- În septembrie anul acesta se împlinesc zece ani de când sunt în România și zece ani de când mi-am pus coronița de mireasă pe cap! Iar în acești zece ani n-am regretat nici o secundă mutarea făcută în viața mea. Înainte de a veni în România, am trăit un timp în America. M-am dus la Boston ca să-mi continui studiile, dar, sinceră să fiu, nu m-am simțit prea bine acolo. Oamenii sunt mai reci, mai pragmatici... Aveam și acolo prieteni, numai că fiecare își vedea de treburile lui - școală, serviciu, familie, etc - iar prietenia rămânea undeva pe un loc secundar. Apoi, însă, l-am cunoscut pe soțul meu (violoncelistul român Răzvan Suma), m-am îndrăgostit de el și l-am urmat în România. Mi-am urmat, de fapt, intuiția. Eu cred foarte mult în faptul că trebuie să ne ascultăm instinctul, acea voce interioară care, dincolo de rațiune, ne spune ce e bine pentru noi. Iar eu mi-am dat seama că ăsta e drumul meu, alături de Răzvan și, deci, în România. Și-apoi cum aș putea să regret venirea aici, când România e țara care nu doar că m-a primit cu brațele deschise, dar mi-a îngăduit să-mi construiesc și o carieră așa cum nici n-aș fi visat?! Azi, când stăm noi de vorbă, mă simt împlinită atât din punct de vedere familial, cât și din punctul de vedere al carierei. Ce-aș putea să-mi doresc mai mult și ce aș putea să regret?!
- Ce te-a făcut să te simți bine aici, în România?
- Eu am iubit România din prima secundă, fiindcă România e țara omului care mi-a furat inima. (râde) Apoi, a contat foarte mult și faptul că prietenii lui Răzvan m-au înfiat și pe mine, fără rezerve. Deci, nu am fost nevoită să înfrunt reticențe, suspiciuni... După care, gândește-te că eu m-am mutat aici în septembrie, iar în ianuarie deja lucram! Pentru că nu știam încă limba română, m-am angajat ca profesoară de muzică la o grădiniță cu predare în engleză. Și câștigam foarte bine! (râde) Așadar, am avut parte de un start lin, care mi-a facilitat adaptarea. Unde mai pui că aici am descoperit un popor atât de asemănător cu cel din care provin eu. Românii și argentinienii au foc în sânge, au pasiune, căldură, au această disponibilitate fantastică de a-și deschide sufletul, de a oferi prietenie, de a te face să te simți de-al lor! Asta a contat enorm pentru mine! Și, nu după mult timp, a venit către mine și muzica: am încheiat contractul cu Media Pro Music, am participat la Cerbul de Aur, unde am câștigat locul III, am început să cânt, să scot albume, să susțin concerte... Era mai mult decât îndrăznisem eu să-mi imaginez! Visele mele fuseseră mai modeste: mă vedeam cântând prin baruri și cluburi, alături de un mic band... Dar nici o clipă nu mă închipuisem făcând muzică la un asemenea nivel de expunere, nu mă "văzusem" recunoscută de oameni pe stradă! Și, nu în ultimul rând, iubesc România pentru că este țara în care s-au născut cei doi copii ai mei, Noa și Tiago. Ce cadou mai minunat putea să-mi ofere această țară, pe care și eu o numesc acum "țara mea", mai ales că - între timp - i-am devenit și cetățean cu acte în regulă (în 2010 am obținut cetățenia română)?!
- Cum ți se pare că a evoluat România în acești zece ani de când locuiești aici?
- Spre deosebire de Argentina, care continuă și acum să se confrunte cu o situație socio-economică tulbure (în anul 2000, în urma revoltelor de stradă, în decurs de doar o lună de zile, am avut 3 președinți!), România a evoluat enorm. S-au schimbat atât de multe și s-au schimbat în bine! Începând cu infrastructura. Și mama mea, care a sosit de curând aici, mi-a spus că a remarcat niște îmbunătățiri evidente față de acum zece ani, când a venit la nunta mea. Apoi orașele, mai ales cele mari, s-au primenit, au înflorit... Bucureștiul s-a transformat într-o capitală cosmopolită, mai ales din punct de vedere cultural: ai acum de unde alege, dintr-o constantă multitudine de evenimente, fie că e vorba de spectacole de teatru, de concerte, de festivaluri, de proiecții, de happening-uri, de expoziții... În 2007, Sibiul a fost "Capitala Culturală Europeană". Păi, e puțin lucru?! Clujul a fost desemnat "Capitala Europeană a Tineretului", pentru anul 2015, ceea ce eu consider că este încă un motiv de fală! Și din punct de vedere economic România a mers bine, mai ales dacă e să luăm în considerare criza economică mondială. De altfel, în România ea nu s-a resimțit atât de acut precum în Spania, de exemplu. Îmi dau seama de asta chiar și judecând după propriul portofel: câștigurile mele au crescut, au fost din ce în ce mai consistente.
