"Ambiţia mea este să fac din Sanatoriul Mangalia o unitate de prim rang pentru turismul balnear din România!"
Suntem în plin sezon estival, iar tot mai mulţi români se îndreaptă spre Litoralul Mării Negre. Pe lângă beneficiile climatului marin şi al razelor de soare, n-ar trebui să ignoraţi şi celelalte resurse naturale din staţiunile de recuperare situate pe malul mării, care vă pot scăpa de boli chinuitoare. O veste bună: unele dintre acestea au fost renovate şi vă aşteaptă cu oferte de nerefuzat! Este şi cazul Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Mangalia, pe care vi-l prezentăm astăzi.
- D-nă dr. Laura Condur, bogăţia de resurse terapeutice naturale i-a adus Mangaliei, din timpuri străvechi, faimă şi recunoaştere ca staţiune balneoclimaterică de prim rang. Şi-a păstrat intact renumele până acum?
- Mangalia a fost şi va rămâne o importantă staţiune balneoclimaterică, favorizată de faptul că în acelaşi loc se găsesc mulţi factori terapeutici naturali, care împreună îi dau unicitate, iar oamenii pot să-şi găsească aici liniştea şi să-şi recupereze sănătatea. Mangalia se află pe aceeaşi latitudine cu staţiunile Nisa şi Monaco, recunoscute pentru climatul blând, de cruţare, benefic sănătăţii. Combinaţia de factori naturali - ape minerale mezotermale sulfuroase, clorurate, bicarbonatate, sodice, nămolul sapropelic extras din Lacul Techirghiol, apa de mare şi bioclimatul marin, bogat în aerosoli salini - are un efect terapeutic cumulat şi permite realizarea unei cure de tratament balnear special la Mangalia, cu rezultate foarte bune în multiple afecţiuni.
- Ce afecţiuni pot fi tratate în sanatoriul pe care-l conduceţi?
- La Mangalia, se obţin rezultate foarte bune ale curei balneoclimaterice în afecţiunile reumatismale (reumatism cronic, degenerativ şi inflamator); afecţiuni ortopedico-traumatice (fracturi, entorse, luxaţii, osteosinteze metabolice) şi sechelele acestor boli; tulburări de circulaţie periferică; recuperarea după boli neurologice centrale şi periferice. Datorită faptului că dispunem de factori terapeutici naturali speciali, aici putem trata cu succes şi afecţiuni respiratorii (rinite, bronşite cronice, astm bronşic), afecţiuni dermatologice cu componente autoimune (psoriazis, alergodermii cronice), afecţiuni ginecologice (infertilitate secundară, anexite cronice, metroanexite), boli metabolice (obezitate, diabet, gută), afecţiuni renale (litiaze şi infecţii urinare), afecţiuni gastro-intestinale (diskinezii biliare, gastrite cronice hipoacide, colopatii cronice).
Afecţiuni reumatice
- Ce terapii folosiţi pentru tratarea afecţiunilor reumatice?
- Pentru tratarea bolilor reumatismale utilizăm proceduri de electroterapie clasice (diapuls - terapia cu curenţi de înaltă frecvenţă, cu efecte de vindecare rapidă asupra membrelor protezate metalic, terapia cu curenţi de frecvenţă joasă şi medie, terapia cu câmpuri magnetice şi hidro-ozonoterapia), pe care le combinăm cu şedinţe de fototerapie (laserterapie, terapii cu raze ultraviolete şi infraroşii), care au efecte foarte bune în aceste afecţiuni. În plus, deoarece procedurile amintite se pot face şi în alte baze de recuperare, utilizăm terapii specifice Sanatoriului Mangalia: hidrotermoterapia (împachetări cu nămol, băi calde cu apă de mare şi cu nămol, băi de plante, băi cu apă sulfuroasă, afuziuni alternative, duşuri subacvale, saună). De asemenea, facem kinetoterapie în apă sulfuroasă sau apă de mare şi masaje speciale cu nămol, cu talc sau cu unguente terapeutice care ajută la mobilizarea articulaţiilor anchilozate. Tratamentele se fac numai cu recomandare medicală, sub îndrumarea personalului specializat: kinetoterapeuţi foarte buni, dedicaţi pacienţilor.
- Cât durează tratamentul pentru aceste afecţiuni? Se ştie că bolile cronice se tratează mai greu, nu se vindecă după o singură cură...
