Despre OZN-ul care a salvat planeta Pământ
Soarele se pregătea să răsară, când cerul a fost brusc inundat de o lumină orbitoare. O minge de foc își face apariția, străbate cu o viteză colosală taigaua siberiană și se prăbușește cu un zgomot asurzitor. Impactul este atât de puternic, încât undele seismice înregistrate s-au simțit până la Londra, iar sunetul exploziei s-a auzit până la o distanță de peste 800 de kilometri. În urma ciocnirii cu solul, nu s-a format nici un crater, dar pe o suprafață de peste două mii de kilometri pătrați totul a fost culcat la pământ. Aproximativ 80 de milioane de copaci au fost smulși din rădăcini. Avusese loc așa-numitul "fenomen de la Tunguska”.
De-a lungul secolului, s-au vehiculat zeci de ipoteze și posibile explicații ale fenomenului petrecut în 1908 în îndepărtata Siberie, începând de la comete, asteroizi, fulgere globulare sau blocuri de gheață, până la teoria că Pământul s-ar fi intersectat cu o gaură neagră. Însă ce s-a petrecut în realitate acolo rămâne până astăzi un mister.
Conform calculelor moderne, corpul cosmic prăbușit în Siberia avea o masă mai mare de o mie de tone și a intrat în atmosfera terestră cu o viteză de aproximativ 50 de mii de kilometri pe oră. La 8,5 kilometri distanță de pământ, din motive încă neelucidate, a explodat cu o putere de 185 de ori mai mare decât bomba atomică de la Hiroshima. Și dacă obiectul nu s-ar fi descompus înainte de impactul cu solul, poate că Pământul, astăzi, nu ar mai fi existat. Printre numeroasele ipoteze legate de accident, a existat și opinia că explozia a fost produsă de o navă extraterestră care s-a interpus, eroic, impactului cu un meteorit gigantic, ce se îndrepta spre Pământ. Cel puțin așa susține inginerul rus Iuri Labvin, președintele Fundației Tunguska și directorul Muzeului Meteoritului Tunguska și al altor obiecte cosmice.
De peste 20 de ani, Iuri Labvin studiază acest fenomen și a condus zeci de expediții în ținutul Krasnoiarsk, acolo unde spera să descopere fragmente ale navei extraterestre salvatoare. Teoria sa are la bază argumente aduse încă de la jumătatea secolului al XX-lea, când, în urma expedițiilor organizate în regiune, din pământurile răscolite au ieșit la iveală fragmente minuscule de sticlă, compuse din mari cantități de iridiu, nichel și elemente chimice de origine nepământeană. Inginerul rus este convins că acestea nu reprezintă decât rămășițele tabloului de comandă al navei extraterestre. "În prezent, nu există tehnologie care să permită realizarea unor astfel de aliaje. De altfel, cercetând solul dealurilor din regiune, am descoperit fragmente de obiecte necunoscute. În urma testelor, am depistat că acestea conțin silicat de fier, într-o formă care nu există în natură și care, cu atât mai puțin, ar fi putut fi creată de om. Astfel de materiale sunt categoric artificiale, de origine nepământeană”, susține savantul rus.
La finele anului 2006, profesorul Iuri Labvin a organizat o nouă expediție, de-a lungul râului Podkamenaia Tunguska, în apropierea căruia s-a produs evenimentul. Echipați cu diverse instrumente și aparate de detectare a metalelor, cercetătorii ruși au explorat minuțios malurile râului pe o distanță de câteva sute de kilometri, în căutarea altor fragmente din obiectul nepământean. În apropierea localității Baikit, din aceeași regiune Krasnoiarsk, la două sute de kilometri distanță de epicentrul exploziei, savanții au descoperit niște pietre stranii, asemănătoare cuarțului, inscripționate cu diverse linii și forme geometrice. Deși cristalele au fost amănunțit studiate în laboratoarele Institutului de Fizică din Krasnoiarsk, nu s-a putut depista originea lor și nici stabili elementele lor componente. "Le-am testat până și duritatea, încercând să le aplicăm tăieturi similare celor deja existente. Deși am utilizat un laser performant, nu am reușit decât să le zgâriem superficial. Cu siguranță, natura nu ar fi putut crea astfel de reprezentări. Pe de altă parte, este aproape exclus ca acestea să fi fost aplicate de om, manual. Se pare că fragmentele sunt părți componente ale unei matrice în care sunt înmagazinate anumite informații. Este foarte posibil să fie elemente ce au alcătuit cutia neagră a navei extraterestre. Semnele scrijelite probabil nu sunt decât niște marcaje, iar informația esențială se află în interior”, afirmă inginerul Iuri Labvin.
