Există oameni care îşi fac din profesie o pasiune şi un mod de viaţă. Profesionişti care continuă să lucreze şi mult după ce au ieşit la pensie, căci pasiunea, nu-i aşa?, nu e pensionabilă. D-l Dumitru Hîncu, istoric literar, editor, eseist şi traducător, are 90 de ani şi îşi petrece timpul în biblioteci şi arhive, cercetând cu neobosită curiozitate şi răbdare fonduri de documente, manuscrise, colecţii de publicaţii vechi, dosare neatinse de decenii. Erudit cu o memorie de invidiat, ce-i asigură background-ul cultural pentru ineditele salvate de el din uitare, d-l Hîncu are şi un mod foarte atractiv de a le prezenta, refăcând contextul, agrementat când e cazul cu excursuri memorialistice, cu umor fin, cu reconstituiri de epocă ce nu ocolesc senzaţionalul. Astfel încât volumele în care îşi adună descoperirile sunt lecturi interesante nu doar pentru specialişti. Exploratorul de arhive îşi mărturiseşte secretul inepuizabilei energii care-l face să zăbovească şi acum aproape zilnic la Biblioteca Academiei, la Arhivele Naţionale şi la cele ale Ministerului de Externe: "Cercetarea în vederea cunoaşterii unui adevăr e mai totdeauna o aventură (...) Căci, deseori, intervine imprevizibilul care, de pe o pistă dinainte stabilită, te împinge pe cărări lăturalnice ce se dovedesc, însă, la fel de ispititoare şi te îndeamnă să zăboveşti". Mai mult, când a avut ocazia să călătorească, ţinta lui erau bibliotecile occidentale, în care căuta urme româneşti, iar acum nu ezită să apeleze la amabilitatea unor terţi pentru a-i verifica fire detectivistice legate de aspecte ale istoriei şi culturii noastre. În cel mai recent volum al lui, d-l Dumitru Hîncu ne împărtăşeşte alte aventuri printre vechi hârtii, soldate cu revelaţii. Iată de exemplu un episod dramatic de la 1897. Citind jurnalul inedit, de sute de pagini, redactat în franceză de o doamnă din aristocraţia românească, Zoe Şuţu, cercetătorul alege şi traduce pentru noi pasaje cu parfum de epocă, oprindu-se la o chestiune de onoare. Zoe era fiica unui mare moşier şi senator conservator, măritată la 18 ani cu Georges Em. Lahovary, iar după moartea acestuia într-un duel cu săbii, recăsătorită cu Alexandru Şuţu. Din jurnalul ei, putem afla cum şi-a pierdut primul soţ, director şi proprietar al ziarului "L'Indépendance Roumaine", provocat la duel de Nicolae Filipescu, proprietarul ziarului "Epoca", ce voia să-şi "repereze" astfel onoarea atinsă de un articol al lui G. Em. Lahovary. D-l Hîncu adaugă însemnărilor soţiei comentariile tragicului eveniment din ziarele timpului, reconstituind în amănunt, scenă cu scenă, filmul duelului de acum 116 ani. Imprevizibilul din arhive îi rezervă cercetătorului multe descoperiri pasionante: amintirile lui Alexandru Alimăneşteanu (1874-1946), economist şi politician liberal, din perioada studiilor la Berlin alături de alţi tineri români, organizaţi într-o societate în care se ţineau conferinţe, dar nu se ocoleau (dimpotrivă) distracţiile; impresiile americane din 1918 ale dr. Constantin Angelescu, ministru plenipotenţiar în SUA; evocarea extraordinară pe care o face Ion Pillat unchiului său I.C. Brătianu, nu doar ca om politic de mare anvergură, ci şi ca sensibilitate artistică şi creativitate ("el a considerat politica nu ca o ştiinţă, ci ca o artă"). Şi multe altele - toate bine puse în valoare. Un loc special în volum îl ocupă relaţiile conflictuale din viaţa literară (se pare că între scriitori şi artişti în general - personalităţi accentuate - armonia nu e posibilă), cu anecdote amuzante şi schimburi spirituale de replici, dar şi cu oportunisme, lichelisme, excese bahice, înfruntări contondente. Pe unii dintre protagoniştii istoriilor de culise literare d-l Hîncu i-a cunoscut şi îi evocă şi din propriile amintiri - Victor Eftimiu, Păstorel Teodoreanu, Ion Vinea, Miron Radu Paraschivescu, Cezar Petrescu ş.a. - atunci când descoperă în arhive elemente necunoscute din existenţa lor. Pe alţii îi recuperează din neagră uitare (precum prozatorul şi jurnalistul Mircea Damian) şi îi pune, dacă nu sub reflectorul cel puţin sub lanterna unui meritat interes. Timpurile şi oamenii cărora le dă o nouă viaţă pasiunea de cercetător a d-lui Dumitru Hîncu ne îmbogăţesc în mod cât se poate de plăcut cunoştinţele.
SELECŢIA "FORMULA AS"
Dumitru Hîncu, "Timpuri şi oameni...", Editura "Vivaldi" (tel. 021/210.88.97), 264 pag., 25,07 lei.
