NICOLA: "Îmi place viața. O trăiesc cu dragoste și plăcere”

Prietenii mai presus de orice

- Sezonul greierilor cântăreți a trecut, a venit toamna furnicilor adunătoare. Ce-ai făcut vara asta? Ai băgat ceva la hambar?

- Am făcut ce știu eu să fac mai bine: am cântat, am compus, am călătorit, am promovat piese noi. Despre ultima melodie, aș dori să vorbesc ceva mai pe larg. Precum destul de multe în ultima vreme, este sută la sută compoziția mea, și acum parcă mai mult ca ni­cio­dată sunt chiar mul­țu­mită și mândră de ceea ce a ieșit. Se numește "Good Mor­ning Facebook Friends” ("Bună dimi­neața, prieteni de pe Facebook”) și, după cum îi spune și titlul, chiar acestor prieteni le este de­di­cată. Eu sunt un om care a îm­brățișat cu mare pasiune toată a­ceas­tă nouă tehno­logie: inter­ne­tul, site-urile de socializare, aparatura ca­re permite ac­cesul perma­nent la ele. Mă ocup per­sonal de paginile me­le, eu și numai eu le răs­pund tuturor, vorbesc cu toți cei care vor să-mi spună ce­va. Îmi place foarte mult... Oricum, vii­torul aparține acestei teh­nologii, viitorul muzicii în egală măsură, iar eu nu am rămas deloc în ur­mă. Ba, re­cunosc, mă ob­sedează puțin; culmea, chiar fiică-mea mă ceartă și mă acuză de de­pen­dență. Re­ve­nind, este o me­lodie foarte veselă, pozitivă, și sunt foarte fericită că e apreciată într-adevăr de prietenii mei (o găsiți pe www. facebook. com/ NicolaOfficial). Chiar și videoclipul urmează să fie făcut tot cu ei. I-am rugat să-mi trimită fotografii și fil­mulețe cu fiecare și, spre bucuria mea, au făcut-o în număr atât de mare, că acum chiar trebuie să aleg serios ce voi folosi în clip.

- De ce ți-ai scris textul melodiei în limba en­gle­ză?

- Pentru că în lista mea de prieteni nu sunt numai români, pentru că sper ca această piesă să se audă în toată lumea, iar limba engleză este singura care îți ofe­ră șansa aceasta. Ce-am mai făcut?... La sfârșitul lui iunie începutul lui iulie, am fost la Festivalul României de la Chicago, am cântat pentru românii de acolo și pentru încă mulți alți spectatori, pentru că evenimentul a avut o destul de mare amploare. A fost foarte frumos. Se pare că mă voi întoarce să mai cânt. De asemenea, am participat la evenimentul ce a însoțit plecarea olimpicilor români la Londra și le-am compus imnul. În rest, concerte prin țară, oriunde sunt condiții să cânt cu trupa, ceea ce fac de multă vreme.

- Ai pronunțat de multe ori cuvântul prieteni. Știu că prin Internet se pot lega prietenii frumoase, dar to­tuși, cuvântul acesta are niște conotații mai profun­de...

- Sunt perfect de acord, ți-o spune un om care se bazează enorm în viață pe prietenie. Sigur că mulți dintre cei pe care i-am cunoscut prin Internet pot purta cu mândrie acest nume, dar prietenii mei adevărați sunt cei de-o viață. Ba chiar cam tot ce fac în ultima vreme este mult mai legat de prieteni decât înainte, de aceea chiar mă bucur să aduci vorba despre ei. Cei adevărați, cei care mi-au fost reazem în momentele mai grele din viața mea, au un loc extrem de important în sufletul meu, și nu pierd nici o oca­zie să le-o spun, să petrec timp cu ei. Chiar și mun­ca mea este acum mai orientată către prieteni, încerc să orchestrez piese numai cu oa­meni pe care-i cunosc foarte bine, să am video­cli­puri montate de prieteni, fotografii realizate tot de ei... Poate că nu e chiar atât de corect profesional, dar eu mai nou prefer să am în jur numai astfel de oameni.

- Ai fost mult timp femeie mă­ritată, ai făcut un cuplu frumos cu compozitorul Mihai Alexan­dru, fostul tău soț. Ai trecut printr-un divorț mai mediatizat decât mariajul. Te bucuri de libertate? Îți priește?

- Am fost mereu o femeie liberă, indiferent dacă am fost căsătorită sau nu. Altfel nu aș fi eu, ci m-aș simți prizonieră în propria mea viață. Să fim bine înțeleși, nu spun lucrul acesta pentru că ești de la presă și "dă bine”. Ne știm de mulți ani, vorbim ca între oa­meni, cititorilor "Formu­lei AS” mă adresez ca unor vechi cunoștințe - nimeni, nimic, nici un act nu ar pu­tea să-mi știrbească vreo­dată sentimentul de libertate cu care merg eu prin viață. Toată existența mea am fost așa. Astfel m-a educat ma­ma, cel mai înțelept om pe care l-am cunoscut vreo­dată. Am mai vorbit cu voi despre mama, o femeie fără studii înalte, dar cu o știință a vieții extraordinară. A ști­ut să-mi dea toată libertatea de care aveam nevoie, fără să mă lase să mă irosesc. Din păcate, nu mai este lân­gă mine de douăzeci și cinci de ani, a plecat devreme, când încă mai aveam atâta nevoie de ea. Dar mi-a lăsat o educație de care sunt cu adevărat mândră și pentru care îi mulțumesc de fiecare dată când vorbesc cu ea în gând. Tot ea mi-a spus că ex­­periența vieții trăite e foar­­­te importantă, iar eu acu­­mulez această experien­ță călătorind. Am început să o fac destul de târziu, dar am prins drag imediat. Cred că nimic nu te îmbogățește mai tare ca om decât să vezi locuri noi și, mai ales, să cunoști oameni. Mulți oa­meni. Să vorbești cu fie­care dintre ei este ca și cum ai citi câte o carte. Eu, per­sonal, sunt ca un burete: nimic nu-mi scapă, dacă văd ceva ce-mi place, ce mi se potrivește ca stil de viață, acu­mu­lez imediat. Bineînțeles, depinde mult și de om. Ui­te, noi suntem patru frați și, deși am primit aceeași edu­ca­ție cu toții, suntem foarte diferiți, iar această dife­ren­ță e făcută (pe lângă fire) tocmai de cum alegi să în­țelegi să-ți trăiești viața, după ce ești pe picioarele tale.

