- Au trecut doi ani de la precedenta noastră întâlnire din pragul Crăciunului. Doi ani bogaţi pentru tine şi plini de realizări, între care cea mai vizibilă, datorită popularităţii ei de excepţie, este emisiunea "Dansez pentru tine” de la Pro TV, care a ajuns la al treisprezecelea sezon. Care este reţeta acestui succes continuu? Cum poţi să faci acelaşi lucru atâta vreme, cu acelaşi entuziasm? Ce te motivează să mergi înainte cu acest proiect?
- Motivaţia mi-o extrag din context. În momentul în care simt că se clatină puţin lucrurile, mă întreb: "Ce caut eu acolo?”, "De ce sunt acolo?”, "Care e rolul meu?”, "Ce aşteaptă oamenii de la mine?”... După această recapitulare, toate argumentele pro sunt clare: "Dansez pentru tine” este o emisiune longevivă, care a adunat peste o sută de ediţii şi a influenţat, poate mai mult decât oricare altă emisiune-concurs din ultimii ani, o ţară întreagă şi, cel mai important, a adus în faţa telespectatorilor poveştile dramatice ale unor oameni care aveau nevoie de ajutor, dar şi evoluţia artistică, implicarea sufletească şi umană a participanţilor la acest concurs. Or, pe mine asta mă atrage cel mai mult: evoluţia asta a lor, care e reală, nu fabricată, felul în care aceşti oameni se dezvoltă şi înfloresc pe parcursul unui sezon al emisiunii. Mă refer la oamenii care vin şi luptă pentru visele lor la "Dansez pentru tine”, oameni conectaţi la realitatea lor, care nu doresc să-şi promoveze imaginea, să beneficieze de avantajele televiziunii, oameni curaţi şi nepervertiţi. Asta e ce mă interesează pe mine ca moderator, dar şi ca om. Dincolo de rolul meu de gazdă a emisiunii, sunt şi eu om şi sunt impresionat de poveştile lor, pe care le iau, adesea, ca pe nişte lecţii de viaţă. Pentru unii dintre concurenţi, emisiunea este o şansă unică, iar cei care reuşesc să se mobilizeze şi să facă tot ce ţine de ei ca să convingă, sunt demni de admirat, chiar dacă nu câştigă concursul.
- Facerile de bine, compasiunea pentru cei oropsiţi au devenit o monedă cu circulaţie mare în mass-media românească. De ce crezi că publicul votează, totuşi, cu voi, făcându-vă campioni ai audienţei?
- "Dansez pentru tine” a evoluat permanent ca structură şi ca expresie artistică, nu este deloc o emisiune îmbătrânită şi statică. În ultimii ani, producătorii au ales să se axeze mai mult pe ideea de show, dar asta nu minimalizează deloc mesajul umanist al emisiunii, dovadă că publicul alege, aproape întotdeauna, cazul cel mai dramatic. În ceea ce priveşte show-ul, baletul a început să participe la dansurile majorităţii concurenţilor, în aşa fel încât momentele fiecăruia să fie mai spectaculoase, au venit din ce în ce mai mulţi oameni care nu sunt neapărat dansatori profesionişti, dar au această pasiune, au studiat dansul şi atunci, automat, nivelul coregrafiilor a crescut... Nu s-a pierdut însă din vedere nici miza caritabilă de la început, am reuşit să găsim un echilibru al formatului.
Rock'n'roll, dar şi "altceva”
În plină maturitate, dar şi mai seducător
- Acesta este al paisprezecelea album de autor din cariera mea. L-am numit "Altceva”, pentru că am considerat că fiecare perioadă artistică din viaţa mea înseamnă altceva. Caut în continuare, caut eficienţă în gândire, caut să mă exprim cât mai direct şi cât mai clar, să mă bucur de ceea ce am şi de oportunităţile care mi se oferă, dar, faţă de momentul precedentului nostru interviu, am mai strâns ceva experienţă, întâmplări şi greşeli din care sper că am învăţat. Deci, ce-a fost, a fost, ce va fi, habar nu am, nu pot să mă gândesc decât la prezent... Revenind la album, am ales acest titlu, şi pentru că pe el se regăsesc nişte colaborări total inedite şi influenţe muzicale care aduc un plus de prospeţime şi de altceva. Chiar dacă muzica mea rămâne, la bază, axată pe rock'n'roll şi pop-rock, colaborările cu Marius Moga şi Pasha Man m-au dus spre alte zone, cu influenţe de R&B sau reggae.
- Dar textele? Versurile tale transmit întotdeauna câte un mesaj.
