Fenomenul Tunguska

- S-a scris mult despre el, dar adevărul începe abia acum să se lumineze -

Despre OZN-ul care a salvat planeta Pământ

Soarele se pregătea să răsară, când cerul a fost brusc inundat de o lumină orbitoare. O minge de foc îşi face apariţia, străbate cu o viteză colosală taigaua siberiană şi se prăbuşeşte cu un zgomot asurzitor. Impactul este atât de puternic, încât undele seismice înregistrate s-au sim­­ţit până la Londra, iar sunetul exploziei s-a auzit pâ­nă la o distanţă de peste 800 de kilometri. În urma cioc­nirii cu solul, nu s-a format nici un crater, dar pe o su­pra­faţă de peste două mii de kilo­metri pătraţi totul a fost culcat la pământ. Aproximativ 80 de mili­oa­ne de copaci au fost smulşi din ră­dă­cini. Avusese loc aşa-numitul "fe­nomen de la Tunguska”.
De-a lungul secolului, s-au ve­hi­culat zeci de ipoteze şi posibile ex­plicaţii ale fenomenului petrecut în 1908 în în­de­părtata Siberie, înce­pând de la comete, asteroizi, fulgere globulare sau blocuri de gheaţă, pâ­nă la teoria că Pă­mântul s-ar fi in­ter­sectat cu o gaură neagră. Însă ce s-a petrecut în realitate acolo rămâ­ne până astăzi un mister.
Conform calculelor moderne, corpul cosmic pră­buşit în Siberia avea o masă mai mare de o mie de tone şi a intrat în atmosfera terestră cu o viteză de apro­xi­mativ 50 de mii de kilometri pe oră. La 8,5 kilometri dis­tanţă de pământ, din motive încă neelucidate, a ex­plodat cu o putere de 185 de ori mai mare decât bomba ato­mică de la Hiroshima. Şi dacă obiectul nu s-ar fi des­compus înainte de impactul cu solul, poate că Pă­mântul, astăzi, nu ar mai fi existat. Printre numeroasele ipoteze legate de accident, a existat şi opinia că ex­plo­zia a fost produsă de o navă extraterestră care s-a inter­pus, eroic, impactului cu un meteorit gigantic, ce se în­drepta spre Pământ. Cel puţin aşa susţine inginerul rus Iuri Labvin, preşedintele Fundaţiei Tunguska şi direc­torul Muzeului Meteoritului Tunguska şi al altor obiec­te cosmice.
De peste 20 de ani, Iuri Labvin studiază acest feno­men şi a condus zeci de expediţii în ţinutul Krasnoiarsk, acolo unde spera să descopere fragmente ale navei extraterestre salvatoare. Teoria sa are la bază argumente aduse încă de la jumătatea secolului al XX-lea, când, în urma expediţiilor organizate în regiune, din pămân­turile răscolite au ieşit la iveală fragmente mi­nuscule de sticlă, compuse din mari can­tităţi de iri­diu, nichel şi elemente chi­mice de origine nepă­mân­teană. Inginerul rus este convins că acestea nu repre­zintă decât rămăşiţele tabloului de comandă al navei extraterestre. "În prezent, nu există tehnologie care să permită realizarea unor astfel de aliaje. De altfel, cercetând so­lul dealurilor din regiune, am desco­pe­rit fragmente de obiecte necunoscute. În urma testelor, am depistat că acestea conţin silicat de fier, într-o formă care nu există în natură şi care, cu atât mai puţin, ar fi putut fi cre­ată de om. Astfel de ma­te­riale sunt categoric artificiale, de origine nepământeană”, susţine savantul rus.
La finele anului 2006, profesorul Iuri Labvin a orga­nizat o nouă expediţie, de-a lungul râului Podkamenaia Tunguska, în apropierea că­ruia s-a produs evenimentul. Echipaţi cu diverse instru­mente şi aparate de detectare a metalelor, cercetătorii ruşi au explorat minuţios malu­rile râului pe o distanţă de câteva sute de kilometri, în căutarea altor fragmente din obiectul nepământean. În apropierea localităţii Bai­kit, din aceeaşi regiune Kras­noiarsk, la două sute de kilometri distanţă de epicentrul exploziei, savanţii au descoperit nişte pietre stranii, asemănătoare cuarţului, inscripţionate cu diverse linii şi forme geometrice. Deşi cristalele au fost amănunţit studiate în laboratoarele Institutului de Fizică din Krasnoiarsk, nu s-a putut depista originea lor şi nici stabili elementele lor componente. "Le-am testat până şi duritatea, în­cer­când să le aplicăm tăieturi similare ce­lor deja existente. Deşi am utilizat un laser performant, nu am reuşit decât să le zgâ­riem superficial. Cu sigu­ranţă, na­tura nu ar fi putut crea astfel de re­prezentări. Pe de altă parte, este aproa­pe exclus ca acestea să fi fost aplicate de om, manual. Se pare că fragmentele sunt părţi componente ale unei ma­trice în care sunt înma­gazinate anumite informaţii. Este foarte posibil să fie ele­mente ce au alcătuit cutia neagră a navei extraterestre. Semnele scrijelite probabil nu sunt decât nişte marcaje, iar informaţia esenţială se află în interior”, afirmă inginerul Iuri Labvin.
Asemenea pietre au fost descoperite în mai multe locuri, de-a lungul râului Podkamenaia Tunguska, une­le la sute de kilometri distanţă de epicentrul explo­ziei. Dar acest amănunt, afirmă savantul rus, nu este decât un argument în plus în susţinerea presupunerii sale că deasupra Siberiei a avut loc o ciocnire între un meteorit şi o navă de origine non-pământeană, iar în urma im­pac­tului, fragmente din nava cosmică au fost aruncate la distanţe apreciabile. "Deasupra Siberiei a explodat, într-adevăr, un meteorit. Dar în acelaşi timp, acolo a explodat şi o navă extraterestră, ale cărei ră­măşiţe le descoperim astăzi”.