- Într-adevăr, nu putem spune că bolile reumatismale se vindecă total în urma unui tratament de specialitate la Mangalia! Important este faptul că se ameliorează simţitor şi asigură un confort sporit pacienţilor, iar simptomele neplăcute se diminuează treptat, pe măsură ce cura este repetată periodic. Este indicată câte o cură la fiecare 6 luni sau măcar o dată pe an. O cură de tratament durează între 10 şi 14 zile, iar perioada de internare variază între 12 şi 18 zile (durata optimă pentru eficienţa tratamentului), aici fiind incluse şi weekend-urile, când nu se face tratament.
Afecţiuni respiratorii
- Aerosolii salini sunt renumiţi pentru efectele lor terapeutice. În ce boli respiratorii au cele mai bune rezultate?
- Într-adevăr, tratamentul balneoclimateric la Mangalia este foarte bun în pneumoterapie. Pentru ameliorarea acestor afecţiuni, folosim aerosoli individuali, cu apă de mare sau cu apă sulfuroasă, la care putem adăuga şi medicamente, dacă este cazul. Apa de mare prezintă o mineralizare specială (15,5 g pe litru) şi are efecte terapeutice deosebit de eficiente. Apa mezotermală sulfuroasă, care izvorăşte la o temperatură de 25-27°C, are şi ea un important rol terapeutic în afecţiunile respiratorii.
Afecţiuni ginecologice
- Aş dori să vorbim puţin despre izvoarele mezotermale. N-am ştiut că la Mangalia există izvoare termale cu apă sulfuroasă! Pentru ce afecţiuni sunt folosite?
- Avem cinci izvoare termale cu apă sulfuroasă în patrimoniul propriu, pentru care dispunem de instalaţii speciale de transport. Apa sulfuroasă e captată direct din izvoare, iar în baza de tratament o folosim în bazinele de kinetoterapie şi în căzile speciale, pentru băi individuale, fiind utilă atât în tratamentul bolilor reumatice, cât şi al celor ginecologice, în special pentru afecţiunile inflamatorii din zona genitală. Avem un cabinet ginecologic modern, în care se fac infiltraţii şi spălături vaginale cu apă sulfuroasă, dar şi aplicaţii de tampoane cu nămol de Techirghiol, al căror efect cumulat are rezultate extraordinare în patologia ginecologică.
De asemenea, apa sulfuroasă poate fi utilizată şi în crenoterapie, pentru cura internă, având o importantă eficienţă terapeutică în gută, diabet, obezitate, litiază renală, infecţii urinare, litiaze biliare, gastrite sau tulburări intestinale.
Băile cu plante
- Folosiţi în tratamente o procedură mai puţin întâlnită în alte unităţi de recuperare: băile cu plante. Efectul terapeutic al plantelor medicinale este atât de important încât să le acordaţi o asemenea atenţie?
Tratamente de top
- Tratamentele sunt indicate de medicii sanatoriului, sau se fac conform recomandărilor medicale cu care pacienţii vin de acasă?
- Fiecare pacient este urmărit permanent de o echipă medicală - de la intrarea în sanatoriu, până la plecare. Nicio procedură, niciun act medical nu se face în cadrul instituţiei noastre fără avizul medicului curant. Când vine în sanatoriu, chiar şi în sistem ambulatoriu, orice pacient este examinat! Acest aspect este important, deoarece pe lângă afecţiunile ştiute, pacientul poate să aibă şi alte probleme de sănătate, uneori mai importante decât bolile pentru care vine să facă tratament. De exemplu, o afecţiune cardiovasculară sau una neurologică este mai importantă ca patologie decât o artroză, o spondiloză sau o discopatie lombară! Avem o cameră de gardă cu medic de gardă, deci pacienţii sunt permanent supravegheaţi medical, avem şi un sistem de telemedicină pentru pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare, în cazul în care apare o problemă medicală deosebită, pentru care noi nu avem dotările necesare: prin serviciul de telemedicină poate fi contactat în orice moment un specialist care ne îndrumă.
În funcţie de rezultatele evaluării medicale, pacientului i se recomandă anumite proceduri. În pachetul de bază, media este de 3-4 proceduri, dar dacă pacientul doreşte să facă şi altele, în măsura în care are indicaţie medicală şi nu prezintă riscuri, poate să urmeze până la 6-7 proceduri zilnic. Chiar şi procedurile spa-welness se fac tot cu aviz medical!
Se poate şi mai bine!
