Deşi calciul, sub forma varului, este cunoscut şi folosit de oameni de mai bine de nouă milenii, descoperirea sa ca element chimic este de dată destul de recentă. În anul 1808, un chimist englez, sir Humphry Davy, a reuşit să-l izoleze pentru prima oară: un metal alcalin, de un cenuşiu albicios, dar care, expus la aer, se oxida imediat, devenind brun, iar atunci când ardea, scotea o frumoasă flacără roşie. În lumea vie, calciul este cel mai prezent mineral, el fiind folosit de Natură la construcţia a aproape orice, de la cochiliile scoicilor, la minunatele căsuţe spiralate ale melcilor, şi de la frumoasele recife de corali, la scheletul tuturor vertebratelor. De-a lungul evoluţiei, Natura a găsit forme din ce în ce mai ingenioase de modelare a acestui mineral, care este însă la fel de important şi în forma sa invizibilă, de susţinător al unor procese vitale.
Rolul calciului în corpul uman
Aproape 99% din calciul aflat în organismul uman este utilizat pentru construcţia oaselor şi a dinţilor. Natura a creat un uimitor "aliaj" din calciu, asociat cu siliciu, fosfor şi magneziu organic, pentru a da dinţilor extraordinara strălucire şi duritate, pentru a da oaselor rezistenţă şi elasticitate. Apoi, calciul mai este stocat în rinichi şi în alte organe, o cantitate foarte mică circulând liberă în sânge, unde are însă un rol extrem de important. Calciul din sânge este esenţial pentru a echilibra secreţia unor hormoni, pentru a face inima să bată regulat, pentru transmisia comenzilor către muşchi sau pentru coagularea sângelui. Fără el, nu am putea respira, pancreasul nu ne-ar putea echilibra glicemia şi nici sistemul nervos tensiunea arterială. Încă din primele ore de după naştere, aportul de calciu în mari cantităţi este esenţial pentru menţinerea vieţii. Teoretic, alimentaţia normală asigură zilnic cele 800 de miligrame de calciu necesare pentru desfăşurarea normală a tuturor acestor procese în organism, dar în practică lucrurile stau un pic diferit.
Deficitul de calciu în organism
Alimentaţia zilelor noastre conţine multe, extrem de multe produse care, pentru a fi metabolizate, epuizează efectiv resursele de calciu din sânge, într-un timp foarte scurt. De pildă, zahărul alb, amidonul din făina albă, din orezul decorticat sau din cartofii prăjiţi, toate acestea au nevoie, pentru a fi metabolizate, de cantităţi foarte mari de calciu. Apoi, excesul de acid fosforic şi citric din băuturile răcoritoare, mai ales cele carbogazoase, le face şi pe ele mari consumatoare de calciu. Adăugaţi faptul că, în condiţiile suprasolicitării şi ale stresului psihic prelungit, asimilarea
Diferenţa dintre CALCIUL organic şi alte forme de calciu
Foarte multe plante şi vieţuitoare marine conţin calciu în formă organică, în care este asociat cu diverse vitamine şi minerale (mai ales magneziu şi fosfor), în proporţiile lăsate de natură. Studiile ştiinţifice au demonstrat că acest calciu organic este cel mai uşor asimilat de către organism şi, mai mult decât atât, el este şi singurul care poate ameliora rapid bolile produse de deficitul său. De exemplu, în cazul osteoporozei, afecţiune caracterizată de demineralizarea şi fragilizarea oaselor, calciul de sinteză nu are nici un efect. În schimb, cel organic, obţinut din algele calcaroase, stopează procesele de demineralizare şi, mai mult decât atât, produce chiar o echilibrare hormonală, foarte necesară pentru ameliorarea acestei afecţiuni. De asemenea, în cazul sugarilor, s-a observat superioritatea calciului organic din laptele de mamă, unde este asociat cu alţi nutrienţi necesari asimilaţiei, faţă de acelaşi mineral, de sinteză, chiar dacă acest element sintetic este combinat în cele mai savante formule de lapte praf.
