ANALIA SELIS: "Am iubit România din prima secundă"

- Au trecut cincisprezece ani de când ai părăsit Ar­gentina natală şi zece ani de când, urmându-ţi ini­­ma, te-ai stabilit în România. A fost o mutare câş­ti­gă­toare în partida de şah a vieţii?

- În septembrie anul acesta se împlinesc zece ani de când sunt în România şi zece ani de când mi-am pus coroniţa de mireasă pe cap! Iar în aceşti zece ani n-am regretat nici o secundă mutarea făcută în viaţa mea. Înainte de a veni în România, am trăit un timp în America. M-am dus la Boston ca să-mi continui stu­dii­le, dar, sinceră să fiu, nu m-am simţit prea bine aco­lo. Oamenii sunt mai reci, mai pragmatici... Aveam şi acolo prieteni, numai că fiecare îşi vedea de treburile lui - şcoală, serviciu, familie, etc - iar prietenia ră­mâ­­nea undeva pe un loc secundar. Apoi, însă, l-am cu­nos­cut pe soţul meu (violoncelistul român Răzvan Su­ma), m-am îndrăgostit de el şi l-am urmat în Ro­mânia. Mi-am urmat, de fapt, intuiţia. Eu cred foarte mult în faptul că trebuie să ne ascultăm instinctul, acea voce interioară care, dincolo de raţiune, ne spune ce e bine pentru noi. Iar eu mi-am dat seama că ăsta e drumul meu, alături de Răzvan şi, deci, în România. Şi-apoi cum aş putea să regret venirea aici, când România e ţara care nu doar că m-a primit cu braţele deschise, dar mi-a îngăduit să-mi construiesc şi o ca­rieră aşa cum nici n-aş fi visat?! Azi, când stăm noi de vor­bă, mă simt împlinită atât din punct de vedere fa­milial, cât şi din punctul de vedere al carierei. Ce-aş putea să-mi doresc mai mult şi ce aş putea să regret?!

- Ce te-a făcut să te simţi bine aici, în România?

- Eu am iubit România din prima secundă, fiindcă România e ţara omu­lui care mi-a furat inima. (râde) Apoi, a contat foarte mult şi faptul că prie­te­nii lui Răz­van m-au înfiat şi pe mi­ne, fără rezerve. Deci, nu am fost ne­voită să înfrunt reticenţe, suspi­ciuni... După care, gândeşte-te că eu m-am mutat aici în septembrie, iar în ianuarie deja lucram! Pentru că nu ştiam încă limba română, m-am an­gajat ca profesoară de muzică la o gră­diniţă cu predare în engleză. Şi câştigam foarte bine! (râde) Aşadar, am avut parte de un start lin, care mi-a facilitat adaptarea. Unde mai pui că aici am des­co­perit un popor atât de asemănător cu cel din care provin eu. Românii şi argentinienii au foc în sân­ge, au pasiune, căldură, au această disponibilitate fantastică de a-şi des­chi­de sufletul, de a oferi prietenie, de a teface să te simţi de-al lor! Asta a contat enorm pen­tru mine! Şi, nu după mult timp, a venit că­tre mine şi mu­zica: am încheiat contractul cu Media Pro Music, am participat la Cer­bul de Aur, unde am câştigat locul III, am în­ceput să cânt, să scot al­bume, să susţin con­cer­te... Era mai mult decât îndrăz­nisem eu să-mi ima­ginez! Visele mele fuseseră mai mo­deste: mă vedeam cân­tând prin baruri şi cluburi, ală­turi de un mic band... Dar nici o clipă nu mă în­chi­puisem făcând muzică la un asemenea nivel de ex­punere, nu mă "văzusem" re­cunoscută de oameni pe stradă! Şi, nu în ultimul rând, iubesc România pen­tru că este ţara în care s-au născut cei doi copii ai mei, Noa şi Tiago. Ce cadou mai mi­nu­nat putea să-mi ofere această ţară, pe care şi eu o numesc acum "ţara mea", mai ales că - între timp - i-am devenit şi cetăţean cu acte în regulă (în 2010 am obţinut cetăţenia română)?!

- Cum ţi se pare că a evoluat Ro­mânia în aceşti zece ani de când lo­cuieşti aici?

- Spre deosebire de Argentina, care con­tinuă şi acum să se confrunte cu o situaţie socio-economică tulbure (în anul 2000, în urma revoltelor de stradă, în decurs de doar o lună de zile, am avut 3 preşedinţi!), Ro­mânia a evo­luat enorm. S-au schimbat atât de mul­te şi s-au schimbat în bine! Înce­pând cu infrastructura. Şi mama mea, care a sosit de curând aici, mi-a spus că a remar­cat nişte îmbunătăţiri evi­den­te faţă de acum zece ani, când a venit la nunta mea. Apoi oraşele, mai ales cele mari, s-au pri­me­nit, au înflorit... Bucureştiul s-a trans­for­mat într-o capitală cosmopolită, mai ales din punct de vedere cultural: ai acum de unde alege, din­tr-o constantă multitudine de eveni­mente, fie că e vorba de spectacole de teatru, de concerte, de festi­valuri, de proiecţii, de happening-uri, de expoziţii... În 2007, Sibiul a fost "Capitala Culturală Europeană". Păi, e puţin lucru?! Clujul a fost desemnat "Capitala Euro­peană a Tineretului", pentru anul 2015, ceea ce eu consider că este încă un motiv de fală! Şi din punct de vedere economic România a mers bine, mai ales dacă e să luăm în considerare criza eco­nomică mondială. De altfel, în Ro­mânia ea nu s-a resimţit atât de acut pre­cum în Spania, de exemplu. Îmi dau seama de asta chiar şi judecând du­pă propriul porto­fel: câştigurile me­le au crescut, au fost din ce în ce mai consistente.

