Majoritatea specialiştilor susţin faptul că oamenii care suferă din cauza singurătăţii trebuie să-şi găsească preocupări care să-i ţină prinşi într-o activitate de grup. Astfel, în Occident, şi de curând şi la noi, au luat fiinţă nenumărate "grupuri de terapie”, de caritate, de studiu, de rugăciune (de obicei afiliate diferitelor culte), menite să le dea oamenilor sentimentul participării şi al utilităţii. Internetul, gigantica reţea mondială de calculatoare, adună mii şi milioane de utilizatori, în diferite grupuri de dialog, pe teme de la science-fiction la sexualitate, de la fotbal la probleme ecologice şi parapsihologice. Printre cele mai răspândite afaceri de pe Internet sunt acelea cu agenţii matrimoniale, prin care potenţialii clienţi să-şi găsească relaţii cât mai potrivite nevoilor lor (de la simplă prietenie, la aventuri romantice şi căsătorii) şi, mai nou, cu agenţii care să găsească vechii prieteni şi colegi de şcoală. La câteva decenii de la lansarea acestei adevărate industrii de combatere a singurătăţii, rezultatele sunt încă modeste, în raport cu viteza cu care sentimentul de însingurare se infiltrează în sufletele oamenilor contemporani. (Şi-apoi, Internetul transmite idei şi cuvinte, niciodată şi mângâieri.) Reconsiderându-şi modul de acţiune, psihologii au ajuns la concluzia că cel mai bun medicament împotriva singurătăţii este... acceptarea ei, acceptarea melancoliei, acceptarea tristeţii, ca pe un experiment fundamental de autocunoaştere şi control, o şansă de a înfrunta, fără menajamente, modul nostru de a gândi şi simţi. Cu alte cuvinte, nu ar trebui să ne fie deloc teamă de singurătate, ci mai degrabă să căutăm să o acceptăm ca pe ceva temporar şi să căutăm să înţelegem mesajul destinat nouă, pe care ea îl ascunde. Apariţia acestui sentiment de izolare sufletească poate fi semnul că trebuie să devenim mai generoşi cu cei din jur, mai puţin critici, mai puţin naivi, mai deschişi sufleteşte sau poate mai atenţi la adevăratele noastre capacităţi interioare de a fi fericiţi. Întotdeauna, ne spun psihologii, singurătatea are un sens extrem de constructiv. Totul este să o acceptăm cu curaj, să găsim căile de a-i descifra mesajul, iar apoi, chiar să le parcurgem, fără să disperăm după câteva săptămâni sau luni de căutări. Rezultatul nu va fi doar dezrobirea de acest sentiment apăsător, ci şi o îmbunătăţire a condiţiei noastre umane şi un pas decisiv spre ceva fundamental, ce fiecare dintre noi caută - starea de fericire profundă şi durabilă.
Cu siguranţă că oamenii nu ar fi devenit atât de însinguraţi, dacă nu ar fi amânat atât de mult găsirea de soluţii la problemele lor. V-aţi pus, de exemplu, întrebarea, de ce obezitatea a ajuns problema numărul unu, la aproape 40% din populaţia globului, îmbogăţindu-i pe producătorii de medicamente pentru slăbit? Ei bine, pentru că există foarte mulţi oameni care caută să-şi acopere golul sufletesc mâncând. După o masă copioasă, creierul eliberează nişte substanţe care conferă pe moment o stare de bine, de mulţumire, puţin rezistentă şi care dispare "în vânt”. Şi atunci, nevoia imperioasă de a mânca apare din nou. Vizionarea îndelungată de programe TV face, la rândul ei, ca toate simţurile să fie absorbite de ceea ce se desfăşoară pe ecran, reuşind să ne sustragă de la problemele cu care ne confruntăm zi de zi. Rezultatul este o adevărată anesteziere sufletească şi a minţii, care repetată prea des duce la un fel de înstrăinare de ceea ce ne înconjoară, la o incapacitate de a comunica cu cei dragi. Fireşte, sunt şi oameni care iau droguri în adevăratul sens al cuvântului, alcoolismul şi dependenţa de halucinogene fiind fenomene de masă în ultimul timp, cei care le utilizează numărându-se fără îndoială printre cei mai singuri dintre pământeni.