ANDREEA RAICU - "Am învățat să fiu prezentă în prezent”

Ines Hristea
Lecția de fericire indiană

- Interviurile tale, acordate revistei noastre toam­­nă de toamnă, la început de sezon profesional, au devenit o tradiție. Și cum păsările călătoare au ple­cat, iar frunzele încep să îngălbenească, a venit vre­mea să aflăm ce s-a mai întâmplat în viața ta. Cum te găsește toamna aceasta? Ai bateriile încăr­cate? Ai fost în vacanță?

- Da, în toamna asta chiar pot spune că mi-am refăcut "stocul” de energie, iar "metoda” a fost o călă­torie în India. Mi-am dorit foarte mult să ajung acolo. Ani de zile am tot tânjit la această călătorie, am tot făcut planuri, dar uite că abia vara asta a venit mo­mentul ei. Și nici că s-ar fi putut să fie un altul mai potri­vit: trecusem printr-o perioadă grea, în care mă confruntasem cu mai multe probleme de sănătate, eram obosită de muncă, cu moralul stăteam cam prost și eram literalmente secată de energie. Așa am decis să evadez în India. Nu mi-am dorit să fac o vacanță tu­ristică, să bifez doar locurile arhicunoscute, pe care le găsești în orice ghid turistic, ci am vrut să fac o călă­torie spirituală. Mi-am dorit să pot sta acolo mai mult timp și pe îndelete, să pot să văd, să simt, să mi­ros, să ating... Nu să mă las consumată de iureșul ex­cursiilor organizate. Și, într-adevăr, s-a dovedit că am decis bine, fiindcă de cum am coborât din avion, m-am simțit inundată de o energie extraordinară, care aproape instantaneu mi-a schimbat dispoziția, mi-a alungat mohoreala gândurilor și mi-a înseninat ori­zontul... Știi, mai multe cunoștințe m-au întrebat: "Da' cum de vrei să te duci acolo? Că e urât, e mur­dar și miroase, e sărăcie...”. Ceea ce mi s-a părut foar­te ciudat, fiindcă eu nu am luat niciodată în con­siderare aspectele astea. Ce mă interesează e bucuria de a descoperi locuri noi, mai ales țări cu culturi și mentalități diferite de ale noastre. Probabil că tot din acest motiv ador Asia și Africa. În plus, citisem foarte mult despre India, vizionasem foarte multe filme do­cumentare, deci nu mă așteptam să merg acolo și să văd Parisul. Eram realistă, dar, pur și simplu, n-am ple­cat la drum cu ideea de a vedea urâtul, ci de a ve­dea frumosul și diferențele pozitive.


- Ce te-a impresionat, în mod special, din călă­toria în India?