- Cânţi muzică latino-americană. Se bucură de trecere printre români?

- Muzica latino-americană pură este muzica su­fletului meu. În 2009, am demarat un proiect care s-a numit chiar aşa - "Latino-America", în ca­drul căruia, acompaniată doar de ins­tru­mentişti latino-americani, am cântat prin toată ţara, în mari săli de concerte, în sălile Filarmonicilor. Şi a fost splen­did! Nici nu poţi să-ţi închipui cum a rezonat publicul la aceste sono­rităţi! Apoi, în 2011, fiind deja însărcinată, am cântat alături de soţul meu şi de chi­taristul Julio Santillan, în Piaţa Fes­tivalului "George Enescu", într-o ma­nifestare muzicală care a făcut parte din acest prestigios festival şi care s-a numit "Un instante. Jorge Luis Borges - omagiu Argentinei mu­zicale". Oa­menii au fost atât de în­cântaţi, încât am plecat şi cu acest proiect într-un tur­neu prin ţară, după care am scos şi un disc.

- Mariajul tău cu Răzvan pare o mare victorie. Care e taina acestei reuşite?

- Poate că o să sune banal, dar iu­birea - iubirea ade­vărată - e secretul nos­tru, iubirea e motorul căsni­ciei noas­tre, e liantul care a făcut-o solidă. Iu­birea te în­vaţă tot ce ai nevoie pentru ca un mariaj să reu­şeas­că: te învaţă să ierţi, dar şi să spui "iar­tă-mă", te învaţă să accepţi imperfecţiunile celuilalt, iu­birea te învaţă cum să previi acele situaţii care, în timp, pot căsca o prăpastie de netre­cut între cei doi parteneri, iubirea te învaţă cum să-i fii sprijin celui de lângă tine, iubirea te învaţă cum să vezi acea frumu­seţe particulară care aparţine numai căsniciei. Şi mai e ceva: dorinţa ca într-adevăr căsni­cia să meargă, dorinţa reală şi sin­ceră de a fi împreună cu omul pe care ţi l-ai ales lângă tine. Dacă iei maria­jul doar ca pe o formalitate, atunci inevitabil el se erodează. Fiindcă în orice mariaj nu curge numai lapte şi miere, ci intervin şi punctede ve­dere contradictorii, disensiuni, ne­înţelegeri, dar, dacă îţi doreşti cu-adevărat să îmbătrâneşti alături de soţul sau soţia ta, atunci vei găsi calea către numitorul co­mun, calea care vă va face să con­tinuaţi să mer­geţi pe acelaşi trotuar. Eu şi în mariaj m-am încrezut în intuiţia mea. La 2-3 săptămâni după ce am început să mă întâlnesc cu Răzvan, deşi nu puteam să spun că-l cunosc la modul profund, mi-am dat seama că el e bărbatul pe care pot să-l iubesc pentru tot restul vieţii. Drept dovadă că l-am urmat în România, că m-am că­sătorit cu el, că avem un mariaj solid şi - iată! - acum avem şi doi copii. Eu mi-am dorit foarte mult să devin ma­mă, dar să ştii că maternitatea a fost un gest asumat. Adică m-am simţit suficient de sigură pe căsnicia mea, ca să fac şi copii. Fiindcă eu sunt de părere că un copil nu poate să repare o căsnicie aflată pe butuci. Dacă mariajul nu are rădăcini adânci şi solide, atunci un co­pil, din contră, poate să îl destra­me. Pentru că apariţia unui copil în viaţa unui cuplu nu e un lucru uşor, ci naşte situaţii extrem de stre­sante, poate să nască chiar şi conflicte majore... Rolul de părinte e mai frumos decât ţi-l poţi închipui. Iar eu mă simt foarte bine în rolul de mamă şi mă simt o mamă bună pentru copiii mei, dar nu pot pretinde că e un rol uşor. Dimpotrivă, cred că e cel mai dificil şi mai solicitant rol din lume. În primii ani nu dormi aproape deloc, eşti mereu în alertă, ai o mie de lucruri de făcut pentru ca puiul tău să se simtă bine şi să se dezvolte armonios, trebuie să-ţi asumi responsabi­litatea unor nenumărate decizii şi aşa mai departe. Plus că, dacă nu ai un ajutor în creşterea copiilor, atunci acele momente numai în doi - ieşiri de seară la un restaurant, la un teatru, la un concert sau doar la o plimbare mână în mână - dispar în totalitate. Ei, dacă El şi Ea din cuplu nu funcţio­nează la unison, dacă nu se înţeleg unul cu celălalt şi dacă nu au înţelegere unul faţă de celălalt, dacă nu se sprijină reciproc, dacă nu sunt o echipă, atunci totul se duce de râpă. Eu, din fericire, după cum ţi-am mai spus, am avut fler şi am ales bine. (râde) Răzvan nu e doar un soţ minunat, dar şi un tată extraordinar. Nu e genul acela de băr­bat care lasă copilul nu­mai în grija soţiei, iar el se duce la serviciu, vine acasă, se dez­bra­că, mă­nâncă şi se uită la tele­vizor. Noi ne ocupăm de copii în egală măsură: Răzvan schimbă şi el pamperşi, Răzvan găteş­te (el mai mult decât mi­ne), Răzvan le face baie copiilor, timp în care eu pregătesc laptele, pija­ma­lele şi aşternuturile... Ne ducem casa împre­u­nă, fără certuri şi fără ru­gă­minţi din partea mea.

