Fiu al unui fost "erou al muncii socialiste", Miron Thoader - fostul preşedinte de cooperativă agricolă de producţie din Cozmeşti, Iaşi -, doctorul în farmacie Mihai Miron, inventatorul Paracetamolului Sinus, a muncit din greu de când se ştie. A fost olimpic pe ţară şi internaţional la chimie, a creat zeci de medicamente alopate şi suplimente alimentare. Este şi un om de producţie, agricultor şi zootehnician de nivel european, fermier pe 1500 de hectare, în parte foste mărăcinişuri şi râpe. Mereu a plutit pe creasta valului, pentru că a ales să investească în producţia agricolă, în creşterea animalelor şi în modernizarea vieţii la ţară. "Agricultura şi dezvoltarea rurală", spune el, "sunt adevărate scuturi anti-criză, care îţi oferă o protecţie sigură, chiar dacă eşti un simplu producător de subzistenţă, cu o vacă şi zece oi". A cumpărat şi a dezvoltat o fermă zootehnică la Doştat, lângă Sebeş, printre dealuri, coline şi văi, reuşind să redea viaţa unui c.a.p. şi unui i.a.s., pe baze noi, de înaltă productivitate capitalistă. Având un efectiv de peste 1300 de capete de bovine, pentru creşterea cărora cultivă sute de hectare cu cereale ajutătoare, Miron a organizat după norme americane (superioare celor europene) o întreprindere productivă fără egal. Dăruit cu o mare putere de muncă, nu s-a mulţumit numai cu sectorul zootehnic. În paralel, a construit o modernă fabrică de lapte praf, unde produce pentru sugari celebrul "Vitalact", un lapte cu lactoferină apropiat de cel matern. După punerea pe picioare de la zero a fabricii de medicamente "Europharm" din Braşov, vândută unui mare lanţ farmaceutic transatlantic, Mihai Miron creează şi produce, prin firma AESCULAP, suplimente alimentare; prin firma EUROFARMACO S.A. Chişinău, medicamente, iar prin lanţul de farmacii ROPHARMA, distribuie în toată ţara produsele cercetărilor sale. Prins de căderea comunismului în plină forţă creatoare şi pe panta bună a vârstei de 30 de ani, Miron este astăzi o voce cu autoritate solidă, câştigată în afaceri productive, de talie europeană. Cum creşterea animalelor şi problemele din agricultură sunt la ordinea zilei, iar Politica Agricolă Comună (PAC) a UE se află încă în fază de dezbateri, i-am solicitat un interviu.
"Am putea să oferim, ca brand de ţară, carne de vită bio, aşa cum oferim magiunul de Topoloveni"
- Ce vă deranjează cel mai mult în politica dezvoltării naţionale?
- Durerea mea este că mulţi dintre tinerii ţării au luat drumul pribegiei în Europa, pentru o bucată de pâine amară, când la noi în zootehnie există nenumărate şanse. Exemplul cel mai bun este creşterea vitelor de carne. Acest sector poate absorbi câteva sute de mii de tineri din sate şi chiar din oraşe, de vreme ce există un mare deficit (circa 800.000 de tone/an!) de carne de vită în UE. În condiţiile în care se preconizează şi o posibilă criză alimentară mondială, România are atuu-uri formidabile în domeniul creşterii bovinelor pentru carne, mai ales că la acest capitol nu există cote impuse de Bruxelles. N-ar trebui să ne fie jenă să exportăm ceea ce Dumnezeu ne-a dat din belşug. Am văzut asta în ochii străinilor, care ne vizitează: "Ce terenuri aveţi! Ce pământ formidabil! Ce potenţial uriaş"! De ce nu reuşim să ne ridicăm la nivelul acestor aprecieri? Am putea să oferim, ca brand de ţară, carne de vită bio, aşa cum oferim magiunul de Topoloveni. România ar putea produce alimente pentru 80 de milioane de locuitori, nu este o himeră.
- Cum vi se pare activitatea ministerului agriculturii sub conducerea noii garnituri de politicieni?
