Şi-a început cariera universitară în capitala Franţei, predând engleză medievală la Universitatea Paris IV-Sorbonne şi la Institutul Catolic din Paris, între 1999-2003. Astăzi este lector la catedra de engleză a Facultăţii de Litere, Universitatea "Babeş-Bolyai” din Cluj. Fost redactor-şef al revistei Echinox şi director al editurii omonime, colaborator el însuşi la numeroase publicaţii din presă, este şi autor al unor cărţi de specialitate: "Boethiana medievalia. A Collection of Studies on the Early Medieval Fortune of Boethius' Consolation of Philosophy” şi "ABC-Darul creştin-democraţiei”.
Fost consilier al ministrului de Externe Teodor Baconschi, vicepreşedinte al Fundaţiei Creştin-Democrate şi director adjunct al Institutului de Studii Populare, Adrian Papahagi este unul dintre noii veniţi în politică, cu ambiţia de a schimba în bine, deopotrivă, calitatea actului politic şi faţa României. Drept care, în decembrie a.c., va candida, din partea PDL, pe lista ARD, pentru un loc de deputat la Cluj-Napoca.
"Cu voie sau fără voie, toţi facem politică”
- D-le Adrian Papahagi, faceţi parte dintr-o veche familie de cărturari ardeleni, v-aţi desăvârşit studiile la Paris şi aveţi o promiţătoare carieră universitară. Ce îl determină pe un om cu asemenea date biografice culturale să intre în politică?
- Exasperarea. Nu-mi place ce se întâmplă în societatea românească şi văd cu disperare că prea puţini români de bună calitate se implică pentru a salva situaţia. De asemenea, intenţionez să definesc şi să impun, în tabăra mea politică, valorile creştin-democrate în care cred cu toată puterea. Intelectualii sunt consideraţi adesea inapţi pentru politică. De ce? Pentru că, prin definiţie, un intelectual este un contemplativ, nu un om de acţiune. Întrebarea este dacă politicul poate să existe şi fără contemplaţie şi fără punerea în perspectivă a acţiunii imediate. Cred că orice acţiune politică ar trebui să aibă în spate o reflecţie, o gândire şi asumarea unor valori.
- Totuşi, de unde apetenţa pentru lupta politică a unui om de cultură? Până la urmă, asta e menirea dvs.?
- Vom vedea. Ştiţi cum este, pleci la drum spunând: "Doamne, facă-se voia ta!”. Uneori simţi că Dumnezeu vrea ceva cu tine, alteori vrei tu ceva şi nu este poate calea ta. Eu plec la drum convins că Dumnezeu vrea ceva cu fiecare dintre noi, că ne-a dat nişte talanţi pe care trebuie să-i înmulţim. Vin dintr-o familie în care, de cel puţin o sută de ani, se face cultură înaltă. Şi intenţionez să continui şi eu acest efort cultural. Pe de altă parte, nu putem rămâne indiferenţi la treburile cetăţii. Or, o reacţie la ce se întâmplă rău este tot un gest politic. Pentru că orice implicare în polis, în cetate, este până la urmă o formă de politică. Chiar şi acţiunea civică, în clipa în care se loveşte de autoritate, devine acţiune politică. Prin urmare, cu voie sau fără voie, dându-ne sau nu seama, cu toţii facem politică. Întrebarea este până unde asumăm această realitate. Pe mine, dintotdeauna m-a interesat politica. Înainte de revoluţie, ascultam Vocea Americii şi Europa Liberă, iar din 1990 până azi citesc toate ziarele serioase. Pe la mijlocul deceniului trecut, am început să am şi un discurs politic, prin editorialele pe care le scriam pentru ziarul "Averea”, iar acum doi ani şi ceva, alături de Teodor Baconschi şi de alţi prieteni, am creat Fundaţia Creştin Democrată. Nu era o angajare politică directă, dar era un mod de a face politică, în calitate de intelectual.
"Acesta este timpul oportun pentru generaţia noastră”
- Este propice pentru un intelectual lansarea în politică în acest moment, când politica românească a ajuns la nivelul său cel mai de jos din ultimii douăzeci de ani?