- Energia specială care iradiază în acele locuri. Am mers în Pune, unde am stat câteva zile într-un ashram, apoi am fost în Mumbai, în Delhi și-n Agra. Peste tot am regăsit a­ceastă energie extraordinară. Mi-e foar­te greu s-o pun în cu­vinte... E ceva care se simte, e ceva ce trăiești, ceva greu de po­vestit. Apoi, ceea ce mi-a rămas preg­nant în suflet e bucuria oa­me­nilor de acolo. Indienii se bu­cură că trăiesc, indiferent ce le oferă viața. E incredibil! Am stat de vorbă cu tot soiul de oa­meni, din cele mai diverse cate­gorii sociale, și la toți am desco­perit această bucurie de viață, această poftă de prezent, care nouă ni se pare așa de searbăd și de sărac. Să-ți dau un exemplu: la aeroportul din Mumbai mă aștepta o mașină, care să mă ducă la hotel. Pe drum, am intrat în vorbă cu șoferul. Mi-a povestit că trăiește într-o localitate aflată la o oră depărtare de mers cu trenul de Mumbai sau la o jumătate de oră depărtare cu mașina. Deci, el muncea 12 ore pe zi, pe drum pierdea cam trei ore, iar acasă îi mai rămâneau de stat doar 9 ore, timp pe care, în mare parte, îl consuma dormind. Acasă în­semna o cămăruță cu o bucătărioară atașată, în care trăiau el, soția, copiii și părinții lui. Iar el era singura persoană din familie care avea un venit. Și acela modest. Și-atunci l-am întrebat: "Și ești feri­cit?”. La care el, foarte senin, mi-a răspuns: "Da, sunt feri­cit. Sunt fericit pentru că fami­lia mea e sănătoasă, pen­tru că eu sunt sănătos, și sunt fericit pentru toate lucrurile pe care le am. La cele pe care nu le am, nu mă gândesc. Da­că pri­mesc ceva în plus, sunt fericit, dar nu mă gândesc niciodată la ceea ce aș putea să mai am”. Răspunsul acesta mi s-a părut senzațional: în cuvinte puține și simple, omul acesta a sintetizat o întreagă filozofie de viață. O filozofie pe care și noi, ceilalți, am pu­tea s-o a­dop­­tăm și cu sigu­ranță că ne-ar face mult mai fericiți de­cât suntem. Dar noi, deși avem poate mult mai mult de­cât șo­ferul acela, ne concen­trăm ex­clusiv pe ceea ce nu avem, pe ceea ce ne dorim, iar ceea ce avem ignorăm. De dimineață până seara, noi ne gân­dim la ce nu merge, la cum să facem să prospe­răm, la ce are vecinul și am vrea și noi. E firesc să visezi, să-ți dorești mai multe, dar nu e firesc să uiți să te bucuri de ceea ce ai deja, nu e firesc să ți se pară că lucrurile pe care le ai deja ți se cuvin. Gândind și acționând astfel, îți umpli viața exclusiv cu energii negative și nu mai poți să te bucuri de nimic din jurul tău. Chiar citeam de curând într-o carte a lui Osho, un profesor de filozofie indian, că fiecare lucru căruia îi acorzi atenție crește - copiii cresc mai frumos dacă sunt tratați cu atenție, cu iubire și grijă de către părinți, plantele cresc mai repede și mai frumos dacă le acorzi atenție, le vorbești, le trans­miți iubire... În sens invers, așa e și cu problemele vieții: dacă le acorzi mai multă atenție decât e normal, dacă te concentrezi numai pe ele, vor crește, vor de­veni mai numeroase și te vor acapara întru-totul... O altă impresie care m-a marcat e cea legată de culori: India e o țară incredibil de colorată! Aș fi făcut poze în continuu! E ca și cum întreaga țară e într-o sărbă­toare fără sfârșit! Oriunde te-ai uita, vezi explozii nebănuite de nuanțe care de care mai surprinzătoare și mai încântătoare! Și cât de splendide sunt sariurile femeilor! M-am îmbrăcat și eu cu sute de sariuri și pe toate mi le-aș fi luat acasă. (râde) Și cu ce bijuterii superbe își garnisesc hainele! Bijuterii minunate, lu­crate de mână și foarte colo­rate... Și-apoi, în marea asta de culori, vezi zâmbetele oamenilor. Oamenii, acolo, îți zâmbesc pe stradă, sunt deschiși, prietenoși, vorbesc cu tine frumos și sunt mereu gata să te aju­te... Spectacolul acesta al străzii e absolut fascinant. Am făcut sute de fotografii numai cu oameni, oameni pe care îi vedeam pe stradă și care mă vrăjeau cu expresiile lor.

Femei în ploaie

- Alege o fotografie și povestește-o.

- Trebuie să-ți imaginezi o zi mohorâtă, cu o ploa­ie neostenită, care cădea din cer cu îndârjire, și pero­nul unei gări, dar nu o gară frumoasă și dichisită, ci o gară amărâtă și rudimentară. Iar pe peron, ima­ginea­ză-ți multe femei indiene, strânse pâlcuri-pâlcuri. Toa­­te stau ghemuite pe jos și privesc sau vorbesc între ele. Sunt îmbrăcate în sa­riuri în toate culorile curcu­beului și au pe chip niște expresii atât de se­nine și de fericite, deși sunt niște fe­mei sărace, care vor călă­tori în con­di­ții precare, fără urmă de confort sau de lux. A­ceas­ta este una dintre imagi­ni­le care mi-au rămas înti­părite în suflet. Acest de­zacord splendid dintre cadrul sărăcăcios al gării din New Delhi și per­so­najele principale, acele fe­mei atât de frumoase... A­colo, în India, am învă­țat ce înseamnă să fii fe­ri­cit, independent de con­tex­tul în care trăiești. Am expe­rimentat o senzație de fe­ricire cum nu credeam că există!

- Care e cea mai flagrantă diferență pe care ai sesizat-o între România și India?

- Cea mai flagrantă diferență, pe care nu pot s-o ra­portez numai la români, ci la tot ceea ce înseamnă europeni, este felul în care indienii știu să trăiască în prezent. Asta e una dintre cele mai importante lecții pe care le-am deprins acolo. Uite, Andreea de dinainte de această călătorie s-ar fi întâlnit acum cu tine și, în timpul discuției noastre, s-ar mai fi gândit și la ceea ce urmează să facă după ce se va despărți de tine și la pro­iectul pe care urmează să-l demareze în zilele ur­mătoare... În concluzie, Andreea aceea nu s-ar fi concentrat în adevăratul sens al cuvântului pe nimic, nici pe discuția noastră și nici pe planurile din viitorul mai mult sau mai puțin înde­părtat. Ei, acum, eu mă focalizez exclusiv pe conversația noastră. Am învățat să fiu prezentă în prezent, să acord atenție fiecărui lucru atunci când îi vine rândul. Așa fac indienii - se concen­trează cu trup și suflet pe ceea ce fac în clipa respectivă. Nu se lasă pradă competiției cu viito­rul.

