FÂNFEST - ediția cu numărul 7 - "Ținem munții în loc. Roșia Montană rezistă prin cultură”

* O iapă ia cina în stuful tăului întins între tălpile noastre și apus. Mânzul ei nechează, surprins de râsetele unui sfârșit de festival și început de entuziasm. Cu sentimentul că suntem aici dintotdeauna și niciodată nu vom mai ști de blocuri, trafic și omul stresat, înotul în apa Tăului Mare e o baie de fericire *

Oamenii țin munții în loc. De 10 ani

E duminica celei de-a șaptea ediții FânFest, și niciun gând ucigaș că ograda munților Roșiei Montane ar putea să dispară nu întunecă orizontul. Au fost cinci zile în care aproximativ patru mii de oameni au colindat pe coclauri, au dansat și s-au bucurat de raiul Munților Apuseni.
Cea de-a șaptea ediție FânFest s-a desfășurat sub sloganul "Ți­nem munții în loc. Roșia Mon­tană rezistă prin cultură”. An­gajament respectat. Festivalul a cu­prins o mare de evenimente cul­turale, de la teatru la film, de la muzică la întâlniri cu per­sonalități din lumea artei și cu activiști de mediu din toată țara, toate pentru ca munții să rămână așa cum sunt și cum i-a făcut Dum­ne­zeu: maiestuoși, acoperiți de pă­duri, locuiți de animale sălbatice, ogra­dă pentru roșienii care nu au ple­cat și loc de visare pentru oră­șeni.
Dacă lupta pentru salvarea Ro­șiei Montane a început ca o încăpă­țânare a unor țărani de a nu-și vinde pământul și s-a trans­format în cea mai vizibilă luptă a societății civile din România, FânFest a devenit singurul festi­val cultural organizat exclusiv pe bază de voluntariat. "Am senti­mentul că Roșia Montană e a noastră deja. Facem turism - acti­vist, ce-i drept, dar e turism”, spune de sub pălăria de paie Eu­gen David, cu zâmbetul său care pare hotărât să nu dispară niciodată. Nu își aduce aminte cui i-a venit ideea festivalului, dar spune că e cea mai bună dintre toate pe care le-au avut de-a lungul celor 10 ani de rezistență.

Solidaritate sub cer înstelat

În curtea lui Eugen David, acolo un­de și-au instalat corturile invitații, or­ga­nizatorii și voluntarii festivalului, atmo­sfera l-a convins pe Tudor Brădățan, unul dintre organizatori, de faptul că eta­pa în care se află campania "Salvați Ro­șia Montană!” este a unei "solidarități fără precedent”.
Participanții la manifestările din Apuseni au sosit din Chișinău, Italia, Statele Unite ale Americii, Franța, Esto­nia, Canada, Olanda, Polonia și alte țări care și-au lăsat urma culturii lor în iarba munților noștri. E iarba pe care vacile roșienilor o rumegă mirate de valul de oameni sosiți peste noapte, neobosiți parcă să bată în sus și în jos drumurile care duc spre eve­nimentele culturale sau spre monu­men­tele naturii din Roșia. Pentru cei cu­rioși de astronomie, dar mai ales pentru cei care ar dormi cu ochii deschiși sub cerul liber, doar ca să-și pună dorințe cu fiecare stea căzătoare, astronomul Adrian Șonka a dezvăluit secretele cerului Roșiei Mon­tane. Astfel, vizitatorii au aflat denumirile, for­mele și legendele constelațiilor. Astrono­mia i-a fascinat și pe copiii de la festival, care, pe parcursul celor 5 zile, au descoperit Roșia Mon­tană ca pe un imens loc de joacă.
Una dintre noutățile pe care organizatorii le-au adus în această ediție a festivalului este "Forumul activist”, adică întâlniri cu mili­tanți pentru diverse cauze, atât din România, cât și din străină­tate. "Foru­mul mi s-a părut cel mai bun lucru din festival”, spu­ne unul din participanții pe care i-am întâlnit la dezba­terea "Jurna­lismul social - jurnalism de nișă sau asu­ma­rea propriei con­știin­țe?”. Despre ideea de a orga­niza un astfel de forum, organizatorii spun că "a fost o necesitate pen­tru societatea civilă care se tre­zește din ce în ce mai mult în Ro­mâ­nia”. La FânFest s-au cu­nos­cut protestatarii din Piața Uni­ver­sității, cu cei din Piața Uni­rii din Cluj-Napoca, activiștii care nu doresc exploatarea gazelor de șist, cu cei care nu doresc distru­gerea naturii pentru aur, dar și cu su­porterii care, în luna ianuarie, au fost personaje centrale în rândul protestatarilor. Cadoul acestora pentru FânFest a fost transfor­ma­rea platoului pe care s-au desfă­șu­rat con­cer­tele într-un imens amfi­teatru de iarbă verde, pământ și liniște luminată în roșu, pentru trei minute în care au aprins torțele.