- "Altceva”, piesa care dă titlul albumului, este, într-adevăr, o piesă cu mesaj. Face parte din ciclul pieselor mele mai vechi, cum ar fi "Epilog”, "Stop”, "Protest” sau "E dreptul tău”, piese cu mesaj social. "Altceva” e o melodie care te face să te uiţi în oglindă şi să-ţi dai seama că aparenţele sunt, de cele mai multe ori, înşelătoare, iar uneori, în viaţă, nu e de-ajuns să gândeşti numai cu mintea, ci trebuie să-ţi asculţi şi inima. Concluzia este să nu te minţi singur, ci să fii ceea ce eşti, cu bune şi cu rele.
- Pe 13, 14, 15 şi 16 decembrie, Sala Palatului va răsuna din nou de tradiţionalele tale concerte de Crăciun. Îţi promovezi şi albumul în cadrul lor?
- Albumul "Altceva” a fost promovat în cadrul unui turneu cu acelaşi nume, în nouă dintre cele mai importante oraşe din ţară, un turneu pe care l-am încheiat acum două săptămâni şi în care am "testat” majoritatea pieselor. În funcţie de reacţia publicului, am ales şi piesele noi care se vor regăsi în repertoriul concertelor de Crăciun. Turneul acesta a fost un succes real. Am intrat în priză directă cu publicul, atât în cele două ore cât am stat pe scenă, cât şi apoi, în timpul petrecut în spatele scenei, când am făcut fotografii împreună cu spectatorii şi am dat autografe pe noul album tuturor celor care şi-au dorit acest lucru. Cu această ocazie le mulţumesc celor care l-au cumpărat.
- La fel ca prezenţa de pe micul ecran, muzica pare şi ea să fie "o iubire de tot” a vieţii tale. Eşti printre norocoşii care îşi trăiesc vocaţia cu pasiune şi bucurie. Se vede asta din tot ce faci.
Coperta noului album
- Ce relaţie intimă ai cu muzica? Compui greu, uşor, ai blocaje de inspiraţie?
- Blocaje de inspiraţie există practic tot timpul, mai ales atunci când eşti presat de nişte termene de predare. Creaţia - fie că e vorba de muzică, de teatru sau de orice altă zonă artistică - nu poate fi programată. Uite, de exemplu, astă-vară, eram destul de îngrijorat: trebuia să intru în studio la sfârşitul lui august, dar îmi lipseau textele cântecelor şi încă nu aveam clar stabilite unele forme muzicale. M-am gândit însă că nu poate să mă lase Dumnezeu chiar aşa, în drum, şi uite că... nu m-a lăsat. Într-o zi, m-am trezit pur şi simplu că ştiu ce am de făcut. Pentru piesa "Nu e prea târziu” (primul single extras de pe albumul "Altceva”) inspiraţia m-a găsit uite-aici, pe canapeaua asta, în studioul de acasă. Mi-a venit tema melodiei, după care totul a curs. E la fel ca atunci când pregăteşti un rol: într-o clipă, ai un declic şi gata! - te-ai "luminat”. Dacă prinzi mecanismul gândirii personajului, restul - gesturile, expresiile faciale - vine de la sine.
- La Teatrul de Comedie, în "Cui i-e frică de Virginia Woolf?” şi în "Revizorul”, iar din ianuarie, voi începe repetiţiile la "Pescăruşul”, celebra piesă a lui Cehov, în care îl voi juca pe Trigorin, un rol extrem de important pentru orice actor. Cred că după George, din "Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, Hlestacov, din "Revizorul” sau Bufonul din "A Douăsprezecea Noapte”, acest rol din repertoriul clasic vine ca o nouă piatră de încercare şi este o mare provocare pentru mine. De-abia aştept să mă apuc de treabă!
- Ai emoţii?
- Da. Pentru că universul cehovian este complex, îţi dă şansa, ca actor, să-ţi depăşeşti limitele.
Desene animate şi muzică
- N-am un program de viaţă riguros, ca la armată, deşi asta s-ar impune, atunci când ai atât de mult de muncă. Dar eu tot caut programul ăla în care să fii relaxat, dar şi eficient. Încă îl caut... (râde) Oricum, atunci când ajung acasă, încerc să las meseria în faţa uşii, pentru că altfel ea mănâncă tot, îmi acaparează toată viaţa. Din când în când ai nevoie să te deconectezi, să te scoţi din priză... Teoretic cunosc perfect procedeul, practica îmi mai dă bătăi de cap. (râde)
- Ai găsit surse alternative de energie? Cum te vitaminizezi când te lasă puterile?