- N-am putut să nu observ "schimbarea la faţă" a bazei de tratament, un exemplu demn de urmat şi de alţi manageri ai centrelor de recuperare din ţară - majoritatea lăsate în paragină, din păcate. Când aţi început transformarea vechiului sanatoriu şi cu ce bani?
- Acum 10 ani am început - cu paşi mici, ce-i drept, din cauza lipsei de fonduri - renovarea bazelor de tratament, pentru că erau "la pământ": degradate de vreme şi cu dotări din anii comunismului. De-a lungul acestor ani am tot făcut îmbunătăţiri "cu picătura": mai mult am cârpit, decât să renovăm... Abia în ultimii trei ani am reuşit să schimbăm radical aspectul sanatoriului, prin modernizarea spaţiilor de cazare şi îmbunătăţirea condiţiilor din bazele de tratament. În prezent, putem spune că circa 85% din sanatoriu arată la standarde europene. A fost un proces lung şi anevoios, pentru că a trebuit să facem totul singuri, prin autofinanţare. Norocul nostru că avem un statut "amestecat": suntem în subordinea Ministerului Sănătăţii, dar funcţionăm şi în regim privat, ceea ce ne permite să dispunem de venituri proprii. În afara contractelor cu Casa de Pensii şi cu Casa de Asigurări de Sănătate, avem posibilitatea să vindem mai multe pachete de tratament şi să obţinem fonduri suplimentare, care reprezintă 50% din veniturile totale. Fără aceşti bani, nu ne-am fi putut dezvolta deloc! Dar încă nu am terminat! Ambiţia mea este să fac din Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia o unitate de prim rang pentru turismul balnear din România!
Spa-Wellness la Mangalia
- Pe lângă terapiile balneare, aţi introdus în cadrul sanatoriului şi un centru Spa-Wellness. V-aţi gândit că acest concept modern vă va aduce noi clienţi şi fonduri suplimentare în buget?
- Am dezvoltat centrul de Spa-Wellness din necesitate, nu ca un moft. Acum doi ani, Sanatoriul Mangalia a trecut printr-o etapă extrem de urâtă: se punea problema să fim desfiinţaţi ca structură juridică şi să fim alipiţi la o altă unitate sanitară din judeţ. Atunci am încercat să argumentăm cu toată forţa că este un sanatoriu cu tradiţie, care a avut foarte multe rezultate, că este situat într-un municipiu şi nu ne putem alipi la o localitate mult mai mică. Plus că fiecare sanatoriu are particularitatea lui, deci trebuie să rămână aici. În toate demersurile mele, argumentele erau că avem o tradiţie de 50 de ani. Am trecut cu bine de acest hop, dar apoi m-am gândit: bun, avem o tradiţie de 50 de ani, dar ce vom face în următorii 50 de ani? Atunci, mi-am propus să dezvoltăm activitatea medicală profesionistă şi în alt domeniu, de impact şi de viitor. Ştiind că spa-wellness-ul făcut profesionist, sub control medical, are efecte benefice asupra sănătăţii, mai ales în prevenţie, am reamenajat câteva spaţii care nu erau folosite, le-am regândit într-o formulă modernă, iar astăzi ne mândrim cu ele. În paralel, am instruit şi personalul sanitar în acest scop: am specializat 20 de asistenţi în diverse tipuri de masaj, iar câţiva medici au făcut cursurile de nutriţionism girate de ANATECOR. Din fonduri proprii ne-am pregătit tot personalul, iar în felul acesta am putut demara activitatea la un nivel profesionist, toată activitatea fiind făcută sub control medical.
- Ce servicii oferiţi clienţilor dvs. în cadrul centrului Spa-Wellness?
- Combinăm o serie de terapii pe care le folosim şi în balneologie, pentru că au efecte şi în terapia anti-aging, ajută totodată la biostimularea organismului, la oxigenarea pielii şi în curele de slăbire... Aşadar, îmbinăm câteva elemente de balneologie, pentru efectul pe care-l au din punct de vedere medical, dar punem accent şi pe partea de relaxare. Astfel, punem la dispoziţia clienţilor piscina cu apă de mare pentru agrement, sauna, sala de fitness. Avem medici specializaţi în acupunctură, facem şi cure anti-aging cu Gerovital.
