Criză cu motive de optimism

Ciprian Rus
Sunt lucruri pe care în criză le înțelegi altfel decât într-o perioadă de acalmie, exact ca atunci când îți descoperi adevărații prieteni la greu.

Așa e și cu momentele prin care trece azi România. Avem destule motive de îngrijorare, dar avem, de ase­me­nea, și prilejul să descoperim lu­cruri semnificative despre noi și des­pre cei din jurul nostru. Unele în­tâm­­plări le-ar putea părea unora, acum, la tem­pe­ratura momentului, sim­ple con­juncturi sau, dimpotrivă, conspirații menite să ajute pe unul sau pe altul din­tre combatanții crizei de la Bucu­rești. Dimpotrivă, eu cred că sunt lucruri care ar trebui să ne bucure pe toți și să ne dea încrederea că, ani buni de acum încolo, vom putea fi feriți de abuzurile clasei politice.

S-a întărit Statul!

"Întăriți-vă Statul!”, râdea ironic la telefon, cu câțiva ani în urmă, un cunoscut și intangibil om de afa­ceri. Astăzi, Sorin Ovidiu Vântu asistă la vertijul din politica românească din închisoare. Semn că instituțiile publice nu mai sunt cum și le imagina el, supuse necondiționat, iar funcționarii publici nu mai sunt nici ei dispuși să-și riște libertatea pentru ser­vicii strâmbe făcute mediului politic sau de afaceri. În vreme ce, timp de 10 ani, clasa politică a involuat până la babilonia de astăzi, în instituțiile statului a apărut o generație de oameni responsabili, con­știenți de valoarea și de misiunea lor. E de-ajuns ca în câteva instituții-cheie astfel de oameni să formeze (indiferent de opțiunile politice) o masă critică, pen­tru ca aceste organisme să își câștige suficientă au­to­nomie, cât să forțeze politicul (indiferent de cu­loare) la a-și da pe față intențiile de ilegalitate sau de abuz de putere, așa cum s-a întâmplat la Minis­terul de Interne, în controversa legată de listele elec­to­rale. La fel se întâmplă și pe la Parchete, și în Con­siliul Superior al Magistraturii, peste tot unde sunt oameni cu suficientă responsabilitate, încât să pună probitatea lor profesională deasupra oricăror șantaje și presiuni. În vreme ce valul de încarcerări din vâr­furile mediului politic și de afaceri i-a disperat pe politruci și pe miliardarii de mucava, pe mulți oa­meni onești și la locul lor i-a întărit în lupta lor cu sistemul sau din interiorul sistemului.

Occidentul: nu sunteți singuri!

Apoi, impresia că ne putem face de cap în Ro­mânia, în disprețul valorilor și intereselor comune eu­ro-atlantice s-a dovedit, săptămânile acestea, iluzie deșartă, cea mai gravă eroare făcută de USL, când a pus la cale debarcarea accelerată a lui Traian Băsescu. Mizând pe precedentul suspendării din 2007, când Occidentul a dat liber jocurilor politice de la București, USL a forțat, pe ici, pe colo, con­dițiile și termenii suspendării. Dar luările de poziție ale Occidentului n-au întârziat să apară. S-au radi­ca­lizat cu fiecare zi, mai cu seamă după Refe­ren­dum, culminând cu scrisoarea trimisă lui Victor Pon­ta de președintele Comisiei Europene, Jose Ma­nuel Barroso, și cu vizita excepțională la Bucu­rești a emisarului pe probleme europene al Ad­mi­nis­trației SUA, Philip Gordon. Mesajul Occi­den­tului e clar: parte a structurilor euro-atlantice și pion im­portant în mai multe angajamente strategice, Ro­mâ­nia nu mai poate continua pe linia democrației ori­ginale din anii '90. Argumentul "treburilor interne” nu ține. Occidentul are la mână, pe de o parte, tra­tatele asumate liber de România, iar pe de altă parte, are forța coercitivă a alocărilor de bani europeni și a ajutorului extern, exact instrumentele prin care au reușit, nu de multă vreme, să curme elanul devia­țio­nist al Budapestei. Dincolo de calculele politice ale momentului și de aparenta susținere a lui Bă­sescu în lupta pentru Cotroceni, mesajul Occi­den­tului este cât se poate de important pentru România. E pri­ma oară când avem dovezi clare că nu suntem singuri, că Europa și SUA, cu interese adesea anta­go­nice pe diverse teme legate de România, sunt fer­me când e vorba de alunecările, indiferent pe ce direcție cardinală, ale clasei noastre politice.