Pasărea de foc

Timp de 20 de ani, cercetătorul rus a străbătut re­giunea în lung şi în lat, adunând dovezi, culegând in­for­maţii. Locuitorii din împrejurimi i-au povestit că au trecut deja decenii de când în acest loc terifiant nu mai îndrăzneşte nimeni să pătrundă. Se spune că de aici, în timpul nopţilor, se aud urlete stranii, nepă­mântene, iar pădurea freamătă neliniştit. Cei care s-au încumetat, totuşi, să cerceteze locurile povestesc că, în mod neo­biş­nuit, nu au întâlnit în taiga nici ţipenie de vietate. De parcă ceva sau cineva le-ar fi avertizat de cata­clis­mul ce avea să se petreacă şi apoi le-ar fi alun­gat defi­nitiv.
Studiind folclorul local, Iuri Labvin a descoperit cu uimire că în legendele tanguţilor, o populaţie nomadă din taigaua siberiană, se vorbeşte despre o ciocnire pu­ternică, devastatoare, care va salva omenirea. Se pare că oamenii locului aflaseră că o tragedie este pe cale să se producă cu mult înainte ca evenimentul să aibă loc efectiv. Poate că aşa se explică faptul că în ur­ma ex­ploziei cumplite, nici o fiinţă omenească nu a avut de su­ferit. Şamanii siberieni, cei care călăuzeau viaţa spi­ri­tuală a comunităţii şi vegheau asupra sufle­tului ei, au prevăzut viitorul dezastru. În stare de transă, au stră­bătut lumi diferite şi, conectându-se la surse cos­mice de informaţii, au aflat despre pericolul iminent. "Spre Pământ zboară o pasăre de foc, desprinsă din Soare. O pasăre mânioasă. Dar Luna se va ciocni de Soare şi vom fi mântuiţi. Foc va fi pe Pământ, dar vom supra­vie­ţui”, au prezis şamanii tanguţi. Toţi nomazii ce să­lăş­luiau în acest ţinut vast au dat ascultare vorbe­lor bă­trânilor şi au părăsit zona pe care o populau, zonă ce avea să fie aproape complet distrusă. Şi astfel, în di­mineaţa exploziei, tanguţii priveau de la distanţă "fil­mul Apocalipsei”.
Bătrânul Serghei Pikunov, nepotul unui martor ocu­lar al evenimentului, îşi aminteşte şi astăzi poveştile bu­ni­­cului său despre acea zi înspăimântătoare. "Oa­menii ştiau că ceva se va petrece, dar nu se aşteptau ca totul să fie atât de înfricoşător. Un car de foc se pră­vălea peste ei, într-un zgomot infernal, zguduind pă­mân­tul. Pasărea de foc, aşa cum o numeau bătrânii, avea o formă conică, asemănătoare unei iurte. Cu câ­teva clipe înainte de a se prăbuşi la pământ, o minge stră­lucitoare, apărută de nicăieri, i-a curmat zborul, nimicind-o. Săgeţi de foc au căzut pe pământ şi totul s-a cutremurat. Dar asta ne-a fost salvarea”.
În arhivele Fundaţiei Tunguska, înfiinţată de Iuri Labvin, există zeci de mărturii similare, care atestă faptul că ceva sau cineva, dintr-un motiv necunoscut, ar fi ales să se autodistrugă pentru a salva Planeta de la pieire. Deşi ipoteza cercetătorului rus pare desprinsă dintr-un roman science-fiction, totuşi, nu putem să nu ne întrebăm dacă ea nu are o bază reală.