- Dacă nu acum, când? Dacă nu noi, cine? Dacă nu aici, unde? Ăsta este kairos-ul vieţii noastre. Acesta este timpul oportun pentru generaţia noastră, pentru că suntem la o anumită maturitate, dar încă tineri, la o vârstă la care putem începe să contăm. Sunt mândru că n-am intrat în politică într-un moment uşor, în care cineva ar fi zis: "Vino să-ţi dăm şi ţie o funcţie!”. Am intrat în momentul cel mai greu, care pare disperat pentru o zonă politică pe care aş numi-o, fără complexe, Dreapta românească. Nu pot fi acuzat că am intrat pentru beneficii. Mă aşteaptă o campanie electorală extrem de grea, cu perspective bune de a câştiga un loc în Parlamentul României, dar fără certitudine în acest sens şi având forţe relativ mici.
- Dacă preocupările culturale le-aţi moştenit din familie, la fel s-a întâmplat şi cu cele politice?
- Ce credeţi că v-ar fi sfătuit tatăl dvs., aflând că vreţi să intraţi în politică?
- Cred că ar fi înţeles că suntem firi diferite, că avem opţiuni diferite şi cu siguranţă m-ar fi sprijinit. Cu atât mai mult cu cât mi-a dat un sfat foarte important, într-un moment în care eram dezgustat de România. Ne aflam în anii '90, când aveam impresia că s-a reinstalat comunismul la noi, că Ion Iliescu este veşnic, iar singurul meu gând era să prind o bursă şi să plec din ţară. Am primit acea bursă, în 1997, la Paris, unde am stat opt ani. Sfatul tatălui meu a fost să mă întorc în ţară, să nu rămân în străinătate, pentru că numai aici pot avea un rost deplin. Am înţeles această idee a rostului, prin prisma sentimentului datoriei, pe care mi l-a cultivat tata. Mi-a dat, de exemplu, să citesc Datoria vieţii noastre, a lui Pârvan, cu care tata se identifica. Şi Pârvan spune că datoria vieţii noastre este îndoita datorie politică şi intelectuală.
"Există o Românie normală, pentru care merită să mă bat”
- Nu vă temeţi că intrând în politică vă veţi murdări numele, chiar dacă nu veţi face nimic rău sau urât, ci numai prin alăturarea de persoane şi organizaţii compromise?
- Este o grijă pe care o am. Am o mare responsabilitate pentru numele meu. Numele de Papahagi a fost şlefuit de mai multe generaţii şi am de gând să lucrez şi eu la asta. La sfârşitul veacului al XIX-lea, strămoşul meu Pericle Papahagi îşi făcea o teză de doctorat la Leipzig. În 1906, un văr al străbunicului meu, Nicolae Papahagi, era profesor de franceză la liceul român de la Constantinopol. Un alt unchi de-al meu, Valeriu Papahagi, a fost coleg de an cu Mircea Eliade, alături de care scria în revista "Vlăstarul”, unde mai semnau Alexandru Ciorănescu, Nicolae Vojen şi alţii. Bunicii mei au fost somităţi medicale. Tatăl meu, Marian Papahagi, la rândul său, a creat şcoală la Cluj şi a reuşit să reînvie Academia di Romania, şcoala lui Pârvan din Roma. Deci, vedeţi, e un nume extrem de onorabil, la care ţin foarte mult şi de care sunt mândru. Sigur, politica murdăreşte totul. Dar ştiţi ce transfigurează această experienţă? Întâlnirea cu oamenii. În precampania electorală, am luat la rând casele din colegiul meu, pentru a mă prezenta oamenilor, şi peste tot am fost bine primit. Fie mă cunoşteau, fie cunoscuseră pe cineva din familia mea, fie ştiau numele şi îl preţuiau. Am simţit că există o Românie normală, pentru care merită să mă bat. Aşa cum simt, deîndată ce intru pe platourile de televiziune, că intru într-o lume anormală, a bâlciului, în care o oglindă deformantă transformă totul în caricatură.Pe scurt, mi-e teamă că numele îmi va fi terfelit de foarte mulţi, dar sper că, prin ceea ce fac, voi reuşi să-l păstrez curat. Până la urmă, şi politica românească a dat mari nume. Eu nu fac politică nici ca să mă îmbogăţesc, nici ca să ajung la putere, nici neapărat pentru glorie, ci ca pe o formă de asceză, ca pe un fel de a-mi câştiga mântuirea.
- Nu vă simţiţi cam singur în demersul dvs.? Câţi alţi tineri intelectuali de certă valoare şi de caracter mai candidează pe listele partidelor?
