Caravana TIFF a pornit către 13 destinații din țară: Buzău, Timișoara, Oradea, Bistrița, Suceava, Fălticeni, Iași, Roman, Bacău, Galați, Focșani, Brașov și Deva. Aveți o vară întreagă să o întâlniți, pentru că drumul ei se oprește abia în septembrie, când pe cer apar stelele echinocțiului de toamnă. Veți avea parte de o selecție de filme prezentate la Festivalul Internațional de Film Transilvania, printre care "Prince Avalanche" (regia David Gordon Green), distins cu Ursul de Argint pentru Cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Berlin 2013, "Blancanieves/ Albă ca Zăpada" (regia Pablo Berger), câștigător a zece premii Goya, și propunerea oficială a Spaniei la Oscarul pentru Cel mai bun film străin, sau An Episode in the Life of an Iron Picker/ Un episod din viața unui culegător de fier vechi (r. Danis Tanovic), o dramă emoționantă, premiată la Berlin 2013, cu Premiul special al juriului și Ursul de Argint pentru Cel mai bun actor. "Poziția copilului" (r. Călin Peter Netzer), "Și caii sunt verzi pe pereți", al treilea lungmetraj regizat de Dan Chișu, și comedia "Funeralii fericite" (r. Horațiu Mălăele) sunt câteva dintre titlurile românești incluse în programul Caravanei. Iar dacă sunteți dintre cei mai curajoși, n-ar strica să faceți o cură de Lună Plină, tradiționalul tratament anti-frici, deochi și năravuri rele, care răsare între 14-17 august, pe cerul Biertanului (jud. Sibiu), la Festivalul de Film Horror și Fantasy. În mijlocul tuturor celor mai sus amintite, regizorul Tudor Giurgiu a avut amabilitatea de a ne împărtăși gândurile lui despre evenimentele marca TIFF ale verii și despre cultura descentralizată, la 12 ani de când el și echipa lui de temerari au creat la Cluj cel mai iubit eveniment de cinema din țară și unul dintre cele mai semnificative din estul Europei. "Caravana TIFF", "Festivalul Lună Plină" și "Festivalul de Muzică și Film" de la Alba Iulia stau toate sub semnătura acestei echipe de neîmblânziți care îndrăznesc să vă propună să stingeți pentru o vreme televizoarele și să vedeți altceva, altcumva.
"Ne-am gândit că am putea genera un pui de TIFF"
Ce-i îndeamnă pe tiff-iști către locurile neumblate cultural din România? Aceasta a fost întrebarea cu care am pornit reportofonul.
Tudor Giurgiu: România e printre țările europene cu cel mai mare consum tv, ca număr de ore pe cap de locuitor. Anul trecut, când am fost cu caravana "Despre oameni și melci", am avut ocazia să văd multe comunități în orașele mici. În anii `70 sau `80 se făceau caravane de genul ăsta prin țară: filmele ajungeau și în sate și nu erau doar filmele acelea de propagandă sătească, arătau și filme europene, americane. Dar între timp, chestia asta a dispărut cu desăvârșire, casele de cultură sunt fie pustii, fie au alte activități, și ne mirăm de ce există dorința asta majoră a tinerilor de a pleca de la sat. Păi, e simplu: experiența și viața în satele și orașele mici e foarte grea. Cel mai adesea nu le oferă tinerilor nicio perspectivă de a-și lărgi orizontul, așteptările, nu au de unde primi idei noi, alternative, alte exemple de conduită, alte modele de trai, alte tipologii umane, alte soluții. De multe ori, singura cale de a ieși din cotidianul vieții este televizorul, dar, oricât ai fi de optimist, nu poți rămâne imun la sentimentul de frustrare pe care îl induce acest "cine-ce a zis?" continuu de pe micul ecran, tabloidizare excesivă și ieftină. Odată cu caravana "Despre oameni și melci", am întâlnit în drumul nostru oameni care ar dori să consume cultură. Dar lumea culturală pare să uite de ei: nimeni nu vine să le propună evenimente. Atunci am zis: bun, hai să încercăm cel puțin cu genul ăsta de evenimente, de tip caravană sau festival, să deschidem ochii și să arătăm că se poate. Părerea mea e că acest consum excesiv de televiziune e în scădere, mai ales la o categorie de tineri educați, dar efectul acestui tip de refuz va fi vizibil abia peste 20 de ani, când oamenii vor prefera să-și aloce timpul unui consum de calitate: că e film, că e teatru, că e un eveniment, vor prefera să lase televizorul.
