Amânarea acceptului de intrare a României în Spațiul Schengen, în ciuda îndeplinirii criteriilor tehnice de către țara noastră, a surprins pe multă lume acum doi ani. E foarte bine să știm că avem o ușă blindată la intrarea în UE prin România, problema e să ne convingem dacă aceste chei sunt pe mâini bune, a sunat, metaforic, refuzul de atunci al Olandei. În spatele refuzului se afla, de fapt, îndoiala că statul de drept este suficient de solid în România. Două rapoarte de Monitorizare pe Justiție urmau să certifice dacă neîncrederea Olandei și a altor țări membre mai puțin vocale era sau nu legitimă. Cu toții știm ce a urmat. Încercarea precipitată de basculare a președintelui Traian Băsescu, în vara anului trecut, a fost exact argumentul așteptat de scepticii și de populiștii europeni, care văd în români și în bulgari întruchiparea răului absolut din Uniunea Europeană.
Lucrurile păreau să se fi calmat, după eșecul încercării de demitere a lui Băsescu și după semnarea de către acesta a unui pact inter-instituțional cu premierul Victor Ponta, liderul alianței care se impusese cu un scor zdrobitor în alegerile din decembrie 2012. Și Ponta, și Antonescu, sperau ca argumentul tehnic să primeze la discuțiile din cadrul recentului Consiliu de Justiție și Afaceri Interne al UE. Nu a fost așa, iar de data aceasta, opoziția față de intrarea României a fost cât se poate de dură și de demonstrativă: cu doar câteva zile înainte de Consiliu, ministrul german de interne declara în "Der Spiegel" că va folosi dreptul de veto față de propunerea de admitere a țării noastre în Schengen. O ripostă fățișă, lipsită de menajamente, semn că Germania a luat cât se poate de în serios și evenimentele de anul trecut, și atitudinea arțăgoasă a noii puteri de la București. Această poziționare a Germaniei, altfel un stat cu un discurs diplomatic și discret prin definiție, este un avertisment, nu doar pentru România, ci și pentru alte state, ca Ungaria, Bulgaria, Grecia sau Italia, care și-au făcut un obicei din a lua "à la légère" obligațiile asumate în tratatul de aderare la UE.
În acest moment, în jurul noii poziționări a Germaniei, începe să se coaguleze o masă critică extrem de rigidă și de intransigentă în legătură cu valorile de bază ale UE. Chiar zilele trecute, miniștrii de Externe ai Germaniei, Finlandei, Olandei și Danemarcei (deloc întâmplător, marii critici ai României în cazul Schengen!) au semnat o scrisoare comună, prin care militează pentru crearea, la nivelul Comisiei Europene, a unui mecanism care să blocheze din fașă orice derapaje ale unui stat membru față de principiile democratice. Cei patru îi propun președintelui Jose Manuel Barroso inclusiv "încheierea unor înțelegeri constrângătoare între Comisie și statul membru în cauză, iar, ca ultim resort, suspendarea finanțării europene". În paralel, alte voci cu greutate din mediul academic occidental propun chiar o revizuire a tratatului UE, în sensul posibilității eliminării unei țări-problemă din blocul comunitar. În vreme ce unii lideri de la București, Budapesta, Atena sau Roma își testează ironia și aroganța în discursul cu partenerii cu greutate din UE, Germania și aliații săi tocmai pregătesc bazele unei noi comunități. Joaca de-a Europa s-a încheiat! Avem o ușă blindată, acum trebuie să decidem de care parte a ei vrem să fim...