În acest articol, vom vedea o întreagă listă de boli în care calciul organic şi-a dovedit superioritatea faţă de cel de sinteză. Înainte, însă, să trecem în revistă toate formele în care acest mineral se poate administra.
Modul de administrare al calciului
Căutarea unei surse satisfăcătoare din acest mineral în formă organică este un demers făcut de numeroase echipe de specialişti, după ce studiile făcute pe zeci de mii de oameni au arătat că lipsa şi mai ales problemele de asimilare ale calciului sunt foarte des întâlnite. Principalele surse care au fost identificate sunt: vegetalele ecologice, laptele şi produsele din lapte, suplimentele cu calciu. Să le cunoaştem pe fiecare în parte:
Calciul organic din lapte
De decenii, există o adevărată controversă între nutriţionişti referitoare la efectele calciului din lapte, versus celui din vegetale, asupra sănătăţii. Partizanii laptelui au ca argumente faptul că în doar 3-4 pahare de lapte se află întreaga cantitate de calciu necesară pentru o zi, dar şi realitatea incontestabilă că organismul uman este genetic programat să-şi extragă încă din pruncie acest mineral din lapte. Cei care susţin calciul extras din vegetale argumentează prin faptul că laptele pasteurizat, omogenizat şi modificat în fel şi chip conţine foarte puţin calciu asimilabil. Apoi, cercetările demonstrează că femeile cu osteoporoză care consumă lapte şi lactate nu înregistrează nici un fel de ameliorare, în timp ce o cură cu vegetale crude bogate în calciu duce la stoparea şi chiar la ameliorarea acestei boli.
De fapt, laptele este o sursă de calciu valabilă, dar capacitatea de a extrage acest mineral este mult mai bună la copii, scăzând o dată cu vârsta. Pentru copii, cea mai bună sursă de calciu este laptele de mamă, pe care îl sug de la sân, iar apoi laptele de capră (cel mai bun) sau de vacă, cât mai puţin procesat. În schimb, pentru adulţi, sursele vegetale de calciu sunt indispensabile. Aceasta, cu atât mai mult cu cât tot mai multe persoane sunt intolerante la lactoză, au un regim preponderent vegetarian sau ţin posturi fără lactate, pentru sănătate sau în scopuri religioase.
Calciul organic din vegetale
Capsulele cu calciu de sinteză
Le găsim în farmacii cu diverse denumiri şi în diverse asocieri cu vitamine şi cu alte minerale de sinteză. De regulă, aceste capsule conţin lactat, gluconat sau citromalat de calciu, nişte săruri ale unor acizi obţinuţi prin sinteză, care pot fi asimilate de organism în proporţie de 20-30%. Aceste săruri au o anumită eficienţă în tratarea deficienţelor de calciu severe, precum şi în medicina de urgenţă. Însă, în curele pe termen lung, eficienţa calciului de sinteză, oricât de savant ar fi combinat cu alte minerale şi vitamine sintetice, este foarte limitată în tratamentul unor afecţiuni cum ar fi tulburările de creştere la copii, osteoporoza, caria dentară, parodontoza, tulburările de coagulare etc. Ca atare, cercetătorii şi-au orientat atenţia asupra unor surse naturale de calciu, cele mai multe dintre ele aflate în mări şi oceane:
Capsulele cu calciu organic din alge calcaroase
Calciul organic şi dezvoltarea normală a copiilor
Până la vârsta de un an aproape nimic nu poate suplini aportul de calciu al laptelui matern. De aceea proaspetelor mămici le sunt recomandate capsulele cu calciu organic (câte 5-6 pe zi), dar şi plantele care stimulează lactaţia, cum ar fi: seminţele de schinduf (Trigonella foenum-graecum), seminţele de anason
Calciul organic şi boala canceroasă
Studii de dată recentă arată că un aport mărit de calciu organic (minimum 800 mg pe zi), administrat vreme de ani sau zeci de ani, reduce cu până la 50% riscul apariţiei sau al recidivelor bolii canceroase. Până acum, cercetările au demonstrat acţiunea benefică a acestui mineral natural în trei forme de cancer, pe care le vom detalia în continuare:
Cancerul de colon - la acest nivel, acţiunea antitumorală a acestui mineral organic este cea mai evidentă. Studii făcute pe mii de oameni arată că o dietă cu mult calciu reduce foarte mult probabilitatea apariţiei tumorilor intestinale şi chiar încetineşte evoluţia cancerului deja existent.
