Aşa e şi cu momentele prin care trece azi România. Avem destule motive de îngrijorare, dar avem, de asemenea, şi prilejul să descoperim lucruri semnificative despre noi şi despre cei din jurul nostru. Unele întâmplări le-ar putea părea unora, acum, la temperatura momentului, simple conjuncturi sau, dimpotrivă, conspiraţii menite să ajute pe unul sau pe altul dintre combatanţii crizei de la Bucureşti. Dimpotrivă, eu cred că sunt lucruri care ar trebui să ne bucure pe toţi şi să ne dea încrederea că, ani buni de acum încolo, vom putea fi feriţi de abuzurile clasei politice.
S-a întărit Statul!
"Întăriţi-vă Statul!”, râdea ironic la telefon, cu câţiva ani în urmă, un cunoscut şi intangibil om de afaceri. Astăzi, Sorin Ovidiu Vântu asistă la vertijul din politica românească din închisoare. Semn că instituţiile publice nu mai sunt cum şi le imagina el, supuse necondiţionat, iar funcţionarii publici nu mai sunt nici ei dispuşi să-şi rişte libertatea pentru servicii strâmbe făcute mediului politic sau de afaceri. În vreme ce, timp de 10 ani, clasa politică a involuat până la babilonia de astăzi, în instituţiile statului a apărut o generaţie de oameni responsabili, conştienţi de valoarea şi de misiunea lor. E de-ajuns ca în câteva instituţii-cheie astfel de oameni să formeze (indiferent de opţiunile politice) o masă critică, pentru ca aceste organisme să îşi câştige suficientă autonomie, cât să forţeze politicul (indiferent de culoare) la a-şi da pe faţă intenţiile de ilegalitate sau de abuz de putere, aşa cum s-a întâmplat la Ministerul de Interne, în controversa legată de listele electorale. La fel se întâmplă şi pe la Parchete, şi în Consiliul Superior al Magistraturii, peste tot unde sunt oameni cu suficientă responsabilitate, încât să pună probitatea lor profesională deasupra oricăror şantaje şi presiuni. În vreme ce valul de încarcerări din vârfurile mediului politic şi de afaceri i-a disperat pe politruci şi pe miliardarii de mucava, pe mulţi oameni oneşti şi la locul lor i-a întărit în lupta lor cu sistemul sau din interiorul sistemului.
Occidentul: nu sunteţi singuri!
Apoi, impresia că ne putem face de cap în România, în dispreţul valorilor şi intereselor comune euro-atlantice s-a dovedit, săptămânile acestea, iluzie deşartă, cea mai gravă eroare făcută de USL, când a pus la cale debarcarea accelerată a lui Traian Băsescu. Mizând pe precedentul suspendării din 2007, când Occidentul a dat liber jocurilor politice de la Bucureşti, USL a forţat, pe ici, pe colo, condiţiile şi termenii suspendării. Dar luările de poziţie ale Occidentului n-au întârziat să apară. S-au radicalizat cu fiecare zi, mai cu seamă după Referendum, culminând cu scrisoarea trimisă lui Victor Ponta de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi cu vizita excepţională la Bucureşti a emisarului pe probleme europene al Administraţiei SUA, Philip Gordon. Mesajul Occidentului e clar: parte a structurilor euro-atlantice şi pion important în mai multe angajamente strategice, România nu mai poate continua pe linia democraţiei originale din anii '90. Argumentul "treburilor interne” nu ţine. Occidentul are la mână, pe de o parte, tratatele asumate liber de România, iar pe de altă parte, are forţa coercitivă a alocărilor de bani europeni şi a ajutorului extern, exact instrumentele prin care au reuşit, nu de multă vreme, să curme elanul deviaţionist al Budapestei. Dincolo de calculele politice ale momentului şi de aparenta susţinere a lui Băsescu în lupta pentru Cotroceni, mesajul Occidentului este cât se poate de important pentru România. E prima oară când avem dovezi clare că nu suntem singuri, că Europa şi SUA, cu interese adesea antagonice pe diverse teme legate de România, sunt ferme când e vorba de alunecările, indiferent pe ce direcţie cardinală, ale clasei noastre politice.