- Totuşi, la o lectură a numelor de candidaţi cu şanse în alegerile generale, putem prognoza că Parlamentul rezultat din scrutinul de pe 9 decembrie va fi unul foarte slab, dacă nu cel mai slab de la revoluţie încoace. Cum vă veţi simţi într-un astfel de for?
- În Parlament, fiecare îşi face treaba cum îi dictează conştiinţa. Unii intră acolo ca să facă trafic de influenţă, alţii ca să capete imunitate, alţii ca să-şi crească cifra de afaceri, alţii pentru putere, ca să ajungă miniştri. Eu nu intru pentru astea, ci ca să fac politică. Sunt convins că, fiind acolo, voi putea face multe lucruri bune şi, dacă nu voi putea opri, măcar voi denunţa multe ticăloşii. Sunt convins că nu am cum să-mi pierd sufletul în acest exerciţiu, câtă vreme voi rămâne cum am fost clădit.
"Suntem o ţară majoritar creştină şi totuşi majoritar coruptă”
- Ce aşteptări aveţi legate de politică? Ce v-aţi propus să faceţi şi ce credeţi că veţi obţine?
- Am câteva competenţe în domeniul culturii, al învăţământului şi, hai să zicem, al politicii externe. Pe aceste competenţe voi lucra îndeosebi. Dar am şi o viziune pentru societatea românească. Cred că problema principală a societăţii româneşti este corupţia morală, care a pătruns până în ultima fibră a instituţiilor statului. De pildă, există corupţie în învăţământ, care nu înseamnă corupţia profesorilor, ci toleranţa faţă de lucrări de control copiate, chiul de la ore, Bacalaureate luate fără merit, licenţe primite fără efort, doctorate plagiate, profesori făcuţi pe puncte sau pe afilieri politice, fabrici de diplome... Alt exemplu: în Sănătate, trăim o dublă ipocrizie. Medicii, care sunt oamenii cei mai îndelung pregătiţi dintre toate profesiile, sunt plătiţi într-un mod abject, şi societatea ipocrită consideră că e normal. Societatea crede că e firesc ca un chirurg, de exemplu, să ia 1.500 de lei pe lună, cât un funcţionar de birou. Nu e normal. Un chirurg trebuie să ia mii de euro pe lună, pentru că la el te duci cu moartea în ochi şi ieşi de acolo viu. Din cauza acestei ipocrizii, ne pleacă acum toţi medicii tineri în străinătate. Iar în spitalele mari, unde se trăieşte pe şpagă - care e compensaţia naturală pe care piaţa însăşi o creează, pentru că salariile sunt foarte mici -, s-a creat o schemă feudală, prin care cei care le conduc cheltuie banii total anapoda.
În administraţia publică: vi se pare normal ca un ministru să aibă un salariu de o mie şi ceva de euro pe lună, cât o femeie de serviciu din Franţa sau din Germania? Un ministru trebuie să aibă 10 - 15.000 de euro salariu, pentru că el este ordonator de credite pe un minister care are buget pe an de la câteva sute de milioane de euro la câteva miliarde. El conduce deci o instituţie extrem de bogată, de care depinde soarta a milioane de români. Trebuie ieşit din ipocrizia asta, pentru că ea generează corupţia şi precaritatea. Pe de altă parte, Statul este plin de găuri negre, care sunt preţul corupţiei lui. Aş vrea să reducem statul la minimum, la funcţiile regaliene: Apărare, Externe, Siguranţă, şi să lăsăm piaţa să se dezvolte. Pentru că influenţa statului este absolut catastrofală în toată Europa. Gândiţi-vă că fiecăruia ne ia statul cam jumătate din ce câştigăm prin taxe, impozite, contribuţii la asigurări sociale, iar alţi 25 % se duc pe TVA şi accize. Adică, în total ne ia cam 75% din ce ni se plăteşte pe munca noastră. Asta nu mai este o societate liberă. Iar statul ce face cu aceşti bani? Îi risipeşte, îi trimite către clientela politică, îi dă mită electorală sau pe servicii proaste şi ineficiente (medicale, de educaţie, transport public în comun, firme falimentare etc). Deci, peste tot există corupţie, ipocrizie şi dublu standard. Şi trebuie eliminate.
- În ce măsură se vor regăsi valorile creştine şi patriotismul în acţiunea dvs. politică?
- Cum să creadă alegătorii că se va întâmpla aşa ceva, în condiţiile în care PDL a fost la putere şi atunci multe dintre măsurile sale, dacă nu au fost de-a dreptul anticreştine, au fost necreştineşti?