Există oameni care îşi fac din profesie o pasiune şi un mod de viaţă. Profesionişti care continuă să lucreze şi mult după ce au ieşit la pensie, căci pasiunea, nu-i aşa?, nu e pensionabilă. D-l Dumitru Hîncu, istoric literar, editor, eseist şi traducător, are 90 de ani şi îşi petrece timpul în biblioteci şi arhive, cercetând cu neobosită curiozitate şi răbdare fonduri de documente, manuscrise, colecţii de publicaţii vechi, dosare neatinse de decenii. Erudit cu o memorie de invidiat, ce-i asigură background-ul cultural pentru ineditele salvate de el din uitare, d-l Hîncu are şi un mod foarte atractiv de a le prezenta, refăcând contextul, agrementat când e cazul cu excursuri memorialistice, cu umor fin, cu reconstituiri de epocă ce nu ocolesc senzaţionalul. Astfel încât volumele în care îşi adună descoperirile sunt lecturi interesante nu doar pentru specialişti. Exploratorul de arhive îşi mărturiseşte secretul inepuizabilei energii care-l face să zăbovească şi acum aproape zilnic la Biblioteca Academiei, la Arhivele Naţionale şi la cele ale Ministerului de Externe: "Cercetarea în vederea cunoaşterii unui adevăr e mai totdeauna o aventură (...) Căci, deseori, intervine imprevizibilul care, de pe o pistă dinainte stabilită, te împinge pe cărări lăturalnice ce se dovedesc, însă, la fel de ispititoare şi te îndeamnă să zăboveşti". Mai mult, când a avut ocazia să călătorească, ţinta lui erau bibliotecile occidentale, în care căuta urme româneşti, iar acum nu ezită să apeleze la amabilitatea unor terţi pentru a-i verifica fire detectivistice legate de aspecte ale istoriei şi culturii noastre. În cel mai recent volum al lui, d-l Dumitru Hîncu ne împărtăşeşte alte aventuri printre vechi hârtii, soldate cu revelaţii. Iată de exemplu un episod dramatic de la 1897. Citind jurnalul inedit, de sute de pagini, redactat în franceză de o doamnă din aristocraţia românească, Zoe Şuţu, cercetătorul alege şi traduce pentru noi pasaje cu parfum de epocă, oprindu-se la o chestiune de onoare. Zoe era fiica unui mare moşier şi senator conservator, măritată la 18 ani cu Georges Em. Lahovary, iar după moartea acestuia într-un duel cu săbii, recăsătorită cu Alexandru Şuţu. Din jurnalul ei, putem afla cum şi-a pierdut primul soţ, director şi proprietar al ziarului "L'Indépendance Roumaine", provocat la duel de Nicolae Filipescu, proprietarul ziarului "Epoca", ce voia să-şi "repereze" astfel onoarea atinsă de un articol al lui G. Em. Lahovary. D-l Hîncu adaugă însemnărilor soţiei comentariile tragicului eveniment din ziarele timpului, reconstituind în amănunt, scenă cu scenă, filmul duelului de acum 116 ani. Imprevizibilul din arhive îi rezervă cercetătorului multe descoperiri pasionante: amintirile lui Alexandru Alimăneşteanu (1874-1946), economist şi politician liberal, din perioada studiilor la Berlin alături de alţi tineri români, organizaţi într-o societate în care se ţineau conferinţe, dar nu se ocoleau (dimpotrivă) distracţiile; impresiile americane din 1918 ale dr. Constantin Angelescu, ministru plenipotenţiar în SUA; evocarea extraordinară pe care o face Ion Pillat unchiului său I.C. Brătianu, nu doar ca om politic de mare anvergură, ci şi ca sensibilitate artistică şi creativitate ("el a considerat politica nu ca o ştiinţă, ci ca o artă"). Şi multe altele - toate bine puse în valoare. Un loc special în volum îl ocupă relaţiile conflictuale din viaţa literară (se pare că între scriitori şi artişti în general - personalităţi accentuate - armonia nu e posibilă), cu anecdote amuzante şi schimburi spirituale de replici, dar şi cu oportunisme, lichelisme, excese bahice, înfruntări contondente. Pe unii dintre protagoniştii istoriilor de culise literare d-l Hîncu i-a cunoscut şi îi evocă şi din propriile amintiri - Victor Eftimiu, Păstorel Teodoreanu, Ion Vinea, Miron Radu Paraschivescu, Cezar Petrescu ş.a. - atunci când descoperă în arhive elemente necunoscute din existenţa lor. Pe alţii îi recuperează din neagră uitare (precum prozatorul şi jurnalistul Mircea Damian) şi îi pune, dacă nu sub reflectorul cel puţin sub lanterna unui meritat interes. Timpurile şi oamenii cărora le dă o nouă viaţă pasiunea de cercetător a d-lui Dumitru Hîncu ne îmbogăţesc în mod cât se poate de plăcut cunoştinţele.
