Pe de o parte, la Palatul Parlamentului s-a deschis Congresul Partidului Popular European (PPE) şi, pe de altă parte, la Arena Naţională s-a desfăşurat mitingul USL, pentru lansarea candidaţilor formaţiunii la alegerile parlamentare din decembrie. Simultaneitatea evenimentelor n-a fost deloc întâmplătoare. PPE, cel mai puternic partid din Parlamentul Europei, a urmărit să-şi demonstreze sprijinul pentru PDL şi UDMR, grupări partinice româneşti afiliate lui. Sprijinul PPE a contat foarte tare, după cum se ştie, în blocarea obiectivelor demiterii preşedintelui Băsescu, atât prin intervenţiile celor şaisprezece şefi de stat şi guvern din UE (prezenţi, de altfel, şi la Bucureşti), cât şi prin direcţionarea presiunilor Comisiei Europene, pe care - ca partid majoritar, o domină. (În timpul crizei, Jose Manuel Barroso, preşedintele C.E., a transmis faimoasele "11 cerinţe”, pe care guvernul României trebuie să le respecte, pentru ca ţara să îşi continue traseul european.) Manuel Barroso a fost prezent şi la Congresul de la Bucureşti, alături de şefii de stat şi guvern "populari”, dintre care prezenţa cancelarului Germaniei, Angela Merkel, a fost cea mai marcantă. Lucrările Congresului PPE au fost comentate de toate mediile româneşti şi europene. Celălalt eveniment, desfăşurat ca "manifestaţiile grandioase” de pe vremea ceauşismului, a urmărit să demonstreze Europei susţinerea amplă de care se bucură USL la electoratul român.
Mulţi analişti au subliniat că "suprapunerea” provocată de liderii USL-ului, special pentru a umbri Congresul "popularilor”, a fost o acţiune puerilă, neserioasă în esenţă, pentru că nu a reprezentat decât o reacţie instinctivă de contracarare a adversarilor. Ea a fost dictată, desigur, şi de usturătoarea înfrângere a USL atunci când Partidul Socialist European (PES) a renunţat la un congres similar celui al PPE, desfăşurat tot la Bucureşti. Prezenţa preşedintelui PES, Serghei Stanişev, la mitingul de la Naţional Arena, nu a reprezentat decât o palidă consolare pentru rezerva socialiştilor din Parlamentul Europei faţă de acţiunile din iulie-august ale tovarăşilor români. Mitingul ar fi avut un ecou mult mai larg, dacă ar fi fost organizat la o altă dată decât cea programată pentru întâlnirea "popularilor”, demonstrând, astfel, că USL este sigură de puterea sa şi detaşată de conjuncturile în care evoluează "ceilalţi”. Programarea mitingului concomitent cu Congresul PPE ar indica aşadar, după majoritatea analiştilor, o anume fragilitate a alianţei socialiştilor cu liberalii şi chiar o anume temere că după eşecul "puciului” din vara acestui an, USL s-ar putea regăsi cu un impact electoral sub 50% la alegerile din decembrie.
Până la un punct, această presupunere ar putea fi valabilă. Înclin însă să cred că provocata coincidenţă nu a fost, totuşi, doar un truc infantil de bruiere a oponenţilor. Conţinutul discursurilor celor doi lideri USL-işti, C. Antonescu şi V. Ponta, arată că intenţia a fost alta, anume, impresionarea liderilor "populari” ai Europei, prin demonstraţia de forţă a adeziunii electoratului român la "programul” USL (cu 70.000 de participanţi la miting). Şi s-a mai desprins o idee: scopul principal al mitingului de la Arena Naţională a fost afirmarea clară a antieuropenismului USL-ului, a deciziei liderilor acesteia de a exclude orice control al UE asupra acţiunilor pe care îşi propun să le întreprindă. În contextul crizei economice mondiale şi al reacţiilor desincronizate la ea ale multor state componente, Uniunea Europeană evoluează spre soluţia federalizării, adică spre o integrare mai strânsă politică, economică şi juridică. Federalizarea presupune ca, dincolo de menţinerea identităţii lor culturale, naţiunile integrate să accepte acelaşi sistem legislativ, aceleaşi reglementări economice, în special financiar-bancare, reducând - în consecinţă - corupţia şi evaziunea fiscală, aceleaşi măsuri de protecţie socială, excluzând, astfel, discriminarea între migranţii interni ai Uniunii. Federalizarea implică şi o distribuire echitabilă a fondurilor comune, cu direcţionări intenţionate spre zonele slab dezvoltate ale Europei, în scopul alinierii nivelurilor de dezvoltare şi al reducerii diferenţelor de calitate a vieţii, controlul unional excluzând deturnările ori fraudele majore. Federalizarea înseamnă, în sfârşit, şi posibilitatea de reacţie unitară a Europei la provocările externe, la ameninţările militare sau de tip neconvenţional din afara graniţelor Uniunii. Or, tendinţa spre federalizarea UE provoacă liderilor USL şi cotizanţilor din spatele formaţiunii coşmaruri. Uniformizarea reglementărilor juridice şi controlul european (puterea juridică fiind în Occident realmente separată de cea legislativă şi cea executivă) sunt ameninţări directe pentru "baronii” care s-au înstăpânit pe resursele diverselor zone geografice ale României, şi pe mijloacele economice locale. Arbitrariul lor, în distribuirea de fonduri şi interpretarea partizană a legilor ar dispărea, abuzurile fiind dur sancţionate. Pentru stăpânii judeţelor României şi şefii politici ai administraţiei publice, acest fapt ar fi o lovitură mortală. Iată de ce, prin cele două voci ale sale, C. Antonescu şi V. Ponta, USL a început să conteste pe faţă autoritatea Comisiei UE şi deciziile Parlamentului Europei. După ei, UE ne fură "ţărişoara”, ne încalcă "independenţa”, ne alienează identitatea. C. Antonescu şi V. Ponta ştiu că s-au compromis prin acţiunile lor puciste în faţa liderilor europeni. De aceea, discursurile lor antieuropene au o clară direcţionare internă. Ele trebuie să convingă "poporul” (în special acel "stupid people”, de care vorbea S. Brucan, îndoctrinat de naţionalismul comunist) că numai printr-o autonomie totală faţă de UE ţara nu intră în disoluţie. Electoratul este - peste tot în Europa democratică - cel care decide. Or, cei doi urmăresc ca "baronii” (oligarhia politico-economică ce îi condiţionează şi îi sprijină) să-şi continue dominaţia asupra "supuşilor” cu acordul acestora. Numai aşa "Europa va fi pusă cu botul pe labe”, iar democraţia românească va deveni, într-adevăr, "originală”.