Asemenea pietre au fost descoperite în mai multe locuri, de-a lungul râului Podkamenaia Tunguska, unele la sute de kilometri distanță de epicentrul exploziei. Dar acest amănunt, afirmă savantul rus, nu este decât un argument în plus în susținerea presupunerii sale că deasupra Siberiei a avut loc o ciocnire între un meteorit și o navă de origine non-pământeană, iar în urma impactului, fragmente din nava cosmică au fost aruncate la distanțe apreciabile. "Deasupra Siberiei a explodat, într-adevăr, un meteorit. Dar în același timp, acolo a explodat și o navă extraterestră, ale cărei rămășițe le descoperim astăzi”.
Pasărea de foc
Timp de 20 de ani, cercetătorul rus a străbătut regiunea în lung și în lat, adunând dovezi, culegând informații. Locuitorii din împrejurimi i-au povestit că au trecut deja decenii de când în acest loc terifiant nu mai îndrăznește nimeni să pătrundă. Se spune că de aici, în timpul nopților, se aud urlete stranii, nepământene, iar pădurea freamătă neliniștit. Cei care s-au încumetat, totuși, să cerceteze locurile povestesc că, în mod neobișnuit, nu au întâlnit în taiga nici țipenie de vietate. De parcă ceva sau cineva le-ar fi avertizat de cataclismul ce avea să se petreacă și apoi le-ar fi alungat definitiv.
Studiind folclorul local, Iuri Labvin a descoperit cu uimire că în legendele tanguților, o populație nomadă din taigaua siberiană, se vorbește despre o ciocnire puternică, devastatoare, care va salva omenirea. Se pare că oamenii locului aflaseră că o tragedie este pe cale să se producă cu mult înainte ca evenimentul să aibă loc efectiv. Poate că așa se explică faptul că în urma exploziei cumplite, nici o ființă omenească nu a avut de suferit. Șamanii siberieni, cei care călăuzeau viața spirituală a comunității și vegheau asupra sufletului ei, au prevăzut viitorul dezastru. În stare de transă, au străbătut lumi diferite și, conectându-se la surse cosmice de informații, au aflat despre pericolul iminent. "Spre Pământ zboară o pasăre de foc, desprinsă din Soare. O pasăre mânioasă. Dar Luna se va ciocni de Soare și vom fi mântuiți. Foc va fi pe Pământ, dar vom supraviețui”, au prezis șamanii tanguți. Toți nomazii ce sălășluiau în acest ținut vast au dat ascultare vorbelor bătrânilor și au părăsit zona pe care o populau, zonă ce avea să fie aproape complet distrusă. Și astfel, în dimineața exploziei, tanguții priveau de la distanță "filmul Apocalipsei”.
Bătrânul Serghei Pikunov, nepotul unui martor ocular al evenimentului, își amintește și astăzi poveștile bunicului său despre acea zi înspăimântătoare. "Oamenii știau că ceva se va petrece, dar nu se așteptau ca totul să fie atât de înfricoșător. Un car de foc se prăvălea peste ei, într-un zgomot infernal, zguduind pământul. Pasărea de foc, așa cum o numeau bătrânii, avea o formă conică, asemănătoare unei iurte. Cu câteva clipe înainte de a se prăbuși la pământ, o minge strălucitoare, apărută de nicăieri, i-a curmat zborul, nimicind-o. Săgeți de foc au căzut pe pământ și totul s-a cutremurat. Dar asta ne-a fost salvarea”.
În arhivele Fundației Tunguska, înființată de Iuri Labvin, există zeci de mărturii similare, care atestă faptul că ceva sau cineva, dintr-un motiv necunoscut, ar fi ales să se autodistrugă pentru a salva Planeta de la pieire. Deși ipoteza cercetătorului rus pare desprinsă dintr-un roman science-fiction, totuși, nu putem să nu ne întrebăm dacă ea nu are o bază reală.
