- Liderul UDMR, Kelemen Hunor, compară steagul secuiesc cu steagul Moldovei de pe Cetatea Neamţului. Câtă îndreptăţire istorică are fostul ministru al Culturii să apeleze la acest paralelism?
- Asta este, cum se spune, o aruncare de praf în ochi. Păi, când a fost Ţinutul Secuiesc "ţară", ca Ţara Moldovei? Niciodată! Niciodată n-au avut secuii un steag ca însemn al statului, n-au avut statul lor! Scaunele secuieşti au fost simple unităţi administrativ-teritoriale, cum sunt judeţele, cum au fost comitatele ori scaunele săseşti. Din fericire, în pofida atitudinii unor lideri politici, elemente remarcabile din istorie ne apropie mult de secui, iar istoria lor se împleteşte cu a noastră. Mult timp, secuii au fost conduşi de comiţi români, începând cu anul 1390, odată cu numirea în calitatea de comiţi a lui Bâlc şi Drag (care erau şi voievozi ai Maramureşului). Şi guvernatorul Ioan de Hunedoara, şi boierul făgărăşean Ştefan Mailat (ajuns, mai târziu, principe al Transilvaniei) au fost comiţi ai secuilor. De ce să căutăm mereu în trecut pricină de gâlceavă, şi nu pricină de apropiere? De aceea aşteptăm de la conducătorii maghiari o întoarcere a politicii actuale.
- Ce învăţătură ar trebui să tragă guvernanţii, societatea civilă, mass media, oamenii simpli din România şi Ungaria, în urma aprinselor dispute bilaterale din ultima săptămână?
- Cum spuneam, cred că este o ocazie foarte bună de regândire totală a atitudinii Ungariei faţă de România, dar şi a României faţă de Ungaria şi faţă de "inima" ei geografică şi politică, Harghita şi Covasna. Avem atâtea lucruri în comun, atâtea motive de prietenie, reale şi sincere, încât îmi doresc ca relaţiile româno-maghiare să se întoarcă cu 180 de grade. Este timpul ca Ungaria să respecte istoria poporului român, pentru că în manualele ungureşti se răstălmăcesc marile evenimente şi se învaţă numai lucruri contra continuităţii noastre în Carpaţi, fără nicio dovadă istorică. Cercetările istoricilor români nici nu sunt menţionate. Enciclopediile de la Budapesta, cunoscute pretutindeni, lovesc în demnitatea şi istoria românilor. Este, acum, un bun prilej pentru Ungaria de a construi relaţiile cu ţara noastră pe criterii de sinceritate şi respect mutual, de a renunţa la obsesia autonomiei secuieşti pe criterii etnice, proiect pe care niciun român nu-l va accepta vreodată şi care menţine ostilitatea inutilă a unei întregi ţări, faţă de cel mai apropiat vecin de la apus. Ungaria ştie bine, mai bine decât noi, pentru că deţine încă, ilegal, Arhivele Transilvaniei, că, mai ales în zona Harghita şi Covasna, încă din secolul al XIX-lea, s-a dus o permanentă politică de maghiarizare a elementului românesc. Această politică, continuată asiduu şi în prezent, trebuie oprită; întreaga atitudine maghiară se impune a fi regândită total. Mult invocata autonomie teritorială nu urmăreşte altceva decât desăvârşirea purificării etnice, asimilarea şi alungarea românilor din zona Harghita şi Covasna, începută în anul 1848 şi continuată şi în prezent, după învăţătura istoricului extremist Orban Balazs, cel cu nume de străzi şi statui în Odorhei, Miercurea Ciuc şi Sfântu Gheorghe. Într-o istorie a secuilor, scrisă pe la 1880, Orban prezenta poporul român ca pe un popor primitiv, inapt pentru civilizare, un popor sălbatic. Liderii "autonomişti" de la Budapesta şi din UDMR trebuie să înceteze să urmeze această nefastă învăţătură şi să nu mai râvnească la "puritatea etnică" elogiată de înaintaşii lor. Să nu mai aspire la idealul "clasicului" Orban, care se lăuda cu "puritatea" maghiară a Odorheiului, unde - spunea el - până şi păsările ciripesc în ungureşte.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