Atelierul de muls vacile

Biserica Unitariană e răcoroasă ca di­minețile în Roșia Montană. "Dumne­zeu e unul”, scrie în ma­ghiară deasupra altarului, un pic mai sus de frunțile noastre, numai cât să nu ții capul plecat. E ultima plenară, și Eugen David stă la masă alături de trei membri ai campaniei. Își pune pă­lăria pe masă, închide pumnii și așteaptă să ia cu­vântul. "La început, cred că nici nu știam ce în­seam­nă societate civilă.[...] O singură dată am purtat discuții cu Gold Corporation și au înțeles din prima: Nu vând. Eu am proprietate, Goldul are proprietate, angajații au proprietăți în Roșia Montană. Un singur lucru, însă, ne aparține tuturor: patrimoniul.[...] Mie mi-e teamă de mărul otrăvit, de cadourile care nu știu de unde, de la cine vin.”... Dacă asculți liniștea dintre cuvintele lui Eugen, auzi mirarea, oftatul, gândurile celor aproape o sută de oameni din biserică. Nu știu cum sunt slujbele aici, dar ceva din ecoul unei rugă­ciuni se sparge în fiecare din cei prezenți.
Eugen David spune, de 10 ani, aceeași poveste, ca unui copil care nu mai crește, iar noi suntem copiii care vor mereu să audă cum a început, cum rezistă, de ce nu cedează, câți au plecat, câți mai sunt. Spune po­vestea ca pe un destin pe care i l-a citit Dumnezeu într-o zi, la coasă, din cartea al cărei sfârșit îl intuiește zâmbind. Zâmbește și când ne spune că el nu înțelege cum cei care vorbesc la televizor vor un loc de muncă, iar el nu are timp să își ia concediu. "Am un «atelier» de muls vacile, dimineața și seara, non-stop. Așa e viața de țăran”. La balconul Bisericii Unitariene, Bogdan, activist de trei ani în campania "Salvați Roșia Montană!”, zâmbește cu ochii închiși în fiecare mo­ment de liniște.
"De-a lungul timpului, am acționat împotriva egou­rilor noastre”, spune la aceeași plenară Ramona Dumi­ni­cioiu, activista care a descoperit problema Roșiei Mon­tane în "Formula AS”, în urmă cu 10 ani. La între­barea unuia dintre participanții la eveniment, în legă­tură cu o posibilă implicare politică a membrilor cam­pa­niei, ea zâmbește și răspunde scurt: "În momentul în care am intra în zona politică, lupta e ca și pier­dută”. Un alt vorbitor, Tudor Brădățan, consideră că, prin campania "Salvați Roșia Montană!”, trebuie creat un precedent prin care o astfel de luptă să fie câștigată de societatea civilă.

