Mama mea a fost un om a cărui blândețe, bunătate, înțelepciune și credință ne-au fost și ne vor fi nouă, cele două fiice ale ei, veșnică povață. Era profesoară de limba română. În toată viața ei a învățat și a luminat generații întregi de elevi, și aceeași iubire și dăruire le-a oferit și celor două fiice ale ei, pe care le-a crescut singură, după ce tatăl lor a murit.
Într-o zi friguroasă de februarie 2009, la aproximativ un an și jumătate după ce bunica noastră (mama ei) murise, și ea, cu diagnosticul tardiv și nemilos de cancer, mama ne anunța că nu se simte bine și că ar avea "ceva în burtă”. Cum sora mea locuiește în București, unde sunt mai multe posibilități medicale, am hotărât să mergem la un spital de renume, pentru un diagnostic și un tratament bun și rapid. La mai puțin de o săptămână, analizele au scos la iveală un verdict nemilos: cancer ovarian, stadiul IV, cu metastaze abdominale și hepatice. Prognostic sumbru, posibilități de tratament extrem de reduse și doar paliative - de reducere a simptomelor -, nicidecum vindecare. Sora mea l-a sunat atunci pe părintele ei duhovnic, din Iași, spre a se sfătui cu el. Așa am început să citim Acatistele Sfântului Nectarie, Sfântului Spiridon, Sfântului Pantelimon și al Maicii Domnului. Ne rugam lui Dumnezeu să ne îndrume pașii și să ne arate calea pentru a o salva pe mama. Între timp, analizele ei au plecat la prieteni și cunoștințe în Germania și în SUA, pentru alte opinii, și am început să așteptăm cu speranța că cineva ne va putea ajuta. Opiniile primite au fost diferite ca tehnică a tratamentului, dar prognosticul rămânea același: prea târziu pentru orice intervenție sau tratament. Starea generală a mamei se înrăutățea, situația scăpa ușor-ușor de sub control, șansele supraviețuirii unei operații scădeau în fiecare zi (așa ne spuneau medicii). Dar Dumnezeu, prin rugăciunile Sfântului Nectarie, ne-a adus la un medic căruia îi purtăm multă recunoștință și care, nu numai că a operat-o repede, dar i-a și prelungit viața, pentru că în săptămânile următoare, imediat, starea se ameliorase vizibil, iar speranțele noastre înfloriseră. Rugăciunile neîncetate, supravegherea permanentă la spital sau acasă, speranța că Dumnezeu va face o minune cu noi se adevereau și ne luminau perspectivele. Mama era mai bine: mânca, dormea, reușea ca o parte din activitățile zilnice pentru îngrijirea ei să le facă singură. Cancerul însă nu cedase, și starea a început să se deterioreze din nou: "Prea târziu pentru chimioterapie”, spuneau medicii. "Starea generală și analizele cu mult prea deteriorate pentru orice internare sau intervenție”.
Rugăciunile Sfântului Nectarie către Dumnezeu au ajutat-o totuși pe mama: medicii se mirau că nu are dureri (deși această boală se caracterizează prin dureri mari, ce nu cedează, în final, nici la morfină), cea mai mare parte a timpului dormea, iar în ultima perioadă era doar parțial conștientă, fiind mai mult în realitatea paralelă a viselor și amintirilor. Tot Sfântul Nectarie ne-a trimis și la Suceava (unde locuiesc eu), la părintele paroh de la care am primit o soluție (cunoscută a fi puternic anticancerigenă) de spânz. Efectele au fost imediate și miraculoase, dar de scurtă durată. Dumnezeu hotărâse un alt final pentru mama. În seara Învierii a fost perfect conștientă, în ziua de Paște a fost perfect conștientă doar câteva ore: cât am ascultat slujba de la biserică (a doua Înviere), cât am ciocnit ouă roșii și cât ne-a binecuvântat. Dar venise vremea să plece. Dumnezeu o chema la El, iar Sfântul Nectarie ne-a ajutat ca sufletul ei să se înalțe la cer în ziua luminată a Paștilor. A murit în somn, fără dureri, fără să simtă, și imediat după aceea, fața i s-a luminat de un zâmbet minunat și liniștit. Mama întinerise și zâmbea. Îngerul pe care îl visase îi adusese haina cea albă a biruinței. În dimineața zilei de Paște, mama ne-a întrebat, dintr-o dată: "Ce este această pătură albă, minunată, pe care o văd? Niciodată nu am mai văzut ceva atât de frumos”. Maica Domnului, pe care o visase cu câteva nopți mai devreme, a venit să o ia de mână și să o ducă înaintea Domnului.
Acum, privind în urmă, ne dăm seama că tot ce am făcut: rugăciunile, operația, internările, medicamentele, dieta perfect ecologică, n-au făcut altceva decât să tămăduiască sufletul mamei noastre și să împlinească dorința lui Dumnezeu de a o chema la el, în ziua luminată a Paștilor. A doua zi, eu și sora mea ne pregăteam să mergem la biserică și, deși era o zi înnourată, când am ieșit din casă, am văzut în odaia mamei o lumină albă, ce venea dinspre fotoliul ei preferat. Dumnezeu, prin rugăciunile Sfântului Nectarie, o transformase pe mama în lumină.
Durerea grea pricinuită de moartea mamei ne este acum alinată de liniștea din suflet. În lumea veșniciei, ea este lumină, liniște, zâmbet și speranță. Sfântul Nectarie ne-a ajutat și s-a milostivit de sufletul ei și al nostru.
Mulțumim, Sfinte Nectarie, pentru viața veșnică de lumină și liniște a iubitei noastre mame.
MARIA TUDOR
Întoarcerea la bucurie
La un an după nașterea fetiței mele, am făcut o cădere psihică ce a evoluat ulterior spre depresie, combinată cu stări de anxietate. Mai precis, îmi pierdusem bucuria de a trăi. Ceea ce înainte mă pasiona și îmi producea plăcere nu mai prezenta acum nici un interes. Și, mai ales, mă trezeam dimineața cu niște emoții teribile, care aproape mă paralizau. Eram disperată și nu mai știam ce pastile să mai iau, ca să fiu iar persoana plină de viață de mai înainte. Până în ziua când mi-am adus aminte de Sfântul Nectarie, despre care au scris mulți cititori ai "Formulei AS”, că este grabnic ajutător la necaz. Am început să-i citesc și eu acatistul timp de patruzeci de zile. La Mânăstirea Radu Vodă fusesem deja, pentru a mă închina la sfintele sale moaște. La scurtă vreme de la începerea Acatistului, am simțit imboldul să mă adresez unui alt medic psihiatru care, văzându-mă în starea în care eram, mi-a recomandat un medicament pe care nu-l luasem până atunci, pentru ieșirea din depresie. Încet, încet, starea mea sufletească s-a estompat și am început iarăși să fiu interesată de alte activități. Îmi regăseam bucuria de altădată. Acum, după terminarea citirii Acatistului Sfântului Nectarie, pot să spun că sunt aproape de normal și că îi mulțumesc Bunului Dumnezeu și Sfântului, pentru că mi-au ascultat rugăciunile. Este, într-adevăr, grabnic ajutător, și nu numai pentru cazurile de cancer ci, iată, și pentru bolile psihice. Aceasta este pe scurt povestea mea. Îi mai mulțumesc Bunului Dumnezeu și pentru această minunată revistă, în paginile căreia găsim alinare pentru sufletele noastre. Felicitări tuturor celor ce contribuie la apariția ei.
VALERIA - București