Există oameni care îşi fac din profesie o pasiune şi un mod de viaţă. Profesionişti care continuă să lucreze şi mult după ce au ieşit la pensie, căci pasiunea, nu-i aşa?, nu e pensionabilă. D-l Dumitru Hîncu, istoric literar, editor, eseist şi traducător, are 90 de ani şi îşi petrece timpul în biblioteci şi arhive, cercetând cu neobosită curiozitate şi răbdare fonduri de documente, manuscrise, colecţii de publicaţii vechi, dosare neatinse de decenii. Erudit cu o memorie de invidiat, ce-i asigură background-ul cultural pentru ineditele salvate de el din uitare, d-l Hîncu are şi un mod foarte atractiv de a le prezenta, refăcând contextul, agrementat când e cazul cu excursuri memorialistice, cu umor fin, cu reconstituiri de epocă ce nu ocolesc senzaţionalul. Astfel încât volumele în care îşi adună descoperirile sunt lecturi interesante nu doar pentru specialişti. Exploratorul de arhive îşi mărturiseşte secretul inepuizabilei energii care-l face să zăbovească şi acum aproape zilnic la Biblioteca Academiei, la Arhivele Naţionale şi la cele ale Ministerului de Externe: "Cercetarea în vederea cunoaşterii unui adevăr e mai totdeauna o aventură (...) Căci, deseori, intervine imprevizibilul care, de pe o pistă dinainte stabilită, te împinge pe cărări lăturalnice ce se dovedesc, însă, la fel de ispititoare şi te îndeamnă să zăboveşti". Mai mult, când a avut ocazia să călătorească, ţinta lui erau bibliotecile occidentale, în care căuta urme româneşti, iar acum nu ezită să apeleze la amabilitatea unor terţi pentru a-i verifica fire detectivistice legate de aspecte ale istoriei şi culturii noastre. În cel mai recent volum al lui, d-l Dumitru Hîncu ne împărtăşeşte alte aventuri printre vechi hârtii, soldate cu revelaţii. Iată de exemplu un episod dramatic de la 1897. Citind jurnalul inedit, de sute de pagini, redactat în franceză de o doamnă din aristocraţia românească, Zoe Şuţu, cercetătorul alege şi traduce pentru noi pasaje cu parfum de epocă, oprindu-se la o chestiune de onoare. Zoe era fiica unui mare moşier şi senator conservator, măritată la 18 ani cu Georges Em. Lahovary, iar după moartea acestuia într-un duel cu săbii, recăsătorită cu Alexandru Şuţu. Din jurnalul ei, putem afla cum şi-a pierdut primul soţ, director şi proprietar al ziarului "L'Indépendance Roumaine", provocat la duel de Nicolae Filipescu, proprietarul ziarului "Epoca", ce voia să-şi "repereze" astfel onoarea atinsă de un articol al lui G. Em. Lahovary. D-l Hîncu adaugă însemnărilor soţiei comentariile tragicului eveniment din ziarele timpului, reconstituind în amănunt, scenă cu scenă, filmul duelului de acum 116 ani. Imprevizibilul din arhive îi rezervă cercetătorului multe descoperiri pasionante: amintirile lui Alexandru Alimăneşteanu (1874-1946), economist şi politician liberal, din perioada studiilor la Berlin alături de alţi tineri români, organizaţi într-o societate în care se ţineau conferinţe, dar nu se ocoleau (dimpotrivă) distracţiile; impresiile americane din 1918 ale dr. Constantin Angelescu, ministru plenipotenţiar în SUA; evocarea extraordinară pe care o face Ion Pillat unchiului său I.C. Brătianu, nu doar ca om politic de mare anvergură, ci şi ca sensibilitate artistică şi creativitate ("el a considerat politica nu ca o ştiinţă, ci ca o artă"). Şi multe altele - toate bine puse în valoare. Un loc special în volum îl ocupă relaţiile conflictuale din viaţa literară (se pare că între scriitori şi artişti în general - personalităţi accentuate - armonia nu e posibilă), cu anecdote amuzante şi schimburi spirituale de replici, dar şi cu oportunisme, lichelisme, excese bahice, înfruntări contondente. Pe unii dintre protagoniştii istoriilor de culise literare d-l Hîncu i-a cunoscut şi îi evocă şi din propriile amintiri - Victor Eftimiu, Păstorel Teodoreanu, Ion Vinea, Miron Radu Paraschivescu, Cezar Petrescu ş.a. - atunci când descoperă în arhive elemente necunoscute din existenţa lor. Pe alţii îi recuperează din neagră uitare (precum prozatorul şi jurnalistul Mircea Damian) şi îi pune, dacă nu sub reflectorul cel puţin sub lanterna unui meritat interes. Timpurile şi oamenii cărora le dă o nouă viaţă pasiunea de cercetător a d-lui Dumitru Hîncu ne îmbogăţesc în mod cât se poate de plăcut cunoştinţele.
Alte articole din acest numar
- E.S. dr. Ion Jinga - "Sunt un sentimental şi îmi iubesc ţara până la ultima mea fibră"
- Capitala mondială a paranormalului: Pădurea Hoia-Baciu
- Răspuns pentru PAULA M., F. AS nr. 1051 - "Vreau să ştiu dacă diabetul se poate moşteni genetic"
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
