiată la Berlin 2013, cu Premiul special al juriului şi Ursul de Argint pentru Cel mai bun actor. "Poziţia copilului" (r. Călin Peter Netzer), "Şi caii sunt verzi pe pereţi", al treilea lung­me­traj re­gizat de Dan Chişu, şi comedia "Funeralii fericite" (r. Horaţiu Mălăele) sunt câteva dintre titlu­rile româneşti incluse în programul Caravanei. Iar dacă sunteţi dintre cei mai curajoşi, n-ar strica să faceţi o cură de Lună Pli­nă, tradiţionalul tratament anti-frici, deochi şi năra­vuri rele, care răsare între 14-17 august, pe cerul Bierta­nu­lui (jud. Sibiu), la Festivalul de Film Horror şi Fantasy. În mijlocul tuturor celor mai sus amintite, regizorul Tudor Giurgiu a avut amabilitatea de a ne împărtăşi gândurile lui despre evenimentele marca TIFF ale verii şi despre cultura descentralizată, la 12 ani de când el şi echipa lui de temerari au creat la Cluj cel mai iubit eveniment de cinema din ţară şi unul dintre cele mai semnificative din estul Europei. "Caravana TIFF", "Festivalul Lună Plină" şi "Festi­va­lul de Muzică şi Film" de la Alba Iulia stau toate sub semnătura acestei echipe de neîmblânziţi care în­drăznesc să vă propună să stingeţi pentru o vreme televizoarele şi să vedeţi altceva, altcumva.

"Ne-am gândit că am putea genera un pui de TIFF"

Ce-i îndeamnă pe tiff-işti către locurile neumblate cultural din România? Aceasta a fost întrebarea cu care am pornit reportofonul.
Tudor Giurgiu: România e printre ţările europene cu cel mai mare consum tv, ca număr de ore pe cap de locuitor. Anul trecut, când am fost cu caravana "Des­pre oameni şi melci", am avut ocazia să văd multe co­mu­nităţi în oraşele mici. În anii `70 sau `80 se fă­ceau caravane de genul ăsta prin ţară: filmele ajun­geau şi în sate şi nu erau doar filmele acelea de pro­pa­gandă sătească, arătau şi filme europene, ameri­cane. Dar între timp, chestia asta a dispărut cu desă­vâr­şire, ca­sele de cultură sunt fie pustii, fie au alte acti­vităţi, şi ne mirăm de ce există dorinţa asta majoră a tine­rilor de a pleca de la sat. Păi, e simplu: expe­rienţa şi viaţa în satele şi oraşele mici e foarte grea. Cel mai adesea nu le oferă tinerilor nicio perspectivă de a-şi lărgi ori­zontul, aşteptările, nu au de unde primi idei noi, al­ter­native, alte exemple de conduită, alte modele de trai, alte tipologii umane, alte soluţii. De multe ori, singura cale de a ieşi din cotidianul vieţii este televizorul, dar, oricât ai fi de optimist, nu poţi rămâne imun la senti­mentul de frustrare pe care îl induce acest "cine-ce a zis?" con­tinuu de pe mi­cul ecran, tabloidizare exce­sivă şi ief­tină. Odată cu caravana "Despre oa­meni şi melci", am întâlnit în dru­­mul nos­tru oa­meni care ar dori să con­sume cul­tu­ră. Dar lumea cu­lturală pare să uite de ei: ni­meni nu vine să le propună eve­ni­men­te. A­tunci am zis: bun, hai să în­cercăm cel pu­ţin cu genul ăsta de eveni­mente, de tip ca­ravană sau festival, să des­chidem ochii şi să arătăm că se poa­te. Părerea mea e că acest consum ex­cesiv de televiziune e în scă­dere, mai ales la o cate­gorie de tineri edu­caţi, dar efectul acestui tip de refuz va fi vizibil abia peste 20 de ani, când oa­me­nii vor prefera să-şi aloce timpul unui con­sum de calitate: că e film, că e teatru, că e un eveniment, vor prefera să lase televi­zorul.

