Amânarea acceptului de intrare a României în Spaţiul Schengen, în ciuda îndeplinirii criteriilor tehnice de către ţara noastră, a surprins pe multă lume acum doi ani. E foarte bine să ştim că avem o uşă blindată la intrarea în UE prin România, problema e să ne convingem dacă aceste chei sunt pe mâini bune, a sunat, metaforic, refuzul de atunci al Olandei. În spatele refuzului se afla, de fapt, îndoiala că statul de drept este suficient de solid în România. Două rapoarte de Monitorizare pe Justiţie urmau să certifice dacă neîncrederea Olandei şi a altor ţări membre mai puţin vocale era sau nu legitimă. Cu toţii ştim ce a urmat. Încercarea precipitată de basculare a preşedintelui Traian Băsescu, în vara anului trecut, a fost exact argumentul aşteptat de scepticii şi de populiştii europeni, care văd în români şi în bulgari întruchiparea răului absolut din Uniunea Europeană.
Lucrurile păreau să se fi calmat, după eşecul încercării de demitere a lui Băsescu şi după semnarea de către acesta a unui pact inter-instituţional cu premierul Victor Ponta, liderul alianţei care se impusese cu un scor zdrobitor în alegerile din decembrie 2012. Şi Ponta, şi Antonescu, sperau ca argumentul tehnic să primeze la discuţiile din cadrul recentului Consiliu de Justiţie şi Afaceri Interne al UE. Nu a fost aşa, iar de data aceasta, opoziţia faţă de intrarea României a fost cât se poate de dură şi de demonstrativă: cu doar câteva zile înainte de Consiliu, ministrul german de interne declara în "Der Spiegel" că va folosi dreptul de veto faţă de propunerea de admitere a ţării noastre în Schengen. O ripostă făţişă, lipsită de menajamente, semn că Germania a luat cât se poate de în serios şi evenimentele de anul trecut, şi atitudinea arţăgoasă a noii puteri de la Bucureşti. Această poziţionare a Germaniei, altfel un stat cu un discurs diplomatic şi discret prin definiţie, este un avertisment, nu doar pentru România, ci şi pentru alte state, ca Ungaria, Bulgaria, Grecia sau Italia, care şi-au făcut un obicei din a lua "à la légère" obligaţiile asumate în tratatul de aderare la UE.
În acest moment, în jurul noii poziţionări a Germaniei, începe să se coaguleze o masă critică extrem de rigidă şi de intransigentă în legătură cu valorile de bază ale UE. Chiar zilele trecute, miniştrii de Externe ai Germaniei, Finlandei, Olandei şi Danemarcei (deloc întâmplător, marii critici ai României în cazul Schengen!) au semnat o scrisoare comună, prin care militează pentru crearea, la nivelul Comisiei Europene, a unui mecanism care să blocheze din faşă orice derapaje ale unui stat membru faţă de principiile democratice. Cei patru îi propun preşedintelui Jose Manuel Barroso inclusiv "încheierea unor înţelegeri constrângătoare între Comisie şi statul membru în cauză, iar, ca ultim resort, suspendarea finanţării europene". În paralel, alte voci cu greutate din mediul academic occidental propun chiar o revizuire a tratatului UE, în sensul posibilităţii eliminării unei ţări-problemă din blocul comunitar. În vreme ce unii lideri de la Bucureşti, Budapesta, Atena sau Roma îşi testează ironia şi aroganţa în discursul cu partenerii cu greutate din UE, Germania şi aliaţii săi tocmai pregătesc bazele unei noi comunităţi. Joaca de-a Europa s-a încheiat! Avem o uşă blindată, acum trebuie să decidem de care parte a ei vrem să fim...
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