- Cânți muzică latino-americană. Se bucură de trecere printre români?
- Muzica latino-americană pură este muzica sufletului meu. În 2009, am demarat un proiect care s-a numit chiar așa - "Latino-America", în cadrul căruia, acompaniată doar de instrumentiști latino-americani, am cântat prin toată țara, în mari săli de concerte, în sălile Filarmonicilor. Și a fost splendid! Nici nu poți să-ți închipui cum a rezonat publicul la aceste sonorități! Apoi, în 2011, fiind deja însărcinată, am cântat alături de soțul meu și de chitaristul Julio Santillan, în Piața Festivalului "George Enescu", într-o manifestare muzicală care a făcut parte din acest prestigios festival și care s-a numit "Un instante. Jorge Luis Borges - omagiu Argentinei muzicale". Oamenii au fost atât de încântați, încât am plecat și cu acest proiect într-un turneu prin țară, după care am scos și un disc.
- Mariajul tău cu Răzvan pare o mare victorie. Care e taina acestei reușite?
- Poate că o să sune banal, dar iubirea - iubirea adevărată - e secretul nostru, iubirea e motorul căsniciei noastre, e liantul care a făcut-o solidă. Iubirea te învață tot ce ai nevoie pentru ca un mariaj să reușească: te învață să ierți, dar și să spui "iartă-mă", te învață să accepți imperfecțiunile celuilalt, iubirea te învață cum să previi acele situații care, în timp, pot căsca o prăpastie de netrecut între cei doi parteneri, iubirea te învață cum să-i fii sprijin celui de lângă tine, iubirea te învață cum să vezi acea frumusețe particulară care aparține numai căsniciei. Și mai e ceva: dorința ca într-adevăr căsnicia să meargă, dorința reală și sinceră de a fi împreună cu omul pe care ți l-ai ales lângă tine. Dacă iei mariajul doar ca pe o formalitate, atunci inevitabil el se erodează. Fiindcă în orice mariaj nu curge numai lapte și miere, ci intervin și puncte de vedere contradictorii, disensiuni, neînțelegeri, dar, dacă îți dorești cu-adevărat să îmbătrânești alături de soțul sau soția ta, atunci vei găsi calea către numitorul comun, calea care vă va face să continuați să mergeți pe același trotuar. Eu și în mariaj m-am încrezut în intuiția mea. La 2-3 săptămâni după ce am început să mă întâlnesc cu Răzvan, deși nu puteam să spun că-l cunosc la modul profund, mi-am dat seama că el e bărbatul pe care pot să-l iubesc pentru tot restul vieții. Drept dovadă că l-am urmat în România, că m-am căsătorit cu el, că avem un mariaj solid și - iată! - acum avem și doi copii. Eu mi-am dorit foarte mult să devin mamă, dar să știi că maternitatea a fost un gest asumat. Adică m-am simțit suficient de sigură pe căsnicia mea, ca să fac și copii. Fiindcă eu sunt de părere că un copil nu poate să repare o căsnicie aflată pe butuci. Dacă mariajul nu are rădăcini adânci și solide, atunci un copil, din contră, poate să îl destrame. Pentru că apariția unui copil în viața unui cuplu nu e un lucru ușor, ci naște situații extrem de stresante, poate să nască chiar și conflicte majore... Rolul de părinte e mai frumos decât ți-l poți închipui. Iar eu mă simt foarte bine în rolul de mamă și mă simt o mamă bună pentru copiii mei, dar nu pot pretinde că e un rol ușor. Dimpotrivă, cred că e cel mai dificil și mai solicitant rol din lume. În primii ani nu dormi aproape deloc, ești mereu în alertă, ai o mie de lucruri de făcut pentru ca puiul tău să se simtă bine și să se dezvolte armonios, trebuie să-ți asumi responsabilitatea unor nenumărate decizii și așa mai departe. Plus că, dacă nu ai un ajutor în creșterea copiilor, atunci acele momente numai în doi - ieșiri de seară la un restaurant, la un teatru, la un concert sau doar la o plimbare mână în mână - dispar în totalitate. Ei, dacă El și Ea din cuplu nu funcționează la unison, dacă nu se înțeleg unul cu celălalt și dacă nu au înțelegere unul față de celălalt, dacă nu se sprijină reciproc, dacă nu sunt o echipă, atunci totul se duce de râpă. Eu, din fericire, după cum ți-am mai spus, am avut fler și am ales bine. (râde) Răzvan nu e doar un soț minunat, dar și un tată extraordinar. Nu e genul acela de bărbat care lasă copilul numai în grija soției, iar el se duce la serviciu, vine acasă, se dezbracă, mănâncă și se uită la televizor. Noi ne ocupăm de copii în egală măsură: Răzvan schimbă și el pamperși, Răzvan gătește (el mai mult decât mine), Răzvan le face baie copiilor, timp în care eu pregătesc laptele, pijamalele și așternuturile... Ne ducem casa împreună, fără certuri și fără rugăminți din partea mea.