- Tot ceea ce mi-ai po­vestit înseamnă un con­sum de energie e­norm. Cum îţi reali­men­tezi bateriile?

- Sincer,până în ur­mă cu pu­ţin timp, am mers nu­mai pe sto­cul de ener­gie pe care îl aveam înmagazinat îna­inte de a rămâne însărcinată prima da­tă. Fiindcă atunci când lu­crurile s-au mai liniştit cu Noa, a apărut Tiago, şi-am lu­at-o de la capăt. (râde) Acum însă a început şi Tiago să doar­mă destul de bine noap­tea, aşa că pot să fur mai multe ore de somn. În plus, în decembrie, ma­ma mea a venit şi ea în România - s-a mutat aici de­fi­nitiv - ca să mă ajute, deci am început să mai am vre­me pentru mine şi peste zi. Şi-n orele acestea pe care le "rup", mă refac citind (lectura e una din cele mai mari bucu­rii ale mele), alergând pe ban­dă la sală, mer­gând la saună sau la un masaj, făcând o baie aromată...

- Maternitatea îţi mai lasă timp şi pentru mu­zică?

- Muzica e în mine, nu pot să mă desprind de ea. Fireşte că familia este şi va rămâne întotdeauna pe primul loc pentru mine, dar acum, după această pauză de maternitate, de aproape trei ani, chiar simt nevoia să revin la muzică. Noa are acum doi ani, iar Tiago are opt luni. Aş mai fi rămas mamă "cu normă întrea­gă", pentru că Tiago e încă foarte micuţ, dar am no­roc, după cum ţi-am spus, că mama a venit să mă ajute, aşa că acum îmi pot permite să mai lipsesc de acasă cu sufletul liniştit. (râde) În orice caz, primul pas este să-mi revin la forma optimă, din punct de ve­de­re vocal şi fizic, pentru că, în afară de melodioare pen­­tru copiii, în tot acest timp, eu nu am mai cântat deloc. Mă rog, cu o excepţie: în de­cem­brie, am susţi­nut un concert la teatrul din Galaţi. Atât de mult au in­sistat cei de la pri­mărie, încât n-am putut să-i refuz. Deşi - sinceră să fiu - mi-a fost foarte frică. Mă simţeam ca un instrument la care nu s-a mai cântat de-o veş­ni­cie. (râde) Însă ex­perienţa asta mi-a prins foarte bine: mi-a con­firmat cât de dor mi-era de muzică. Când am ur­cat pe sce­nă, la proba de sunet, mi-au dat la­crimile de fericire. Era ca o în­toarcere acasă. Aşadar, acum am in­trat "în can­­to­nament": fac exerciţii vocale sus­ţinute, mi-am re­luat pro­gramul la sala de sport şi pun la cale un single.Inspiraţia îmi dă deja târcoa­le, dar încă nu am ajuns la for­mula muzicală pe care mi-o doresc eu. Pentru că vreau să fie o melodie care să mă re­prezinte, care să sune "a mine, a Ana­lia Selis", care să fie ori­gi­nală şi care să capteze atenţia pu­bli­cului. Ceea ce nu e tocmai uşor, pen­tru că acum foar­te la modă sunt radio-re­mix-urile, piesele "ieşite" din cal­cu­­lator, or ge­nul acesta mie nu mi-e deloc pe plac. Apoi probabil că va ur­ma şi un al­bum nou. Până atunci însă voi merge în con­­certe, împreună cu formaţia mea. Ca să afle oa­menii că Analia Selis s-a întors. (râde) Iar pe 25 iunie, voi des­chide, pentru a doua oară, con­cer­tul-eveniment al ce­lor de la Buena Vista Social Club. E un concert-eve­niment pentru că, de data aceasta, Buena Vista Social Club va veni în formulă completă, inclusiv cu mu­zi­cienii bătrâni, cei care au pus bazele acestui fe­no­­men artistic, în frunte cu minunata Omara Por­tuondo şi cu genialul Eliades Ochoa. E o onoare pen­tru mine să fiu din nou alături de ei.