Oamenii ţin munţii în loc. De 10 ani
E duminica celei de-a şaptea ediţii FânFest, şi niciun gând ucigaş că ograda munţilor Roşiei Montane ar putea să dispară nu întunecă orizontul. Au fost cinci zile în care aproximativ patru mii de oameni au colindat pe coclauri, au dansat şi s-au bucurat de raiul Munţilor Apuseni.
Cea de-a şaptea ediţie FânFest s-a desfăşurat sub sloganul "Ţinem munţii în loc. Roşia Montană rezistă prin cultură”. Angajament respectat. Festivalul a cuprins o mare de evenimente culturale, de la teatru la film, de la muzică la întâlniri cu personalităţi din lumea artei şi cu activişti de mediu din toată ţara, toate pentru ca munţii să rămână aşa cum sunt şi cum i-a făcut Dumnezeu: maiestuoşi, acoperiţi de păduri, locuiţi de animale sălbatice, ogradă pentru roşienii care nu au plecat şi loc de visare pentru orăşeni.
Dacă lupta pentru salvarea Roşiei Montane a început ca o încăpăţânare a unor ţărani de a nu-şi vinde pământul şi s-a transformat în cea mai vizibilă luptă a societăţii civile din România, FânFest a devenit singurul festival cultural organizat exclusiv pe bază de voluntariat. "Am sentimentul că Roşia Montană e a noastră deja. Facem turism - activist, ce-i drept, dar e turism”, spune de sub pălăria de paie Eugen David, cu zâmbetul său care pare hotărât să nu dispară niciodată. Nu îşi aduce aminte cui i-a venit ideea festivalului, dar spune că e cea mai bună dintre toate pe care le-au avut de-a lungul celor 10 ani de rezistenţă.
Solidaritate sub cer înstelat
În curtea lui Eugen David, acolo unde şi-au instalat corturile invitaţii, organizatorii şi voluntarii festivalului, atmosfera l-a convins pe Tudor Brădăţan, unul dintre organizatori, de faptul că etapa în care se află campania "Salvaţi Roşia Montană!” este a unei "solidarităţi fără precedent”.
Participanţii la manifestările din Apuseni au sosit din Chişinău, Italia, Statele Unite ale Americii, Franţa, Estonia, Canada, Olanda, Polonia şi alte ţări care şi-au lăsat urma culturii lor în iarba munţilor noştri. E iarba pe care vacile roşienilor o rumegă mirate de valul de oameni sosiţi peste noapte, neobosiţi parcă să bată în sus şi în jos drumurile care duc spre evenimentele culturale sau spre monumentele naturii din Roşia. Pentru cei curioşi de astronomie, dar mai ales pentru cei care ar dormi cu ochii deschişi sub cerul liber, doar ca să-şi pună dorinţe cu fiecare stea căzătoare, astronomul Adrian Şonka a dezvăluit secretele cerului Roşiei Montane. Astfel, vizitatorii au aflat denumirile, formele şi legendele constelaţiilor. Astronomia i-a fascinat şi pe copiii de la festival, care, pe parcursul celor 5 zile, au descoperit Roşia Montană ca pe un imens loc de joacă.
Una dintre noutăţile pe care organizatorii le-au adus în această ediţie a festivalului este "Forumul activist”, adică întâlniri cu militanţi pentru diverse cauze, atât din România, cât şi din străinătate. "Forumul mi s-a părut cel mai bun lucru din festival”, spune unul din participanţii pe care i-am întâlnit la dezbaterea "Jurnalismul social - jurnalism de nişă sau asumarea propriei conştiinţe?”. Despre ideea de a organiza un astfel de forum, organizatorii spun că "a fost o necesitate pentru societatea civilă care se trezeşte din ce în ce mai mult în România”. La FânFest s-au cunoscut protestatarii din Piaţa Universităţii, cu cei din Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, activiştii care nu doresc exploatarea gazelor de şist, cu cei care nu doresc distrugerea naturii pentru aur, dar şi cu suporterii care, în luna ianuarie, au fost personaje centrale în rândul protestatarilor. Cadoul acestora pentru FânFest a fost transformarea platoului pe care s-au desfăşurat concertele într-un imens amfiteatru de iarbă verde, pământ şi linişte luminată în roşu, pentru trei minute în care au aprins torţele.
