Sâmbătă, 25 mai, când tocmai îmi făceam plimbarea de după-amiază pe unul din bulevardele Capitalei, văd venind înspre mine un grup mare de tineri voinici, înarmați cu pancarte, scandând năvalnic tot felul de lozinci mobilizatoare. Aveam să aflu numaidecât că e vorba de un marș de protest împotriva cultivării organismelor modificate genetic. Acești tineri s-au alăturat mișcării din alte 55 de țări, unde au fost organizate simultan mitinguri împotriva companiei Monsanto, producătorul numărul unu mondial în domeniul plantelor cu AND modificat. Deasupra mulțimii zăresc o bucată mare de carton pe care stă scris cu carioca: "Ana are mere... mutante!". Din când în când, un puști cu aer de lider pune la gură portavocele și dă tonul cu un glas răgușit: "Să-nă-ta-te! Să-nă-ta-te!" sau "Hrană verde și natură, nu otravă și fractură!". Trecătorii grăbiți aruncă priviri curioase, unii dintre ei arătându-se de-a dreptul indignați de larma care îi împresoară. "Ce-or mai vrea și ăștia?", aud lângă mine glasul unei femei încruntate. Unul dintre manifestanți o aude și se apleacă spre ea, încercând să-i explice: "Doamnă, protestăm împotriva otrăvirii alimentelor. Știți ce înseamnă organisme modificate genetic? Înseamnă riscul tot mai mare de boli vasculare, de infertilitate la femei, de Alzheimer și Parkinson". Femeia îl privește pieziș și numaidecât explodează. "Ce tot zici acolo? Măi, băieți, da' altă treabă n-aveți? Mergeți dom'le la muncă și mai lăsați dracu' prostiile astea, că ne-am săturat de-atâtea scandaluri".
Au trecut 23 de ani de la căderea unei dictaturi feroce, care a mutilat parcă iremediabil mințile și sufletul românilor. 23 de ani de când unii cetățeni isterici ai Capitalei aplaudau frenetic sălbăticia hoardelor de mineri care au îngrozit mapamondul. Acei cetățeni mai există și astăzi. Au aceeași mentalitate primitivă, aceeași atitudine agresivă. Trăiesc mai departe în aceleași cutii de betoane, ascunși în apartamentele lor blindate cu termopane, plasme și apometre, singurele foloase cu care capitalismul a reușit să-i încânte. Urăsc bunul simt și tot ceea ce mințile lor palide nu pot înțelege. Sunt tot mai mulți și, din păcate, ei sunt cei care domină opinia publică în România de azi. Au trecut 23 de ani de democrație și capacitatea românilor de a se mai revolta împotriva unor abuzuri flagrante pare demult atrofiată. Se întâmplă uneori lucruri înfiorătoare în jurul nostru, unele amenințându-ne chiar sănătatea și viața, și totuși, nimeni nu mai tresare, nimeni nu mai scoate o vorbă. La Istanbul, intenția autorităților de a ridica un centru comercial într-un parc vestit al orașului a scos în stradă zeci de oameni, pentru ca după doar câteva zile protestul să ia amploarea unei revolte antiautoritare în toată Turcia. În România, de aproape zece ani, suntem amenințați cu distrugerea Munților Apuseni și, în afară de câteva voci răzlețe, nimeni nu zice nici pâs. Suntem însă tare revoltați și vocali atunci când justiția condamnă la închisoare vreun politician mai veros sau vreun personaj monden și simpatic. Din păcate, după 23 de ani de democrație, luați de grijile mărunte ale zilei, suntem tot mai apatici și nepăsători în fața ororilor care ne amenință traiul. Nimic nu pare să ne mai impresioneze prea mult, nimic nu ne mai miră. În afară de câteva excursii în Capitală ale unor sindicaliști amăgiți de liderii lor, nimeni nu-și mai arată nemulțumirile ori revolta, de parcă în colțul ăsta al nostru de rai ar curge zi de zi numai lapte și miere. "Sunt cetățean european și am drepturi". Așa sună reclama aceea stupidă, făcută dinadins, ca să ne amorțească și mai tare bunul simț al dreptății. Nu dragostea pentru Europa ne face să fim mai demni și intransigenți în fața unor fărădelegi care ne amenință viața. Doar dragostea de țară și respectul de sine ar fi îndeajuns. Știu, o asemenea formulare sună astăzi desuet și ridicol. De 23 de ani, aproape zilnic ne facem singuri de ocară, etalându-ne neputința, plângându-ne singuri de milă. Iar televiziunile noastre mici și rele de gură ne ajută din plin la capitolul ăsta. Suntem cei mai proști, cei mai bețivi, cei mai săraci, cei mai murdari, cei mai hoți. Asta vedem zi de zi pe micile noastre ecrane. Și-atunci, de unde să mai răsară vlaga și simțul dreptății, cu-atâta dezgust de noi înșine?