NICOLA: "Îmi place viaţa. O trăiesc cu dragoste şi plăcere”

Prietenii mai presus de orice

- Sezonul greierilor cântăreţi a trecut, a venit toamna furnicilor adunătoare. Ce-ai făcut vara asta? Ai băgat ceva la hambar?

- Am făcut ce ştiu eu să fac mai bine: am cântat, am compus, am călătorit, am promovat piese noi. Despre ultima melodie, aş dori să vorbesc ceva mai pe larg. Precum destul de multe în ultima vreme, este sută la sută compoziţia mea, şi acum parcă mai mult ca ni­cio­dată sunt chiar mul­ţu­mită şi mândră de ceea ce a ieşit. Se numeşte "Good Mor­ning Facebook Friends” ("Bună dimi­neaţa, prieteni de pe Facebook”) şi, după cum îi spune şi titlul, chiar acestor prieteni le este de­di­cată. Eu sunt un om care a îm­brăţişat cu mare pasiune toată a­ceas­tă nouă tehno­logie: inter­ne­tul, site-urile de socializare, aparatura ca­re permite ac­cesul perma­nent la ele. Mă ocup per­sonal de paginile me­le, eu şi numai eu le răs­pund tuturor, vorbesc cu toţi cei care vor să-mi spună ce­va. Îmi place foarte mult... Oricum, vii­torul aparţine acestei teh­nologii, viitorul muzicii în egală măsură, iar eu nu am rămas deloc în ur­mă. Ba, re­cunosc, mă ob­sedează puţin; culmea, chiar fiică-mea mă ceartă şi mă acuză de de­pen­denţă. Re­ve­nind, este o me­lodie foarte veselă, pozitivă, şi sunt foarte fericită că e apreciată într-adevăr de prietenii mei (o găsiţi pe www. facebook. com/ NicolaOfficial). Chiar şi videoclipul urmează să fie făcut tot cu ei. I-am rugat să-mi trimită fotografii şi fil­muleţe cu fiecare şi, spre bucuria mea, au făcut-o în număr atât de mare, că acum chiar trebuie să aleg serios ce voi folosi în clip.

- De ce ţi-ai scris textul melodiei în limba en­gle­ză?

- Pentru că în lista mea de prieteni nu sunt numai români, pentru că sper ca această piesă să se audă în toată lumea, iar limba engleză este singura care îţi ofe­ră şansa aceasta. Ce-am mai făcut?... La sfârşitul lui iunie începutul lui iulie, am fost la Festivalul României de la Chicago, am cântat pentru românii de acolo şi pentru încă mulţi alţi spectatori, pentru că evenimentul a avut o destul de mare amploare. A fost foarte frumos. Se pare că mă voi întoarce să mai cânt. De asemenea, am participat la evenimentul ce a însoţit plecarea olimpicilor români la Londra şi le-am compus imnul. În rest, concerte prin ţară, oriunde sunt condiţii să cânt cu trupa, ceea ce fac de multă vreme.

- Ai pronunţat de multe ori cuvântul prieteni. Ştiu că prin Internet se pot lega prietenii frumoase, dar to­tuşi, cuvântul acesta are nişte conotaţii mai profun­de...

- Sunt perfect de acord, ţi-o spune un om care se bazează enorm în viaţă pe prietenie. Sigur că mulţi dintre cei pe care i-am cunoscut prin Internet pot purta cu mândrie acest nume, dar prietenii mei adevăraţi sunt cei de-o viaţă. Ba chiar cam tot ce fac în ultima vreme este mult mai legat de prieteni decât înainte, de aceea chiar mă bucur să aduci vorba despre ei. Cei adevăraţi, cei care mi-au fost reazem în momentele mai grele din viaţa mea, au un loc extrem de important în sufletul meu, şi nu pierd nici o oca­zie să le-o spun, să petrec timp cu ei. Chiar şi mun­ca mea este acum mai orientată către prieteni, încerc să orchestrez piese numai cu oa­meni pe care-i cunosc foarte bine, să am video­cli­puri montate de prieteni, fotografii realizate tot de ei... Poate că nu e chiar atât de corect profesional, dar eu mai nou prefer să am în jur numai astfel de oameni.