Am terminat de curând amenajarea unui cabinet de masaj foarte frumos, unde se pot face masaje cu pietre vulcanice sau cu uleiuri aromatice, în paralel cu şedinţe de meloterapie. Acum, testăm terapia cu ventuze şi cristaloterapia. Avem o încăpere foarte frumoasă, cu o ambianţă deosebită, în care există o atmosferă mirifică, unde se realizează o eficientă terapie de relaxare ambientală - oricine vrea să se odihnească, să se relaxeze, are totul la îndemână. În plus, locaţia Sanatoriului este una foarte bună, fiind situat la numai 50 de metri de malul mării, iar cine doreşte se poate duce la plajă, între orele recomandate.
Am demarat şi un program de aqua-aging, pentru doamnele care vor să slăbească: fac gimnastică în apă de mare, sub îndrumarea unor profesori specializaţi. Avem în plan şi introducerea unui program de terapie "mama şi copilul", unde nou-născuţii vor învăţa să înoate alături de părinţi.
Alte proiecte ambiţioase
- Am văzut în holul Sanatoriului Balnear din Mangalia foarte mulţi copii. Pentru ce au venit aici?
- Pe partea de profilaxie, desfăşurăm un program în parteneriat cu una din şcolile generale din Mangalia, pentru prevenirea tulburărilor de statică posturală (ţinuta incorectă a corpului) la copii. Am constatat în practica medicală că tulburările de statică posturală sunt foarte frecvent întâlnite în ultimii ani. Fiind depistate târziu, aceste afecţiuni sunt mai greu de remediat. Copilul nu-şi mai poate recupera deviaţia de coloană, cifoza sau scolioza, ceea ce ulterior înseamnă costuri mari pentru părinţi, dar şi traume psihice pentru copil. De aceea am şi demarat acest program. Copiii vin la Sanatoriu cu învăţătorul sau dirigintele, sunt programaţi la un consult medical cu consimţământul scris al părinţilor, apoi sunt examinaţi. Cei care nu au probleme duc un pliant părinţilor, în care aceştia sunt învăţaţi ce să facă astfel încât copiii lor să-şi menţină coloana sănătoasă. Cei la care se constată tulburări de statică posturală sunt chemaţi cu un părinte şi cu bilet de la medicul de familie, ca să vedem exact istoricul medical al copilului, iar de comun acord cu părintele i se fac următoarele etape de investigaţii. Toţi aceşti copii urmează un program de recuperare de 10 zile, în care învaţă anumite exerciţii de kinetoterapie, care se fac gratuit în cadrul sanatoriului. Am fost uimită să văd că la ideea mea au răspuns foarte bine atât medicii, cât şi kinetoterapeuţii, care s-au mobilizat în organizarea acestui program pilot.
În paralel, lucrăm la un alt proiect, pentru prevenţia bolilor şi profilaxia diverşilor factori de risc (pe care pacientul poate să-i aibă, dar nu-i cunoaşte). Avem în vedere programe de educaţie terapeutică, educaţie nutriţională şi educaţie funcţională pentru pacienţii noştri. Toate proiectele sunt ambiţioase, frumoase şi viabile! Când vor fi integrate în oferta Sanatoriului, vom avea un valoros pachet de servicii pentru turismul de sănătate, care va atrage mai mulţi clienţi.
Informaţii utile
- Cum pot ajunge cei interesaţi la Sanatoriul Balnear din Mangalia?
- Pacienţii asiguraţi pot ajunge la noi prin contractul pe care îl au cu Casa de Asigurări de Sănătate, pe baza unei recomandări medicale şi a unui bilet de trimitere de la medicul de familie. La preţul de pachet beneficiază de 4 proceduri pe zi, plus consultaţiile medicale de la sosire şi plecare sau ori de câte ori este nevoie.
Avem contract şi cu Casa de Pensii, de unde pensionarii pot obţine un bilet de tratament. De regulă, pentru pensionari, noi asigurăm 18 zile de sejur şi 14 zile de tratament, în care beneficiază de procedurile pentru care au indicaţie medicală.
Orice persoană poate să vină la Sanatoriul din Mangalia şi prin agenţiile de turism: avem oferte atât pentru agenţiile de turism din ţară, cât şi pentru cele din străinătate. De asemenea, orice turist poate să vină la noi şi pe cont propriu, dacă se programează din timp.
Pe site-ul nostru (www.balnear.net) sunt publicate toate documentele necesare pentru internare şi tarifele pentru cazare şi tratament, în diferite perioade.
Detalii despre curele de tratament, tarife şi rezervări puteţi obţine la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare din Mangalia, Str. Mircea cel Bătrân nr. 2, tel. 0241/75.13.37, 0241/75.12.15, e-mail: office@balnear.net, www.balnear.net