- Au trecut doi ani de la precedenta noastră întâlnire din pragul Crăciunului. Doi ani bogați pentru tine și plini de realizări, între care cea mai vizibilă, datorită popularității ei de excepție, este emisiunea "Dansez pentru tine” de la Pro TV, care a ajuns la al treisprezecelea sezon. Care este rețeta acestui succes continuu? Cum poți să faci același lucru atâta vreme, cu același entuziasm? Ce te motivează să mergi înainte cu acest proiect?
- Motivația mi-o extrag din context. În momentul în care simt că se clatină puțin lucrurile, mă întreb: "Ce caut eu acolo?”, "De ce sunt acolo?”, "Care e rolul meu?”, "Ce așteaptă oamenii de la mine?”... După această recapitulare, toate argumentele pro sunt clare: "Dansez pentru tine” este o emisiune longevivă, care a adunat peste o sută de ediții și a influențat, poate mai mult decât oricare altă emisiune-concurs din ultimii ani, o țară întreagă și, cel mai important, a adus în fața telespectatorilor poveștile dramatice ale unor oameni care aveau nevoie de ajutor, dar și evoluția artistică, implicarea sufletească și umană a participanților la acest concurs. Or, pe mine asta mă atrage cel mai mult: evoluția asta a lor, care e reală, nu fabricată, felul în care acești oameni se dezvoltă și înfloresc pe parcursul unui sezon al emisiunii. Mă refer la oamenii care vin și luptă pentru visele lor la "Dansez pentru tine”, oameni conectați la realitatea lor, care nu doresc să-și promoveze imaginea, să beneficieze de avantajele televiziunii, oameni curați și nepervertiți. Asta e ce mă interesează pe mine ca moderator, dar și ca om. Dincolo de rolul meu de gazdă a emisiunii, sunt și eu om și sunt impresionat de poveștile lor, pe care le iau, adesea, ca pe niște lecții de viață. Pentru unii dintre concurenți, emisiunea este o șansă unică, iar cei care reușesc să se mobilizeze și să facă tot ce ține de ei ca să convingă, sunt demni de admirat, chiar dacă nu câștigă concursul.
- Facerile de bine, compasiunea pentru cei oropsiți au devenit o monedă cu circulație mare în mass-media românească. De ce crezi că publicul votează, totuși, cu voi, făcându-vă campioni ai audienței?
- "Dansez pentru tine” a evoluat permanent ca structură și ca expresie artistică, nu este deloc o emisiune îmbătrânită și statică. În ultimii ani, producătorii au ales să se axeze mai mult pe ideea de show, dar asta nu minimalizează deloc mesajul umanist al emisiunii, dovadă că publicul alege, aproape întotdeauna, cazul cel mai dramatic. În ceea ce privește show-ul, baletul a început să participe la dansurile majorității concurenților, în așa fel încât momentele fiecăruia să fie mai spectaculoase, au venit din ce în ce mai mulți oameni care nu sunt neapărat dansatori profesioniști, dar au această pasiune, au studiat dansul și atunci, automat, nivelul coregrafiilor a crescut... Nu s-a pierdut însă din vedere nici miza caritabilă de la început, am reușit să găsim un echilibru al formatului.
Rock'n'roll, dar și "altceva”
- Când nu ești pe micul ecran, ești în studioul de înregistrări... așa se pare, având în vedere că ai reușit să mai scoți și un nou album muzical, intitulat "Altceva”. Un titlu promițător...
- Acesta este al paisprezecelea album de autor din cariera mea. L-am numit "Altceva”, pentru că am considerat că fiecare perioadă artistică din viața mea înseamnă altceva. Caut în continuare, caut eficiență în gândire, caut să mă exprim cât mai direct și cât mai clar, să mă bucur de ceea ce am și de oportunitățile care mi se oferă, dar, față de momentul precedentului nostru interviu, am mai strâns ceva experiență, întâmplări și greșeli din care sper că am învățat. Deci, ce-a fost, a fost, ce va fi, habar nu am, nu pot să mă gândesc decât la prezent... Revenind la album, am ales acest titlu, și pentru că pe el se regăsesc niște colaborări total inedite și influențe muzicale care aduc un plus de prospețime și de altceva. Chiar dacă muzica mea rămâne, la bază, axată pe rock'n'roll și pop-rock, colaborările cu Marius Moga și Pasha Man m-au dus spre alte zone, cu influențe de R&B sau reggae.
- Dar textele? Versurile tale transmit întotdeauna câte un mesaj.
- "Altceva”, piesa care dă titlul albumului, este, într-adevăr, o piesă cu mesaj. Face parte din ciclul pieselor mele mai vechi, cum ar fi "Epilog”, "Stop”, "Protest” sau "E dreptul tău”, piese cu mesaj social. "Altceva” e o melodie care te face să te uiți în oglindă și să-ți dai seama că aparențele sunt, de cele mai multe ori, înșelătoare, iar uneori, în viață, nu e de-ajuns să gândești numai cu mintea, ci trebuie să-ți asculți și inima. Concluzia este să nu te minți singur, ci să fii ceea ce ești, cu bune și cu rele.