- Pe de-o parte, mă ajută spectacolele. Te duci la teatru sau la concert, eşti obosit, dar, în clipa în care te urci pe scenă, găseşti resurse în acel schimb extraordinar de energie cu publicul, dar şi în conştientizarea responsabilităţii pe care o ai. Oamenii ăia vin acolo să se simtă bine, plătesc un bilet nu ca să te audă pe tine plângându-te de cât de obosit eşti. E o mare şansă, pe care ţi-o dă Dumnezeu, să poţi să transmiţi ceva celorlalţi, iar ca artist, ai datoria s-o fructifici, s-o duci până la capăt... Pe de altă parte, pentru mine, cealaltă "baterie” este familia. Chiar dacă noi nu suntem lăsaţi întotdeauna în pace, familia este oaza mea de linişte. Momentele în care pot să mă joc cu copiii mei mă încarcă enorm, ei sunt sursa mea maximă de energie!
- Ce alte lucruri plăcute mai încap în viaţa ta: prieteni, lectură, sport...?
- Tot ce spui tu ar încăpea în viaţa mea şi mai bine, dacă aş avea un program mai riguros. Însă eu am fugit ca dracu' de tămâie de programul fix. Când eram puşti şi mă întrebau oamenii "De ce te-ai făcut actor?”, le răspundeam: "Ca să nu mă scol la şapte să mă duc la serviciu”. Că la noi, la teatru, repetiţiile încep abia la zece. (râde) Deci, eu asta am căutat, asta mi-am dorit toată viaţa: să nu stau într-un loc. Şi am avut norocul să fie aşa. De fapt, sunt perioade şi perioade. Uneori, am un program foarte încărcat, alteori mai lejer, şi atunci mă pot vedea cu prietenii, mai pot să merg şi la înot... Numai că nu am bătut în cuie când se întâmplă toate astea. Nu ştiu dacă pot să fac în mod constant acest efort al rigurozităţii de ceasornic elveţian.
- Ştefan, dar cu realitatea imediată, cea de dincolo de fereastră, ai vreun raport? Te atinge neliniştea lumii?
În turneul de promovare a albumului "Altceva"
"Intimitatea unei seri în familie. Asta înseamnă pentru mine Crăciunul”
- Întrebare de o mie de puncte: eşti un om fericit? Ţi-ai aflat echilibrul?
- Vreau să cred că sunt un suflet echilibrat şi fericit. (râde) Ştii cum e în sceneta aia cu Toma Caragiu şi Mircea Diaconu (n. red. "Fabula”): "Spune, mă, maestre, mă... de unde te inspiri? Adică... din viaţă, nu? " "Păi... da, viaţa e sursa”. Aşa zic şi eu: viaţa e sursa. Ca şi în actorie, şi în viaţa de zi cu zi înveţi până când închizi ochii. Ăsta e drumul: să înveţi constant, să faci tot ce ţine de tine ca să-ţi fie bine şi, la un moment dat, să ajungi să fii împăcat cu tine însuţi.
- Se apropie, iarăşi, Crăciunul. Oare sărbătoarea strălucitoare care ne fermeca anii copilăriei se mai potriveşte cu lumea pervertită în care trăim?
- Eu cred că da. Pentru că oamenii au nevoie - poate mai mult ca oricând - de dragoste. Iar mesajul Crăciunului exact asta ne aduce. Oamenii încă vibrează la acest mesaj, încă mai ştiu cum să-şi deschidă sufletele şi încă mai vor să fie buni, indiferent dacă sunt prinţi sau cerşetori. Uite, zilele trecute, am vorbit cu un şofer şi ştii ce mi-a zis? "Nevastă-mea a născut al doilea copil. Şi suntem atât de fericiţi...! Şi ne înţelegem mai bine ca niciodată! Pentru mine, asta e cel mai important. Iar Crăciunul ăsta o să fie chiar special”. Doar de atât avem nevoie noi, toţi, oricare ne-ar fi nivelul social sau cultural: de iubire şi de înţelegere! Restul - nesiguranţa socială şi politică - ar trebui ca, măcar de Crăciun, să treacă pe planul doi, să nu stăm încrâncenaţi şi-n jurul bradului... Cel puţin eu aşa văd lucrurile.
- Şi pe Moşul îl mai aştepţi?
- An de an! Îl aştept să-mi vină în suflet şi să-mi aducă linişte şi sănătate. Ceea ce le doresc şi cititorilor "Formulei AS”.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