Ciudata pădure de la Tunguska
Chiar din primele luni de după explozia de la Tunguska, în regiunea în care s-a produs catastrofa au început să se manifeste diferite anomalii și fenomene stranii. După incident, din taigaua deasă de conifere, ce se întindea pe mii de kilometri pătrați, nu a mai rămas decât jumătate. Milioane de copaci au fost smulși din rădăcini și culcați la pământ, ca într-o imagine post-apocaliptică. Însă, la scurt timp, în mod miraculos și într-un ritm neobișnuit de rapid, din solul nisipos au început să crească alți copaci, însă de specii ce nu se întâlnesc în această zonă: mesteceni, stejari, fagi. În plus, exact în locul unde se presupune că ar fi avut loc explozia, copacii cresc anormal, unul răsărind din celălalt, într-o încrengătură stranie. Din trunchiul unui pin gros pornește, paralel, tulpina subțire a unui mesteacăn. "Un asemenea fenomen nu se mai întâlnește nicăieri în lume”, susține același Iuri Labvin, care studiază atent fiecare amănunt ce îl poate ajuta la demonstrarea teoriei sale. "Aici întâlnim o mutație genetică provocată de obiectul cosmic. Tocmai explozia a creat acest efect. Pădurea este plină de asemenea «malformații», cu specii total diferite de copaci ce cresc din aceeași rădăcină, cu mesteceni de o înălțime de peste 20 de metri, cu arbori ce nu ar trebui să se dezvolte în mod normal în asemenea sol și climă, crescând cu o viteză accelerată. Așa ceva în natură nu mai există”.
Vasul furat
Tocmai aici, în acest loc atât de misterios, în anii 60 ai secolului trecut, fizicianul rus Kiril Kabanov, în timpul unei expediții științifice secrete, a descoperit în solul nisipos din taiga un obiect aparent banal, care avea să îi schimbe întreaga existență. Încă din anul 1950, în Rusia a început să se vehiculeze ipoteza conform căreia obiectul căzut în taigaua siberiană nu fusese un meteorit sau un asteroid, așa cum se susținea oficial, ci o navă extraterestră. Teoria a fost lansată de scriitorul și inventatorul rus Alexandr Kazanțev și sugera faptul că incidentul de la Tunguska se datorase unei explozii nucleare provocate de un aparat de zbor de origine nepământeană. Presupunerea sa pornea de la similitudinile existente între exploziile nucleare de la Hiroșima și Nagasaki și fenomenul ce avusese loc în Siberia.
Drept urmare, în 1961, conducerea de la Kremlin a desemnat o echipă de cercetători, cosmonauți, ingineri și geologi, pentru a porni într-o expediție secretă în taigaua siberiană. Misiunea lor era de a descoperi dacă într-adevăr acolo se prăbușise sau nu o navă extraterestră. Conform rapoartelor ulterioare, expediția nu s-a soldat cu succes, cercetătorii întorcându-se la Moscova fără nici un fel de dovezi. Însă nimeni nu știa că fizicianul rus Kiril Kabanov, unul dintre membrii expediției, făcuse o descoperire ce putea revoluționa toate teoriile referitoare la fenomenul Tunguska. Printre copacii căzuți la pământ, savantul găsise, absolut întâmplător, un pocal dintr-un material straniu. Dar în loc să declare obiectul, acesta a preferat să și-l însușească. Ajuns acasă, Kiril Kabanov a început să studieze pocalul și a depistat că acesta este creat dintr-un material ce are la bază siliciul, un element chimic răspândit în natură, dar care nu se găsește în stare liberă. Cercetătorul a realizat că vasul este unul cu totul special și a hotărât să se folosească de el. Pocalul devenise aproape un obiect de cult. Noaptea dormea cu el lângă cap, iar ziua îl folosea pentru a bea apă din el. Cu timpul, a constatat că se simte excelent, că are mult mai multă energie și vigoare, deși nu mai era de mult la vârsta tinereții. Kiril Kabanov a trăit 103 ani și nu a suferit niciodată de vreo afecțiune. Înainte de a muri, i-a povestit nepotului său că obiectul are o legătură directă, specială, cu locul în care s-a petrecut explozia de la Tunguska. Cel mai probabil, pocalul are o origine extraterestră și a fost creat în scopuri terapeutice. "Așa ceva nu mai are nimeni pe Pământ. El vine de Acolo”, a spus Kiril Kabanov cu privirea ațintită în sus. Povestea pocalului a fost recent relatată în presa rusească de către Igor Poduhevici, nepotul savantului, cel care în urmă cu 12 ani a moștenit vasul miraculos.