- Ai fost mult timp femeie mă­ritată, ai făcut un cuplu frumos cu compozitorul Mihai Alexan­dru, fostul tău soţ. Ai trecut printr-un divorţ mai mediatizat decât mariajul. Te bucuri de libertate? Îţi prieşte?

- Am fost mereu o femeie liberă, indiferent dacă am fost căsătorită sau nu. Altfel nu aş fi eu, ci m-aş simţi prizonieră în propria mea viaţă. Să fim bine înţeleşi, nu spun lucrul acesta pentru că eşti de la presă şi "dă bine”. Ne ştim de mulţi ani, vorbim ca între oa­meni, cititorilor "Formu­lei AS” mă adresez ca unor vechi cunoştinţe - nimeni, nimic, nici un act nu ar pu­tea să-mi ştirbească vreo­dată sentimentul de libertate cu care merg eu prin viaţă. Toată existenţa mea am fost aşa. Astfel m-a educat ma­ma, cel mai înţelept om pe care l-am cunoscut vreo­dată. Am mai vorbit cu voi despre mama, o femeie fără studii înalte, dar cu o ştiinţă a vieţii extraordinară. A şti­ut să-mi dea toată libertatea de care aveam nevoie, fără să mă lase să mă irosesc. Din păcate, nu mai este lân­gă mine de douăzeci şi cinci de ani, a plecat devreme, când încă mai aveam atâta nevoie de ea. Dar mi-a lăsat o educaţie de care sunt cu adevărat mândră şi pentru care îi mulţumesc de fiecare dată când vorbesc cu ea în gând. Tot ea mi-a spus că ex­­perienţa vieţii trăite e foar­­­te importantă, iar eu acu­­mulez această experien­ţă călătorind. Am început să o fac destul de târziu, dar am prins drag imediat. Cred că nimic nu te îmbogăţeşte mai tare ca om decât să vezi locuri noi şi, mai ales, să cunoşti oameni. Mulţi oa­meni. Să vorbeşti cu fie­care dintre ei este ca şi cum ai citi câte o carte. Eu, per­sonal, sunt ca un burete: nimic nu-mi scapă, dacă văd ceva ce-mi place, ce mi se potriveşte ca stil de viaţă, acu­mu­lez imediat. Bineînţeles, depinde mult şi de om. Ui­te, noi suntem patru fraţi şi, deşi am primit aceeaşi edu­ca­ţie cu toţii, suntem foarte diferiţi, iar această dife­ren­ţă e făcută (pe lângă fire) tocmai de cum alegi să în­ţelegi să-ţi trăieşti viaţa, după ce eşti pe picioarele tale.

Genele anti-rid

- Nicola, deşi arăţi minunat, nu mai ai douăzeci de ani. Cu sinceritate, te sperie gândul bătrâneţii?