- Deocamdată, pot spune doar atât: măsura pe care ministerul a luat-o recent, de a subvenţiona creşterea bovinelor pentru carne, adică înfiinţarea fermelor de carne, este aşteptată de multă vreme şi este binevenită! Sunt ani de zile de când spun în stânga şi-n dreapta: "Creşteţi vite pentru carne, nu există cotă, Europa cumpără oricât!". E drept, episodul recent cu carnea de cal a provocat un recul al exporturilor alimentare româneşti, dar cred că în scurt timp se va da totul uitării, mai ales că România n-a avut nici o vină. Sunt optimist, pentru că ţara noastră are un potenţial enorm. Avem câteva milioane de hectare de păşune, care nu sunt corect folosite. În privinţa laptelui, avem o cotă de la UE de peste 3 milioane de tone, dar, deocamdată, noi nu suntem în stare s-o realizăm nici pe asta, încă aducem din import o mare cantitate de lapte euro-conform pentru procesare. Dacă aplicăm cu stricteţe regula purităţii laptelui, la standardele UE, România nu produce practic decât o treime din cotă. Dacă nu reuşim acum să ne descurcăm cu laptele nostru, nu-mi dau seama ce vom face după 2015, când, odată cu eliminarea cotelor, vom intra într-o competiţie acerbă cu lăptarii vest-europeni, care doar atât aşteaptă: să dispară cota, să nu-şi mai arunce laptele în exces la canal, ci să-l aducă în România. Singurul lucru ce ne-ar putea salva, măcar în parte, este noua regulă a etichetării, aflată în pregătire la Comisia Europeană, regulă conform căreia, dacă vinzi, spre exemplu, sub marca "lapte din Ardeal" sau "lapte din Bucovina", trebuie să demonstrezi că acel lapte chiar este de unde scrie pe ambalaj. Doar aşa se mai poate pune o mică stavilă valurilor de lapte "fără nume" din Germania sau din Olanda.
"Ăsta-i potenţialul României: 20 de miliarde de euro venituri din vânzarea cărnii de vită!"
- Ce i-aţi sfătui pe oficialii din ministerul agriculturii, pentru a-i stimula să meargă cu mai multă îndrăzneală pe calea abia deschisă, de subvenţionare a producţiei de carne de vită?
- România are circa două milioane de bovine (faţă de 9 milioane în 1989 - n. red.). Ca să facem cota de lapte, avem nevoie de maximum 500 de mii de vaci mulgătoare, iar restul, de 1,5 milioane de capete, ar putea fi convertit pe carne. Întrucât preţul cărnii de bovină din UE se află la maximul istoric din toate timpurile şi nu există nici o previziune că va scădea, iar România ar putea exporta pe piaţa comună cel puţin 1,2 milioane de carcase anual, la preţul de 6-7 euro/kg, ajungem la un venit de circa 4 miliarde de euro, care ar putea să echilibreze balanţa de plăţi a statului. Ca să nu mai vorbim de alternativa dezvoltării sectorului. Cu păşunile pe care le avem, dacă ar fi mai bine întreţinute, am putea creşte uşor 10 milioane de vite. Ăsta-i potenţialul României: 20 de miliarde de euro venituri din vânzarea cărnii de vită! 10 la sută din PIB! Şi asta n-ar presupune nu ştiu ce cheltuieli sau eforturi supraomeneşti. Asta se poate întâmpla anul viitor! E suficient ca guvernul să ia nişte măsuri serioase, de încurajare a materialului genetic de elită. Apoi, e suficient să descurajeze vânzarea viţeilor, prin condiţionarea acordării subvenţiilor. Au apărut tot felul de samsari care caută viţei de 100-120 de kilograme, iar ţăranii, împinşi de sărăcie, dar şi de lipsa de educaţie, se bucură la 3 euro pe kilogram în viu, adică vreo 300 de euro, în loc să aştepte ca animalele să ajungă la 500 de kilograme, când, la acelaşi preţ sau mai mare în viu, pot obţine peste 1500 de euro pe cap de juncan. Satele României au ajuns un spaţiu al păcălelii, ţăranii noştri îşi vând munca prea ieftin! Trebuie reglată, de către stat, această "filieră a cărnii", să fie scoasă din zona înşelăciunii, să fie pusă pe baze economice transparente. Să luăm exemplu de la francezi, unde lanţul producător-procesator-comerciant a fost rezolvat foarte bine. Eu însumi am dezvoltat şi sectorul procesare, astfel că am reuşit să trimit carnea direct în restaurante, la un preţ corespunzător.
- Cum ar trebui să intervină statul pentru a-i ajuta pe crescătorii de animale să-şi vândă vitele cu profit?
