Mă interesau, în mod deosebit, două lucruri: şcoală şi stradă. Am plecat să văd, pentru că, aşa cum spunea Confucius: "O sută de auzite nu fac cât un văzut”. Prima confirmare, şi primul şoc: Piaţa Pynec din Cracovia. Când cineva a aprins, totuşi, o ţigară, a apărut, ca din pământ, un puşti de vreo 13-14 ani care, cu vocea puţin răstită, i-a cerut turistului să stingă ţigara. Acelaşi lucru avea să se întâmple şi în Stockholm. Căutând prin geantă, unei turiste i-a căzut o hârtie. Pe fază, o suedeză ce ţinea de mână un copil de vreo 5 ani se apropie de turistă, o bate uşor pe umăr, şi-i zice cu blândeţe: "Excuse me!”, apoi, cu mâna, îi arată micul petic de hârtie de pe jos.
În Stockholm, am vizitat, printre multe altele, şi grădina Palatului Regal. Aici, am văzut două lucruri inedite: 1. Pe lângă imensele alei cu trandafiri şi multe alte flori, erau cultivate, pe brazde separate, plante medicinale şi aromate, toate însoţite de tăbliţe cu denumirile ştiinţifice şi populare. 2. Pe bănci, ca şi pe întinsele spaţii verzi, suedezii făceau plajă şi citeau. Curios pentru noi a fost faptul că marea majoritate citeau cărţi, nu ziare sau reviste mondene, ca la noi, din care ignoranţii şi obsedaţii îşi calculează... cifra erotică.
După Suedia a urmat Norvegia, ţara fiordurilor, ţara de unde n-ai mai dori să pleci niciodată şi nicăieri. Era în iunie, şi la terasa hotelului unde eram cazaţi (Thon), locurile la mese erau ocupate de norvegieni. Sub o copertină cânta o formaţie. Bine dispuşi, câţiva români au încins o horă, la care au aderat şi două... chinezoaice, mai amatoare de dans. A doua seară, de cum am ajuns la hotel, am dat fuga la terasă. Stupoare, însă, scaunele erau aplecate pe mese şi nici urmă de om! Cineva, de la hotel, ne-a lămurit: "Duminica e zi de odihnă, chiar şi televiziunile dau emisiuni puţin interesante, mai multe reluări... omul trebuie să fie bine odihnit pentru o nouă săptămână de muncă”. Pentru o clipă am revenit în România: concert de claxoane, flash-uri ale şoferilor needucaţi, depăşiri riscante, zgomotul motoarelor pe un carosabil care, din lipsă de bani, este spălat numai de ploaie, deci mult praf, muzică cu texte vulgare, urlete la Bingo TV: show-ul sărăciei şi ignoranţei active. E duminică, românul începe şi el o nouă săptămână de muncă, şi el ar avea nevoie de linişte! E adevărat, norvegienii nu au un stadion de cinci stele, aşa cum avem noi, au în schimb o universitate în primele 20 din Europa, universitate care a dat lumii 5 laureaţi ai premiului Nobel. Şcoala, şcoala norvegiană e în topul mondial! Un exemplu. Ca să-şi ajute copilul, când timpul e prea geros sau acesta e bolnav, unul dintre părinţi vine la şcoală şi asistă la cursuri, ia notiţe. Sunt frecvente şi cazurile când în clasă asistă "părintele voluntar”. Rolul acestuia este de a supraveghea clasa, când profesorul scrie la tablă, dar şi în timpul pauzelor. Această metodă, precum şi meditaţiile on-line la TV, ar putea da rezultate bune şi pentru şcoala noastră, aflată în coada listei europene.
Eram în a opta zi de călătorie, timp în care nu auzisem absolut nici un claxon. O singură dată am văzut o ambulanţă gonind prin Oslo. Am rămas de-a dreptul uluit, ba chiar mi s-au umezit ochii, când am văzut cum absolut toţi partenerii de trafic opriseră maşinile, ca într-un stop-cadru cinematografic, pentru ca şoferul de pe ambulanţă să mai câştige câteva zeci de secunde: "Puterea educaţiei!”. Mărturisesc că aş renunţa pentru totdeauna la 10% din salariu, dacă cineva, cu o baghetă magică, adică legi extrem de dure, i-ar converti pe români în norvegieni. Nu aş pierde, ci aş câştiga mult mai mult!
După Norvegia, a urmat Danemarca, ţara lui Andersen şi a lui Bohr, dar şi ţara bicicletelor. Este ora 17. Am numărat: într-un interval de 30 de secunde, durata cât semaforul era pe verde, au trecut, în medie, 48 de biciclişti şi 35 de autoturisme, adică o economie de peste 30 de troleibuze pe oră, şi un mare câştig pentru sănătate. Aici, în Copenhaga, nu doar se merge pe bicicletă, ci se aleargă cu bicicleta, efectiv, pe trei benzi pe sens, iar reclamele în favoarea mersului pe bicicletă sunt prezente frecvent la TV, dar şi prin desene, pe toate mijloacele de transport în comun.
După 14 zile am revenit acasă, în Ploieşti, unde un primar de nota 9 plus se luptă cu mulţi cetăţeni corigenţi la educaţia civică. Am încercat testul suedez. Am scris pe 20 de bileţele: "Păstraţi curăţenia!”, apoi le-am aruncat, unul câte unul, în cea mai populată piaţă a Ploieştiului: "Nichita Stănescu”. Ei bine, nimeni, absolut nimeni nu mi-a făcut nici un fel de observaţie că arunc gunoaie pe jos. Concluzia: suntem mult prea departe de lumea civilizată.
ing. ALEXANDRU DUMITRU - e-mail: joc_matematic@yahoo.com
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