Atelierul de muls vacile
Biserica Unitariană e răcoroasă ca dimineţile în Roşia Montană. "Dumnezeu e unul”, scrie în maghiară deasupra altarului, un pic mai sus de frunţile noastre, numai cât să nu ţii capul plecat. E ultima plenară, şi Eugen David stă la masă alături de trei membri ai campaniei. Îşi pune pălăria pe masă, închide pumnii şi aşteaptă să ia cuvântul. "La început, cred că nici nu ştiam ce înseamnă societate civilă.[...] O singură dată am purtat discuţii cu Gold Corporation şi au înţeles din prima: Nu vând. Eu am proprietate, Goldul are proprietate, angajaţii au proprietăţi în Roşia Montană. Un singur lucru, însă, ne aparţine tuturor: patrimoniul.[...] Mie mi-e teamă de mărul otrăvit, de cadourile care nu ştiu de unde, de la cine vin.”... Dacă asculţi liniştea dintre cuvintele lui Eugen, auzi mirarea, oftatul, gândurile celor aproape o sută de oameni din biserică. Nu ştiu cum sunt slujbele aici, dar ceva din ecoul unei rugăciuni se sparge în fiecare din cei prezenţi.
Eugen David spune, de 10 ani, aceeaşi poveste, ca unui copil care nu mai creşte, iar noi suntem copiii care vor mereu să audă cum a început, cum rezistă, de ce nu cedează, câţi au plecat, câţi mai sunt. Spune povestea ca pe un destin pe care i l-a citit Dumnezeu într-o zi, la coasă, din cartea al cărei sfârşit îl intuieşte zâmbind. Zâmbeşte şi când ne spune că el nu înţelege cum cei care vorbesc la televizor vor un loc de muncă, iar el nu are timp să îşi ia concediu. "Am un «atelier» de muls vacile, dimineaţa şi seara, non-stop. Aşa e viaţa de ţăran”. La balconul Bisericii Unitariene, Bogdan, activist de trei ani în campania "Salvaţi Roşia Montană!”, zâmbeşte cu ochii închişi în fiecare moment de linişte.
"De-a lungul timpului, am acţionat împotriva egourilor noastre”, spune la aceeaşi plenară Ramona Duminicioiu, activista care a descoperit problema Roşiei Montane în "Formula AS”, în urmă cu 10 ani. La întrebarea unuia dintre participanţii la eveniment, în legătură cu o posibilă implicare politică a membrilor campaniei, ea zâmbeşte şi răspunde scurt: "În momentul în care am intra în zona politică, lupta e ca şi pierdută”. Un alt vorbitor, Tudor Brădăţan, consideră că, prin campania "Salvaţi Roşia Montană!”, trebuie creat un precedent prin care o astfel de luptă să fie câştigată de societatea civilă.
"No Tav” pentru Roşia Montană
Unul din exemplele de rezistenţă fără suport politic este cazul "No Tav” ("Nu trenului”). No Tav este o mişcare de rezistenţă din Italia în care, de 20 de ani, zeci de mii de oameni se împotrivesc construcţiei căii ferate care ar distruge o întreagă vale. Cum se aseamănă Roşia Montană şi Valea Susa? În primul rând, prin determinarea oamenilor de a milita pentru conservarea peisajului natural, refuzul de a da banilor o valoare mai mare decât principiilor şi felul în care presa boicotează subiectul. Una dintre cele mai puternice asemănări este, însă, faptul că atât activiştii No Tav, cât şi cei care vor Apusenii liberi de cianuri au făcut din luptă un fel de a trăi.
Activistul care se recomandă în patru litere se întreabă cum este posibil să dăm natura pe bani şi nu crede că există industrie curată. De pe băncile Bisericii Unitariene, publicul îl ascultă pe Nemo ca pe un predicator conştient de prea multe realităţi. Despre frumuseţea pericolelor, tot Nemo ne-a spus, citând din Victor Hugo: "Pericolele aruncă lumină asupra frăţiei dintre oamenii care nu se cunosc”. Ascultându-l pe Nemo, am senzaţia că oamenii hotărâţi seamănă mult între ei. Pentru o clipă, Nemo a fost Eugen David.
Planeta Moldova
Între invitaţii la FânFest care au surprins publicul în mod plăcut este şi scriitorul Mitoş Micleuşanu. Cunoscut ca membru al "Planetei Moldova”, el a venit la festival în calitate de scriitor şi prieten al festivalului. La capitolul literatură, printre cei prezenţi se numără şi câţiva dintre reprezentanţii generaţiei de astăzi ai scrisului, respectiv Mihail şi Alexandru Vakulovski, Livia Ştefan, Mugur Grosu şi Flavius Ardelean.
