- Liderul UDMR, Kelemen Hunor, compară steagul secuiesc cu steagul Moldovei de pe Cetatea Neamțului. Câtă îndreptățire istorică are fostul ministru al Culturii să apeleze la acest paralelism?
- Asta este, cum se spune, o aruncare de praf în ochi. Păi, când a fost Ținutul Secuiesc "țară", ca Țara Moldovei? Niciodată! Niciodată n-au avut secuii un steag ca însemn al statului, n-au avut statul lor! Scaunele secuiești au fost simple unități administrativ-teritoriale, cum sunt județele, cum au fost comitatele ori scaunele săsești. Din fericire, în pofida atitudinii unor lideri politici, elemente remarcabile din istorie ne apropie mult de secui, iar istoria lor se împletește cu a noastră. Mult timp, secuii au fost conduși de comiți români, începând cu anul 1390, odată cu numirea în calitatea de comiți a lui Bâlc și Drag (care erau și voievozi ai Maramureșului). Și guvernatorul Ioan de Hunedoara, și boierul făgărășean Ștefan Mailat (ajuns, mai târziu, principe al Transilvaniei) au fost comiți ai secuilor. De ce să căutăm mereu în trecut pricină de gâlceavă, și nu pricină de apropiere? De aceea așteptăm de la conducătorii maghiari o întoarcere a politicii actuale.
- Ce învățătură ar trebui să tragă guvernanții, societatea civilă, mass media, oamenii simpli din România și Ungaria, în urma aprinselor dispute bilaterale din ultima săptămână?
- Cum spuneam, cred că este o ocazie foarte bună de regândire totală a atitudinii Ungariei față de România, dar și a României față de Ungaria și față de "inima" ei geografică și politică, Harghita și Covasna. Avem atâtea lucruri în comun, atâtea motive de prietenie, reale și sincere, încât îmi doresc ca relațiile româno-maghiare să se întoarcă cu 180 de grade. Este timpul ca Ungaria să respecte istoria poporului român, pentru că în manualele ungurești se răstălmăcesc marile evenimente și se învață numai lucruri contra continuității noastre în Carpați, fără nicio dovadă istorică. Cercetările istoricilor români nici nu sunt menționate. Enciclopediile de la Budapesta, cunoscute pretutindeni, lovesc în demnitatea și istoria românilor. Este, acum, un bun prilej pentru Ungaria de a construi relațiile cu țara noastră pe criterii de sinceritate și respect mutual, de a renunța la obsesia autonomiei secuiești pe criterii etnice, proiect pe care niciun român nu-l va accepta vreodată și care menține ostilitatea inutilă a unei întregi țări, față de cel mai apropiat vecin de la apus. Ungaria știe bine, mai bine decât noi, pentru că deține încă, ilegal, Arhivele Transilvaniei, că, mai ales în zona Harghita și Covasna, încă din secolul al XIX-lea, s-a dus o permanentă politică de maghiarizare a elementului românesc. Această politică, continuată asiduu și în prezent, trebuie oprită; întreaga atitudine maghiară se impune a fi regândită total. Mult invocata autonomie teritorială nu urmărește altceva decât desăvârșirea purificării etnice, asimilarea și alungarea românilor din zona Harghita și Covasna, începută în anul 1848 și continuată și în prezent, după învățătura istoricului extremist Orban Balazs, cel cu nume de străzi și statui în Odorhei, Miercurea Ciuc și Sfântu Gheorghe. Într-o istorie a secuilor, scrisă pe la 1880, Orban prezenta poporul român ca pe un popor primitiv, inapt pentru civilizare, un popor sălbatic. Liderii "autonomiști" de la Budapesta și din UDMR trebuie să înceteze să urmeze această nefastă învățătură și să nu mai râvnească la "puritatea etnică" elogiată de înaintașii lor. Să nu mai aspire la idealul "clasicului" Orban, care se lăuda cu "puritatea" maghiară a Odorheiului, unde - spunea el - până și păsările ciripesc în ungurește.