- Pe 13, 14, 15 și 16 decembrie, Sala Palatului va răsuna din nou de tradiționalele tale concerte de Crăciun. Îți promovezi și albumul în cadrul lor?
- Albumul "Altceva” a fost promovat în cadrul unui turneu cu același nume, în nouă dintre cele mai importante orașe din țară, un turneu pe care l-am încheiat acum două săptămâni și în care am "testat” majoritatea pieselor. În funcție de reacția publicului, am ales și piesele noi care se vor regăsi în repertoriul concertelor de Crăciun. Turneul acesta a fost un succes real. Am intrat în priză directă cu publicul, atât în cele două ore cât am stat pe scenă, cât și apoi, în timpul petrecut în spatele scenei, când am făcut fotografii împreună cu spectatorii și am dat autografe pe noul album tuturor celor care și-au dorit acest lucru. Cu această ocazie le mulțumesc celor care l-au cumpărat.
- La fel ca prezența de pe micul ecran, muzica pare și ea să fie "o iubire de tot” a vieții tale. Ești printre norocoșii care își trăiesc vocația cu pasiune și bucurie. Se vede asta din tot ce faci.
- Adevărat, pasiunea mea pentru muzică nu a fost știrbită de trecerea anilor. Satisfacția a rămas aceeași. Ce mă deranjează este că nu există un flux constant de concerte al cântăreților și trupelor românești. Adică, în orice perioadă a anului, oamenii să aibă de unde alege. Și când spun asta, mă refer la concertele pe bilete, nu la cântările în aer liber, cu intrarea gratis. Concertele pe bilete, după părerea mea, ar trebui sprijinite. Așa văd eu normalitatea, pentru că un concert pe bilete îți oferă garanția unui public țintă.
- Ce relație intimă ai cu muzica? Compui greu, ușor, ai blocaje de inspirație?
- Blocaje de inspirație există practic tot timpul, mai ales atunci când ești presat de niște termene de predare. Creația - fie că e vorba de muzică, de teatru sau de orice altă zonă artistică - nu poate fi programată. Uite, de exemplu, astă-vară, eram destul de îngrijorat: trebuia să intru în studio la sfârșitul lui august, dar îmi lipseau textele cântecelor și încă nu aveam clar stabilite unele forme muzicale. M-am gândit însă că nu poate să mă lase Dumnezeu chiar așa, în drum, și uite că... nu m-a lăsat. Într-o zi, m-am trezit pur și simplu că știu ce am de făcut. Pentru piesa "Nu e prea târziu” (primul single extras de pe albumul "Altceva”) inspirația m-a găsit uite-aici, pe canapeaua asta, în studioul de acasă. Mi-a venit tema melodiei, după care totul a curs. E la fel ca atunci când pregătești un rol: într-o clipă, ai un declic și gata! - te-ai "luminat”. Dacă prinzi mecanismul gândirii personajului, restul - gesturile, expresiile faciale - vine de la sine.
- M-ai dus singur către întrebarea pe care voiam să ți-o pun: la teatru, în ce spectacole te mai putem vedea?
- La Teatrul de Comedie, în "Cui i-e frică de Virginia Woolf?” și în "Revizorul”, iar din ianuarie, voi începe repetițiile la "Pescărușul”, celebra piesă a lui Cehov, în care îl voi juca pe Trigorin, un rol extrem de important pentru orice actor. Cred că după George, din "Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, Hlestacov, din "Revizorul” sau Bufonul din "A Douăsprezecea Noapte”, acest rol din repertoriul clasic vine ca o nouă piatră de încercare și este o mare provocare pentru mine. De-abia aștept să mă apuc de treabă!
- Ai emoții?
- Da. Pentru că universul cehovian este complex, îți dă șansa, ca actor, să-ți depășești limitele.
Desene animate și muzică
- Te așteptai, desigur, să te întreb și ceva legat de familie. Ei bine, mi-ar plăcea să știu în ce capitol al vieții tale, așa de strict rânduită, o programezi?
- N-am un program de viață riguros, ca la armată, deși asta s-ar impune, atunci când ai atât de mult de muncă. Dar eu tot caut programul ăla în care să fii relaxat, dar și eficient. Încă îl caut... (râde) Oricum, atunci când ajung acasă, încerc să las meseria în fața ușii, pentru că altfel ea mănâncă tot, îmi acaparează toată viața. Din când în când ai nevoie să te deconectezi, să te scoți din priză... Teoretic cunosc perfect procedeul, practica îmi mai dă bătăi de cap. (râde)
- Ai găsit surse alternative de energie? Cum te vitaminizezi când te lasă puterile?