- Care a fost primul gând care v-a îndreptat atenția către evenimente în afara Bucureștiului?
- Cred că totul a pornit de la momentul în care ne-am dat seama că TIFF-ul a generat pasiune și interes pentru film. Toate ecourile pozitive la adresa TIFF-ului ne-au făcut să ne gândim că ar fi bine să iradiem prin țară, în special gândindu-ne că sunt multe orașe fără cinematograf. Ne-am gândit că am putea genera niște embrioni, niște pui de TIFF, care ar oferi publicului un sâmbure din experiența de a vedea film pe un ecran mare, împreună cu prietenii și familia. Și-apoi, ne-am gândit la niște evenimente care să răspundă unor dorințe și gusturi mai larg răspândite în rândul românilor. Așa a apărut ideea organizării festivalului "Lună Plină" de la Biertan. Sunt multe festivaluri de film horror și fantastic în lume. Mi se părea bizar că la noi nu e niciunul.
- Dar "Dracula" și tot ce înseamnă asocierea cu acest mit inventat pe seama Transilvaniei e mai degrabă o imagine de care încercăm să ne îndepărtăm.
- Sigur că în Transilvania îl ai pe Dracula, dar ai și un patrimoniu cultural încă nedescoperit: noroc cu prințul Charles, care a convins media britanică de acest lucru, așa încât în fiecare lună apare ceva de bine despre Transilvania. Am simțit nevoia să organizăm un astfel de festival special, cu un specific aparte, într-o zonă plină de semnificații istorice și de situri de patrimoniu. Plus că, hai să nu ne ascundem după deget: România are o foarte veche și foarte interesantă mitologie a ritualurilor nocturne. De ce să ne ferim de ea? A existat întotdeauna, ca un soi de leac împotriva fricilor. E parte din credința arhaică românească și, în plus, e o zonă a imaginarului care la noi încă pulsează și care oferă multe posibile subiecte de film. Un alt argument - la fel de important - e faptul că foarte mulți români habar nu au de Biertan, un sat săsesc cu totul și cu totul special. Hai să descoperim aceste locuri! Avem o țară mult mai frumoasă decât o vedem la tv. Iar de acest adevăr te poți foarte ușor convinge, închizând televizorul pentru un weekend și alegându-ți o destinație cum e Biertanul, de exemplu. Anul trecut, la prima ediție, au venit mulți oameni cu cortul: pur și simplu au vizitat Biertanul, satele din zonă, iar seara s-au uitat la filme. A fost minunat. 4-5 zile în zona Biertan-Sighișoara-Mediaș e o idee de mini-vacanță de familie, "de buget", care îți oferă mult mai mult decât alte locuri din țară. Pentru mine, asta s-ar chema turism cultural: să vezi niște monumente și cetăți fortificate care sunt absolut fabuloase, să cunoști istoria locurilor și - dacă tot se poate - să vezi filme pe care le guști nu oricum, ci na, sub lumina lunii și la poalele cetății. (râde).
- Care crezi că sunt beneficiile pentru public să aibă un astfel de eveniment în localitatea lor, mai ales dacă vorbim despre un public care pe undeva a și uitat, de atâția ani, ce înseamnă să vezi filmul împreună?