Ciudata pădure de la Tunguska

Chiar din primele luni de după explozia de la Tun­guska, în regiunea în care s-a produs catastrofa au început să se manifeste diferite anomalii şi fenomene stranii. După incident, din taigaua deasă de conifere, ce se întindea pe mii de kilometri pătraţi, nu a mai ră­mas decât jumătate. Milioane de copaci au fost smulşi din rădă­cini şi culcaţi la pământ, ca într-o imagine post-apo­caliptică. Însă, la scurt timp, în mod miraculos şi într-un ritm neobişnuit de rapid, din solul nisipos au început să crească alţi copaci, însă de specii ce nu se întâlnesc în această zonă: mesteceni, stejari, fagi. În plus, exact în locul unde se presupune că ar fi avut loc explozia, copacii cresc anormal, unul răsărind din celălalt, într-o încrengătură stranie. Din trunchiul unui pin gros porneşte, paralel, tulpina subţire a unui mes­teacăn. "Un asemenea fenomen nu se mai întâlneşte ni­căieri în lume”, susţine acelaşi Iu­ri Labvin, care studiază atent fie­care amănunt ce îl poate ajuta la de­monstrarea teoriei sale. "Aici întâl­nim o mutaţie genetică pro­vo­cată de obiectul cosmic. Tocmai explo­zia a creat acest efect. Pădurea este plină de asemenea «malformaţii», cu specii total diferite de copaci ce cresc din aceeaşi rădăcină, cu mes­teceni de o înălţime de peste 20 de metri, cu arbori ce nu ar trebui să se dezvolte în mod normal în ase­me­nea sol şi climă, crescând cu o viteză accelerată. Aşa ceva în natu­ră nu mai există”.

Vasul furat

Tocmai aici, în acest loc atât de misterios, în anii 60 ai seco­lului trecut, fizicianul rus Kiril Kabanov, în timpul unei expediţii ştiinţifice secrete, a descoperit în solul ni­si­pos din taiga un obiect aparent ba­nal, care avea să îi schimbe întrea­ga existenţă. Încă din anul 1950, în Rusia a început să se vehiculeze ipo­­teza conform căreia obiectul că­zut în taigaua siberiană nu fusese un meteorit sau un asteroid, aşa cum se sus­ţinea oficial, ci o navă ex­trate­res­tră. Teoria a fost lansată de scri­itorul şi inventatorul rus Ale­xandr Kazanţev şi sugera faptul că incidentul de la Tunguska se dato­rase unei explozii nucleare provo­cate de un aparat de zbor de origine nepământeană. Presupunerea sa pornea de la similitudinile existente între exploziile nucleare de la Hiro­şima şi Nagasaki şi fenomenul ce avusese loc în Si­beria.
Drept urmare, în 1961, condu­cerea de la Krem­lin a desemnat o echipă de cercetători, cos­mo­nauţi, ingineri şi geologi, pentru a porni într-o expe­di­ţie secretă în taigaua siberiană. Misiunea lor era de a desco­peri dacă într-adevăr acolo se prăbuşise sau nu o navă extrate­res­tră. Conform rapoartelor ulterioare, ex­pe­diţia nu s-a soldat cu succes, cerce­tătorii întorcân­du-se la Mos­co­va fără nici un fel de dovezi. Însă ni­meni nu ştia că fizi­cia­nul rus Kiril Kabanov, unul din­tre mem­­brii expe­diţiei, făcuse o des­co­perire ce putea revoluţiona toate teo­riile referitoare la fenomenul Tun­gus­ka. Printre copacii căzuţi la pământ, sa­van­tul gă­sise, absolut întâmplător, un pocal dintr-un material straniu. Dar în loc să declare obiectul, acesta a prefe­rat să şi-l în­suşească. Ajuns acasă, Kiril Kabanov a în­ceput să stu­dieze pocalul şi a de­pistat că acesta este creat din­tr-un ma­terial ce are la bază siliciul, un ele­ment chimic răspândit în natură, dar care nu se găseşte în stare liberă. Cercetătorul a realizat că vasul este unul cu totul special şi a hotărât să se folosească de el. Po­calul devenise aproape un obiect de cult. Noap­tea dormea cu el lângă cap, iar ziua îl folosea pen­tru a bea apă din el. Cu timpul, a constatat că se simte excelent, că are mult mai multă energie şi vi­goare, deşi nu mai era de mult la vârsta tinereţii. Kiril Kabanov a trăit 103 ani şi nu a suferit niciodată de vreo afecţiune. Înainte de a muri, i-a povestit nepotului său că obiectul are o legă­tură directă, specială, cu locul în care s-a petrecut explozia de la Tunguska. Cel mai probabil, pocalul are o origine extraterestră şi a fost creat în scopuri tera­pe­utice. "Aşa ceva nu mai are nimeni pe Pământ. El vine de Acolo”, a spus Kiril Kabanov cu privirea aţintită în sus. Povestea pocalului a fost recent relatată în presa ru­sească de către Igor Poduhevici, nepotul savantului, cel care în urmă cu 12 ani a moştenit vasul miraculos.