- Pe de-o parte, mă ajută spectacolele. Te duci la teatru sau la concert, ești obosit, dar, în clipa în care te urci pe scenă, găsești resurse în acel schimb extraordinar de energie cu publicul, dar și în conștientizarea responsabilității pe care o ai. Oamenii ăia vin acolo să se simtă bine, plătesc un bilet nu ca să te audă pe tine plângându-te de cât de obosit ești. E o mare șansă, pe care ți-o dă Dumnezeu, să poți să transmiți ceva celorlalți, iar ca artist, ai datoria s-o fructifici, s-o duci până la capăt... Pe de altă parte, pentru mine, cealaltă "baterie” este familia. Chiar dacă noi nu suntem lăsați întotdeauna în pace, familia este oaza mea de liniște. Momentele în care pot să mă joc cu copiii mei mă încarcă enorm, ei sunt sursa mea maximă de energie!
- Ce alte lucruri plăcute mai încap în viața ta: prieteni, lectură, sport...?
- Tot ce spui tu ar încăpea în viața mea și mai bine, dacă aș avea un program mai riguros. Însă eu am fugit ca dracu' de tămâie de programul fix. Când eram puști și mă întrebau oamenii "De ce te-ai făcut actor?”, le răspundeam: "Ca să nu mă scol la șapte să mă duc la serviciu”. Că la noi, la teatru, repetițiile încep abia la zece. (râde) Deci, eu asta am căutat, asta mi-am dorit toată viața: să nu stau într-un loc. Și am avut norocul să fie așa. De fapt, sunt perioade și perioade. Uneori, am un program foarte încărcat, alteori mai lejer, și atunci mă pot vedea cu prietenii, mai pot să merg și la înot... Numai că nu am bătut în cuie când se întâmplă toate astea. Nu știu dacă pot să fac în mod constant acest efort al rigurozității de ceasornic elvețian.
- Ștefan, dar cu realitatea imediată, cea de dincolo de fereastră, ai vreun raport? Te atinge neliniștea lumii?
- Cum să nu?! Și mă afectează profund. E o stare de nesiguranță care vibrează, pe care o simți în aer și care "infectează” întreaga societate. Iar televiziunea, în special, nu face decât să o amplifice, pentru că promovează, de cele mai multe ori, violența, cataclismele, toate nenorocirile din lume... lucruri care nu te pot încărca pozitiv. De asta eu prefer să nu prea mă mai uit la știri sau la emisiuni din care nu afli decât despre scandalul dintre X și Y, persoane despre care, uneori, nici nu știu cine sunt. Mai bine văd cu fie-mea un desen animat, ca Nemo, sau niște documentare sau ascult o muzică pe sufletul meu...
"Intimitatea unei seri în familie. Asta înseamnă pentru mine Crăciunul”
- Întrebare de o mie de puncte: ești un om fericit? Ți-ai aflat echilibrul?
- Vreau să cred că sunt un suflet echilibrat și fericit. (râde) Știi cum e în sceneta aia cu Toma Caragiu și Mircea Diaconu (n. red. "Fabula”): "Spune, mă, maestre, mă... de unde te inspiri? Adică... din viață, nu? " "Păi... da, viața e sursa”. Așa zic și eu: viața e sursa. Ca și în actorie, și în viața de zi cu zi înveți până când închizi ochii. Ăsta e drumul: să înveți constant, să faci tot ce ține de tine ca să-ți fie bine și, la un moment dat, să ajungi să fii împăcat cu tine însuți.
- Se apropie, iarăși, Crăciunul. Oare sărbătoarea strălucitoare care ne fermeca anii copilăriei se mai potrivește cu lumea pervertită în care trăim?
- Eu cred că da. Pentru că oamenii au nevoie - poate mai mult ca oricând - de dragoste. Iar mesajul Crăciunului exact asta ne aduce. Oamenii încă vibrează la acest mesaj, încă mai știu cum să-și deschidă sufletele și încă mai vor să fie buni, indiferent dacă sunt prinți sau cerșetori. Uite, zilele trecute, am vorbit cu un șofer și știi ce mi-a zis? "Nevastă-mea a născut al doilea copil. Și suntem atât de fericiți...! Și ne înțelegem mai bine ca niciodată! Pentru mine, asta e cel mai important. Iar Crăciunul ăsta o să fie chiar special”. Doar de atât avem nevoie noi, toți, oricare ne-ar fi nivelul social sau cultural: de iubire și de înțelegere! Restul - nesiguranța socială și politică - ar trebui ca, măcar de Crăciun, să treacă pe planul doi, să nu stăm încrâncenați și-n jurul bradului... Cel puțin eu așa văd lucrurile. Rămân pe stilul clasic: vreau să mă bucur de un brad frumos împodobit, vreau să-i am pe cei dragi alături, vreau să ascultăm colinde, vreau să simt intimitatea unei seri în familie... Asta înseamnă Crăciunul pentru mine.
- Și pe Moșul îl mai aștepți?
- An de an! Îl aștept să-mi vină în suflet și să-mi aducă liniște și sănătate. Ceea ce le doresc și cititorilor "Formulei AS”.