Alexandra Ungureanu

"Sunt tot timpul la început de drum. E frumos, dar și frustrant”

La fiecare întâlnire, Alexandra arată altfel, vorbește despre alte realizări, dar minunat la ea este cât de neschimbată rămâne în esență. Un om modest și discret, cultivat și elegant. Un exemplu pentru colegii de breaslă, care ajung să se confunde cu personajele pe care le interpretează în concerte și uită de modestie, de obligațiile familiale, de grijile lumii din jur. Dacă vă era dor de ea, vom povesti despre... ce mai face Alexandra Ungureanu

Ultima sută de metri

- Nu ne-am mai auzit de aproximativ doi ani, timp în care tu și colegii tăi de la Crush ați avut apa­riții intermitente, ca luminile de la trecerile de pie­toni: roșu-verde, liber-stop. Cum mai arată viața ta?

- Viața mea nu este cu mult diferită de la prece­denta noastră întâlnire. Unele lucruri s-au schimbat, altele deloc. Un exemplu de lucru neschimbat este permanenta mea lipsă de timp, despre care deja m-am lămurit că nu va funcționa deloc în favoarea mea. În ultima vreme, parcă, totuși, am reușit să mă mai rela­xez, să triez mai tranșant întâlnirile, ca să nu mă mai risipesc atât. Am de o bucată bună de timp senzația că întreaga omenire e pe ultima sută de metri, parcă totul e goană și parcă ea duce tot mai mult către nicăieri. Nu mă aliniez neapărat ideii că bate sfârșitul lumii la ușă, dar multitudinea de teorii care o însoțesc mi se pare foarte interesantă și cred cu adevărat că ne îndrep­tăm către un mare declin. Îl resimțim de altfel și pe plan artistic: e mare superficialitatea, lipsa de mora­li­tate și de valori, dar eu cred că ele vor duce către relan­sarea unor noi valori. Cred că ele vor reapărea precum reconstrucțiile în urma marilor războaie, ba chiar sunt convinsă de asta. Și eu, cu băieții de la Crush, trecem printr-o perioadă foarte frumoasă, care vine la rândul ei după o criză, lucru care se leagă de ceea ce vorbeam înainte. Ne-am redescoperit, am reînvățat să ne placă de noi, ne-am reîmprietenit. Am realizat că anii adunați în concerte și în studio înseamnă mult mai mult decât o simplă colaborare, că pasiunile co­mu­ne leagă de fapt frumoase prietenii. De ce a intervenit ruptura? E precum într-un cuplu: o ră­ceală, o plictiseală, clipe în care pur și simplu nu ne mai suportam și în care ne-am spus adevă­ruri dureroase, dar care apoi se pare că au funcționat în be­neficiul nostru.

- Așadar, vara aceasta v-a regăsit prieteni?

- Exact. Parcă mai prieteni ca nicio­dată. Prin urmare, am promovat ca din­tr-o țâșnire piesa "I Need You More” (Am și mai mare nevoie de tine), care, precum un cadou cu ocazia regăsirii noastre, a avut un succes extraordinar. Chiar am lansat și un videoclip în Fran­ța, iar piesa a ajuns acum până în Bra­zilia. Sperăm să mergem și noi după ea (râde), dar se pare că trebuie să adunăm mai multe piese cunoscute pe acolo, ca să putem orga­niza un turneu. Până atunci, peste vară, am avut un mare turneu în Ro­mânia, care ne-a bucurat ini­mile. Chiar am descoperit că noul val de ado­lescenți de care noi ne-am depărtat ca vârstă ne aprecia­ză foarte mult. Mă bucur enorm și pentru că acest lucru vine într-o perioadă de mare im­pas al muzicii, a celei de ra­dio, vreau să zic. Se promo­vează numai ace­lași tip de melodie, care anu­lează orice personalitate a unui solist: timbrală, de expresie. Noi nu am putut merge pe acest drum impus de modă, așa că am făcut niște pauze, în care fiecare și-a văzut de pasiunile lui. Sorin e produ­cător și are proiecte care implică și alți artiști, Con­stantin și-a descoperit pasiunea și price­pe­rea în dome­niul video, face acum regie de videocli­puri, evident, tot el se ocupă și de ale noastre. Eu am continuat cola­borarea cu Keo și, după cum știi, am lucrat cu Mircea Rusu. Am avut câteva participări la gale folk, chiar am înregistrat pentru un album, care însă nu a apărut. Am înțeles că s-a reluat lucrul la el și, poate, poate... Din păcate, nu prea mai am timp să cânt alături de Mircea și îmi pare rău, pentru că la cât de zbuciumate sunt concertele cu Crush, cele cu Mircea erau precum un balsam, ca o saună după kilometri de alergare.

Unde fuge dragostea?

- Ai o atitudine nouă, ești o apa­riție mai avan­gar­distă, iar imaginea ta din videoclipul ultimei voastre piese, "Where Is the Love” (Unde este dragostea), îmi susține obser­vația. Mie îmi place...