Cancerul la sân - femeile cu vârsta peste 21 de ani care consumă constant calciu şi magneziu organic se bucură de o anumită imunitate la formele de cancer de sân hormonodependente.
Cancerul gastric - prevenirea şi combaterea sa nu ţine doar de administrarea calciului organic, ci şi de păstrarea unei aşa-numite diete alcaline, cu multe zarzavaturi şi legume crude bogate în clorofilă. Aceşti doi factori terapeutic conjugaţi previn apariţia mutaţiilor maligne la nivelul epiteliului gastric şi instalarea cancerului.
Calciul organic şi osteoporoza
Este o afecţiune în care - se ştie - suplimentele cu calciu de sinteză sau din coral nu au practic nici un efect pozitiv. În schimb, calciul organic, obţinut din algele calcaroase, are o acţiune benefică demonstrată. Se ţin cure cu o durată de 90 de zile, timp în care se iau câte patru capsule de calciu organic zilnic, pe stomacul gol. După o cură, se face o pauză de 2-4 săptămâni, după care administrarea se reia. Pentru a avea succes, tratamentul trebuie ţinut minimum 9 luni, iar administrarea calciului organic va fi obligatoriu însoţită de un regim vegetarian cu foarte legume şi zarzavaturi proaspete, negătite la foc, consumate ca atare sau sub formă de salată. Formula "calciu organic + regim vegetarian cu crudităţi" este imbatabilă în lupta cu osteoporoza, fiind deopotrivă blândă cu organismul şi foarte eficientă.
Tratamente interne
Obezitate - în viziunea tot mai multor nutriţionişti, antidotul pentru pofta de mâncare scăpată de sub control, dar şi pentru tulburările produse pancreasului de dieta extrem de bogată în zaharuri a zilelor noastre, este dieta alcalină, dublată de administrarea calciului organic, din surse naturale. Mult mai eficientă decât regimurile de înfometare, o dietă în proporţie de 90% vegetariană, cu multe verdeţuri proaspete, dublată de administrarea capsulelor cu calciu organic, câte 800 mg pe zi, ajută la ţinerea sub control a greutăţii. Este o metodă de tratament sigură, care nu promite scăderi în greutate peste noapte, dar cu rezultate în timp, deoarece ajută la ţinerea sub control a apetitului şi la schimbarea obiceiurilor alimentare greşite cu unele corecte, sănătoase.
Caria dentară, problemele gingivale cronice - pentru persoanele care se confruntă cu carierea accelerată a dinţilor, cu perfidele infecţii din interiorul gingiei sau de la rădăcina dinţilor, administrarea calciului organic este necesară, dar nu suficientă. Dentina, stratul alb-strălucitor şi dur care protejează dintele este un amestec de calciu, magneziu şi fosfor, totul fiind cuprins într-o veritabilă urzeală din siliciu. Toate aceste minerale, în forma lor organică, trebuie să fie prezente în dieta zilnică. Capsulele cu calciu organic, din care se iau 4-6 pe zi, conţin cantităţi considerabile de magneziu şi fosfor, iar siliciul organic trebuie administrat separat, sub forma capsulelor cu extract de coada-calului (tot câte 4-6 pe zi). În plus, se va renunţa complet la toate răcoritoarele obţinute industrial, mai ales cele carbogazoase. De asemenea, se recomandă o dietă din care se vor exclude complet zahărul şi produsele care îl conţin, dar şi ceilalţi îndulcitori artificiali.