Genele anti-rid

- Nicola, deși arăți minunat, nu mai ai douăzeci de ani. Cu sinceritate, te sperie gândul bătrâneții?

- Să știi că nu prea. Cred că fiecare vârstă are fru­musețea ei. Da, știu că sună clișeist, dar chiar așa simt. Nu cred că trebuie să ne sperie niciodată vârsta, nici chiar pe noi, femeile. Văd prin străinătate doamne de peste șaptezeci de ani, care merg la cursuri de dans, care se răsfață la restaurant cu o cină bună și un pahar de vin, care sunt încă dornice să cunoască lucruri ine­dite. Da, timpul trece peste chipurile și trupurile noas­tre, dar dacă nu gândim mereu tinerește, dacă nu avem mereu planuri și visuri în minte, chiar vom îmbătrâni și sufletește. Eu nu vreau să mi se întâmple asta, dar să știi că nu forțez în nici un fel. Poate sunt eu mai no­rocoasă să fiu optimistă și veselă de felul meu, să am gene bune, care fac ca ridurile să nu se îngrămădească încă pe fața mea, dar și să nu fi fost așa, tot aș fi ales să mă bucur cu poftă de fiecare etapă a vieții mele. M-a întrebat cineva de curând dacă nu mi-ar plăcea să mă întorc în timp la douăzeci de ani. Nuuu! În nici un caz. Nu aș mai vrea să retrăiesc zbuciumul acelei vârs­te. Poate să mă întorc la treizeci de ani, dar cu mintea de acum. Cum este imposibil, mă mulțumesc cu ceea ce am acum, cu trăirile de acum. Îmi place viața, o tră­iesc cu mare pasiune, dragoste și plăcere. Și mă stră­duiesc să o fac în compania oamenilor puternici. Am căutat întotdeauna să am în jur oameni mai deștepți decât mine, oameni de la care să am ce învăța, care să mă tragă în sus. Poate că este o autoprotecție, dar la mi­ne funcționează. Nu mă mai sperie câte o stare proastă pasageră, nu mă mai sperie că din când în când îmi vine să plâng. Știu foarte bine că așa este viața, că în clipa următoare voi râde din nou. Și încă ceva: nu mă mai sperie gândul că nu am timp. Înainte nu eram de­loc răbdătoare, voiam totul pe loc, ceea ce nu se poate, în primul rând pentru că în viață nu depinde totul de tine, mai stai și după alții, iar atunci nu trebuie să te învinovățești că nu ai apucat azi să faci cutare lucru propus. Uite, eu am dobândit răbdare odată cu vârsta. Cum să mă tem de ea?!

Copiii artiști

- Ce-ți mai fac pruncii?

- Pruncii? Frumos zis..., dar au crescut mult prun­cii mei. Cei mai mici, dacă pot spune așa, sunt amân­doi la Liceul de Muzică și trec printr-o perioadă foarte bună. Cel puțin pe fiică-mea nu am văzut-o nicicând atât de ambițioasă: studiază permanent, de am ajuns să o "împing” eu afară, să se mai relaxeze. E pasionată de compoziție muzicală, deși are și o voce foarte, foar­te bună. Nu aș putea spune că nu mă sperie gândul că amândoi copiii merg pe urma noastră, a mea și a lui Mi­hai, pentru că știu cât e de greu să reușești în mu­zică. Dar, pe de altă parte, am încredere în ei. Andrei, cel mare, e pe picioarele lui. Dacă ultima dată când am vor­bit eram îngrijorată că nu reușea să-și găsească lo­cul în viață, acum nu mai este așa. Suntem bine ca fa­milie, comunicăm foarte bine, și cu copiii, și între noi. Adică eu și Mihai. Îmi dau seama acum, după ceva ani de la divorțul nostru, că în continuare noi ne înțelegem mai bine și comunicăm mai bine decât multe cupluri că­sătorite pe care le cunoaștem. Am cunoștințe mări­tate care se plâng mereu de singurătate. Familii care, deși trăiesc în aceeași casă, sunt foarte dezmembrate. Tragic și inadmisibil în același timp!

- Ești în casă, nu? Ce ai în jur?

- (Râde) Da, sunt în casă, dar cu toate astea am în jur verdeață, multă verdeață. Întorc capul în dreapta și asta văd, în casă, pe fereastră, în parcul de lângă bloc. Ador natura. Numai la hălăduială prin păduri și câmpuri mă vezi când am timp liber. Niciodată prin cluburi. Ador pur și simplu natura.

- O ultimă întrebare... Te bucuri că a venit toam­na?

- Da și nu. Da, pentru că trebuie să începem pro­mo­varea videoclipului, nu, pentru că mie îmi place va­ra. Soarele este prietenul meu cel mai bun, el îmi în­carcă bateriile, așa că poate fi canicula cât de mare, eu tot soarele îl iubesc.