- Instituind obligativitatea contractului dintre producător şi procesator ori dintre procesator şi comerciant. Subvenţia de la UE şi de la guvern n-ar trebui acordată decât după ce este arătat contractul, urmând modelul francez şi al UE, unde toţi crescătorii de animale au contract. E drept, ţările vestice nu sunt prea fericite să ne aşezăm şi noi la Masa Mare. De aceea, ne cumpără în grabă viţeii sau ne acuză că înlocuim vita cu calul... Suntem, cumva, proştii satului pentru ei. Dar cuvântul nostru de ordine, replica noastră trebuie să fie aceasta: "Hai să scoatem produs finit!" În loc de câteva sute de milioane de euro cât încasăm pe viţei, de ce să nu încasăm câteva miliarde? Dacă în pomicultură şi legumicultură sunt, la nivel european, câteva direcţii bine gândite şi promiţătoare, la nivel zootehnic trebuie să ne facem singuri regulile, de la UE nu vine nimic coerent. Poate nici nu e interesant pentru ei, pentru comercianţi, nu pentru oficiali, să venim noi, să-i concurăm... Dimpotrivă, ne mai dau câte un ghiont, să ne pună la colţ.
"Nu cred că mai sunt români nostalgici să mănânce pui americani"
- Cum apreciaţi atitudinea autorităţilor române în scandalul cărnii de cal?
- Lăudabilă. Replicile au fost foarte vehemente şi foarte prompte. Bine ar fi dacă ar proceda la fel şi în aprofundarea mecanismelor de dezvoltare a pieţei româneşti. Cred că ne-a trecut perioada aceea în care tot ce era din afară era bun şi foarte bun. Ne-am lămurit că la noi au ajuns de multe ori şi gunoaie. Nu cred că mai sunt români nostalgici să mănânce pui americani... Dacă am înţeles cum funcţionează aceste mecanisme de import, poate că a sosit momentul să mai tragem puţină spuză şi pe turta noastră.
- Guvernul va introduce noi impozite pentru ţăranii care deţin mai mult de două vaci şi mai mult de zece oi. Ce se va întâmpla cu aceşti oameni?
- Este o măsură care, da, îi va afecta, doar teoretic, pe producătorii/crescătorii/ţăranii individuali, care au mai mult de două vaci. Firmele din agricultură nu vor fi afectate, deoarece ele plătesc deja 16% taxă pe profit. Va fi greu, oricum, de introdus noile impozite. Mai ales că ţăranii vor înţelege iute că trebuie să-şi facă s.r.l.-uri şi p.f.a.-uri şi, în acest fel, vor scăpa şi ei. Nu mai vorbesc de organizarea în asociaţii de producători, care iarăşi vor fi un scut în faţa noilor taxe. Până la urmă, nu ştiu câţi ţărani vor ajunge să plătească ceva, dar e sigur că măsura va stimula asocierea - o cerinţă veche pentru satul românesc.
- Care sunt cele mai mari probleme din mediul rural românesc?
- Lipsa de concentrare a pământului şi lipsa actelor cadastrale ale proprietăţii. Fără a compromite specificul mediului ţărănesc, parcelele trebuie unite prin asociere liberă. Două vaci şi două pogoane - simbolul ţăranului tradiţional - pot coexista foarte bine prin asociere cu alte vaci şi cu alte pogoane. Nu vorbesc de zonele de munte, unde nu se pune problema asocierii, dar la deal şi la şes, aceasta este calea. Vorbind de actele cadastrale, constatăm că stăm cel mai prost din Uniunea Europeană, e un adevărat dezastru. Guvernele succesive n-au reuşit să ajute eficient procesul de intabulare a pământului - ceea ce a dus la pierderea printre degete a multor milioane de euro de la UE. Practic, autorităţile centrale şi locale sunt înţepenite.
- Vine anul 2014, când se va da liber la vânzarea către străini a pământului românesc. Cum comentaţi?
- Poate că asta ne va trezi şi ne va mişca, sper să nu fie prea târziu. Cu un pământ atât de ieftin, România este pradă uşoară pentru mulţi investitori. Italienii, germanii, olandezii, francezii se pregătesc de marele atac. În principiu, atâta vreme cât pământul este cumpărat pentru a produce intensiv, nu pentru speculă, nu am nimic împotrivă să vină aceşti străini. Sper că autorităţile statului vor fi suficient de inspirate să condiţioneze cumpărarea pământului de folosirea lui în scopuri productive. Abia când vor vedea producţii duble sau triple, unii români îşi vor da seama ce au pierdut vânzând hectarul cu preţul a doi tăuraşi. Va fi o lecţie care ne va scoate din amorţeală ca naţie.
D-lui Mihai Miron îi puteţi scrie la e-mail: mihai.miron@roph.ro
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