- Mulțumesc. Mult din această imagine le-o datorez celor de la Wella, care se ocupă de părul meu de ceva vreme, iar eu îi răsplătesc cu apariții în diferite gale de-ale lor. Mă bucur că ai pomenit de melodia aceas­­ta ultimă, pentru că în urma ei, noi voiam să inițiem o adevărată cam­panie: până la urmă, cu toții căutăm dragostea, fiecare o face în felul său, și chiar voiam să primim milioane de exemple și răspunsuri în acest sens, de la cei care au ascultat această me­lo­die. Campania e în plină desfășu­rare, dar, din nou, contextul muzical de la noi face ca impactul unei melo­dii să nu fie cel scontat, din simplul motiv că în clipa în care o lansezi postu­rile de radio pot fi preocupate de altceva. Mă rog... Re­venind, îmi pla­ce să păstrăm simboluri în clipurile care însoțesc muzica noastră, îmi pla­ce să avem o sub­stanță. De data aceas­ta, este vor­ba de o cutie care te limi­tează sau în care te vâri de frică să nu fii rănit și care îți cre­ează o zonă de con­fort. Zi­ce-se că atunci când iubești, tre­buie să scoți capul din sertar, să spargi cutia aceas­ta. Pornind de la acest sim­bol, am construit videoclipul regizat de colegul nostru, Con­stantin. Oricum, ador să cânt piesa asta în concerte, sunt înne­bunită, are o energie aparte.

- Tu cum stai cu dra­gostea? Ai gă­sit-o?

- Hmmm... Nu, nu am găsit-o chiar pe aceea pe ca­re o cânt. Sunt într-o relație care e, dar parcă nu e...Nu știu de ce nu se poate păstra la infinit ceea ce promite enorm la început. Iubirea aceea nebună... Totul se în­tâmplă din vina mea, cred. Cu timpul - deși, culmea, sunt tot mai visătoare - sunt din ce în ce mai dependentă de stările mele, care trec de la o extremă la alta. Cine să mă mai înțeleagă? Cine să mai aibă atâta răbdare cu mine?

- Cum cine? Cineva!

- Da, așa e, cineva... Dar dacă există acel „cine­va”, eu nu l-am găsit încă. Iar mama înnebunește! (râde)

- Pari o fire foarte poetică, se pare că nu prea te potrivești vremurilor în acest sens...

- Poate că așa e, nu știu. Cert este că și această ultimă dragoste a fost poezie, dar s-a terminat fără poe­zie. Nu știu de ce se întâmplă lucrurile astea. Și, în plus, mai am și oameni în jur care-mi șoptesc în ureche să las poezia deoparte și să mă gândesc că mai degrabă ar trebui să găsesc pe cineva care să mă susțină, din toate punctele de vedere, în carieră. Și, deși eu nu cred în modelul lor, vorbele lor îmi rămân ca un ecou întunecat în minte, în momentele de criză și confuzie, iar poezia dispare din nou. Nu știu ce să zic... iubesc nebunește la început, apoi intervine cumva rațiunea, iar ea alungă vraja.

Ograda cu boboci

- Ai reușit să strecori vreo va­can­ță în vara aceasta?

- Da, una mică. Am fost cu mama la Roma, un oraș plin de grandoare și romantism, foarte frumos. Mama s-a plimbat mai mult decât mine vara aceasta. Ea a început mai de mult un tur al pelerinajelor. Anul trecut am fost împreună la Ierusalim, iar ea a fost anul acesta în Grecia, la moaștele Sfântului Nectarie. Amândouă am rămas în urmă cu o vacanță adevă­ra­tă, din aia în care stai câteva zile lun­gită, nemișcată la soare... Nu e timpul pierdut, o recuperăm noi cumva.

- Iar toamna, cu ce te așteaptă?

- Noi toamna chiar numărăm bo­bo­cii la propriu, pentru că urmează Balurile Bobocilor, la care cântăm mereu. În ce mă privește, îmi doresc să reiau un proiect în care am fost implicată în primăvară: o emisiune-concurs pentru copii foarte talentați. Am o mare slăbiciune pentru copii, sunt prezentă în jurii la o mulțime de concursuri dedicate lor, dar de data aceasta, chiar am "antrenat” niște puști colosali. Îți spun, unii dau clasă ma­jorității "vedetelor” momentului de la noi. Și, pe lângă ce am avut eu să le transmit lor, ei m-au îmbogățit la rândul lor foarte mult. Au o pros­pețime, o frumusețe a înce­putului, dă­ruiesc o prietenie extraordinară! E o adevărată terapie. Mi-ar plăcea, de asemenea, să lucrez la radio... are o melancolie foarte atrăgătoare pentru mine acest domeniu. Ce să-ți mai zic... În curând va apărea următorul single, iar vestea bu­nă este că revenim la a cânta în română. Eu îmi do­resc de mult acest lucru, pentru că, dincolo de dorința artiștilor români de a avea succes și în străinătate, cred că publicul român merită să se emoționeze și în limba lui.

- Îți place toamna?

- Nu îmi place toamna. Dimpotrivă. Toamna a fost mereu vremea nenorocirilor pentru mine. Cele mai groaznice vești le-am primit toamna. Îmi place toamna vizual, dar altfel o detest. Înainte îmi plăcea iarna, pentru sărbătorile ei, dar de când a murit tata, nu mai e la fel, și atunci nu-mi mai place nici iarna. Așa că rămân omul primăverii.

- Pentru că o iei și tu, mereu de la capăt, la fel ca ea?

- Exact pentru asta. Sunt tot timpul la un început de drum. E frumos, interesant, dar poate fi și foarte frustrant. Frica de a mă plafona este câteodată umbrită de pierderea unor lucruri pentru care am tras mult. Pragul "lui 30” îmi cântă și el în urechi o melodie destul de tristă. Dar, una peste alta, perspectiva unui nou început îmi creează confort și siguranță.

- O ultimă întrebare. Ce faci exact în clipa asta?

- Beau o cafea grecească. Îmi place foarte mult și îmi dă o stare bună. Am fost în Grecia de mai multe ori. E foarte frumos, iar prima gură de cafea grecească mă trimite înapoi acolo, într-o fracțiune de secundă. Are gust de vacanță.