"No Tav” pentru Roșia Montană

Unul din exemplele de rezistență fără suport politic este cazul "No Tav” ("Nu trenului”). No Tav este o miș­care de rezistență din Italia în care, de 20 de ani, zeci de mii de oameni se împotrivesc construcției căii ferate care ar distruge o întreagă vale. Cum se asea­mă­nă Roșia Montană și Valea Susa? În primul rând, prin determinarea oamenilor de a milita pentru conservarea peisajului natural, refuzul de a da banilor o valoare mai mare decât principiilor și felul în care presa boicotează subiectul. Una dintre cele mai puternice asemănări este, însă, faptul că atât activiștii No Tav, cât și cei care vor Apusenii liberi de cianuri au făcut din luptă un fel de a trăi.
"Eram la marele marș No Tav din februarie, anul acesta, unde au parti­cipat peste 50 de mii de oameni. Toți aveau steagurile No Tav, eu îl aveam pe al vostru, Roșia Montană”, spune Nemo, activist No Tav încă din anul 1996. Se află la Roșia Montană pentru a doua oară și a susținut un atelier în cadrul festivalului FânFest, în care a împărtășit experiența rezistenței italie­ne. De 10 ani, de când s-a mutat în Va­lea Susa, normalitatea vieții lui Nemo include, pe lângă oamenii cu care îm­părtășește aceeași încăpățânare, con­frun­tări dese cu autoritățile. Sunt câțiva ani de când valea a început să fie ocupată de activiștii care se opun construcției căii ferate - "Poate intra oricine aici, în afară de politicieni și polițiști”. Totuși, autoritățile vin des în comunitate - "Nu ne mai trimit poliție, ne trimit robocopi, oameni pregătiți pentru război [...] Așa e viața în societatea noastră - te supui sau mori”.
Activistul care se recomandă în patru litere se în­treabă cum este posibil să dăm natura pe bani și nu crede că există industrie curată. De pe băncile Bisericii Unitariene, publicul îl ascultă pe Nemo ca pe un pre­dicator conștient de prea multe realități. Despre frumu­sețea pericolelor, tot Nemo ne-a spus, citând din Victor Hugo: "Pericolele aruncă lumină asupra frăției dintre oamenii care nu se cunosc”. Ascultându-l pe Nemo, am senzația că oamenii hotărâți seamănă mult între ei. Pentru o clipă, Nemo a fost Eugen David.

Planeta Moldova

Între invitații la FânFest care au surprins publicul în mod plăcut este și scriitorul Mitoș Micleușanu. Cunoscut ca membru al "Planetei Moldova”, el a venit la festival în calitate de scriitor și prieten al festiva­lului. La capitolul literatură, printre cei prezenți se nu­mără și câțiva dintre reprezentanții generației de astăzi ai scrisului, respectiv Mihail și Alexandru Vakulovski, Livia Ștefan, Mugur Grosu și Flavius Ardelean.

Amintiri din trecut: "Nunta de piatră”

"Uite, aici cred că era leagănul din film..”, spune Bogdan, pe dru­mul dinspre Tăul Mare spre Piața Veche. În lac, un turn de apă folosit pe vremuri de mineri se înalță greu, ruginit, um­brind un cilindru de apă. De aici, din vârful dealu­lui, lacul pare că este Tăul din "Nunta de pia­tră”, filmul lui Dan Pița și al lui Mircea Veroiu, pe care publicul l-a des­coperit la FânFest, în tan­dem cu "Duhul Auru­lui”. Acesta a fost unul dintre cele mai importante evenimente culturale, pro­iecțiile fiind însoțite de ansamblul muzical Einuiea. În sunet de fluier, chitară, drâmbă și vioară, tobe și vântul de seară de pe văile apusene, aproximativ o mie de oa­meni au descoperit peisajele vechii Roșii Montane, așa cum le-au surprins regizorii în filmele lor. În privirea personajelor, ceva parcă strigă la noi, generațiile care descoperă lăcomia veche, să lăsăm munții din film în pace.
Despre legende, spi­ritele minelor și bles­temul aurului, partici­pan­ții la FânFest au aflat de la poves­titorii de la focul de tabără și de la ghizii care i-au plimbat pe cărările ro­șiene. Erau drumuri de piatră odată, iar oame­nii nu erau împărțiți între "goldiști” și ro­șieni care nu vor să plece, la fel cum pe ziduri nu era însemnat numele unei companii canadiene care pro­mite restaurarea, odată cu demararea proiec­tului de minerit. Bise­ricile pe care lacul de decan­tare le-ar înghiți sau care ar cădea în urma dinamitării mun­ților sunt parte din le­genda aurarului Grita, cel mai bogat om din Roșia, care, temător de pute­rea vâlvei, a con­struit ceea ce aceasta i-ar fi cerut într-o întâl­nire în mină: șapte bi­serici și șapte școli!