- Să ştii că nu prea. Cred că fiecare vârstă are fru­museţea ei. Da, ştiu că sună clişeist, dar chiar aşa simt. Nu cred că trebuie să ne sperie niciodată vârsta, nici chiar pe noi, femeile. Văd prin străinătate doamne de peste şaptezeci de ani, care merg la cursuri de dans, care se răsfaţă la restaurant cu o cină bună şi un pahar de vin, care sunt încă dornice să cunoască lucruri ine­dite. Da, timpul trece peste chipurile şi trupurile noas­tre, dar dacă nu gândim mereu tinereşte, dacă nu avem mereu planuri şi visuri în minte, chiar vom îmbătrâni şi sufleteşte. Eu nu vreau să mi se întâmple asta, dar să ştii că nu forţez în nici un fel. Poate sunt eu mai no­rocoasă să fiu optimistă şi veselă de felul meu, să am gene bune, care fac ca ridurile să nu se îngrămădească încă pe faţa mea, dar şi să nu fi fost aşa, tot aş fi ales să mă bucur cu poftă de fiecare etapă a vieţii mele. M-a întrebat cineva de curând dacă nu mi-ar plăcea să mă întorc în timp la douăzeci de ani. Nuuu! În nici un caz. Nu aş mai vrea să retrăiesc zbuciumul acelei vârs­te. Poate să mă întorc la treizeci de ani, dar cu mintea de acum. Cum este imposibil, mă mulţumesc cu ceea ce am acum, cu trăirile de acum. Îmi place viaţa, o tră­iesc cu mare pasiune, dragoste şi plăcere. Şi mă stră­duiesc să o fac în compania oamenilor puternici. Am căutat întotdeauna să am în jur oameni mai deştepţi decât mine, oameni de la care să am ce învăţa, care să mă tragă în sus. Poate că este o autoprotecţie, dar la mi­ne funcţionează. Nu mă mai sperie câte o stare proastă pasageră, nu mă mai sperie că din când în când îmi vine să plâng. Ştiu foarte bine că aşa este viaţa, că în clipa următoare voi râde din nou. Şi încă ceva: nu mă mai sperie gândul că nu am timp. Înainte nu eram de­loc răbdătoare, voiam totul pe loc, ceea ce nu se poate, în primul rând pentru că în viaţă nu depinde totul de tine, mai stai şi după alţii, iar atunci nu trebuie să te învinovăţeşti că nu ai apucat azi să faci cutare lucru propus. Uite, eu am dobândit răbdare odată cu vârsta. Cum să mă tem de ea?!

Copiii artişti

- Ce-ţi mai fac pruncii?

- Pruncii? Frumos zis..., dar au crescut mult prun­cii mei. Cei mai mici, dacă pot spune aşa, sunt amân­doi la Liceul de Muzică şi trec printr-o perioadă foarte bună. Cel puţin pe fiică-mea nu am văzut-o nicicând atât de ambiţioasă: studiază permanent, de am ajuns să o "împing” eu afară, să se mai relaxeze. E pasionată de compoziţie muzicală, deşi are şi o voce foarte, foar­te bună. Nu aş putea spune că nu mă sperie gândul că amândoi copiii merg pe urma noastră, a mea şi a lui Mi­hai, pentru că ştiu cât e de greu să reuşeşti în mu­zică. Dar, pe de altă parte, am încredere în ei. Andrei, cel mare, e pe picioarele lui.Dacă ultima dată când am vor­bit eram îngrijorată că nu reuşea să-şi găsească lo­cul în viaţă, acum nu mai este aşa. Suntem bine ca fa­milie, comunicăm foarte bine, şi cu copiii, şi între noi. Adică eu şi Mihai. Îmi dau seama acum, după ceva ani de la divorţul nostru, că în continuare noi ne înţelegem mai bine şi comunicăm mai bine decât multe cupluri că­sătorite pe care le cunoaştem. Am cunoştinţe mări­tate care se plâng mereu de singurătate. Familii care, deşi trăiesc în aceeaşi casă, sunt foarte dezmembrate. Tragic şi inadmisibil în acelaşi timp!

- Eşti în casă, nu? Ce ai în jur?

- (Râde) Da, sunt în casă, dar cu toate astea am în jur verdeaţă, multă verdeaţă. Întorc capul în dreapta şi asta văd, în casă, pe fereastră, în parcul de lângă bloc. Ador natura. Numai la hălăduială prin păduri şi câmpuri mă vezi când am timp liber. Niciodată prin cluburi. Ador pur şi simplu natura.

- O ultimă întrebare... Te bucuri că a venit toam­na?

- Da şi nu. Da, pentru că trebuie să începem pro­mo­varea videoclipului, nu, pentru că mie îmi place va­ra. Soarele este prietenul meu cel mai bun, el îmi în­carcă bateriile, aşa că poate fi canicula cât de mare, eu tot soarele îl iubesc.