- Care a fost primul gând care v-a în­dreptat atenţia către evenimente în afara Bucureştiului?

- Cred că totul a pornit de la mo­mentul în care ne-am dat seama că TIFF-ul a ge­ne­rat pasiune şi interes pentru film. Toate ecourile pozitive la adresa TIFF-ului ne-au făcut să ne gândim că ar fi bine să iradiem prin ţară, în special gândindu-ne că sunt multe oraşe fără cinematograf. Ne-am gân­dit că am putea genera nişte em­brioni, nişte pui de TIFF, care ar oferi pu­bli­cului un sâm­bure din experienţa de a vedea film pe un ecran mare, împreună cu prietenii şi familia. Şi-apoi, ne-am gândit la nişte evenimente care să răspundă unor do­rinţe şi gusturi mai larg răspândite în rândul românilor. Aşa a apărut ideea organizării festivalului "Lună Plină" de la Biertan. Sunt multe festivaluri de film horror şi fan­tastic în lume. Mi se părea bizar că la noi nu e niciunul.

- Dar "Dracula" şi tot ce înseamnă asocierea cu acest mit inventat pe seama Transilvaniei e mai de­grabă o imagine de care încercăm să ne îndepărtăm.

- Sigur că în Transilvania îl ai pe Dracula, dar ai şi un patrimoniu cultural încă nedescoperit: noroc cu prinţul Charles, care a convins media britanică de acest lucru, aşa încât în fiecare lună apare ceva de bine despre Transilvania. Am simţit nevoia să organizăm un astfel de festival special, cu un specific aparte, într-o zonă plină de semnificaţii istorice şi de situri de patrimoniu. Plus că, hai să nu ne ascundem după deget: România are o foarte veche şi foarte interesantă mitologie a ritualurilor noc­turne. De ce să ne ferim de ea? A existat întotdeauna, ca un soi de leac împotriva fri­cilor. E parte din credinţa arhaică românească şi, în plus, e o zonă a imaginarului care la noi încă pulsează şi care oferă multe posibile subiecte de film. Un alt ar­gument - la fel de important - e faptul că foarte mulţi români habar nu au de Biertan, un sat săsesc cu totul şi cu totul special. Hai să descoperim aceste locuri! Avem o ţară mult mai fru­moasă decât o vedem la tv. Iar de acest adevăr te poţi foarte uşor convinge, închi­zând televizorul pentru un weekend şi alegându-ţi o des­tinaţie cum e Biertanul, de exemplu. Anul trecut, la prima ediţie, au venit mulţi oameni cu cortul: pur şi sim­plu au vizitat Biertanul, sa­tele din zonă, iar seara s-au uitat la filme. A fost minunat. 4-5 zile în zona Biertan-Si­ghişoara-Mediaş e o idee de mini-vacanţă de familie, "de buget", care îţi oferă mult mai mult decât alte locuri din ţară. Pentru mine, asta s-ar chema turism cultural: să vezi nişte monumente şi cetăţi fortificate care sunt absolut fabuloase, să cunoşti istoria locurilor şi - dacă tot se poate - să vezi filme pe care le guşti nu oricum, ci na, sub lumina lunii şi la poalele cetăţii. (râde).

- Care crezi că sunt beneficiile pentru public să aibă un astfel de eveniment în localitatea lor, mai ales dacă vorbim despre un public care pe undeva a şi uitat, de atâţia ani, ce înseamnă să vezi filmul împreună?