30 de zile pe bicicletă pentru o săptămână de fericire

Iese din apa rece a Tăului Mare, se trântește pe iarbă cu privirea spre nori, dârdâie și strigă: "Ce fru­moasă e viața!”. Mai jos de el, alți visători cu părul luminat de apus îl aprobă cu un zâmbet lung. E zâm­betul pe care îl dai răspuns fiecărei întâlniri cu Tică Darie, băiatul de 20 de ani, care a vestit în fiecare oraș dintre Copenhaga și Roșia Montană că, între 15 și 19 august, România se bucură de rezistența societății civile la FânFest. Pe numele întreg, Dumitru Vărzariu-Darie, iubește natura și spune despre el că e născut ca să ajute și ca să călătorească. "Mă simt mai ceva ca aca­să!”, spunea Tică, înconjurat de oamenii care l-au așteptat cu steagurile "Salvați Roșia Montană!”, ca pe un fiu rătăcit al campaniei. Roșianul Zeno Cornea l-a întâmpinat cu pâine, sare și pălincă, în timp ce bucu­roșii care îi cântau "la mulți ani” ocupaseră strada principală.
Tică este student la design în Copenhaga, iar dru­mul spre FânFest a început pe 15 iulie, când pleca din granițele daneze cu 500 de coroane, 800 de forinți, 10 lei și steagul campaniei Salvați Roșia Montană. Erau banii primiți de la prietenii din Danemarca, cu o zi înainte de marea plecare. Precaut, economiile lui le-a dat pe echipamentul de cicloturist plecat spre Apuseni, iar ce a primit i-a ajuns jumătate de drum. Mai departe, spune că a avut "ajutor din cer”, și astfel a ajuns la destinația finală. A plecat cu patru tricouri și șase perechi de șosete, câteva foi pentru jurnalul de călă­torie și camera de filmat, în care i-a adunat pe toți prie­tenii de pe drum. A plecat singur, dar drumurile l-au dus mereu la un om care, dacă nu l-a cazat, și-a împăr­țit mâncarea, îmbrățișările și amintirile cu el, iar el a împărtășit tuturor povestea Roșiei Montane. Pri­mul om care îi vine în minte din călătorie este o fată din Viena, care după o discuție nocturnă pe o bancă pe care își așezase resemnarea că în noaptea aceea va rămâne acolo, i-a oferit două nopți de cazare. "Nu aveam unde să dorm, nu aveam ce mânca și nu aveam bani. Singur în Viena, na! Și nu aveam tele­fon”. Avea, în schimb, steagul "Save Roșia Mon­tană!”, în cazul în care un român l-ar fi re­cunoscut mai ușor.
Ca și cum plecarea la drum a scos haiducul din el și l-a așezat pe bici­cletă, pe 15 iulie a uitat să își pună în bagaj harta și, ca toate să fie parte din povestea lui Tică haiducul, în a doua zi de călătorie a scăpat telefo­nul într-unul din râurile Germaniei. Prea târziu și prea încăpățânat ca să se întoarcă în Copenhaga, și-a continuat călătoria fără ca cei dragi și îngrijorați din Suceava să mai știe de el, preț de 5 zile. De atunci și până acum, când încă nu a plecat din Roșia Montană, deși festivalul s-a terminat de două zile, a râs mult, a ascultat poveștile de la foc, a dansat, a cântat, a muls vaca lui Eugen David, a înotat în Tăul Mare, s-a jucat cu cei mici la Cortul Copiilor de la FânFest și i-a strâns pe toți prietenii în mica lui cameră de fil­mat, de care este de nedespărțit.