- Tot ceea ce mi-ai povestit înseamnă un consum de energie enorm. Cum îți realimentezi bateriile?
- Sincer, până în urmă cu puțin timp, am mers numai pe stocul de energie pe care îl aveam înmagazinat înainte de a rămâne însărcinată prima dată. Fiindcă atunci când lucrurile s-au mai liniștit cu Noa, a apărut Tiago, și-am luat-o de la capăt. (râde) Acum însă a început și Tiago să doarmă destul de bine noaptea, așa că pot să fur mai multe ore de somn. În plus, în decembrie, mama mea a venit și ea în România - s-a mutat aici definitiv - ca să mă ajute, deci am început să mai am vreme pentru mine și peste zi. Și-n orele acestea pe care le "rup", mă refac citind (lectura e una din cele mai mari bucurii ale mele), alergând pe bandă la sală, mergând la saună sau la un masaj, făcând o baie aromată...
- Maternitatea îți mai lasă timp și pentru muzică?
- Muzica e în mine, nu pot să mă desprind de ea. Firește că familia este și va rămâne întotdeauna pe primul loc pentru mine, dar acum, după această pauză de maternitate, de aproape trei ani, chiar simt nevoia să revin la muzică. Noa are acum doi ani, iar Tiago are opt luni. Aș mai fi rămas mamă "cu normă întreagă", pentru că Tiago e încă foarte micuț, dar am noroc, după cum ți-am spus, că mama a venit să mă ajute, așa că acum îmi pot permite să mai lipsesc de acasă cu sufletul liniștit. (râde) În orice caz, primul pas este să-mi revin la forma optimă, din punct de vedere vocal și fizic, pentru că, în afară de melodioare pentru copiii, în tot acest timp, eu nu am mai cântat deloc. Mă rog, cu o excepție: în decembrie, am susținut un concert la teatrul din Galați. Atât de mult au insistat cei de la primărie, încât n-am putut să-i refuz. Deși - sinceră să fiu - mi-a fost foarte frică. Mă simțeam ca un instrument la care nu s-a mai cântat de-o veșnicie. (râde) Însă experiența asta mi-a prins foarte bine: mi-a confirmat cât de dor mi-era de muzică. Când am urcat pe scenă, la proba de sunet, mi-au dat lacrimile de fericire. Era ca o întoarcere acasă. Așadar, acum am intrat "în cantonament": fac exerciții vocale susținute, mi-am reluat programul la sala de sport și pun la cale un single. Inspirația îmi dă deja târcoale, dar încă nu am ajuns la formula muzicală pe care mi-o doresc eu. Pentru că vreau să fie o melodie care să mă reprezinte, care să sune "a mine, a Analia Selis", care să fie originală și care să capteze atenția publicului. Ceea ce nu e tocmai ușor, pentru că acum foarte la modă sunt radio-remix-urile, piesele "ieșite" din calculator, or genul acesta mie nu mi-e deloc pe plac. Apoi probabil că va urma și un album nou. Până atunci însă voi merge în concerte, împreună cu formația mea. Ca să afle oamenii că Analia Selis s-a întors. (râde) Iar pe 25 iunie, voi deschide, pentru a doua oară, concertul-eveniment al celor de la Buena Vista Social Club. E un concert-eveniment pentru că, de data aceasta, Buena Vista Social Club va veni în formulă completă, inclusiv cu muzicienii bătrâni, cei care au pus bazele acestui fenomen artistic, în frunte cu minunata Omara Portuondo și cu genialul Eliades Ochoa. E o onoare pentru mine să fiu din nou alături de ei.