Amintiri din trecut: "Nunta de piatră”
"Uite, aici cred că era leagănul din film..”, spune Bogdan, pe drumul dinspre Tăul Mare spre Piaţa Veche. În lac, un turn de apă folosit pe vremuri de mineri se înalţă greu, ruginit, umbrind un cilindru de apă.De aici, din vârful dealului, lacul pare că este Tăul din "Nunta de piatră”, filmul lui Dan Piţa şi al lui Mircea Veroiu, pe care publicul l-a descoperit la FânFest, în tandem cu "Duhul Aurului”. Acesta a fost unul dintre cele mai importante evenimente culturale, proiecţiile fiind însoţite de ansamblul muzical Einuiea. În sunet de fluier, chitară, drâmbă şi vioară, tobe şi vântul de seară de pe văile apusene, aproximativ o mie de oameni au descoperit peisajele vechii Roşii Montane, aşa cum le-au surprins regizorii în filmele lor. În privirea personajelor, ceva parcă strigă la noi, generaţiile care descoperă lăcomia veche, să lăsăm munţii din film în pace.
Despre legende, spiritele minelor şi blestemul aurului, participanţii la FânFest au aflat de la povestitorii de la focul de tabără şi de la ghizii care i-au plimbat pe cărările roşiene. Erau drumuri de piatră odată, iar oamenii nu erau împărţiţi între "goldişti” şi roşieni care nu vor să plece, la fel cum pe ziduri nu era însemnat numele unei companii canadiene care promite restaurarea, odată cu demararea proiectului de minerit. Bisericile pe care lacul de decantare le-ar înghiţi sau care ar cădea în urma dinamitării munţilor sunt parte din legenda aurarului Grita, cel mai bogat om din Roşia, care, temător de puterea vâlvei, a construit ceea ce aceasta i-ar fi cerut într-o întâlnire în mină: şapte biserici şi şapte şcoli!
30 de zile pe bicicletă pentru o săptămână de fericire
Iese din apa rece a Tăului Mare, se trânteşte pe iarbă cu privirea spre nori, dârdâie şi strigă: "Ce frumoasă e viaţa!”. Mai jos de el, alţi visători cu părul luminat de apus îl aprobă cu un zâmbet lung. E zâmbetul pe care îl dai răspuns fiecărei întâlniri cu Tică Darie, băiatul de 20 de ani, care a vestit în fiecare oraş dintre Copenhaga şi Roşia Montană că, între 15 şi 19 august, România se bucură de rezistenţa societăţii civile la FânFest. Pe numele întreg, Dumitru Vărzariu-Darie, iubeşte natura şi spune despre el că e născut ca să ajute şi ca să călătorească. "Mă simt mai ceva ca acasă!”, spunea Tică, înconjurat de oamenii care l-au aşteptat cu steagurile "Salvaţi Roşia Montană!”, ca pe un fiu rătăcit al campaniei. Roşianul Zeno Cornea l-a întâmpinat cu pâine, sare şi pălincă, în timp ce bucuroşii care îi cântau "la mulţi ani” ocupaseră strada principală.
Tică este student la design în Copenhaga, iar drumul spre FânFest a început pe 15 iulie, când pleca din graniţele daneze cu 500 de coroane, 800 de forinţi, 10 lei şi steagul campaniei Salvaţi Roşia Montană. Erau banii primiţi de la prietenii din Danemarca, cu o zi înainte de marea plecare. Precaut, economiile lui le-a dat pe echipamentul de cicloturist plecat spre Apuseni, iar ce a primit i-a ajuns jumătate de drum.Mai departe, spune că a avut "ajutor din cer”, şi astfel a ajuns la destinaţia finală. A plecat cu patru tricouri şi şase perechi de şosete, câteva foi pentru jurnalul de călătorie şi camera de filmat, în care i-a adunat pe toţi prietenii de pe drum. A plecat singur, dar drumurile l-au dus mereu la un om care, dacă nu l-a cazat, şi-a împărţit mâncarea, îmbrăţişările şi amintirile cu el, iar el a împărtăşit tuturor povestea Roşiei Montane. Primul om care îi vine în minte din călătorie este o fată din Viena, care după o discuţie nocturnă pe o bancă pe care îşi aşezase resemnarea că în noaptea aceea va rămâne acolo, i-a oferit două nopţi de cazare. "Nu aveam unde să dorm, nu aveam ce mânca şi nu aveam bani. Singur în Viena, na! Şi nu aveam telefon”. Avea, în schimb, steagul "Save Roşia Montană!”, în cazul în care un român l-ar fi recunoscut mai uşor.