- Mă iau pe mine drept reper. Eu, când eram elev la liceu, şi venea teatrul din Bucu­reşti la Cluj, pentru mine era Marele Eveniment. Cumpăram bilete să văd actorii din Capitală. Mi se părea un lucru fabu­los că mi se oferea oca­zia asta. Acum, în Ro­mânia a dispărut cu totul acest tip de ex­pe­rienţă. Singurele satis­facţii, mai mult sau mai pu­ţin culturale, ale a­ces­tor comunităţi din oraşele mici sunt reduse la faptul că, probabil cu puţin noroc, vine Tudor Gheor­ghe o dată pe an în concert acolo. În rest, se mai fac mici festivaluri locale cu muzică populară. Ideea de a-i în­tâlni pe creatorii de filme, pe actorii din filme, lipseşte total. Iar pasiunea, pofta de viaţă pe care ţi-o trezesc aceste întâlniri, discuţiile din jurul filmelor sunt toate experienţe care te încarcă pozitiv. Cel mai mult cred că au de câştigat copiii şi cei tineri. Cred foarte mult în ge­neraţia tânără şi în abilita­tea lor de a avea, peste ani, mult mai multă grijă de film, de sălile de ci­nema, şi de această formă de întâlnire şi de cunoaştere.

- Dar Alba Iulia? Ce e special în felul în care aţi gândit festivalul de muzică şi film de acolo?

- Ce e foarte special în Alba Iulia e, evident, Ce­tatea Carolina. Eu n-am mai văzut în România un loc un­de istoria să te cople­şească în aşa fel precum ţi se în­tâmplă la Alba. Am mai sim­ţit vibraţia asta poate doar la Sarmizegetusa, în munţi. Odată ajuns acolo şi văzând dimensiunea Cetăţii, cum a fost restaurată şi ce propune la nivel turistic, am rămas paf! M-am îndrăgostit instant de locul ăsta şi mi-am pro­pus să fac, în măsura pute­rilor, tot ce pot ca să împăr­tăşesc acest sen­ti­ment şi al­tora. Asocierea muzică-film a venit firesc pentru noi: acel spaţiu îţi dă posibili­tatea să faci şi pro­iecţii în aer liber, şi con­certe, să legi în mod creativ mu­zica de film. Conceptul s-a do­vedit a avea succes la pri­ma edi­ţie, aşa că l-am păs­trat şi-l dezvoltăm. Dar dacă vii în Alba, vino şi stai două-trei zile, ieşi un pic şi spre Ţara Moţilor, spre Câmpeni, unde sunt iarăşi nişte locuri foarte speciale. Eu cred că Alba va fi, în timp, o bijuterie şi-un loc care va genera un turism cultural foarte serios.

- Cu toate evenimentele acestea noi, puse sub marca TIFF, pari că devii un "avocat al oraşelor de provincie". Cum s-a petrecut această devenire?

- Eu chiar sunt un băiat de provincie - născut, crescut, educat la Cluj. Iar când eram copil, Bucu­reştiul avea pentru mine o aură foarte interesantă: îmi doream foarte tare să ajung în Bucureşti. Dar primii ani au fost îngrozitori. M-am acomodat foarte greu: e un oraş care te cucereşte treptat şi greu. Pe de altă parte, România este o ţară de 22 de milioane de lo­cui­tori, cu o suprafaţă printre cele mai mari din Europa. Să ne imaginăm că Bucureştiul e singurul centru în care se adună talente şi energii. E cam mult. Mi se pare firesc şi normal să existe şi alte centre puternice. Iar noi, când am creat TIFF, trecând peste argumentul emoţional, foarte clar şi foarte precis, am mai avut un ar­gument important: marele avantaj al Clu­jului era existenţa unei comunităţi de ci­nefili şi existenţa unei infrastructuri bune. Şi cred că succesul în timp al festivalului a condus la faptul că, pentru prima dată în istoria ţării, în strategia pe următorii şase ani de dezvoltare a Clujului, se bate mo­ne­dă pe faptul că filmul, media - investiţia nu doar înevenimente, ci şi în educaţia în acest domeniu, film şi arte vizuale - trebuie să fie unul din principalele două axe de dez­vol­tare locală. S-ar putea ca acest fapt să nască un pilon foarte puternic în ţară, apropo de ce înseamnă educaţie cinematografică, pro­ducţie de conţinut audiovizual. Clujul cred că are şanse să devină, în următorii 20 de ani, probabil, un centru important pe harta ţării, apropo de film şi media.