Această interdicţie se adaugă refuzului Preşedintelui României de a promulga legea de reluare a vânătorii, iniţiată de fostul deputat PDL, Vasile Gherasim, un pasionat vânător şi un neprieten al ecologiştilor. Practic, preşedintele a solicitat Parlamentului să introducă în respectiva lege un text care sancţionează activităţile de vânătoare pe teritoriul RBDD (Rezervaţia Biosferei Delta Dunării). În consecinţă, bazându-se atât pe refuzul prezidenţial de a semna acest act normativ, cât şi pe campania asociaţiilor SDD şi Coaliţia pentru Mediu ("La vânătoare de vânători în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării”), ministrul Mediului, Rovana Plumb, a dat satisfacţie ecologiştilor. Culmea ironiei, deputatul cu pricina, susţinut transpartinic de vânătorii împătimiţi din cele două camere (câţi pasionaţi de vânătoare vor fi în megaparlamentul abia ales?!), şi-a justificat iniţiativa prin pericolul pe care l-ar reprezenta şacalii şi ciorile: "Dacă lăsăm aşa, ne trezim cu şacalul în curtea omului! Avem reclamaţii de la locuitorii Deltei că şacalul s-a înmulţit foarte mult. Şi mistreţul s-a înmulţit foarte mult şi face mari distrugeri. Cei mai periculoşi sunt şacalii şi ciorile grive!”, a spus Gherasim. De fapt, vânătoarea fusese iniţial interzisă în iulie 2011, însă liniştea în Deltă a durat doar câteva luni. Deşi se dovedise a fi o activitate cu un impact dramatic în singura rezervaţie a biosferei din lume, anual semnalându-se sute de abuzuri asupra speciilor protejate, atât păsări, cât şi mamifere, interesele parlamentarilor dornici de trageri la ţintă vie au primat, astfel că legea a fost votată. Din fericire, după cum spuneam, a fost oprită la Preşedinţie. Ministrul Mediului, la rândul său, a emis ordinul amintit, valabil până în vara lui 2013, când noul parlament va fi chemat să voteze o lege dreaptă. Buni cunoscători ai psihologiei vânătoreşti din mediile parlamentare şi de afaceri, militanţii de la SDD sunt hotărâţi să nu slăbească presiunea, în ciuda lobby-ului furibund pro-vânătoare făcut în Parlament. Ei nu vor abandona lupta până când interzicerea vânătorii va deveni o cutumă. "Rămânem vigilenţi!", avertizează ei, "mai ales că modificările solicitate de Preşedinţia României încă nu au fost operate de comisia de specialitate din Camera Deputaţilor”. De fapt, ordinul de ministru a venit tocmai pe acest fundal incert, spre a pune capăt tentaţiilor şi lobby-ului. Din păcate, atât pentru doamna ministru, în caz că va rămâne pe post, cum se aude, cât şi pentru membrii ONG-urilor ecologiste, lupta cu abia născutul Parlament va fi mult mai dificilă şi mai greoaie.
A fost interzisă vânătoarea în Delta Dunării!
Cu mai bine de o lună în urmă, a trecut aproape neobservată o ştire lansată de asociaţia "Salvaţi Dunărea şi Delta" (SDD) şi de Coaliţia pentru Mediu: printr-un ordin al Ministrului Mediului (nr. 2487) a fost interzisă, punctual, vânătoarea în Delta Dunării!

Alte articole din acest numar
- TIA ŞERBĂNESCU: "În politica românească, Anul Caragiale se încheie dramatic, cu Năpasta”
- Cel Bun, Cel Simplu şi Cel Frumos
- Îngerul de gheaţă