Ca şi cum plecarea la drum a scos haiducul din el şi l-a aşezat pe bicicletă, pe 15 iulie a uitat să îşi pună în bagaj harta şi, ca toate să fie parte din povestea lui Tică haiducul, în a doua zi de călătorie a scăpat telefonul într-unul din râurile Germaniei. Prea târziu şi prea încăpăţânat ca să se întoarcă în Copenhaga, şi-a continuat călătoria fără ca cei dragi şi îngrijoraţi din Suceava să mai ştie de el, preţ de 5 zile. De atunci şi până acum, când încă nu a plecat din Roşia Montană, deşi festivalul s-a terminat de două zile, a râs mult, a ascultat poveştile de la foc, a dansat, a cântat, a muls vaca lui Eugen David, a înotat în Tăul Mare, s-a jucat cu cei mici la Cortul Copiilor de la FânFest şi i-a strâns pe toţi prietenii în mica lui cameră de filmat, de care este de nedespărţit.
"O să fac înconjurul lumii pentru Roşia Montană”
Se întinde pe spate şi răspunde ca şi cum şi-ar citi în nori gândurile. De fapt, cred că doar de acolo, din cer, poate să vină înţelepciunea cu care zâmbeşte ca de o prostie omenească: "Cum să le zici oamenilor care au crescut în natură să se mute, să îşi vândă pământul, ca să distrugă Roşia Montană?”. Caută răspunsul în pădurile întunecate la ora primelor concerte de la FânFest şi îşi aminteşte de întâia întâlnire cu munţii de aici. A descoperit Roşia Montană în urmă cu câţiva ani, când hoinărea prin Carpaţi pe bicicletă, împreună cu fraţii lui. De atunci şi până în ziua în care s-a oprit iar aici, după 3000 de kilometri de pedalat, dragostea pentru munţii Roşiei nu a dispărut. De fapt, în inima lui e un loc atât de mare, încât par să încapă toate pădurile, toate apele, toţi munţii şi toţi oamenii pe care îi vede drept cele mai frumoase cadouri din călătoria sa. La capătul ei a întâlnit alţi oameni, la fel de frumoşi, cărora, în emoţia primei întâlniri, nu mai ştia să le spună decât "Mulţumesc, mulţumesc frumos!”. Din prima zi şi până în a şaptea, când s-a urcat iar pe bicicletă, spre sucevenii care îi duc dorul, spune că s-a simţit iubit. "Am întâlnit mulţi oameni, poate mai mulţi decât în toată călătoria asta, oricum, la fel de faini. Foarte faini”. Pentru el, "călătoria înseamnă întotdeauna aventură. Mereu obişnuiesc să plec singur. În Copenhaga, pe lângă şcoală, făceam curăţenie în hoteluri. Din banii pe care îi câştigam, îmi rezervam bilete de avion. Odată, aveam bilete rezervate în Oslo, Berlin şi România, dar încă nu plecasem nicăieri. Aveam biletele rezervate, dar nu mai aveam niciun ban”.
Ca şi cum ştie sigur că cineva i-a pregătit deja o viaţă foarte frumoasă, iar el trebuie doar să facă ce simte, râde cu poftă când îl întreb care e visul lui. Cu ochii luminaţi de stelele cerului Roşiei la început de seară, răspunde: "O să fac înconjurul lumii pentru Roşia Montană”.
"E fain, calcă-l nevoile”
Cu mâinile în şold şi chipul rumenit în soarele dimineţii, când laptele trebuie muls, Maria, soţia lui Eugen, spune că e "fain copiluţul” şi că i-ar plăcea să mai stea, "dacă tot o venit atâta drum”. Tică a rămas încă două zile după terminarea festivalului şi pleacă de aici cu acelaşi zâmbet, fără de care nu ţi-l poţi imagina. În urma lui, de stelele căzătoare ale Roşiei Montane se vor agăţa dorinţe de bine pentru el. De roţile bicicletei lui se va auzi mereu în sat, la fel cum de sat se va auzi mereu în drumul lui Tică.
"Pun bâta pe vaci ca jandarmii pe protestatari”
Soarele nu are niciun nor de ocolit, iapa lui Eugen încă nu a terminat de păscut iarba începută la miezul nopţii, liniştea se întinde iar peste lume, iar vacile sunt puse pe şotii. Pentru toţi care mai dorm, alarma o dă Eugen, în goana după animalele neastâmpărate. Înalt, cu veşnica pălărie de paie, spune că asta e gimnastica de dimineaţă. În mână flutură o coadă de mătură îndoită pe spatele vitelor, mai cuminţi cu fiecare fluierătură. Din curtea lui, corturile se risipesc cu fiecare oră. Mai sunt câţiva inşi, pe care munţii îi ţin în loc, veseli şi entuziasmaţi, să mai prindă încă o baie în Tău, un apus pe Piatra Corbului, un borcan de miere de la vestitul Remus Cenuşă, orice, numai să mai rămână în Roşia.
OANA MOISIL