"O să fac înconjurul lumii pentru Roșia Montană”

Se întinde pe spate și răspunde ca și cum și-ar citi în nori gân­durile. De fapt, cred că doar de acolo, din cer, poate să vină în­țelepciunea cu care zâmbește ca de o pros­tie omenească: "Cum să le zici oa­me­nilor care au crescut în natură să se mute, să își vândă pămân­tul, ca să distrugă Ro­șia Montană?”. Caută răspunsul în pădurile întunecate la ora pri­melor concerte de la FânFest și își amin­tește de întâia întâl­nire cu munții de aici. A descoperit Roșia Montană în urmă cu câțiva ani, când hoinărea prin Carpați pe bicicletă, împreună cu frații lui. De atunci și până în ziua în care s-a oprit iar aici, după 3000 de kilometri de pedalat, dragostea pentru munții Roșiei nu a dispărut. De fapt, în inima lui e un loc atât de mare, încât par să încapă toate pă­durile, toate apele, toți munții și toți oamenii pe care îi vede drept cele mai frumoase cadouri din călătoria sa. La capătul ei a întâlnit alți oameni, la fel de frumoși, cărora, în emoția primei întâlniri, nu mai știa să le spu­nă decât "Mulțumesc, mulțumesc frumos!”. Din prima zi și până în a șaptea, când s-a urcat iar pe bicicletă, spre sucevenii care îi duc dorul, spune că s-a simțit iubit. "Am întâlnit mulți oameni, poate mai mulți decât în toată călătoria asta, oricum, la fel de faini. Foarte faini”. Pentru el, "călătoria înseamnă întotdeauna aven­tură. Mereu obișnuiesc să plec singur. În Copen­haga, pe lângă școală, făceam curățenie în hoteluri. Din banii pe care îi câștigam, îmi rezervam bilete de avion. Odată, aveam bilete rezervate în Oslo, Berlin și România, dar încă nu plecasem nicăieri. Aveam bile­tele rezervate, dar nu mai aveam niciun ban”.
Ca și cum știe sigur că cineva i-a pregătit deja o viață foarte frumoasă, iar el trebuie doar să facă ce sim­te, râde cu poftă când îl întreb care e visul lui. Cu ochii luminați de stelele cerului Roșiei la început de seară, răspunde: "O să fac înconjurul lumii pentru Roșia Montană”.

"E fain, calcă-l nevoile”

Cu mâinile în șold și chipul rumenit în soarele dimineții, când laptele trebuie muls, Maria, soția lui Eugen, spune că e "fain copiluțul” și că i-ar plăcea să mai stea, "dacă tot o venit atâta drum”. Tică a rămas încă două zile după terminarea festivalului și pleacă de aici cu același zâmbet, fără de care nu ți-l poți imagina. În urma lui, de stelele căzătoare ale Roșiei Montane se vor agăța dorințe de bine pentru el. De roțile bicicletei lui se va auzi mereu în sat, la fel cum de sat se va auzi mereu în drumul lui Tică.

"Pun bâta pe vaci ca jandarmii pe protestatari”

Soarele nu are niciun nor de ocolit, iapa lui Eugen încă nu a terminat de păscut iarba începută la miezul nopții, liniștea se întinde iar peste lume, iar vacile sunt puse pe șotii. Pentru toți care mai dorm, alarma o dă Eugen, în goana după animalele neastâmpărate. Înalt, cu veșnica pălărie de paie, spune că asta e gimnastica de dimineață. În mână flutură o coadă de mătură în­doită pe spatele vitelor, mai cuminți cu fiecare fluie­rătură. Din curtea lui, corturile se risipesc cu fiecare oră. Mai sunt câțiva inși, pe care munții îi țin în loc, veseli și entuziasmați, să mai prindă încă o baie în Tău, un apus pe Piatra Corbului, un borcan de miere de la vestitul Remus Cenușă, orice, numai să mai rămână în Roșia.
OANA MOISIL