"Acceptă-te și iubește-te așa cum ești”

- Să ne întoarcem în toam­na de acasă. Spre ce urmează să-ți canalizezi energia dobân­dită în vacanță? Ce proiecte ai?

- Tocmai am început cel de-al doilea sezon al emisiunii "Mi-s băiatul de la țară”, de la Prima TV. Care caută, și de această dată, cei mai vânjoși, harnici și dezghețați băieți de la țară. Deci, avem treabă... Pe 3 octombrie am lansat cartea "Mă­nâncă și arată bi­ne”, așa­dar, sunt în plină cam­panie de promovare a ei. E vor­ba de un volum la care am ajuns în urma unei întrebări insistente: "Da' ce mănânci tu de arăți așa de bine ?”. Foarte multă lume mă întreba asta. Și-atunci, ce m-am gândit ? Am postat pe blo­gul meu, timp de o săptămâ­nă, me­niul fiecărei zile, cu re­țete, cu fotografii, cu explicații... Și ex­perimentul ăsta a avut un succes nebun. Am primit o ava­lanșă de comentarii, de întrebări, de rețete trimise "la schimb”... Așa am ajuns la concluzia că poate ar fi util să repet gestul, dar într-un cadru extins și care să poată ajunge și la persoanele care nu s-au împrietenit atât de mult cu Internetul. Și-am venit cu ideea acestei cărți, idee care a fost îmbrățișată de firma Fares, care mi-a deve­nit parteneră în acest proiect. Am lucrat mai multe luni de zile la conținut, pentru că am vrut ca infor­mațiile să fie clare și ușor de preluat. S-au strâns în felul ăsta aproximativ o sută de rețete de mâncare, niște rețete simple, rapide, gustoase și sănătoase. Sunt feluri de mâncare pe care eu însămi le pregătesc acasă. Le-am structurat pe cele trei mese principale ale zilei: micul dejun, prânz și cină. La ele am adăugat rețete de gustări, sucuri și "smoothie”, plus o serie de "trucuri și ponturi” pe care le folosesc eu, cum ar fi, de pildă, să nu bei apă în timpul mesei... În rest, mai am niște proiecte, care însă sunt în fază incipientă și încă nu vreau să vorbesc despre ele. Adică, vreau să mă asigur mai întâi că lucrurile se așează exact așa cum vreau eu. Nu-mi place să vând pielea ursului din pădure. Oricum, ele ar trebui să se concretizeze undeva, spre sfârșitul anului, deci avem timp să mai vorbim.

- Până atunci, oferă-le cititoarelor noastre o rețetă de frumusețe pentru trup...

- Trupul este frumos dacă ai grijă de el și pe dinăuntru, și pe dina­fară. Așa că, din punc­tul meu de vedere, un trup frumos se obține și se menține printr-o alimentație sănătoasă și echilibrată, dar nu privativă, printr-un somn bun (ideal ar fi să nu ne culcăm mai târziu de ora 12 noap­tea), printr-un stil de viață care să excludă abuzurile de orice fel, dar care să includă mul­tă apă, sport și mă­car un zâmbet în fie­care zi. Pe lângă toate astea, să nu uităm să ne îngrijim pielea. Eu sunt adepta produselor organice: creme, uleiuri, scrub-uri, etc. cu cât mai puține adaosuri sintetice. De exemplu, când am fost în Mauritius, m-am dus în pia­ță și mi-am cumpărat direct de la țărani ulei de cocos. Care, în varianta aceea, pură, nu miroase prea apeti­sant, dar este extraordinar pentru hidratare. Sigur, ulei de cocos se găsește și la noi, în magazinele de produse cosmetice, dar acela e deja procesat.

- Dar o rețetă de frumusețe a sufletului ne poți oferi ?

- Rețeta de aur pentru frumusețea sufletului este foarte simplă: să te accepți așa cum ești, să te iubești tu pe tine și să nu uiți nici o clipă că trebuie să con­tinui să crești interior, să evoluezi. Atunci, tot ceea ce faci va fi în acord cu tine, iar oamenii cu care te vei întâlni vor intra cu tine într-o rezonanță pozitivă.

- Ai aplicat și pe tine rețeta asta?

- Da, și sufletul meu e schimbat în bine, e opti­mist. Și când sufletului îi merge bine, îi merge bine și trupului. Înainte eram meteo-dependentă, dar acum, nici măcar modificările acestea de vreme nu mă mai afectează. De altfel, eu iubesc toamna. După agitația verii, toamna mă liniștesc, am mai mult timp pentru mine... Și ador zilele în care afară plouă. Pentru că atunci pot să stau acasă, să mă cuibăresc la căldură și să mă dedic lucrurilor care-mi fac plăcere: să citesc, să ascult muzică, să construiesc în minte planuri pentru viitor, să vor­besc cu prietenii mei, să mă joc pe săturate cu cățelul... Pe scurt, să mă reconectez la mi­ne însămi.