- Mă iau pe mine drept reper. Eu, când eram elev la liceu, și venea teatrul din București la Cluj, pentru mine era Marele Eveniment. Cumpăram bilete să văd actorii din Capitală. Mi se părea un lucru fabulos că mi se oferea ocazia asta. Acum, în România a dispărut cu totul acest tip de experiență. Singurele satisfacții, mai mult sau mai puțin culturale, ale acestor comunități din orașele mici sunt reduse la faptul că, probabil cu puțin noroc, vine Tudor Gheorghe o dată pe an în concert acolo. În rest, se mai fac mici festivaluri locale cu muzică populară. Ideea de a-i întâlni pe creatorii de filme, pe actorii din filme, lipsește total. Iar pasiunea, pofta de viață pe care ți-o trezesc aceste întâlniri, discuțiile din jurul filmelor sunt toate experiențe care te încarcă pozitiv. Cel mai mult cred că au de câștigat copiii și cei tineri. Cred foarte mult în generația tânără și în abilitatea lor de a avea, peste ani, mult mai multă grijă de film, de sălile de cinema, și de această formă de întâlnire și de cunoaștere.
- Dar Alba Iulia? Ce e special în felul în care ați gândit festivalul de muzică și film de acolo?
- Ce e foarte special în Alba Iulia e, evident, Cetatea Carolina. Eu n-am mai văzut în România un loc unde istoria să te copleșească în așa fel precum ți se întâmplă la Alba. Am mai simțit vibrația asta poate doar la Sarmizegetusa, în munți. Odată ajuns acolo și văzând dimensiunea Cetății, cum a fost restaurată și ce propune la nivel turistic, am rămas paf! M-am îndrăgostit instant de locul ăsta și mi-am propus să fac, în măsura puterilor, tot ce pot ca să împărtășesc acest sentiment și altora. Asocierea muzică-film a venit firesc pentru noi: acel spațiu îți dă posibilitatea să faci și proiecții în aer liber, și concerte, să legi în mod creativ muzica de film. Conceptul s-a dovedit a avea succes la prima ediție, așa că l-am păstrat și-l dezvoltăm. Dar dacă vii în Alba, vino și stai două-trei zile, ieși un pic și spre Țara Moților, spre Câmpeni, unde sunt iarăși niște locuri foarte speciale. Eu cred că Alba va fi, în timp, o bijuterie și-un loc care va genera un turism cultural foarte serios.
- Cu toate evenimentele acestea noi, puse sub marca TIFF, pari că devii un "avocat al orașelor de provincie". Cum s-a petrecut această devenire?
- Eu chiar sunt un băiat de provincie - născut, crescut, educat la Cluj. Iar când eram copil, Bucureștiul avea pentru mine o aură foarte interesantă: îmi doream foarte tare să ajung în București. Dar primii ani au fost îngrozitori. M-am acomodat foarte greu: e un oraș care te cucerește treptat și greu. Pe de altă parte, România este o țară de 22 de milioane de locuitori, cu o suprafață printre cele mai mari din Europa. Să ne imaginăm că Bucureștiul e singurul centru în care se adună talente și energii. E cam mult. Mi se pare firesc și normal să existe și alte centre puternice. Iar noi, când am creat TIFF, trecând peste argumentul emoțional, foarte clar și foarte precis, am mai avut un argument important: marele avantaj al Clujului era existența unei comunități de cinefili și existența unei infrastructuri bune. Și cred că succesul în timp al festivalului a condus la faptul că, pentru prima dată în istoria țării, în strategia pe următorii șase ani de dezvoltare a Clujului, se bate monedă pe faptul că filmul, media - investiția nu doar în evenimente, ci și în educația în acest domeniu, film și arte vizuale - trebuie să fie unul din principalele două axe de dezvoltare locală. S-ar putea ca acest fapt să nască un pilon foarte puternic în țară, apropo de ce înseamnă educație cinematografică, producție de conținut audiovizual. Clujul cred că are șanse să devină, în următorii 20 de ani, probabil, un centru important pe harta țării, apropo de film și media.