Adus la putere de valul legitim al nemulțumirii populare, provocat de maniera în care guvernările PDL-iste au administrat criza economică, el trebuia să inițieze, dacă nu să îndeplinească, un program de redresare economică ferm și coerent. "Reîntregirea” salariilor și pensiilor trebuia să fie, din această perspectivă, doar un element al acestui program, urmând ca - în colaborare cu instituțiile financiare internaționale (FMI, BCE) - să se găsească soluții pentru celelalte probleme economice ale țării. Premise pentru redresare, sau măcar pentru limitarea clară a efectelor crizei financiare mondiale în România existau. Hulitul guvern Boc (și cel condus pentru puțin timp de MRU) luase - totuși - măsurile necesare pentru a preveni un șoc asemănător celui traversat de Grecia și, mai nou, de Spania, Portugalia ori Italia. Conducătorii PDL au ales deliberat excluderea oricăror promisiuni populiste, deși au intuit riscurile electorale generate de decizie. "Defectul de comunicare”, speculat abil de aparatul mediatic USL-ist, și acțiunea independentă a Justiției împotriva corupției (evidentă în principal în cazul Puterii) au destabilizat PDL-ul, oportuniștii și corupții părăsindu-l masiv pentru a se salva în barca prezumtivei câștigătoare a alegerilor din decembrie, alianța socialist-liberală, USL. Majoritatea formată astfel (ilegitimă pentru că nu a fost rezultatul trecutei sesiuni electorale) a permis instalarea unui nou executiv, condus de liderul PSD, Victor Ponta.
"Cel mai cinstit dintre guverne”, după cum îl caracterizează însuși d-l Ponta, avea așadar șansa să relanseze economia, asigurând USL un marș triumfal spre câștigarea alegerilor decembriste și, în consecință, spre dobândirea unei legitimități incontestabile. Premisele, cum am mai spus, existau. Măsurile dure ale guvernului Boc, acordurile cu FMI-ul și Banca Europeană, sprijinul Comisiei UE asigurau deja posibilitățile unui start convenabil. Pentru guvernul Ponta, gestionarea economiei în cele câteva luni de mandat ar fi fost de ajuns. USL-ul a ales însă altfel. Deși aveau siguranța câștigării viitoarelor "parlamentare”, liderii săi (Ponta-Antonescu) au decis că a sosit momentul să rezolve total chestiunea Puterii, adică să elimine separația elementelor acesteia în stat și să impună concentrarea ei în propriile mâini. O nerăbdare de "cârlani” - ca să folosesc o expresie a mentorului lor, Ion Iliescu, dar și o proastă înțelegere a reacției democrațiilor occidentale, i-a împins la ceea ce s-a numit "puciul din iulie”.
Strategia USL, care viza în fapt stoparea acțiunii independente a Justiției, înainte ca aceasta să se apropie de "cupola” sponsorilor săi oculți, s-a lovit de rezistența cancelariilor și partidelor occidentale, ce nu admit schimbarea regulilor existente în timpul jocului și, în consecință, pierderea oricărei predictibilități asupra rolurilor asumate de actori. Chiar și socialiștii europeni, de la care PSD-ul și președintele său, V. Ponta, se așteptau la un sprijin înțelegător, le-au întors spatele, anulând congresul PSE, care trebuia să se desfășoare la București. Minciunile lui V. Ponta, legate de încrederea pe care aceștia, dar și Comisia Europeană, o au în guvernarea sa, după revenirea la normal a situației din România și după acceptarea - de voie, de nevoie - a coabitării cu "dictatorul Băsescu”, au devenit deja atât de previzibile, încât nici o instituție occidentală nu le mai ia în seamă decât cu titlu de inventar.
Adevărata problemă a României este că economia pare iarăși gata să reintre în criză. Guvernul Ponta și USL-ul au neglijat-o, concentrându-se pe bătălia politică ce trebuia să le ofere o putere absolută. UE a blocat fondurile de dezvoltare acordate țării, investitorii străini au renunțat să mai vină pe meleagurile dâmbovițene, leul s-a prăbușit, iar seceta - colac peste pupăză - a redus producția agro-alimentară aproape la jumătate, impunând o creștere dură a prețurilor la produsele de bază. Chiar și acordurile cu instituțiile internaționale creditoare (FMI, BCE, Banca Mondială etc.) sunt în primejdie, prin neîndeplinirea angajamentelor luate de guvernul țării. Minciuna privatizării Oltchim este, în acest sens, un exemplu. Efectele ei se văd nu numai pe plan extern, FMI-ul acceptând, totuși, că a existat intenția privatizării, ci și pe plan intern, unde "comedia” licitației pentru marele combinat l-a împins în față pe liderul PPDD, Dan Diaconescu, asigurându-i o nesperată publicitate gratuită. Scumpirile la energie vor aduce majoritatea românilor în situația disperată a muncitorilor vâlceni, pe care "reîntregirile” nu-i mai încălzesc deloc. Neglijând cu totul economia, guvernarea USL și-a potențat adversarii pentru apropiatele alegeri, propaganda otrăvită a "antenelor” sale putând să se dovedească inutilă în fața realității concrete.
Siguranța clătinată a USL-ului, că vor obține peste 50% din opțiuni la votul din decembrie, nu a atenuat efortul de subordonare a Justiției. Întors de la reuniunea unor șefi de guverne europene de la Bratislava, V. Ponta a lansat ideea subordonării CSM și a Parchetului față de Parlament. A reiterat, altfel spus, obsesia USL-istă a anulării separării puterilor în stat, subordonând-o pe cea judecătorească celei legislative, ceea ce nu se întâmplă nicăieri în lumea civilizată. Dacă ministrul Justiției, Mona Pivniceru, desemnată special în acest scop, va reuși să impună, în disprețul Mecanismului de Cooperare și Verificare european, un procuror general și un șef al DNA pe criterii politice, atunci se poate constata că puciul continuă și că neglijarea economiei nu s-a produs din incompetența liderilor USL, ci dintr-un calcul mai bine sau mai rău făcut.