- Sunt absolut de acord că unele iniţiative bune în acest sens, ale PDL, n-au fost duse până la capăt, dar nu veţi putea spune că nu s-au făcut foarte mulţi paşi în direcţia corectă. PDL a încercat să introducă cinstea la examenul de Bacalaureat, să stopeze trucarea licitaţiilor publice, să oprească risipa în Sănătate, să facă reformă în Justiţie, să ajute piaţa muncii... A încercat să facă ordine şi vedeţi cum USL anulează toate aceste progrese integral sau în parte.
"ARD va conduce spre întărirea dreptei”
- Ce le veţi răspunde electorilor care vă vor cere socoteală pentru erorile făcute de PDL la guvernare?
- De acord, în politică, responsabilitatea nu e doar individuală, ci şi solidară. Însă, în primul rând, răspunzi pentru ce ai făcut tu. Nu mă derobez de responsabilitatea solidară cu formaţiunea căreia aparţin, dar cred că, dincolo de reproşurile care pot fi făcute, trebuie să încercăm să explicăm ce s-a făcut bine şi comparativ bine cu ce se face acum foarte, foarte rău. Totuşi, într-o perioadă foarte grea pentru toată economia mondială, România s-a menţinut pe linia de plutire. Sigur, nu am ajuns la prosperitate, dar n-am ajuns nici într-o stare dezastruoasă, la care ne-ar fi putut duce o atitudine populistă, iresponsabilă.
- În politică nu este ca în aritmetică, unu plus unu nu fac neapărat doi. Adesea, unele alăturări între o formaţiune mai mare şi altele mai mici sporesc în egală măsură forţa formaţiunilor mai mici şi prestigiul formaţiunii mai mari. Cred că ARD este o construcţie valoroasă, pentru că în jurul PDL s-au strâns doar formaţiuni de dreapta, unele tinere, cu leadership foarte interesant sau chiar puternic, cu o viziune, cu articulări de politici doctrinare, cu oameni care aduc un plus, nu doar de imagine, ci şi de conţinut Alianţei. ARD va conduce spre întărirea Dreptei. Că aceasta se va face prin fuzionarea într-un singur partid sau prin crearea unei uniuni politice majore, care să coaguleze Dreapta, nu ştiu. Dar în mod cert s-a constituit un pol puternic al Dreptei. Că forţa sa principală este PDL, e adevărat, dar nu se rezumă la PDL. De aceea, e greşit să spunem că PDL şi-a schimbat culoarea. PDL a intrat într-o construcţie. PNL şi-a schimbat culoarea şi doctrina, căci s-a aliat cu socialiştii. PNL a demisionat de la Dreapta şi s-a livrat Stângii.
- Deocamdată, se observă că liderii ARD sunt încă foarte sfioşi şi parcă marcaţi de un sentiment de vinovăţie... De ce ARD nu a reuşit până azi să devină o adevărată alternativă la USL?
- Cred că prin însăşi situaţia creată, ARD este singura alternativă la USL. Dar ea nu a fost gândită doar ca alternativă, ci ca o ofertă în sine. Şi cred că alegătorii care îşi doresc taxe mai mici şi mai multă libertate economică, cei care s-au săturat de corupţia generalizată a statului, cei care vor merit în învăţământ, cei care vor o Sănătate cinstită şi viabilă şi aşa mai departe - recte clasa mijlocie, adică oamenii care sunt pe picioarele lor, nu sunt dependenţi de stat - se regăsesc în oferta ARD. Pentru că sunt de dreapta şi ARD răspunde acestei aşteptări. Poate că ARD n-a apucat să spună prea multe, întrucât s-a constituit recent. Dar, în aceste alegeri, ARD este singura opţiune a oamenilor de dreapta. În plus, e o construcţie pe termen lung. Chiar dacă vom fi în opoziţie, anii care vor urma sunt anii construcţiei de dreapta, doctrinare, umane, instituţionale şi a câştigării încrederii. Dacă nu vom câştiga aceste alegeri, măcar ne vom face cunoscuţi. Căci, trebuie să ştiţi, trei sferturi dintre candidaţii noştri sunt oameni care n-au mai candidat până acum la o funcţie în Parlament. Deci, ARD încearcă o înnoire a clasei politice. Să vedem cum va primi electoratul această ofertă.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