Graalul rusesc
Când a primit pocalul, Igor Poduhevici, un om pragmatic, nu a crezut o vorbă din spusele bunicului. A pus vasul într-o cutie din garaj și a uitat complet de existența lui. Până într-o zi, când soția lui a fost diagnosticată cu cancer la pancreas. Deși a fost operată de urgență, medicii nu erau deloc optimiști în privința supraviețuirii sale. Sentința a căzut nemilos peste familia lui Igor Poduhevici, care de abia atunci și-a amintit de spusele bunicului și de pocalul tămăduitor. L-a adus de îndată și, punându-l pe masă, i-a spus soției pe un ton poruncitor: "De azi înainte, vei bea doar din acest vas. Sunt sigur că el este salvarea noastră!”. Și așa s-a întâmplat. În mai puțin de un an, Vera Poduhevici, spre uimirea medicilor, era complet vindecată: nici urmă de celule canceroase active în organism. Cazul însănătoșirii ei miraculoase, cu ajutorul pocalului misterios, a fost larg dezbătut în presa din regiunea Krasnoiarsk și, curând, vestea s-a răspândit în întreaga Siberie. Marile cotidiene din nord-estul Rusiei titrau cu litere de-o șchioapă pe prima pagină: "Graalul rusesc” sau "Vasul tămăduitor - un dar al extratereștrilor”. Nu după multă vreme, o mulțime de oameni au început să bată la ușa apartamentul familiei Poduhevici, cu rugămintea de a le permite măcar să atingă paharul miraculos. "Unii se prăbușeau în genunchi, cuprinși de evlavie, convinși fiind că pocalul este chiar Sfântul Graal, potirul din care a băut Iisus Hristos în timpul Cinei celei de Taină”, povestește Igor Poduhevici. "Din moment ce a fost un dar venit de Sus, am considerat că trebuie să se bucure de el toată lumea, astfel că nu am oprit pe nimeni să se folosească de virtuțile lui. Oamenii veneau ca la tratament, zi de zi, doar pentru a-și sorbi ceaiul din el. Și, mare ne-a fost și nouă mirarea când am văzut că, treptat, tot mai mulți se vindecau: ba de boli pulmonare, ba de diverse afecțiuni ale ochilor, ale pielii sau chiar de tulburări mai grave”.
În câteva luni, știrea a ajuns până la Moscova și familia Poduhevici a fost contactată de mai multe institute de cercetare, cu cererea de a le oferi pocalul către studiu. Astfel, cupa miraculoasă a făcut înconjurul Moscovei, trecând prin mâinile diverșilor experți. Rapoartele sunt absolut uluitoare. "După toate probabilitățile, conform compoziției sale chimice, obiectul nu are o origine pământeană. A fost creat din 95,5% siliciu și restul dintr-un amestec din metale, precum: molibden, zirconiu, cupru, osmiu, argint, seleniu, cobalt și neodim”, atestă Nikolai Podgornîi, directorul Institutului Național de Geologie și Mineralogie de la Moscova. "În urma unui experiment, am ajuns la o concluzie uimitoare. Lăsat timp de 20 de ore într-un recipient cu apă, pocalul modifică calitățile acesteia, transformând-o într-una cu proprietăți terapeutice. Astfel, în contact cu elementele chimice din care este compus pocalul, concentrația sărurilor minerale din apă crește”.
Deși obiectul a fost studiat și analizat de diverse instituții științifice, cercetătorii ruși nu au reușit să stabilească cu exactitate originea și tehnologia lui de fabricare. Toți au căzut însă de acord asupra aceleiași păreri: pocalul, cel mai probabil, nu a fost creat de mâna omului. Dar care este proveniența lui, nu se poate spune cu siguranță. Cert este faptul că între acest obiect misterios și evenimentul petrecut în taigaua siberiană există o tainică legătură. O legătură care ne duce cu gândul către aceeași idee: cineva sau ceva din Univers, o inteligență superioară, necunoscută, ne veghează și ne susține.