Boala coronariană - câte 600-800 mg de calciu organic administrate zilnic protejează inima şi vasele de sânge care o alimentează, de îmbolnăviri. Aportul de calciu natural ajută la metabolizarea corectă a grăsimilor, prevenind depunerea plăcilor de aterom pe vasele de sânge. De asemenea, acest mineral împreună cu magneziul ajută inima să bată regulat şi să reziste la supra-efort, prevenind afecţiunile care se pot instala la acest nivel. Nu în ultimul rând, calciul organic contribuie la stabilizarea stărilor emoţionale şi la o mai bună gestionare a stresului, în condiţiile în care tulburările emoţionale sunt printre primele cauze ale apariţiei şi agravării bolii coronariene.
Refacerea după fracturi - se ţine o cură de 60 de zile, timp în care se administrează câte şase capsule de calciu organic pe zi. Pe timpul curei, este obligatoriu să expunem faţa şi braţele la soare, vreme de măcar un sfert de oră, o dată la trei zile. Expunerea pielii direct la soare ajută la sinteza din belşug a vitaminei D, care ajută la fixarea calciului şi la formarea calusului, adică a acelui ţesut bogat în calciu care sudează la loc oasele rupte sau fisurate.
Litiază renală (pietre la rinichi) - se ştie despre calciu că intră în compoziţia nisipului şi a pietrelor formate la rinichi. De aceea, multă vreme s-a crezut că un aport mare de calciu conduce la apariţia mai rapidă a calculilor. Ei bine, studiile făcute în ultimul deceniu au arătat că, din contră, aportul suplimentar de calciu organic îmbunătăţeşte metabolismul acestui mineral, împiedicând precipitarea în rinichi şi formarea pietrelor. În schimb, trebuie evitat excesul de alimente care conţin uraţi (carnea şi produsele din carne, peştele) sau excesul de alimente care conţin oxalaţi (ciocolata, produsele cu cacao, în general, spanacul, rabarbărul).
Concentrare dificilă, irascibilitate, oboseală cronică - de foarte multe ori aceste simptome se datoresc unui insuficient consum de calciu organic şi se ameliorează rapid atunci când consumăm acest mineral. Se recomandă curele de o lună, timp în care se administrează în fiecare zi câte patru capsule cu calciu organic, extras din alge calcaroase. Suplimentar, ne vom expune pielea la lumina solară cât mai des, dar fără a exagera.
Sindrom premenstrual - câte 800 mg de calciu, administrate într-o cură de scurtă durată, care va începe din ziua 14 după încetarea menstruaţiei şi va continua până la declanşarea unui nou ciclu menstrual, este de un mare ajutor. Un aport sporit de calciu organic reduce simptomele cum ar fi: greaţa, crampele abdominale, stările de nervozitate, labilitatea emoţională. Aportul sporit de calciu natural reduce şi intensitatea hemoragiei menstruale şi îi va scurta durata.
Sarcină - administrarea a 1000 mg pe zi de calciu organic este indispensabilă pentru femeile însărcinate, mai ales în ultimele două trimestre, când foetusul consumă cantităţi imense de calciu, pentru a-şi forma sistemul osos. De asemenea, în această perioadă este recomandat şi consumul de magneziu organic (câte 400 mg pe zi), necesar, pe de o parte, pentru asimilarea calciului, şi pe de altă parte pentru a nu apărea probleme în păstrarea sarcinii.
Precauţii şi contraindicaţii
Consumul excesiv de calciu (de 5-6 ori peste doza zilnică, de 800 mg, recomandată) produce tulburări la nivel renal. Practic, rinichii sunt obligaţi să elimine tot mai mult surplus din acest mineral şi, la un moment dat, pot intra în colaps, apărând insuficienţa renală, cu consecinţe deosebit de grave, care pot merge până la deces.
Capsulele cu calciu organic sunt produse de către firma românească "HERBAGETICA" din Braşov. Le găsiţi în farmaciile sau în magazinele naturiste ori puteţi să le comandaţi direct la tel. 0745/43.58.77, 0788/52.16.06 ori pe internet, scriind la adresa comenzi@herbagetica.ro ori vizitând magazinul www.herbagetica.ro.