Graalul rusesc

Când a primit pocalul, Igor Poduhevici, un om prag­­matic, nu a crezut o vorbă din spusele bunicului. A pus vasul într-o cutie din garaj şi a uitat complet de exis­tenţa lui. Până într-o zi, când soţia lui a fost diag­nosticată cu cancer la pancreas. Deşi a fost operată de ur­genţă, medicii nu erau deloc optimişti în privinţa su­pravieţuirii sale. Sentinţa a căzut nemilos peste familia lui Igor Poduhevici, care de abia atunci şi-a amintit de spusele bu­nicului şi de pocalul tămăduitor. L-a adus de îndată şi, punându-l pe masă, i-a spus soţiei pe un ton poruncitor: "De azi îna­inte, vei bea doar din acest vas. Sunt si­gur că el este salvarea noas­­tră!”. Şi aşa s-a întâmplat. În mai puţin de un an, Vera Podu­hevici, spre ui­mirea medicilor, era complet vindecată: nici urmă de celule can­ceroase active în orga­nism. Ca­zul însănătoşirii ei mira­cu­­loa­se, cu ajutorul po­ca­lului mis­te­rios, a fost larg dezbătut în presa din regiunea Krasnoiarsk şi, cu­rând, vestea s-a răspândit în în­trea­ga Siberie. Marile cotidiene din nord-estul Rusiei titrau cu litere de-o şchioapă pe prima pa­gină: "Graalul rusesc” sau "Va­sul tă­mă­duitor - un dar al ex­tra­te­reş­trilor”. Nu după multă vre­me, o mul­ţime de oameni au în­ceput să bată la uşa aparta­mentul familiei Poduhevici, cu rugămin­tea de a le permite măcar să atin­gă paharul miraculos. "Unii se prăbuşeau în ge­nunchi, cuprinşi de evlavie, convinşi fiind că po­ca­lul este chiar Sfântul Graal, po­tirul din care a băut Iisus Hris­tos în timpul Cinei celei de Tai­nă”, po­ves­teşte Igor Poduhe­vici. "Din moment ce a fost un dar venit de Sus, am considerat că trebuie să se bucure de el toată lumea, astfel că nu am oprit pe nimeni să se folosească de vir­tuţile lui. Oamenii veneau ca la tratament, zi de zi, doar pentru a-şi sorbi ceaiul din el. Şi, mare ne-a fost şi nouă mi­rarea când am văzut că, treptat, tot mai mulţi se vin­decau: ba de boli pulmo­nare, ba de diverse afecţiuni ale ochilor, ale pielii sau chiar de tulburări mai grave”.
În câteva luni, ştirea a ajuns pâ­nă la Moscova şi familia Podu­he­vici a fost contactată de mai multe ins­titute de cerce­tare, cu cererea de a le oferi pocalul către studiu. Ast­fel, cupa miraculoasă a făcut înconjurul Mos­covei, tre­când prin mâinile diver­şilor experţi. Ra­poartele sunt ab­solut ulu­i­toare. "După toate proba­bi­lităţile, con­form com­po­ziţiei sale chimice, obiectul nu are o ori­gine pă­mân­teană. A fost creat din 95,5% si­li­ciu şi res­tul dintr-un amestec din metale, precum: mo­libden, zir­coniu, cu­pru, osmiu, argint, seleniu, cobalt şi neo­dim”, atestă Nikolai Podgornîi, di­rectorul Insti­tu­tului Na­ţional de Ge­ologie şi Mineralogie de la Moscova. "În urma unui experiment, am ajuns la o concluzie uimi­toare. Lăsat timp de 20 de ore într-un recipient cu apă, pocalul modifică calităţile acesteia, transfor­mând-o într-una cu proprietăţi terapeutice. Astfel, în con­tact cu elementele chimice din care este compus po­calul, concentraţia sărurilor minerale din apă creş­te”.
Deşi obiectul a fost studiat şi analizat de diverse ins­tituţii ştiinţifice, cercetătorii ruşi nu au reuşit să stabilească cu exactitate originea şi tehnologia lui de fa­bricare. Toţi au căzut însă de acord asupra ace­leiaşi păreri: pocalul, cel mai probabil, nu a fost creat de mâna omului. Dar care este provenienţa lui, nu se poa­te spune cu siguranţă. Cert este faptul că între acest obiect misterios şi evenimentul petrecut în taigaua si­beriană există o tainică legătură. O legătură care ne duce cu gândul către aceeaşi idee: cineva sau ceva din Univers, o inteligenţă superioară, necunoscută, ne ve­ghea­ză şi ne susţine.